Versetul zilei

1 aprilie 2015

Hrana ta zilnica!

1 APRILIE
Ezechiel 33.1-20

La începutul acestei noi diviziuni, Domnul îi reaminteşte profetului ordinele santinelei (vezi cap. 3.16...): de a-1 avertiza pe cel rău, de a-1 îndemna să se depărteze de pe calea lui nelegiuită. Aceasta este şi misiunea fiecărui răscumpărat al Domnului, deoarece el cunoaşte din Cuvânt însemnătatea timpului de faţă. Dacă trâmbiţa mea dă un sunet confuz (1 Corinteni 14.8) ... sau dacă rămâne mută, Dumnezeu Se Va folosi de o altă santinelă, însă eu îmi voi fi ratat misiunea, iar pentru aceasta mi se va cere socoteală. Apostolul Pavel împlinise cu credincioşie această slujbă la Efes şi el le putea spune bătrânilor: „Sunt curat de sângele tuturor;... n-am încetat îndemnând cu lacrimi pe fiecare" (Fapte 20.26,27,31). Versetul 10 se poate aplica tuturor acelora care au apasarea poverii păcatelor lor, fără însă a-L cunoaşte încă pe Dumnezeul care iartă. Ca răspuns la acest exerciţiu, Domnul repetă preţioasa Sa declaraţie din capitolul 18.23: „Viu sunt {tu, ... că n-am nici o plăcere în moartea celui rău; ci cel rău li se întoarcă de la calea lui şi să trăiască} (v. 11). „Fiindcă atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui  pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (loan 3.16).

31 martie 2015

Intamplari ciudate in Turcia!

O pana de curent de o amploare inedita si a carei cauza nu este cunoscuta inca afecteaza marti Turcia, perturband viata in numeroase orase mari, printre care Istanbul si Ankara, unde circulatia metroului a fost intrerupta pentru scurt timp, scrie AFP.
Aceasta pana masiva a inceput la ora locala 10,36 (7,36 GMT) si afecteaza 49 dintre cele 81 de provincii ale tarii.

Potrivit companiei nationale turce de transport de electricitate (Teias), curentul a fost restabilit la inceputul dupa-amiezii in majoritatea provinciilor, precum si in numeroase cartiere din Ankara si Istanbul.

Premierul Ahmet Davutoglu a sugerat ca pana ar putea avea la origine motive tehnice dar "toate pistele sunt studiate in prezent", ca raspuns la intrebarea unui ziarist care a evocat un eventual atat "terorist".

"Cercetam pentru a stabili ce a provocat aceasta pana", a spus si Yildiz, care a evocat cea mai grava pana din ultimii 15 ani.

"Mai multe lucruri au fost invocate: atac informatic, cadere generala, neglijenta", a adaugat el.

Pana a perturbat serios transportul in comun. La Ankara si Istanbul, traficul metroului a fost intrerupt brusc si mii de pasageri au fost evacuati, fara incidente notabile. In Istanbul, tramvaiul si tunelul feroviar care leaga malurile european si asiatic au fost blocate.
mai multe cititi pe :http://www.hotnews.ro/

Un alt tanar....

Intr-adevar, multi si chiar destul de multi....cand intalnesc astfel de oameni au tendinta de a spune, 
"ceva nu e in regula cu el", ori a trai dupa Scriptura, intr-adevar astazi pare ceva deplasat pentru cei din jurul tau. Dar oare cui trebuie noi sa fim pe plac, oamenilor sau lui Hristos?
Ei bine, Biblia spune:
Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune;
dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri, o nebunie.
 1 Corinteni 1:22-23

Dumnezeu scoate tineri pe care ii va folosi cu toata puterea. Roaga-te sa fii si tu unul din ei!

Am ascultat aceasta marturie...de nenumarate ori, dar lacrimile apar de fiecare data.
Intamplator am dat peste ea, pe youtube si nu as putea sa nu o postez.
Personal il cunosc pe Ciprian, pentru ca slujim in aceeasi biserica. Este un om extraordinar, un bun credincios plin de Duhul Sfant si Dumnezeu il foloseste cu putere pe oriunde merge, pentru ca el implineste ceea ce ne-a spus Hristos: "mergeti in toata lumea si faceti ucenici".
Ma rog ca Dumnezeu sa scoata tineri ca si el, plin de Duh si de puterea Domnului.
Domnul sa toarne Duhul Sfant peste noi, peste copiii nostri si prin puterea Lui sa mergem si sa-I marturisim minunile Lui.

Iata tot ce a ramas de pe urma razboiului...


La trei ani de la izbucnirea războiului din Siria, ALEP, cel mai mare oraş din Siria, situat la nici 50 de kilometri de graniţa cu Turcia, continuă să fie locul în care se dau cele mai sângeroase lupte dintre forțele președintelui Bashar al-Assad și insurgenți. Istoria acestui oraș, care datează din secolul VI Î. Hr. a fost pur și simplu distrusă de bombardamente și atacuri zilnice, iar puținii locuitori care au supraviețuit sau nu au luat calea exilului trăiesc acum printre maldăre de ruine și moloz.
A fost una dintre cele mai mari și importante așezări în timpul Imperiului Otoman, cu o arhitectură și cultură impresionante și diverse. Centrul vechi, cu clădirile, moscheile și aleile sale medievale, intrat în patrimoniul UNESCO în 1986, a devenit încet-încet o amintire. Amintire a devenit și Marea Moschee din Alep, monument UNESCO, distrusă complet de bombardamente.

citeste mai multe pe http://activenews.ro/

Tara noastra a fost scutita pana in prezent de razboi, de calamitati mari, dar cu toate acestea de multe ori uitam sa-I multumim Domnului pentru aceste binecuvantari nemeritate.
Cred ca este momenetul sa venim inaintea Lui si sa-I multumim cu sinceritate, dar in acelasi timp sa ne rugam si pentru poporul sirian.

Traind in teroarea razboiului, copiii din Siria se predau pana si in fata unui aparat de totografiat!

În Siria sfâșiată de război de trei ani, unde copiii sunt cei mai vulnerabili în fața violențelor și atrocităților care au loc zilnic, copilăria rămâne un cuvânt din dicționar. Locul cărților cu povești și al desenelor animate a fost luat de arme și bombe. Drama pe care o trăiesc copiii din Siria nu putea fi reprezentată mai bine decât de o imagine. O fotografie în care o fetiță ridică braţele, intr-un gest de a se preda, atunci când un jurnalist vrea să o pozeze, a devenit virală pe reţelele de socializare. Copilul aflat față în față cu aparatul foto crede că i se arată o armă şi ridică braţele, semn că se predă.
Imaginea preluată de mai multe publicații, postată pe Twitter de Nadia AbuShaban, un fotoreporter palestinian din Fâşia Gaza, face mai mult decât o mie de cuvinte. Un jurnalist a vrut să fotografieze o fetiță de 4 ani din Siria, dar copila a crezut că bărbatul îndreaptă sprea ea o armă şi a ridicat braţele. Pentru a se preda.
Când fotoreporterul i-a făcut această fotografie unui copil sirian de 4 ani, a crezut că este o armă, nu o cameră foto, şi s-a predat”, a comentat jurnalista Nadia AbuShaban pe contul ei de Twitter.
Imaginea cutremurătoare a devenit virala pe reţelele sociale.
Utilizatorii au fost impresionaţi de gestul copilului. „Este atât de trist! Niciun copil nu merită aşa ceva!”, a comentat un utilizator pe Twitter.
Fotografia ar fi fost făcută de jurnalistul turc Osman Sağırlı în 2012, la graniţa dintre Turcia şi Siria, notează site-indianexpress.com.

mai multe pe http://activenews.ro/

Hrana ta zilnica!

31 MARTIE
Ezechiel 32.1-32

Acest capitol şi următoarele pot părea dificile de înţeles, însă profeţiile pe care ele le conţin se pot înţelege mai uşor dacă le vom încadra între evenimentele de la sfârşit, atunci când toate puterile omeneşti şi naţionale care se vor fi luptat împotriva lui Israel vor fi zdrobite, pentru a face loc împărăţiei lui Hristos.
În această plângere (v. 16), soarta naţiunilor ne este prezentată într-o formă simbolică. Ele se întâlnesc în Şeol, în mijlocul celor „ucişi de sabie" (v. 21; expresia se întâlneşte de trei ori în capitolul 32). Cea dintâi naţiune este Asiria - asirianul din ultimele zile, copacul puternic despre a cărui cădere ni s-a istorisit în capitolul 31. Este apoi Elamul (Persia), urmat dc Meşec şi de Tubal (Rusia). Acolo sunt şi edomiţii (v. 29), prinţii Nordului (v. 30), sidonienii, precum şi faraon şi toată Mulţimea lui" (v. 31). Mari sau mici, popoarele, după ce au «ţinut» pentru un timp mai lung sau mai scurt «actualitatea» pe scena mondială, se regăsesc în acest sinistru loc de întâlnire. Ce s-a ales de măreţia lor? La ce le-a folosit vitejia? Groaza pe care o răspândeau nu mai înspăimântă pe nimeni; dimpotrivă, „îşi poartă ruşinea" (v. 30). Tot ceea ce contează atât de mult în „ţara celor vii" (v. 26) este fără valoare în pragul veşniciei. O singură întrebare se va pune atunci pentru oricine: Este scris numele tău în cartea vieţii? (Apocalipsa 20.15).

30 martie 2015

Traiesc in lume, dar nu sunt ca lumea!

Astazi mi-am pus un timp deoparte sa stau de vorba cu mezinul meu, incercand sa aflu cat mai multe din viata de la scoala, cu colegii, cu profesorii sau cu alti copii din alte grupuri pe unde mai merge la diferite activitati.
Stand de vorba si povestindu-mi cam ce este in mijlocul colegilor de scoala, mi-am dat seama  ca generatia aceasta este o generatie expusa parca mai mult ca oricand pericolului de a cadea atat de usor prada celui rau. 
Cu toate acestea este o generatie carora Dumnezeu le cere sa fie ALTFEL intr-o lume care zace in intuneric si atat de cuprinsa de pacat. Dar pe masura ce ne adanceam in subiect vedeam in el o lipsa de putere, o neputinta de a fi ALTFEL decat ceilalti, desi dorinta avea.
Asa cum am putut eu si cat mi-a descoperit Domnul incercam sa-i explic ca desi pare imposibil, totusi este cu putinta. 
Pot totul in Hristos! De ce...? Pentru ca EL si numai El ma intareste!
 
Dragul meu tanar sau batran, cred ca indiferent de varsta, toti ne confruntam cu aceasta neputinta in noi. Neputinta de a fi diferiti de cei din jurul nostru. Diferit fata de colegul tau de scoala, fata de vecinul de bloc, diferit fata de cei de pe strada, diferit fata de cei care nu sunt Copii ai lui Dumnezeu.
Intr-o lume caruia ii place intunericul, tu sa-ti doresti sa fii lumina!
Intr-o lume corupta, tu sa-ti doresti sa fii cinstit!
Intr-o lume care traieste in minciuna, tu sa-ti doresti sa spui doar adevarul!
Intr-o lume plina de rautate, tu sa-ti doresti sa fii mai bun! 
Intr-o lume plina de ura, tu sa-ti doresti sa iubesti!
De fapt la baza acestora sta in primul rand "dorinta si alegerea ta". 
Da, te lovesti de neputinta, insa daca ai dorinta si vointa, Dumnezeu iti da si puterea necesara de a fi ALTFEL.
Dar, oare este cu putinta sa fii ALTFEL intr-o lume plina de faradelegi?  
 
Haideti sa ne gandim la pestii care traiesc in apele marilor sarate.
A-ti mancat vreodata vreun peste sarat, dar fara sa fie sarat in bucatarie, ci pur si simplu sarat de la apa marii?
Eu nu!
Desi apa unde traiesc este foarta sarata, totusi pestele ramane acelasi peste cu carne frageda si nesarat la gust.
Tot asa este si cu crestinii nascuti din nou. 
 Lumea in care traim este o cloaca mizerabila si plina de pacate, si se pare ca pe masura ce se apropie vremea sfarsitului, mizeria si pacatul este tot mai mare, si chiar printre cei care poarta numele de crestin
Dar cu toate acestea, TU poti fi diferit fata de cei din jurul tau, fata de cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu doar daca esti un crestin autentic, un crestin adevarat.
In rugaciunea Sa, Domnul Isus spune: "Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume"
 (Ioan 17:16).
Iata ca desi traim in lume, se poate prin Domnul sa nu fim ca cei din lume!
Doamne ajuta-ma sa fiu ALTFEL !