Versetul zilei

10 noiembrie 2014

Treptele caderii!

Iata ca in mijlocul unui popor care s-a departat de Dumnezeu si care facea lucruri urate care nu erau pe placul Domnului, Dumnezeu gaseste o familie dupa voia Sa in care aduce binecuvantarea. Samson este fiul dorit, dar neavut  si Dumnezeu trimite un inger pentru a vesti venirea lui.
Samson, a fost o binecuvantare, de-altfel Cuvantul spune in Ps. 127, "Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El", iar atunci cand Elisabeta a aflat ca Maria poarta in pantece un fiu, "Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău", asadar si Samson a fost o binecuvantare de la Dumnezeu, insa o binecuvantare conditionata.
Vers.4 -5 spune, "Acum ia bine seama să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic necurat.
Căci vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui; şi el va începe să izbăvească pe Israel din mâna filistenilor.”
Samson este simbolul puterii si Cartea Judecatori descrie viata lui Samson cu bune si cu rele.
Pe masura ce crestea, Domnul il binecuvanta si mai mult Duhul Domnului ii dadea putere.In vers.25 din cap.13 vedem locul unde Duhul Domnului cobora peste Samson,
"Şi Duhul Domnului a început să-l mişte la Mahane-Dan, între Ţorea şi Eştaol"
Cata vreme a stat intre aceste hotare a fost Duhul Domnului era peste el, insa cand Samson a schimbat directia, atunci a pierdut.
 Desi a fost un om puternic, iata ca si el a avut vulnerabilitati.
Citind textul din Judecatori am vazut cateva greseli din viata lui Samson.
  • Samson paraseste locul in care a fost pus!
Samson s-a coborât la Timna şi a văzut acolo o femeie din fetele filistenilor.(vers.1)
  • Samson este neascultator de parinti! 
Tatăl său şi mama sa i-au zis: „Nu este nicio femeie între fetele fraţilor tăi şi în tot poporul nostru, de te duci să-ţi iei nevastă de la filisteni, care sunt netăiaţi împrejur?” Şi Samson a zis tatălui său: „Ia-mi-o, căci îmi place.”(v.3)
  • Samson intra intr-un anturaj gresit de prieteni si iubeste divertismentul!
Şi acolo Samson a făcut un ospăţ, căci aşa făceau tinerii. Cum l-au văzut, au poftit treizeci de tovarăşi care au stat împreună cu el. Samson le-a zis: „Am să vă spun o ghicitoare(vers.10-12/a)
  • Samson are secrete fata de parintii lui! 
  Nevasta lui Samson plângea lângă el şi zicea: „Tu n-ai decât ură pentru mine şi nu mă iubeşti; ai spus o ghicitoare copiilor poporului meu, şi nu mi-ai dezlegat-o!” Şi el i-a răspuns: „N-am dezlegat-o nici tatălui meu, nici mamei mele: să ţi-o dezleg ţie?”( v.16)
  • Samson paraseste calea Domnului si cauta sa-si satisfaca placerile proprii!
Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o curvă şi a intrat la ea.(Jud.16:1)
După aceea, a iubit pe o femeie în valea Sorec. Ea se numea Dalila.(vers.4)
  • Samson incredinteaza un secret in mainile unei straine!

...şi-a deschis toată inima faţă de ea şi i-a zis: „Briciul n-a trecut peste capul meu, pentru că sunt închinat Domnului din pântecele maicii mele. Dacă aş fi ras, puterea m-ar părăsi, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om.”(vers.17) 
  • Samson uita care este sursa puterii sale!
El şi-a pierdut puterea. Atunci ea a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el s-a trezit din somn şi a zis: „Voi face ca şi mai înainte şi mă voi scutura.” Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.
 (vers.19-20)
Secretul puterii  nu i s-a datorat lui Samson, ci a fost un dar din partea Domnului si  Duhul Domnului ii dadea taria necesara oridecate ori avea nevoie.
Samson l-a parasit pe Domnul, insa in acel moment si  Duhul l-a parasit pe el.
Dumnezeu l-a binecuvantat, insa binecuvantarea lui a fost conditionata.
 Samson a pierdut totul, iar totul inseamna binecuvantare.
Un om cu o putere extraordinara, ajunge sa fie ingenuncheat.
Ajunge sa fie asemeni unui clown, cu ochii scosi, dansand pentru desfatarea filistenilor, si toate acestea pentru ca a parasit calea lui Dumnezeu.
De cate ori nu am fost si noi un "Samson"?
Cate binecuvantari le-am pierdut pentru ca L-am parasit pe Domnul intr-un moment din viata?
Poate ca exact in acel moment Domnul avea pregatit pentru noi ceva extraordinar, insa din nesabuinta noastra....am pierdut binecuvantarea.
Samson a realizat ce a facut si ultima rugaciune pe care a facut-o, a cerut doar pentru cateva clipe "putere".
A primit-o, insa odata cu miile de filisteni omorati, a murit si Samson.
O poveste frumoasa cu un sfarsit tragic!
Dumnezeu are mii de binecuvantari pregatite pentru tine si poti avea parte de ele, insa exista o singura conditie,
 "nu parasi calea LUI si nu pleca din locul in care te-a asezat"



 

    Hrana ta zilnica!

    10 NOIEMBRIE
    Ieremia 52.1-16

    Capitolul 52 nu mai face parte din „cuvintele lui Ieremia" (51.64). Asemeni cap. 39, şi acest capitol, 52, expune evenimentele care au pus capăt împărăţiei lui Iuda, reproducând îndeaproape cap. 25 din 2 Împăraţi.
    A sunat ceasul judecăţii. Sunt loviţi deodată: Ierusalimul, templul (v. 17-23), împăratul şi locuitorii. Cetatea este luată. Zedechia şi armata lui caută să o ia la fugă, vrând să scape de încercuirea care îi apasă din nou. Dar nu cu caldeenii aveau ei de-a face, ci cu Dumnezeu. Condus la Ribla, înaintea lui Nebucadneţar, împăratului lui Iuda îi sunt scoşi ochii - pedeapsă aplicată vasalilor trădători - şi, legat cu lanţuri de aramă, el ia drumul exilului, având să păstreze, din mizerabila sa viaţă, ca ultimă imagine, doar spectacolul crud al masacrării fiilor săi. O lună mai târziu, comandantul gărzilor revine la Ierusalim pentru a incendia şi a demola sistematic cetatea răzvrătită şi apoi pentru a face o triere a populaţiei. Versetul 15 aminteşte
    de „cei care au fugit la împăratul Babilonului, ilustrând faptul că au fost printre ei şi unii care au dat ascultare cuvintelor lui Ieremia.
    Aceste lucruri ne sunt scrise (şi repetate) nu numai pentru că prezintă interes istoric, ci şi pentru a da învăţătură sufletelor noastre şi pentru a ne avertiza (1 Corinteni 10.11): „Voi deci, preaiubiţilor, cunoscând mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă..." (citiţi 2 Petru 3.17,18).

    9 noiembrie 2014

    Biserica penticostala din Romania !

    Acesta este interviul fratelui Tipei realizat chiar inainte de alegerile din Cultul Penticostal, unde fratele a fost timp de 20 de ani presedintele  cultului.
    Urmarind acest interviu putem descoperi valorile si principiile bisericii penticostale, dar nu numai ci si modul prin care Dumnezeu lucreaza si azi printre noi.

    Samson si treptele decaderii lui!

    "Căci vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui; şi el va începe să izbăvească pe Israel din mâna filistenilor.”
    Judecatori 13:5
    Fiul despre care se vorbeste in acest text este Samson.
    Imi amintesc de lectiile de la scoala duminicala in care am invatat despre Samson. 
    Imi placea mult povestea lui si cred ca era unul din personajele preferate, pentru faptul ca era puternic.
    Imi doream sa am puterea lui Samson, insa cu timpul am inteles povestea vietii lui. 
    Intr-adevar Samson era un simbol al puterii, in Scriptura.
    Pe cand nu era inca  nascut, Samson a fost inchinat lui Dumnezeu si iata ca ceea ce a fost vestit de inger, s-a implinit si vers. 24-24 spune "femeia a născut un fiu şi i-a pus numele Samson. 
    Copilul a crescut, şi Domnul l-a binecuvântat.
    Şi Duhul Domnului a început să-l mişte la Mahane-Dan, între Ţorea şi Eştaol"
    Cum a fost posibil totusi, ca un copil pe care l-a ales Dumnezeu inca din pantecele mamei lui sa fie eliberatorul unui popor de sub robia filistenilor, un om atat de puternic care a doborat un leu  fara sa aibe ceva in mana, un om care omorase o mie de filisteni cat ai clipi din ochi, totusi...sa sfarseasca atat de tragic?
    Filistenii l-au apucat şi i-au scos ochii; l-au coborât la Gaza şi l-au legat cu nişte lanţuri de aramă. El învârtea la râşniţă în temniţă.
      Unde a gresit Samson?
    Care a fost secretul puterii sale?
    Cand a inceput decaderea lui Samson? 
    Care au fost treptele decaderii lui? 
     Cand si-a pierdut puterea pe care o capatase?
    Ne-am regasit vreun moment din viata, in aceeasi postura ca Samson? 
    Sunt doar cateva intrebari la care voi da un raspuns bazata pe Cuvantul din Scriptura, in editorialul urmator? 
     

    Hrana ta zilnica!

    9 NOIEMBRIE
    Ieremia 51.47-64

    „Aduceţi-vă aminte de Domnul în ţara îndepărtată şi Ierusalimul să fie (lit. „să se suie") în inima voastră" (v. 50). Nu fără să ştie unde va merge era invitată rămăşiţa credincioasă să iasă din mijlocul Babilonului corupt. Pentru a lua această hotărâre curajoasă, ea trebuia mai întâi să fie atrasă de sentimente puternice (Psalmul 137.5,6). In acelaşi fel şi astăzi, „la El", la lsus prezent în mijlocul a „doi sau trei" adunaţi în Numele Său, este invitat cel credincios să iasă afară din tabăra religioasă a mărturiei creştine (Evrei 13.13).
    Sfârşind prezentarea tuturor judecăţilor Sale, Domnul le semnează cu un nume de temut: „Dumnezeul răsplătirilor" (v. 56). Este însă remarcabil un detaliu, anume că aceste cuvinte ale judecăţii împotriva Babilonului preced relatarea privind distrugerea Templului din cap. 52. Trebuia ca ruina idolilor Babilonului să fie vestită înainte să fi avut loc efectiv cea a Templului (v. 47 şi 52). În felul acesta, nimeni nu va putea gândi că aceşti idoli sunt în mod real mai puternici decât Dumnezeul lui Israel. Cu şapte ani înainte de luarea Ierusalimului, toate aceste cuvinte trebuia să fie scrise într-o carte, iar cartea, după citirea ei, trebuia cufundată în mijlocul Eufratului prin grija lui Seraia, fratele lui Baruc, ca o dovadă că Babilonul avea să fie înghiţit.

    8 noiembrie 2014

    Imagini care sustin diaspora!

    Indiferent cat de mult mi-am impus sa fiu indiferenta cu privire la evenimentele care au loc in aceste zile nu pot fi imuna la ceea ce se intampla.
    Astazi in cateva orase principale Bucuresti, Cluj, Timisoara, Iasi, Cluj, Arad si Oradea au iesit oamenii in strada, nu pentru a sustine un om, o persoana, ci impotriva unui sistem defectuos si a unui sistem de care abia am scapat cu ceva ani in urma. 
    Am mers si eu in P-ta Victoriei din centrul Timisoarei dorind sa vad care este pulsul acestor manifestatii.
    Intr-adevar oamenii sunt foarte revoltati, mai mult de-atat sunt satui de minciuna, sunt revoltati de modul in care s-au organizat alegerile in diaspora, de fapt aceste intalniri au avut ca scop sustinerea diasporei.
    S-au strans cateva mii de oameni manifestand pasnic si linistit, cu exceptia unui mic grup de tineri care sincer nu stiu daca au venit cu acelasi scop, dar pentru ca au fost recalcitranti, jandarmeria si-a facut treaba.
    Cel mai frumos moment a fost cand multimea a ingenuncheat si s-a rugat rugaciunea, "Tatal nostru".
    Aceasta este singura dovada ca, Romania are nevoie de DUMNEZEU!

    Biruinta este a noastra, numai prin Domnul Isus!

    Nu stiu care dintre noi nu am citit Evangheliile din Noul Testament, cele care descriu viata lui Isus?
    Cu siguranta cunoastem toti si cunoastem si textul din Matei 4 care ne arata ca diavolul a venit sa ispiteasca, pana si pe Domnul Isus.
    Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul.(vers.1)
    Momentul acesta al ispitirii a fost ingaduit de Dumnezeu si diavolului i s-a dat voie.Numai ca spre deosebire de noi, Domnul Isus a fost ispitit in alt mod.
    Ispitele cu care a incercat diavolul sa-l doboare pe Isus difera mult fata de ispitele cu care suntem confruntati noi.  
    Noi, pentru ca inca ne luptam cu firea suntem ispititi prin diferite pacate, pe cand Isus fiind desavarsit, El a fost ispitit "din afara".
    Iata ce spune Isus in cap.14 din Ioan:
    "...căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine"
    Isus se gasea in momentul in care statea in post 40 de zile. Diavolul stiind ca ii este foame a venit cu ispita aceasta:
    „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini.”
    A manca nu este un pacat, si diavolul nu i-a spus decat sa prefaca multimea pietrelor in paini. De fapt diavolul nu incerca altceva decat sa-L faca sa pacatuiasca pe Isus, prin pacatul nesupunerii fata de voia lui Dumnezeu.
    Ispitirea continua, insa fara succes, si Cuvantul spune in vers.11: "Atunci diavolul L-a lăsat".
    Dar, l-a lasat in pace pentru totdeauna? Nicidecum!
    Doctorul Luca in Evanghelia sa, descrie si el ispitirea lui Isus, iar la sfarsitul capitolului el incheie:
    "După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El, până la o vreme."
    Iata ca nu a plecat definitiv....ci pana la o vreme, pentru ca - "s-a intors"
    Nici la intoarcerea sa nu a vut biruinta, pentru ca Isus si atunci a biruit.Dar sa vedem "cand s-a intors?" Cand Isus le vorbea ucenilor ce va urma sa se intample si le prevestea patimile prin care va trece, vine Petru si spune, (Matei 16:23),
    "Petru L-a luat deoparte şi a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!”, insa Domnul Isus ii raspunde:
    „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor”, de fapt nu Petru era cel care era mustrat, ci cel rau care statea in spatele acestor vorbe rostite de Petru.

    Ca si urmasi ai lui Isus, suntem si noi angrenati intr-un razboi spiritual. Daca a avut curajul diavolul sa vina la Isus, Cel care este sfant si sa-L ispiteasca, credeti oare ca nu vine la un biet muritor ca mine, si ca tine?
    Noi, cei care nu suntem desavarsiti si inca luptam zilnic cu unele fapte ale firii si suntem tentati sa savarsim  multe lucruri care nu sunt dupa voia lui Dumnezeu, oare nu vine cu-atat mai mult la noi?
     Insa la noi vine direct ispita prin pacate.Isus a biruit, pentru ca cel rau nu avea nimic in El, insa noi nu vom putea birui decat prin ajutorul Duhului Sfant. Cuvantul lui Dumnezeu ne poate apara de acest dusman al nostru. Atunci cand suntem ispititi putem rosti Cuvantul lui Dumnezeu in apararea noastra, de-aceea vorbeam mai devreme in unele editoriale pe care le-am scris, cat de important este sa stim Cuvantul.
    Chiar si atunci cand cel rau se foloseste de cei din jur si folosesc chiar Cuvantul lui Dumnezeu ca sa ne convinga intr-o anumita situatie ca nu este pacat problema respectiva, scotand un text din context, pentru ca si Satana a zis:" este scris", chiar si atunci trebuie sa stim sa infruntam ispita prin Cuvantul lui Dumnezeu.
     Astazi tot mai multi cauta sa interpreteze Scriptura in asa fel incat si placerile lor sa le satisfaca, dar cumva....sa para ca se poarta si dupa Cuvant, ori acest lucru este auto-amagire.
    Nu de mult am avut ocazia sa stau de vorba cu cineva care a ratacit in mod voit de la calea Domnului cautand sa-si satisfaca propriile dorinte. Dupa o discutie pe care am avut-o, timp in care incerca sa-si justifice comprtamentul si faptele prin versete din Biblie, mi-am dat seama cat de mult se amageste si rastalmaceste Scriptura, ori Isus a fost categoric in ceea ce priveste fapta ei si n-a lasat nici un fel de interpretare. Dar iata ca ne folosim de Cuvant, tocmai pentru a ne justifica pacatul, ceea ce este foarte grav, pentru ca in 2 Petru , vers. 16 este scris: "În ele(adica in epistolele scrise) sunt unele lucruri grele de înţeles pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor"
    Astazi, traim vremuri in care lupta care se da intre Copiii lui Dumnezeu si cel rau este tot mai apriga, si parca se inteteste de la o zi la alta tot mai mult. 
    Lucrul acesta nu trebuie sa ne sperie deloc, pentru ca bazati pe Cuvantul lui Dumnezeu care ne spune:
    Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume. 
    Daca suntem din Dumnezeu, atunci biruinta va fi a noastra, prin Domnul Isus! 

    Hrana ta zilnica!

    8 NOIEMBRIE
    Ieremia 51.27-46

    O mare parte din expresiile acestor capitole sunt reluate în cartea Apocalipsa, unde le vom găsi aplicate la Babilonul viitor. Acesta nu mai este o cetate, ci un mare sistem religios, o contrafacere satanică a Bisericii lui Hristos, care îşi va lua întregul avânt după răpirea Bisericii. Pe tot parcursul acestei desfăşurări a răului, chemarea divină se face auzită în repetate rânduri: ,Jeşiţi din mijlocul lui, poporul Meu!" (cap. 50.8; 51.6,45; Isaia 48.20; Zaharia 2.7; Apocalipsa 18.4). A rămâne în Babilon după condamnarea rostită de Dumnezeu înseamnă, în adevăr, pe de o parte a participa la păcatele lui, iar pe de altă parte, a fi părtaş (sau a te expune) urgiilor ce vor veni asupra lui. Şi astăzi Domnul porunceşte alor Săi care sunt încă risipiţi în diferite medii ale creştinătăţii mărturisitoare: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de nedreptate!" (2 Timotei 2.19). Chiar văzând în jurul lor această nedreptate, unii credincioşi socotesc totuşi de datoria lor să rămână cu orice preţ într-un mediu recunoscut ca fiind rău, cu speranţa că, prin influenţa lor bună, pot contribui la îmbunătăţirea lor: prin aceasta, ei se amăgesc cu iluzii şi, în acelaşi timp, se consideră mai înţelepţi decât Cel care i-a îndemnat să iasă (2 Corinteni 6.14-18).