Care-i prima?

Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El şi L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”
Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn”;
şi: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi.
Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” 

Marcu 12:28-31

 

Nu stiu daca s-a vorbit vreodata mai mult despre altceva, decat despre aceste doua  porunci,
"Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta" si, 

"Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi"

In cartea Exod sunt scrise cele zece porunci si pe parcursul intregii Scripturi le mai intalnim in anumite situatii, insa porunca aceasta referitoare la dragoste o gasim in Noul Testament de nenumarate ori.

Sa iubesti pe Dumnezeu si  pe aproapele tau!

Cred ca aici avem o mare problema multi. Iubim pe Dumnezeu din toata inima, insa treaba cu aproapele...."mai ramane de vazut". Citind atenta acest pasaj constat ca de fapt avem o mare problema aici.Mintim atunci cand spunem ca iubim pe Dumnezeu cu tot sufletul, cu tot cugetul si cu toata puterea. 

Sa iubesti pe Dumnezeu si  pe aproapele tau, de fapt este o singura porunca. Amandoua merg mana in mana si nu se poate una fara alta.

Nu putem spune ca iubim pe Dumnezeu, dar pe aproapele nostru nu.Uitati-va la continuarea vers. 31. Am putea spune ca este un dezacord intre cele doua cuvinte din fraza urmatoare:

" Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” 

"porunca"-singular

"acestea"-plural

Credeti ca este o greseala de traducere? Nicidecum !

Este o porunca care merge impreuna, una cu cealalata, ESTE INIMA INCHINARII!

Mai mult, nu pot sa nu imi amintesc de versetul din 1 Ioan 4:20, "Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci, cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?"

Cu alte cuvinte, daca am ales sa-l iubesc pe Dumnezeu, TREBUIE sa iubesc si pe cel care poate- "ma enerveaza"

Iubiti-va mult!

 

 

Hrana ta zilnica!

20 NOIEMBRIE
Plângerile lui Ieremia 5.1-22
În această ultimă plângere, „rămăşiţa" poporului îşi face o tristă şi umilitoare descriere a stării sale, fără să ascundă nimic. Nu numai părinţii lor (v. 7), ci ei înşişi au păcătuit şi suferă pedeapsa (v. 16). Aici trebuie să ajungă atât un necredincios, cât şi un credincios care a căzut într-o greşeală. Cu siguranţă, toţi cunoaştem din experienţă lucrarea penibilă pe care Dumnezeu trebuie s-o împlinească în conştiinţele noastre, în calea căreia mândria noastră se aşază deseori ca un obstacol. Dar, spre deosebire de cei necăjiţi din acest capitol (v. 22), în clipa când noi ne mărturisim păcatele, ştim că Dumnezeu ne-a iertat deja, pe baza lucrării Domnului Hristos.
Totuşi, aceste versete, ca de altfel întreaga carte, ne prezintă mai cu seamă aspectele păcatului colectiv. Şi ne ducem cu gândul la răul care s-a extins în Biserică asemenea aluatului, la mondenitate, la falimentul care a rezultat din aceasta şi ale cărui jalnice efecte morale sunt la fel de lamentabile precum tabloul acestui capitol. O, dacă am fi preocupaţi de gloria Domnului, nu am putea rămâne indiferenţi în faţa unei aşa dezolante stări a lucrurilor. Să ne dea El inimi cu adevărat smerite, dar totodată încrezătoare într-un Dumnezeu care nu Se schimbă niciodată (v. 19).

Chiar si acolo-n vale!

Ramai in opozitie!

Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel, ca să căpătaţi premiul!
 1 Corinteni 9:24 
Am citit fiecare dintre noi acest verset de multe ori si sunt convinsa ca de fiecare data, Dumnezeu ne-a vorbit din el  intr-un mod special. Nu stiu, poate imprejurarile in care ne aflam sau evenimentele prin care tocmai am trecut m-au facut sa inteleg ca, viata in sine este asemeni a unui maraton in care noi, suntem alergatorii. 
Fiecare din noi are o destinatie, chiar si cel mai debusolat om pe care il intalnim. Si el alearga spre ceva, chiar daca nu stie exact spre sau a pierdut  poate reperele, insa el alearga.
Ori a alerga fara o tinta, inseamna munca in zadar!
Nu am fost vreodata mare sportiva, insa imi amintesc ca in anii de generala , clasele V-VIII, nu mai retin exact in ce an, bineinteles asta se datoreaza faptului ca nu am primit nici un fel de premiu, dar am participat la etapa pe judet la un concurs de alergare.Imi amintesc ca dupa ce m-am inscris la acel concurs, mi s-au comunicat si regulile concursului.
Mi-a venit in minte aceasta amintire, tocmai pentru ca in mintea mea erau cateva intrebari.
Ce trebuie sa stim sau ce trebuie sa facem atunci cand ne-am inscris la un astfel de maraton?
Care sunt regulile sau cum trebuie sa alergam ca sa putem castiga premiul?
Un lucru este cert, reguli exista, iar ele trebuie respectate, asta daca vrem sa ramanem in cursa.
Dumnezeu ne-a lasat Cuvantul si in El sunt o multime de invataturi si de porunci care, daca sunt respectate si pazite ne pot face sa urcam pe podium si sa savuram momentele victoriei.
Ma uit in jurul meu cu tristete si durere spun, dar tot mai multi abandoneaza pista si parasesc cursa, tocmai pentru ca au hotarat sa nu respecte regulile si sa nu pazeasca poruncile date.
Ca si la un maraton propriu-zis, si in alergarea  catre cer, nu exista loc de negocieri, nu exista preferinte, nu exista relatii, acolo trebuie doar sa alergi si sa castigi.
Intr-adevar, intr-o lume in care valorile bune sunt inversate, si aici ma refer la toate valorile, fie ele morale sau spirituale, este foarte greu sa ramai credincios si fidel pana la capat, dar daca doresti premiul atunci, TREBUIE sa ramai statornic.
Crede, cand ceilalti se indoiesc!
Fa-ti planuri, cand ceilalti se-amuza!
I-a decizii, cand ceilalti amana!
Incepe, cand ceilalti taraganeaza!
Zambeste, cand ceilalti se incrunta!
Insista, cand ceilalti renunta!

Alearga in asa fel incat alergarea sa nu-ti fie zadarnica, alearga ca unul care-ti cunosti tinta, alearga ca unul care iti cunosti rasplata!
Premiul nu-l poate castiga decat acel care incepe, care da tot ce are si cel care nu renunta niciodata!
 Succes in alergare!

Hrana ta zilnica!

19 NOIEMBRIE
Plângerile lui Ieremia 4.7-22
Corupţia în Israel a pus stăpânire chiar şi pe nazirei, cu alte cuvinte, pe aceia care (precum creştinii astăzi) trebuia să se distingă prin curăţia purtării lor şi printr-o punere deoparte în totul pentru Dumnezeu. Ei sunt în culmea decadenţei: „nu mai sunt recunoscuţi pe străzi" (v. 8). 

Nimic nu-i mai face să se deosebească de ceilalţi locuitori nenorociţi ai Ierusalimului! 

In ce ne priveşte, să ne punem întrebarea în ce măsură purtarea noastră în mijlocul lumii ne face recunoscuţi ca fiind cu adevărat puşi deoparte pentru Domnul.
Iar cât despre cei care aveau misiunea să vegheze asupra poporului, şi anume profeţii şi preoţii săi, aceştia vărsaseră sângele celor drepţi (v. 13). Ieremia era foarte îndreptăţit să confirme aceasta: o ştia din experienţă (Ieremia 26.8).
„Sfârşitul nostru este aproape ... sfârşitul nostru a venit" spun întristaţii poporului (v. 18) după ce aşteptaseră inutil un „ajutor zadarnic" şi constataseră că nimeni nu-i putea salva (v. 17). Ei bine, este momentul ca Dumnezeu să declare: „pedeapsa nelegiuirii tale s-a împlinit" (v. 22; comp. cu Isaia 40.1,2). Va fi rândul Edomului să sufere pedeapsa. Şi întotdeauna este aşa: când este cert că nimic nu ne poate ajuta şi că suntem la capătul puterilor, atunci este momentul ca Dumnezeu să intervină în suveranitatea Lui şi să ne elibereze.

Cuvantul potrivit, la momentul potrivit!

S-au terminat si alegerile, vorba presedintelui Iohannis -"de-acum, la treaba".

Daca, pana acum mi-a rapit o mare parte din timp politica, astazi i-am lasat in pace pe politicieni sa se apuce de treaba lor si eu mi-am vazut de treaba mea, adica sa aud soapta Duhului, si intr-adevar atunci cand ceri ca Domnul sa iti vorbeasca, El iti vorbeste.

Inteleptul Solomon spunea:

Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint.

Doamne, ce valoare mare are un cuvant spus la momentul potrivit!

 In general cuvantul are mare putere, poti ridica pe cineva sau poti ucide.

Mere de aur intr-un cosulet de argint!

Comparatia este de-a dreptul uimitoare. Care nu ar vrea sa primeasca un cosulet de argint plin cu mere de aur? Asta inseamna o adevarata valoare, avand in vedere valoarea aurului si a argintului, ori nu degeaba s-a facut aceasta comparatie.

Un cuvant "bun"spus la momentul potrivit, poate salva o viata sau poate schimba o decizie. Citeam mai demult intr-o carte despre o tanara care se indrepta spre un pod, isi pusese in gand sa se sinucida. In drumul ei, cineva a oprit-o si i-a dat un pliant dupa care i-a spus, "Dumnezeu te iubeste". Tanara aceasta a inmarmurit, ori tocmai acesta era motivul  pentru care ea a ales sa recurga la acest gest, "nimeni nu o iubea", ori dintr-o data, cineva iti iese inainte si iti spune, "Dumnezeu te iubeste", chiar intr-un moment in care tu esti convins ca nimeni nu te iubeste. Bineinteles acel gand rau a parasit-o si mintea ei de-acum se concentra sa-L  gaseasca, sa-L intalneasca pe Acela care o iubeste.

Iata, un singur cuvant, a salvat o viata!

In urma cu 2-3 ani in biserica era o marturie a unei surori(de-acum), care spunea cum un singur cuvant spus la vremea respectiva, a facut-o sa-si schimbe decizia pe care tocmai o luase in privinta copilului pe care il purta in pantece, bineinteles la aceea vreme nu-l cunostea pe Domnul.
Un singur cuvant, doar un cuvant si decizia a fost anulata, dar mai mult o viata a fost salvata, desi putem spune doua.Una de la moartea fizica si una de la moartea vesnica.
Dar sa nu uitam ca in aceeasi masura, un singur cuvant  "rau" spus poate, chiar intr-un moment cheie, poate aduce dezastrul.
Ce fel de purtatori de cuvant suntem fiecare?
Cuvantul noastru ridica sau coboara? Incurajeaza sau darama?  Da viata sau omoara?
Cel care da intelepciune este Dumnezeu, pentru ca El  este intelepciune. Solomon a cerut intelepciune si Dumnezeu i-a data-o si nu oricum, ci o intelepciune de intrecea pe toti imparatii pamantului, vers.23 din  1 Imparati, cap.10, "Împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pământului în bogăţii şi înţelepciune"
 Multi oameni sunt intelepti cu intelepciunea lumii, insa nu toti au intelepciune duhovniceasca.
A spune un cuvant la momentul potrivit, valoreaza enorm. A stii cand sa vorbesti si ce sa vorbesti, aceasta este un dar de la Dumnezeu.
1 Corinteni 1:5
Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă.
Unde am fost imbogatiti? In El, adica in Hristos Isus!
De-aceea pentru ca fiecare cuvant spus sa aibe valoare, trebuie sa Il cunoastem pe El, trebuie sa ramanem in El, si El in noi, si-atunci vom vedea cum prin cuvantul noastru putem contribui la salvarea multor suflete, atunci vom vedea cum cuvantul nostru are valoare unui mar de aur asezat intr-un cosulet de argint.

Hrana ta zilnica!

18 NOIEMBRIE
Plângerile lui Ieremia 3.52-66; 4.1-6
Ne amintim de groapa oribilă în care Ieremia a fost aruncat de către cei care îi erau „vrăjmaşi... fără motiv". Aceasta a inspirat v. 52 şi următoarele şi ilustrează groaza morţii în care Mântuitorul nostru, de partea Sa, a intrat într-un mod real (vezi şi Iona 2.3).
Versetele 55-58 pot fi însă experienţa oricăruia care geme sub povara păcatelor sale şi ajunge să înţeleagă ce a făcut Domnul pentru el.
Capitolul 4 pune în contrast starea actuală a Ierusalimului cu cea pe care o avusese înainte. In timp de prosperitate, totul avea aspectul cel mai strălucitor. Fiii Sionului erau „comparaţi cu aurul fin" (v. 2); dar, să remarcăm, doar „comparaţi cu aurul fin", nu şi „echivalenţi", pentru că, atunci când încercarea a venit peste ei, precum focul aurarului, totul a fost mistuit acolo, în timp ce un aur autentic ar fi trebuit să reziste victorios. Nu era deci vorba decât de o strălucire înşelătoare. Să ne amintim că întotdeauna încercările sunt cele care spulberă aparenţele şi descoperă adevărata stare a inimii. Cruzimea (v. 3), lipsa totală a milei (v. 4), egoismul odios conducând la fapte dintre cele mai oribile (v. 10), iată ce apare acum în toată goliciunea la aceşti locuitori ai Ierusalimului. Dumnezeu le dezvăluie adâncul inimii, iar focul judecăţii Sale nu cruţă nimic din falsa lor evlavie.

Hrana ta zilnica!

17 NOIEMBRIE
Plângerile lui Ieremia 3.25-51
Pentru ca încercarea să nu ne determine niciodată să punem la îndoială dragostea lui Dumnezeu, profetul se grăbeşte să adauge că „El nu necăjeşte, nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor" (v. 33). Cu cât mai mult pe cei care sunt răscumpăraţii Săi! 1 Petru 1.6 confirmă că o face doar „pentru puţin (timp)" şi numai „dacă trebuie". Totuşi, încercarea este adesea necesară pentru a zdrobi voinţa noastră proprie, când o lăsăm să se dezvolte. „Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lut (v. 27) se poate aplica la ascultare chiar când este vorba să fie în copilărie: a învăţa supunerea în casa părintească înseamnă a ne pregăti să acceptăm apoi, în întreaga viaţă, autoritatea Domnului.
Încercarea este deseori pentru noi şi o ocazie de a ne întoarce ochii spre noi înşine şi de a ne analiza: „Să ne cercetăm căile noastre şi să le încercăm..." (v. 40). Vom putea recunoaşte în felul acesta, împreună cu psalmistul: „Este bine pentru mine că am fost smerit" (Psalmul 119.71).
„Ne-ai făcut gunoi şi lepădătură în mijlocul popoarelor" (v. 45). Pavel va folosi şi el aceeaşi comparaţie, dar nicidecum pentru a se plânge (1 Corinteni 4.13), pentru că serviciul pentru Evanghelie şi iubirea pentru sfinţi îi permiteau să accepte de bunăvoie această condiţie.