Este EL iubitul inimii tale?

De multa vreme urmaream predicile fratelui Gheorghe Aurel si chiar am recomandat multora sa-l urmareasca. Aseara am avut surpriza si harul in acelasi timp sa il pot asculta live vizitand biserica Elim, biserica pe care o frecventez. Impreuna cu sotia sa, Luminita Gheorghe si inca un grup de frati sunt intr-un turneu de misiune prin tara, raspandind Evanghelia lui Hristos, asa bucurandu-ne si noi de prezenta lor.

Dumnezeu, prin mesajul sau a cercetat biserica si intrebarea provocatoare atat pentru noi, cei care am ascultat mesajul, dar si pentru tine stimate cititor:
 "Il iubesti pe Isus?"

Daca Il iubesti, traiesti ca si EL?

Scriptura spune: "Daca Ma iubeste cineva, va pazi Cuvantul Meu..."

Cuvantul Lui este plin de invataturi si porunci. 

Poruncile sunt greu de pazit, dar daca Il iubesti cu adevarat, toate poruncile le vei pazi din dragoste pentru Iubitul inimii tale.

 Este EL iubitul inimii tale?

Hrana ta zilnica!

8 APRILIE
Eclesiastul 7.1-15
Predicatorul a cercetat lumea. Ce a văzut el pretutindeni? 

Deşertăciune, suferinţă, dezordine şi nebunie. O întrebare se ridică atunci pentru înţelept: cum trebuie să se comporte el într-o asemenea stare de lucruri în care nu poate schimba nimic? Sub formă de maxime care amintesc de cartea Proverbe, Eclesiastul ne dă acum sfaturi ale înţelepciunii şi ale chibzuinţei.
Să nu ne ferim de casa de jale (v. 2-4)! Ea ne va aduce aminte de cât de firavi suntem şi ne va da un plus de seriozitate. Vederea durerii altora ne va sensibiliza inimile şi poate ne va inspira cuvinte de simpatie, potrivite să îndrepte spre Domnul gândul celor întristaţi.
Să urmărim şi alte recomandări:,,Nu te grăbi să te mânii în duhul tău". Mânia este deseori fiica grabei şi merge însoţită de nebunie (v. 9).
„Nu spune: Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?" (v. 10; Judecători 6.13). «Să nu credem că astăzi este mai dificil să-L urmăm pe Domnul decât în zilele părinţilor sau ale bunicilor noştri... Resursele pe care aceştia le-au găsit în Cuvântul Său şi în comuniunea cu El ne stau şi nouă la dispoziţie pentru a ne conduce într-o lume care, din punct de vedere moral, nu s-a schimbat.» (G.A.).

Hrana ta zilnica!

7 APRILIE
Eclesiastul 6.1-12
„În adevăr, orice om care stă în picioare este numai o suflare... In adevăr, omul umblă ca o umbră; în adevăr, se frământă în zadar, îngrămădeşte bunuri şi nu ştie cine le va strânge...". Experienţa Eclesiastului confirmă aceste certitudini din Psalmul 39.5,6. Omul, mediul lui, activitatea lui, toate acestea sunt trecătoare. Numai sufletul său există pentru totdeauna şi, în general, tocmai de suflet se ocupă cel mai puţin. „Toată truda omului este pentru gura lui"; sufletul nu i se satură cu bunuri (v. 7). 

Domnul ne relatează istoria acelui bogat care-şi înşela propriul suflet, oferindu-i bunuri pământeşti (Luca 4.4; 12.6-20). Nu avem o strângere de inimă când ne gândim la multitudinea de existenţe irosite, la cumulul de abilităţi şi de energii consacrate, pentru ce? ... pentru a urmări încoace şi încolo ţeluri la fel de inconsistente şi de trecătoare ca şi vântul nestăpânit. Chinuindu-se astfel, fără odihnă (v. 5) şi fără fericire (v. 6), aceste vieţi vor fi trecut „ca o umbră" (v. 12) şi totuşi vor trebui să-I dea socoteală lui Dumnezeu.

 Creştini, aceasta trebuie să ne deschidă şi nouă ochii! 

Nu vom mai avea ocazia să ne reîncepem viaţa. Să fie deci folosită în întregime pentru Domnul!

Hrana ta zilnica!

6 APRILIE
Eclesiastul 5.1-20
Versetele 1 şi 2 reamintesc ce este cuvenit în prezenţa lui Dumnezeu. Să veghem ca atitudinea şi ţinuta noastră la strângerile frăţeşti să fie respectuoase şi modeste. Teama de Dumnezeu trebuie să-1 caracterizeze pe cel credincios în orice moment şi nu avem dreptul la nicio «destindere» (ieşire de sub această teamă de Dumnezeu), sub pretextul că astăzi suntem în libertatea harului.
Începând cu versetul 10 se vorbeşte din nou despre bogăţii. „Cine iubeşte argintul nu se va sătura de argint...". Un avar seamănă cu unul care caută să-şi potolească setea cu apă din mare. Cu cât bea mai mult, cu atât setea sa devine mai intensă. Aşa este înşelăciunea bogăţiilor (Matei 13.22). Avem impresia că ne servim de ban, dar în realitate noi suntem sclavul lui. Una din două: bogăţiile ori sunt păstrate de cei care le stăpânesc, în detrimentul lor spiritual (v. 13), ori pier fără să fi fost de vreun folos cuiva (v. 14; Iacov 5.3)!

 În final, mai devreme sau mai târziu, omul va trebui la moarte să se despartă de ele (v. 15). «Un giulgiu de înmormântare nu are buzunare», a afirmat cineva. Comorile strânse în mormintele antice nu i-au urmat pe proprietarii lor dincolo.
Versetele din 1 Timotei 6.17-19 cuprind reglementarea perfectă, pentru creştin, cu privire la această problemă a bogăţiilor.

Hrana ta zilnica!

5 APRILIE
Eclesiastul 4.1-16
Pentru ce nedreptatea? Pentru ce mizeria? Pentru ce asuprirea? Pentru ce conflictele de care este plină lumea? Se fac eforturi pentru a se soluţiona aceste probleme prin doctrine sociale şi economice; eforturi pentru a se remedia prin conferinţe internaţionale... Singura explicaţie adevărată însă nu este dată niciodată, pentru că omul, în orgoliul său, refuză să o recunoască: starea sa de păcat. Domnul, departe de a fi indiferent la toate aceste suferinţe (Plângeri 3.34-36), Se foloseşte de necazul oamenilor pentru a Se arăta ca singurul
Mângâietor adevărat (2 Corinteni 1.3; Isaia 51.12).
Începând cu versetul 4, Predicatorul (Eclesiastul) analizează diferite forme ale „lucrului rău care se face sub soare" şi de fiecare dată se face auzită concluzia: deşertăciune, goană după vânt, preocupare neplăcută (finalele v. 4, 6, 8, 16). Reflexiile lui au o deschidere generală; până şi lumea le recunoaşte adesea înţelepciunea. Versetul 6 afirmă, de exemplu, că odihna duhului împreună cu o situaţie modestă valorează mai mult decât „amândouă mâinile pline" împreună cu chin (vezi şi 1 Timotei 6.6). Dacă, din punct de vedere omenesc, o asociere oferă mai multe avantaje şi chiar plăcere în muncă, în umblare sau în luptă (v. 9-
12), pentru creştin, adevărata forţă constă întotdeauna în comuniunea lui personală cu Domnul.

De ce...?

Desi noi ne rugam, raman totusi intrebari fara raspuns.

-De ce avem cauze nerezolvate?

-De ce avem boala in trup?

-De ce avem rugaciuni neascultate?

-De ce avem copiii nemantuiti?

Atatea intrebari avem noi sau chiar altii ne intreaba. Chiar zilele trecute la birou am avut o discutie cu un coleg referitoare la acest subiect. Avea atatea intrebari si nu gasea raspunsul la ele.

Noi ne rugam, dar oare chiar credem, ca ceea ce cerem, vom primi?
Imi vine in minte de fiecare data aceea comparatie spusa de Isus cu bobul de mustar, si deseori ma ingrozesc. Credinta mea nu este nici macar cat un "bob"?
Dar Doamne, eu cred!
Insa Isus spune "daca am avea credinta cat un graunte de mustar, am muta muntii...", ori ce muntii sa mut, daca eu in anumite situatii ma indoiesc ca s-ar mai putea face ceva?

Atunci cand venim inaintea Domnului in rugaciune de mijlocire pentru cei dragi ai nostri care sunt nemantuiti, mainile ne sunt curate?
Nu cumva pacatele noastre pun un zid de despartire intre noi si Dumnezeu?
Poate credem ca nu facem pacate "mari", insa in lumina Cuvantului vom descoperi cat suntem de pacatosi si de farisei uneori. Deseori credem ca lumea se imparte in doua categorii, sfinti si pacatosi, dar nu este asa. Exista doar o categorie, TOTI suntem pacatosi, singura diferenta este ca unii suntem pacatosi iertati.
Nu ne ramane decat un singur lucru de facut, sa cerem Domnului sa ne ierte pacatele, sa ne dea putere de a nu mai pacatui si sa continuam ca credem ca EL care Este credincios, va raspunde rugaciunilor noastre, al vremea potrivita.
Ai copiii nemantuiti? Continua sa te rogi. Dumnezeu care este indurator si iertator ii va intoarce si pe ei intr-o zi. Si stiti de ce...pentru ca a murit la Calvar si pentru pacatul lor.
Esti bolnav? Roaga-te cu credinta. Balsamul Lui vindecator nu s-a terminat, inca mai are si pentru tine.
Orice problema am avea, NIMIC nu este prea greu pentru El, trebuie doar sa credem. Sa credem chiar si atunci cand nuiaua si toiagul Lui ne mangaie.

Când ară suferința-n tine
Tăind lăstari din vechea fire,
Să nu-ncetezi a face bine
Cu și mai multă dăruire.
Căci astfel bunul Dumnezeu,
Prin încercări și suferință,
Zidește caracterul tău
Și sfȃnta, nobila credință!

Hrana ta zilnica!

4 APRILIE
Eclesiastul 3.1-22
Dumnezeu rânduieşte „timpul" tuturor făpturilor Sale. Astfel, El a determinat data naşterii noastre şi pe cea a tuturor evenimentelor din viaţa noastră. Asemeni psalmistului, creştinul poate spune cu încredere: Doamne, „zilele mele sunt în mâna Ta" (Psalmul 31.15).
La ceea ce El a făcut, „nu este nimic de adăugat... şi nimic de scăzut" (v. 14). „El a făcut orice lucru frumos la timpul său" (v. 11); creaţia a ieşit perfectă din mâinile lui Dumnezeu.
Insă oricare-ar fi minunile încă vizibile astăzi în natură, noi tot nu o putem admira în splendoarea şi în prospeţimea ei străveche. Omul a întinat-o şi a degradat-o prin răutatea lui (v. 16); a supus-o deşertăciunii (Romani 8.20). Spinii şi pălămida îi aduc aminte de căderea lui (Geneza 3.8). In plus, în mijlocul naufragiului produs de păcat, omul însuşi nu subzistă decât ca o tristă epavă a binecuvântărilor sale trecute. Şi versetul 20 evocă, în cele din urmă, sentinţa din Geneza 3.19: „Ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce". 

Acest „un timp pentru a muri" (v. 2) expiră pentru fiecare, adesea mult prea curând decât ne-am închipui. Drag cititor, dacă încă nu eşti mântuit, să ştii că de asemenea există un timp pentru a te întoarce la Dumnezeu, şi acesta este astăzi!

Hrana ta zilnica!

3 APRILIE

Eclesiastul 2.12-26

„Ce folos are omul din toată truda...?" era prima întrebare pusă de Eclesiast (cap. 1.3). „Niciun folos" a răspuns versetul 11. In ce priveşte prezentul, se frământa, zilele lui sunt durere, iar îndeletnicirea lui, trudă; nici noaptea nu are odihnă (v. 22, 23). Iar cât despre viitor, realizează că nimic nu este stabil.

In faţa acestui tablou disperant (v. 20), ce va face copilul lui Dumnezeu? Lui nu-i este interzis să iubească viaţa şi să vadă zile fericite aici, pe pământ. Aceasta însă nu va fi străbătând lumea în căutarea unei fericiri iluzorii. Partea lui este să împlinească aceste cerinţe: „.. .să-şi păzească limba de rău,... să facă binele,... să caute pacea..." (1 Petru3.10,11;  nu suntem fericiţi, îi acuzăm atât de liber pe alţii!). Pe de altă parte, munca este necesară, dar ea trebuie făcută paşnic, împlinită pentru Domnul, nu pentru a ne servi propria ambiţie (2 Tesaloniceni 3.12; Coloseni 3.23-25). 

Dragi prieteni, fie ca nimeni să nu se întrebe: Care este scopul muncii mele? Pentru că lucrurile nu au nicidecum aceeaşi înfăţişare atunci când sunt privite în lumina soarelui ca atunci când sunt privite în lumina eternităţii.

Numai veşnicia va arăta ce este cu adevărat de folos.