Hrana ta zilnica!

15 IULIE

loan 6.22-36

Domnul nu Se înşelase. Aceste mulţimi veneau după El pentru un motiv «prea comun»: ele sperau că El va continua să le dea pâine. De asemenea, le invită să lucreze pentru cer (v. 27). 

Să ne întrebăm dacă şi munca noastră are în vedere întâi lucrurile de sus, care ne hrănesc sufletul şi care rămân, sau pe cele de pe pământ, care sunt sortite pieirii.

Să însemne aceasta că trebuie să facem lucrări pentru a fi mântuiţi? Şi astăzi mulţi mai cred aşa în creştinătate (comp. cu v. 28). Cuvântul însă ne spune: „prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă; ... nu din fapte, ca să nu se laude nimeni" Efeseni 2.8,9). Dumnezeu nu recunoaşte decât o lucrare care-i permite omului să se apropie de El, anume a crede în Mântuitorul pe care El ni L-a dat (v. 29). Totul vine de la El: Apa vie (Duhul Sfânt — cap. 4.10) şi pâinea vieţii (Hristos însuşi — v. 35). Atunci cum se face că inimile noastre nu sunt satisfăcute în mod continuu? Nu-Şi respectă Domnul promisiunile? (v. 35; cap. 4.14).

 Cu siguranţă, nu! Din partea noastră însă, noi nu ne îndeplinim întotdeauna condiţia: „cel care Crede în Mine - spune Isus - nu va înseta niciodată". Avem nevoie de credinţă atât pentru a fi mântuiţi, cât şi pentru a ne putea adăpa, în fiecare zi, din toată plinătatea Sa.

Toate sunt gata - veniti la cina!

Hrana ta zilnica!

14 IULIE

loan 6.1-21

Mulţimile L-au urmat pe Domnul Isus, însă atrase mai mult de puterea Lui, decât de harul Lui şi de toate perfecţiunile Sale morale. Ori una nu merge fără celelalte; încă o dată, Isus le va manifesta împreună în această scenă a înmulţirii pâinilor. Băieţelul menţionat în versetul 9 ne vorbeşte că la orice vârstă putem face ceva pentru Domnul şi pentru binele celorlalţi. El pare a fi singurul care s-a gândit la propria hrană. Acceptând să pună la dispoziţia Domnului puţinul pe care-l avea, el devine mijlocul de a putea fi hrăniţi cinci mii de bărbaţi. Atunci când Domnul doreşte să Se folosească de noi, nu trebuie să ne eschivăm pe motiv că suntem tineri sau că nu avem suficiente resurse; El va şti cum să le întrebuinţeze (Ieremia 1.6,7).

După această minune, vor să-L ia (cu forţa) pe Isus, „ca să-L facă împărat". Dar El nu poate primi împărăţia din mâinile oamenilor (cap. 5.41), cum n-a putut s-o primească nici de la Satan
 (Matei 4.8-10), pentru că Dumnezeu este Cel care-L face împărat (Psalmul 2.6).

În sfârşit, într-o altă scenă, luminată în totul doar de puterea şi de harul Său, ÎI vedem venind pe marea agitată ca să-Şi întâlnească ucenicii şi să le risipească teama.

Mai avem putin de mers!

Mai avem puţin de mers, 
Pân' la ţinta mult dorită.
/: Plânsul nostru va fi şters :/ 
De lumina-nveşnicită.

Mai avem puţin de stat, 
Pe pământul fără pace,
/: Şi, în cerul minunat :/ 
Un etern popas vom face...

Mai avem puţin de dus 
Crucea pregătirii noastre,
/: Şi zbura-vom, mult mai sus :/ 
Către zările albastre.

Mai avem puţin... puţin... 
Pân' la sfânta întâlnire,
/: În văzduhul cristalin :/ 
Cu Isus, Preasfântul Mire.

Hrana ta zilnica!

13 IULIE
loan 5.31-47
Isus răspunde la necredinţa iudeilor invocând patru mărturii în favoarea Sa: cea a lui loan (v. 32-35), cea a propriilor pale lucrări (v. 36), cea a Tatălui, care la Iordan Îl desemnase pe Fiul Său preaiubit (v. 37), şi cea a Scripturilor (v. 39). În cărţile lui Moise se vorbeşte deseori despre Mesia (v. 46; vezi de ex. Geneza 49.10,25; Numeri 24.17), dar iudeii, deşi pretindeau că-1 venerează pe Moise, nu credeau deloc cuvintele sale, pentru că-L respingeau pe Cel pe care-L vestise el (v. 46; Deuteronom 18.15). Ei vor fi gata, în schimb, să-1 primească pe Antihrist (v. 43).

„Cercetaţi Scripturile", recomandă Domnul Isus. Prin ele vom putea înainta în cunoaşterea Persoanei Sale infinite.
A primi glorie de la oameni şi a căuta aprobarea lor constuie o formă de necredinţă (v. 44). Pentru că Dumnezeu declară că noi nu suntem nimic (Galateni 6.3) şi că nu avem nimic cu care ne-am putea lăuda (2 Corinteni 10.17)! însă, in loc să acceptăm acest adevăr, ne complăcem în părerile bune pe care alţii le-ar putea avea despre noi. Isus nu căuta deloc glorie din partea oamenilor (v. 41; comp. cu Pavel, în 1 Tesaloniceni 2.6) şi noi am putea să-L imităm, dacă avem în noi dragoste pentru Dumnezeu şi dorinţa de a-I fi plăcuţi Lui (comp. cu v. 42).

Hrana ta zilnica!

12 IULIE
loan 5.15-30
Ura iudeilor îi oferă lui Isus un nou prilej de a revela câteva din gloriile Sale:
1. Lucrarea Sa de dragoste pentru a ridica păcatul lumii (v. 17; cap. 1.29); în mijlocul ruinii creaţiei Sale, Fiul, asemeni Tatălui, nu-Şi poate îngădui odihnă.
2. Afecţiunea infinită a Tatălui pentru acest Fiu căruia Ii împărtăşeşte toate gândurile Sale

 (v. 20; cap. 3.35).
3. Puterea de viaţă care este în El şi prin care dă acum viaţă veşnică celor care cred în El (v. 24); într-un ceas încă viitor, El îşi va exercita această putere pentru învierea morţilor (v. 28,29).
4. Judecata care îi va fi încredinţată în calitatea Sa de Fiu al Omului (v. 22,27).
5. De asemenea, în versetele 19 şi 30, ascultarea Sa! Ce valoare capătă ea câtă vreme este împlinită chiar de Acela care are El însuşi dreptul să fie ascultat de întreaga creaţie (v. 23)!
Dacă Domnul vorbeşte despre propriile Sale glorii, El o face tocmai pentru că ele sunt strâns legate de cele ale Tatălui Său. A nu-L onora pe Fiul înseamnă a-L ofensa pe Cel care L-a trimis (v. 23; vezi 1 loan 2.23).
In prezenţa tuturor perfecţiunilor Mântuitorului nostru, nu putem decât să ne prosternăm în admirare (v. 20b) şi În adorare.

Sa ne smerim noi, pana nu ne smereste Domnul!

Un dor de cer ma inconjoara tot mai des in ultima vreme, spre "Tara promisa". 

Cerul este un loc plin de binecuvantari, insa pana acolo suntem pe campul de lupta.

Ne aflam pe un teren minat si pe masura ce ne apropiem de final, este amplasat tot mai mult explozibil, iar vrajmasii spirituali isi fac simtita mereu prezenta.

Mi-amintesc de un indemn al fratelui Mihai Sarbu:

"intotdeauna, ultima suta de metri este cea mai grea", si mare dreptate avea.

Atentia noastra trebuie sa fie spre feluritele  "haine spirituale" pe care le imbracam.

Din pacate astazi tot mai multi aleg sa se dezbrace de hainele spirituale pe care odata le-au imbracat. Am subliniat "aleg", pentru ca intr-adevar este o alegere.

Atunci cand alegi sa te "dezbraci", tarziu constati ca ai ramas pe loc sau ti se vede goliciunea.

Cat de asemanatoare este calatoria aceasta cu cea a poporului lui Dumnezeu prin pustie.

Doar in  "pustie" poti  fi impodobit cu smerenie .

...si toti in legaturile voastre sa fiti impodobiti cu smerenie. Caci Dumnezeu sta impotriva celor mandri, dar celor smeriti le da har.(1Petru5:5)

E greu sa fii smerit atunci cand in natura umana avem aceasta trasatura a mandriei. Smerenia nu  se invata decat  in scoala Domnului Isus, este o podoaba rara azi pe care trebuie sa o tinem ca pe o "haina" in jurul trupului nostru.

Marsul indelung prin pustie are ca scop:

"sa te smereasca si sa te incerce, ca sa-ti cunoasca pornirile inimii"

Amintiti-va de poporul Israel,

(Deut. 8:2-6) si aici spune Domnul  "haina nu ti s-a invechit si nici picioarele nu ti s-au umflat", desi au fost smeriti, au fost lasati sa sufere de foame, au fost hraniti doar cu mana, dar toate acestea pentru ca "sa-ti faca bine apoi"(Deut. 8:16).

Dar cui ii place sa fie smerit....? Cu-atat mai mult atunci cand te smereste Domnul...?

Oare nu este mai bine sa fie "alegerea" noastra de a imbraca aceasta haina?

Ce minunat Dumnezeu avem!

Totul este pregatit!

Pustia doar trebuie parcursa...asa ca umbla caci Eu sunt cu tine ca si un Tata.

Avem si o raspundere personala, dar nu suntem singuri, iar promisiunile care stau la baza credintei sunt mangaieri pentru sufletele noastre(Ps.119:49-50).

Diferenta a fost si este NORUL (Numeri 9:15-23) care va fi semnul vizibil al prezentei Domnului in mijlocul celor sinceri si dedicati.

Nu este greu sa observam, doar  si astazi se vad... si se vor vedea cei ghidati de semafoarele acestei lumi.

Sa luam aminte la sfatul apostolui Pavel "aceste lucruri s-au intamplat sa ne fie exemple, invataturi...peste care au venit sfarsiturile veacurilor"(1 Corinteni 10:11).

Hrana ta zilnica!

11 IULIE
loan 5.1-14
Această scăldătoare, Betesda (casa milei), reprezenta vechiul legământ. Le trebuia putere acelor infirmi pentru a se arunca în apa binefăcătoare, iar pentru a avea această putere, ar fi trebuit... să fie deja vindecaţi! În mod similar, legea nu poate da viaţă decât aceluia care o împlineşte şi, totodată, nimeni nu este în stare să o împlinească, fără ca mai întâi să fi primit însăşi viaţa divină. Ne-am putea întreba de ce, din această mulţime de infirmi, de orbi, de şchiopi, Isus nu pare să Se fi ocupat decât de acest paralitic. Deoarece, pentru a fi beneeficiarii harului Său, sunt necesare două condiţii: trebuie făcută dovada dorinţei, precum şi cea a nevoii! Aceleaşi sentimente sunt şi cele care reies din întrebarea Domnului, „Vrei să te faci sănătos?", precum şi din răspunsul acestui nefericit: „N-am pe nimeni...". Întotdeauna depăşit de altul în scăldătoare, întreaga sa viaţă mizerabilă nu fusese decât dezamăgire peste dezamăgire. Fără-ndoială că odinioară contase pe ai săi sau pe prieteni săritori, dar aceia demult fuseseră descurajaţi. I-au trebuit nu mai puţin de treizeci şi opt de ani pentru a-şi pierde şi cele din urmă iluzii. Acum nu mai are pe nimeni: Îl poate avea deci pe Isus. Prietene încă neîntors la Dumnezeu, nu mai aştepta să treacă timpul pentru a înţelege că singur Isus te poate mântui! Doreşti însă cu adevărat să fii aşa?