Bunătatea lui Dumnezeu e ca răsăritul soarelui, se revarsă pe pământ fără a privi la merite!
Versetul zilei
3 iulie 2016
Hrana zilnica!
3 IULIE
Habacuc 3.1-19
In timp ce Domnul impusese tăcere vocilor pământului (cap. 2.20), cel credincios are libertatea să-şi înalţe rugăciunea înaintea Lui. Profetul afirmă ce a văzut (v. 3,7) şi a auzit (v. 2,16). Viziunea cu duşmanii caldeeni i s-a şters, iar în locul ei contemplă maiestatea Dumnezeului Răzbunător. Însoţit de semne înspăimântătoare, acest Dumnezeu înaintează pentru a judeca naţiunile şi a-Şi salva poporul (v. 12,13).
In faţa acestei apariţii solemne, care sunt sentimentele cu care se confruntă profetul?
Întâi teama; nu şi-o ascunde. Ştie însă că poate apela la îndurarea Domnului, chiar când El îşi revarsă o îndreptăţită mânie (v. 2; Psalmul 78.38). Dumnezeu aşteaptă necontenit S.O.S-ul sufletului. Apoi vine bucuria! (v. 18). Chiar dacă lipsesc binecuvântările materiale (v. 17), omul lui Dumnezeu se poate bucura, pentru că nu în împrejurări găseşte el această bucurie, ci în Dumnezeul mântuirii lui (comp. cu Filipeni 4.4). „Domnul este tăria mea; El mă va face să umblu pe înălţimile mele" (v. 19; Psalmul 18.32,33). Domnul să ne acorde energia spirituală pentru a escalada aceste înălţimi de pe care credinţa domină lumea! Judecata lumii este aproape şi, pentru că vremea noastră se aseamănă cu cea a lui Habacuc, este partea noastră să ne putem asemăna cu acest om al lui Dumnezeu!
Habacuc 3.1-19
In timp ce Domnul impusese tăcere vocilor pământului (cap. 2.20), cel credincios are libertatea să-şi înalţe rugăciunea înaintea Lui. Profetul afirmă ce a văzut (v. 3,7) şi a auzit (v. 2,16). Viziunea cu duşmanii caldeeni i s-a şters, iar în locul ei contemplă maiestatea Dumnezeului Răzbunător. Însoţit de semne înspăimântătoare, acest Dumnezeu înaintează pentru a judeca naţiunile şi a-Şi salva poporul (v. 12,13).
In faţa acestei apariţii solemne, care sunt sentimentele cu care se confruntă profetul?
Întâi teama; nu şi-o ascunde. Ştie însă că poate apela la îndurarea Domnului, chiar când El îşi revarsă o îndreptăţită mânie (v. 2; Psalmul 78.38). Dumnezeu aşteaptă necontenit S.O.S-ul sufletului. Apoi vine bucuria! (v. 18). Chiar dacă lipsesc binecuvântările materiale (v. 17), omul lui Dumnezeu se poate bucura, pentru că nu în împrejurări găseşte el această bucurie, ci în Dumnezeul mântuirii lui (comp. cu Filipeni 4.4). „Domnul este tăria mea; El mă va face să umblu pe înălţimile mele" (v. 19; Psalmul 18.32,33). Domnul să ne acorde energia spirituală pentru a escalada aceste înălţimi de pe care credinţa domină lumea! Judecata lumii este aproape şi, pentru că vremea noastră se aseamănă cu cea a lui Habacuc, este partea noastră să ne putem asemăna cu acest om al lui Dumnezeu!
2 iulie 2016
Hrana zilnica!
2 IULIE
Habacuc 2.1-20
Atunci când ne confruntăm cu încercarea, de orice fel ar fi ea, să procedăm şi noi precum Habacuc: să ne suim în acest turn (comp. cu Proverbe 18.10), care pe de o parte ne apără şi ne ţine departe de zbucium, iar pe de altă parte ne permite să privim totul de sus, din însăşi perspectiva lui Dumnezeu (Isaia 55.8,9).
Slujitorul lui Dumnezeu primeşte acolo răspuns la neliniştea lui: „cel drept - i se spune - va trăi prin credinţa lut” (v. 4). Iată cheia pentru situaţia prezentă. In jurul lui nimic nu s-a schimbat: vrăjmaşii sunt mereu acolo, iar formele de nelegiuire se desfăşoară toate nestingherite. Credinţa celui drept se poate însă sprijini pe certitudinile Cuvântului Dumnezeului său. Întrebările lui neliniştite încetează. Crede şi înţelege că acelaşi pământ care astăzi este plin de deşertăciune în curând „se va umple de cunoştinţa gloriei Domnului (v. 14; Isaia 11.9). Este învăţat cu privire la soarta celor răi, deşi judecata lor este încă suspendată (v. 6-20). Şi observaţi cât contrastează faptele celor necredincioşi cu dreptatea şi trăirea prin credinţă - credinţă necesară atât pentru a fi mântuit, cât şi pentru a străbate lumea! Acest verset 4, citat de trei ori în epistole (Romani 1.17; Galateni 3.11; Evrei 10.38), stabileşte un adevăr de o importanţă capitală: credinţa este singurul mijloc pentru a dobândi îndreptăţirea şi viaţa veşnică.
Habacuc 2.1-20
Atunci când ne confruntăm cu încercarea, de orice fel ar fi ea, să procedăm şi noi precum Habacuc: să ne suim în acest turn (comp. cu Proverbe 18.10), care pe de o parte ne apără şi ne ţine departe de zbucium, iar pe de altă parte ne permite să privim totul de sus, din însăşi perspectiva lui Dumnezeu (Isaia 55.8,9).
Slujitorul lui Dumnezeu primeşte acolo răspuns la neliniştea lui: „cel drept - i se spune - va trăi prin credinţa lut” (v. 4). Iată cheia pentru situaţia prezentă. In jurul lui nimic nu s-a schimbat: vrăjmaşii sunt mereu acolo, iar formele de nelegiuire se desfăşoară toate nestingherite. Credinţa celui drept se poate însă sprijini pe certitudinile Cuvântului Dumnezeului său. Întrebările lui neliniştite încetează. Crede şi înţelege că acelaşi pământ care astăzi este plin de deşertăciune în curând „se va umple de cunoştinţa gloriei Domnului (v. 14; Isaia 11.9). Este învăţat cu privire la soarta celor răi, deşi judecata lor este încă suspendată (v. 6-20). Şi observaţi cât contrastează faptele celor necredincioşi cu dreptatea şi trăirea prin credinţă - credinţă necesară atât pentru a fi mântuit, cât şi pentru a străbate lumea! Acest verset 4, citat de trei ori în epistole (Romani 1.17; Galateni 3.11; Evrei 10.38), stabileşte un adevăr de o importanţă capitală: credinţa este singurul mijloc pentru a dobândi îndreptăţirea şi viaţa veşnică.
1 iulie 2016
Hrana zilnica!
1 IULIE
Habacuc 1.1-17
Această carte, care ne aminteşte de cea a lui Ieremia, se prezintă ca un dialog între profet şi Dumnezeul său. În prezenţa valurilor crescânde ale răului, Habacuc, neliniştit, îşi varsă inima înaintea Domnului. Ierusalimul nu era departe de a cădea sub loviturile armatei caldeene. Intr-o viziune de coşmar, profetului i se arată mai dinainte acei războinici de temut, nespus de cruzi, instrumente ale Domnului pentru pedepsirea naţiunilor răzvrătite.
Cât de îngroziţi vor fi atunci toţi păcătoşii dispreţuitori şi nepăsători! (v. 5, citat în Fapte 13.41).
Omul lui Dumnezeu însă este şi el tulburat. Cum poate Domnul lăsa frâu liber unei asemenea desfăşurări a nelegiuirii? (Psalmul 83; Apocalipsa 10.7 numeşte această nedumerire „taina lui Dumnezeu").
Cum poate El chiar şi numai să o suporte la vedere?
„Dumnezeul meu, Sfântul meu!", strigă profetul, conştient de relaţiile lui cu Cel ai Cărui ochi sunt „prea curaţi, ca să privească răul” (v. 13). Într-adevăr, ce ofensă permanentă este pentru El spectacolul acestui pământ, în care corupţia şi violenţa se etalează fără jenă!
Privirile lui Dumnezeu, în curăţia lor absolută, nu s-au putut opri cu satisfacţie decât asupra unui singur Om. Pentru acelaşi motiv însă, ele s-au întors de la El atunci când El a fost făcut păcat pentru noi.
Habacuc 1.1-17
Această carte, care ne aminteşte de cea a lui Ieremia, se prezintă ca un dialog între profet şi Dumnezeul său. În prezenţa valurilor crescânde ale răului, Habacuc, neliniştit, îşi varsă inima înaintea Domnului. Ierusalimul nu era departe de a cădea sub loviturile armatei caldeene. Intr-o viziune de coşmar, profetului i se arată mai dinainte acei războinici de temut, nespus de cruzi, instrumente ale Domnului pentru pedepsirea naţiunilor răzvrătite.
Cât de îngroziţi vor fi atunci toţi păcătoşii dispreţuitori şi nepăsători! (v. 5, citat în Fapte 13.41).
Omul lui Dumnezeu însă este şi el tulburat. Cum poate Domnul lăsa frâu liber unei asemenea desfăşurări a nelegiuirii? (Psalmul 83; Apocalipsa 10.7 numeşte această nedumerire „taina lui Dumnezeu").
Cum poate El chiar şi numai să o suporte la vedere?
„Dumnezeul meu, Sfântul meu!", strigă profetul, conştient de relaţiile lui cu Cel ai Cărui ochi sunt „prea curaţi, ca să privească răul” (v. 13). Într-adevăr, ce ofensă permanentă este pentru El spectacolul acestui pământ, în care corupţia şi violenţa se etalează fără jenă!
Privirile lui Dumnezeu, în curăţia lor absolută, nu s-au putut opri cu satisfacţie decât asupra unui singur Om. Pentru acelaşi motiv însă, ele s-au întors de la El atunci când El a fost făcut păcat pentru noi.
30 iunie 2016
Haos...o lume intreaga in panica!
Haos total, multi morti si sute de raniti in doar 48 de ore:
Istanbul, Siria, Yemen, Afganistan!!!
Ce va urma???
Judecata si rasplata este individuala!!!
Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau şi ei toate lucrurile acestea (Luca 16:1-13) şi îşi băteau joc de El.
Despre ce lucruri vorbea Isus?
Nicio
slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul şi va iubi
pe celălalt, sau va ţine numai la unul şi va nesocoti pe celălalt. Nu
puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. (v.13)
Aici este marea eroare a omului...
Daca pe pamant oamenii traiesc in concubinaj sau in curvie, cred ca si in ceea ce priveste viata spirituala pot face la fel. Isus spune: "nu puteti...", omul vrea sa-I demonstreaza ca poate. Bineinteles ma refer la acei "crestini" care cocheteaza si cu lumea si cu Dumnezeu. Duminica imbraca haina sfintenie mai apoi o lasa in dulap duminica seara, urmand ca de luni incolo sa-si imbrace haina de peste saptamana, haina pacatului.
A "incerca " sa traiesti si cu Isus si cu Mamona eu indraznesc sa o numesc "curvie spirituala" si din pacate numarul celor care traiesc in aceasta legatura de curvie este in continua crestere.
Continuand cu vers.15 Cuvantul spune:
Isus le-a zis: „Voi căutaţi să vă arătaţi neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; pentru că ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.
Luca 16:14-15
Cat privesti cu ochii toata lumea umbla dupa locurile inalte, toti vor sa fie conducatori, toti vor sa fie la guvernare, in parlament, in biserici toti vor sa fie pastori sau mai stiu eu ce alte functi exista, cu alte cuvinte toata lumea vrea sa conduca, dar nimeni nu vrea sa fie condus. Cred ca de-aici pleaca si multimea problemelor cu care ne confruntam. Probleme in societate, probleme la nivel mondial, probleme in tara, in parlament, probleme in guvern, probleme in biserici, probleme acasa, probleme peste tot....
Da, cineva trebuie sa si conduca, insa atunci cand cei de la conducere sunt asemeni fariseilor (iubitori de bani), atunci este o mare problema. In fata oamenilor ei cauta sa fie neprihaniti si de cele mai multe ori reusesc chiar sa si impresioneze, insa din fericire Dumnezeu nu se lasa impresionat de nimeni. Dumnezeu cunoaste inimile tuturor, ba mai mult Dumnezeu da si darul acesta de discernere oamenilor neprihaniti ca sa-i cunoasca pe acesti "farisei" sau "lupi imbracati in piele de mielusei".
Traim vremuri grele si este tot mai greu sa-ti pastrezi calea trasata de Hristos, insa slava Domnului ca El ne invata si ne arata calea.
In ciuda vremurilor confuze pe care le traim atat in societate, dar mai ales in biserici, TREBUIE sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne ajute sa nu cadem nici de oboseala, dar nici in deznadejde.
Judecata si rasplata este individuala!!!
Hrana ta zilnica!
30 IUNIE
Naum 3.1-19
In vreme ce istoria oamenilor se complace în a descrie grandoarea asiriană şi rămâne aproape mută în ceea ce priveşte prăbuşirea ei, Cuvântul lui Dumnezeu consacră o carte întreagă acestei zile fatale. Repetăm aceasta, Biblia nu este un manual de istorie.
Evenimentele nu sunt raportate decât din punctul de vedere al relaţiei lor cu Israel şi sub aspectul lor moral. Pentru istorici, Ninive slăbeşte şi cade sub loviturile unei coaliţii a vasalilor ei. Pentru Dumnezeu, nenorocirea s-a abătut asupra ei deoarece era o cetate a sângelui, „plină de minciună", de violenţă şi de jaf (v. 1). Culegând ceea ce a semănat, ea va cunoaşte aceeaşi soartă pe care o avusese Teba cu o jumătate de secol înainte (v. 8-10).
„Cine o va plânge?" (v. 7). Aşa este în lumea aceasta egoistă: cei care nu sunt loviţi în mod direct se obişnuiesc uşor cu dezastrul celorlalţi. „Unde să-ţi caut mângâietori?", adaugă Naum, al cărui nume înseamnă tocmai mângâietor. Cel credincios este însă mângâiat prin profeţie, învăţând că, în ciuda aparenţelor, Dumnezeu va menţine mâna ridicată peste toate evenimentele din lume. El va face să lucreze toate lucrurile spre gloria Lui şi spre binele celor care-L iubesc (Romani 8.28).
Naum 3.1-19
In vreme ce istoria oamenilor se complace în a descrie grandoarea asiriană şi rămâne aproape mută în ceea ce priveşte prăbuşirea ei, Cuvântul lui Dumnezeu consacră o carte întreagă acestei zile fatale. Repetăm aceasta, Biblia nu este un manual de istorie.
Evenimentele nu sunt raportate decât din punctul de vedere al relaţiei lor cu Israel şi sub aspectul lor moral. Pentru istorici, Ninive slăbeşte şi cade sub loviturile unei coaliţii a vasalilor ei. Pentru Dumnezeu, nenorocirea s-a abătut asupra ei deoarece era o cetate a sângelui, „plină de minciună", de violenţă şi de jaf (v. 1). Culegând ceea ce a semănat, ea va cunoaşte aceeaşi soartă pe care o avusese Teba cu o jumătate de secol înainte (v. 8-10).
„Cine o va plânge?" (v. 7). Aşa este în lumea aceasta egoistă: cei care nu sunt loviţi în mod direct se obişnuiesc uşor cu dezastrul celorlalţi. „Unde să-ţi caut mângâietori?", adaugă Naum, al cărui nume înseamnă tocmai mângâietor. Cel credincios este însă mângâiat prin profeţie, învăţând că, în ciuda aparenţelor, Dumnezeu va menţine mâna ridicată peste toate evenimentele din lume. El va face să lucreze toate lucrurile spre gloria Lui şi spre binele celor care-L iubesc (Romani 8.28).
29 iunie 2016
Hrana ta zilnica!
29 IUNIE
Naum 2.1-13
Ninive, capitala împărăţiei Asiriei, pare să fi fost întemeiată de Nimrod („Răzvrătit”) la scurt timp după potop (Geneza 10.8-12). Însufleţită de acelaşi spirit ca şi acest „vânător puternic înaintea Domnului", ea îşi găsea plăcerea în a vâna naţiunile ca pe o pradă (v. 11-13). Cartea lui Dumnezeu, care a consemnat orgoliosul ei început („ziua în care a existat"; v. 8), ne face acum să asistăm la subitul ei sfârşit Ninive este pusă în gardă, într-un mod ironic, să se apere de însuşi „Cel care sfărâmă în bucăţi" (v. 1). Insă, „dacă nu păzeşte Domnul cetatea, în zadar veghează cel care o păzeşte" (Psalmul 127.1). Se spune că, în timpul asediului, fluviul Tigru, ale cărui ape până atunci ar fi izolat şi ar fi protejat cetatea, se umflă printr-o creştere bruscă (v. 6,8) şi ia o parte din întărituri. Prin această spărtură pătrund ostaşii neiertători pe care îi vedem invadând străzile şi casele pentru a ucide şi ajefui (v.3,4,8-10).
„Nu se va mai auzi glasul solilor tăi", conchide versetul 13. Să ne amintim de acel RabŞache, obraznicul purtător de cuvânt al împăratului Asiriei înaintea lui Ezechia (2 Impăraţi 18.19...). Ameninţările lui nu se împlinesc niciodată.
Aşa va trece mereu lumea cu gloria ei, cu aroganţa ei, cu dispreţul şi cu blasfemiile ei.
Naum 2.1-13
Ninive, capitala împărăţiei Asiriei, pare să fi fost întemeiată de Nimrod („Răzvrătit”) la scurt timp după potop (Geneza 10.8-12). Însufleţită de acelaşi spirit ca şi acest „vânător puternic înaintea Domnului", ea îşi găsea plăcerea în a vâna naţiunile ca pe o pradă (v. 11-13). Cartea lui Dumnezeu, care a consemnat orgoliosul ei început („ziua în care a existat"; v. 8), ne face acum să asistăm la subitul ei sfârşit Ninive este pusă în gardă, într-un mod ironic, să se apere de însuşi „Cel care sfărâmă în bucăţi" (v. 1). Insă, „dacă nu păzeşte Domnul cetatea, în zadar veghează cel care o păzeşte" (Psalmul 127.1). Se spune că, în timpul asediului, fluviul Tigru, ale cărui ape până atunci ar fi izolat şi ar fi protejat cetatea, se umflă printr-o creştere bruscă (v. 6,8) şi ia o parte din întărituri. Prin această spărtură pătrund ostaşii neiertători pe care îi vedem invadând străzile şi casele pentru a ucide şi ajefui (v.3,4,8-10).
„Nu se va mai auzi glasul solilor tăi", conchide versetul 13. Să ne amintim de acel RabŞache, obraznicul purtător de cuvânt al împăratului Asiriei înaintea lui Ezechia (2 Impăraţi 18.19...). Ameninţările lui nu se împlinesc niciodată.
Aşa va trece mereu lumea cu gloria ei, cu aroganţa ei, cu dispreţul şi cu blasfemiile ei.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)