5 APRILIE
Eclesiastul 4.1-16
Pentru ce nedreptatea? Pentru ce mizeria? Pentru ce asuprirea? Pentru ce conflictele de care este plină lumea? Se fac eforturi pentru a se soluţiona aceste probleme prin doctrine sociale şi economice; eforturi pentru a se remedia prin conferinţe internaţionale... Singura explicaţie adevărată însă nu este dată niciodată, pentru că omul, în orgoliul său, refuză să o recunoască: starea sa de păcat. Domnul, departe de a fi indiferent la toate aceste suferinţe (Plângeri 3.34-36), Se foloseşte de necazul oamenilor pentru a Se arăta ca singurul
Mângâietor adevărat (2 Corinteni 1.3; Isaia 51.12).
Începând cu versetul 4, Predicatorul (Eclesiastul) analizează diferite forme ale „lucrului rău care se face sub soare" şi de fiecare dată se face auzită concluzia: deşertăciune, goană după vânt, preocupare neplăcută (finalele v. 4, 6, 8, 16). Reflexiile lui au o deschidere generală; până şi lumea le recunoaşte adesea înţelepciunea. Versetul 6 afirmă, de exemplu, că odihna duhului împreună cu o situaţie modestă valorează mai mult decât „amândouă mâinile pline" împreună cu chin (vezi şi 1 Timotei 6.6). Dacă, din punct de vedere omenesc, o asociere oferă mai multe avantaje şi chiar plăcere în muncă, în umblare sau în luptă (v. 9-
12), pentru creştin, adevărata forţă constă întotdeauna în comuniunea lui personală cu Domnul.
Eclesiastul 4.1-16
Pentru ce nedreptatea? Pentru ce mizeria? Pentru ce asuprirea? Pentru ce conflictele de care este plină lumea? Se fac eforturi pentru a se soluţiona aceste probleme prin doctrine sociale şi economice; eforturi pentru a se remedia prin conferinţe internaţionale... Singura explicaţie adevărată însă nu este dată niciodată, pentru că omul, în orgoliul său, refuză să o recunoască: starea sa de păcat. Domnul, departe de a fi indiferent la toate aceste suferinţe (Plângeri 3.34-36), Se foloseşte de necazul oamenilor pentru a Se arăta ca singurul
Mângâietor adevărat (2 Corinteni 1.3; Isaia 51.12).
Începând cu versetul 4, Predicatorul (Eclesiastul) analizează diferite forme ale „lucrului rău care se face sub soare" şi de fiecare dată se face auzită concluzia: deşertăciune, goană după vânt, preocupare neplăcută (finalele v. 4, 6, 8, 16). Reflexiile lui au o deschidere generală; până şi lumea le recunoaşte adesea înţelepciunea. Versetul 6 afirmă, de exemplu, că odihna duhului împreună cu o situaţie modestă valorează mai mult decât „amândouă mâinile pline" împreună cu chin (vezi şi 1 Timotei 6.6). Dacă, din punct de vedere omenesc, o asociere oferă mai multe avantaje şi chiar plăcere în muncă, în umblare sau în luptă (v. 9-
12), pentru creştin, adevărata forţă constă întotdeauna în comuniunea lui personală cu Domnul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu