Hrana ta zilnica!

13 OCTOMBRIE
Ieremia 32.16-44
Şi astăzi, când cineva cumpără un teren sau o casă, trebuie să îndeplinească o serie de formalităţi înaintea notarului şi a autorităţilor, în urma cărora noul cumpărător primeşte un act oficial, care dovedeşte calitatea lui de proprietar. Ieremia va păstra cu grijă actele sale de proprietate asupra ogorului (v. 14). Prin „Cuvântul harului Său", Dumnezeu garantează copiilor Săi „moştenirea între toţi cei sfinţiţi" (Fapte 20.32). Şi noi putem afirma împreună cu Pavel: „Sunt convins că El poate să păzească ce I-am încredinţat pentru ziua aceea" (2 Timotei 1.12). De altfel, acest sfârşit al împărăţiei lui Iuda seamănă destul de bine cu imaginea din zilele celei de-a doua Epistole către Timotei. In mijlocul ruinei, Ieremia, singur şi întemniţat, asemeni apostolului, ştie în Cine a crezut şi către Domnul se înalţă rugăciunea lui (v. 16-25). El pune în antiteză necazul prezent cu binecuvântările de altădată, cunoscând puterea cea mare a Domnului (v. 17), îndurarea Lui (v. 18) şi măreţia sfatului Său (v. 19; comp. cu 2 Timotei 1.7). „Pentru Tine nimic nu este prea greu" - poate spune el (v. 17). Aceasta este ceea ce, în frumosul Său răspuns, Dumnezeu îi confirmă profetului - şi, de asemeni, ne confirmă nouă (v. 27; comp. cu Matei 19.26).

Dumnezeu priveste dincolo de aparente!

Isus a văzut pe Natanael venind la El şi a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.” „De unde mă cunoşti?”, I-a zis Natanael. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.” Natanael I-a răspuns: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.”

Ioan 1:47-50

Natanael, omul pe care il vede Dumnezeu as putea spune.

Sunt convinsa ca prietenii lui Natanael nu aveau aceeasi impresie despre el, asa cum o avea Isus, poate nici macar el insusi nu stia despre el lucrurile acestea despre care spunea Isus, insa Dumnezeu a vazut in el ceea ce altii n-au vazut.

Deseori "scanam" pe cel de langa noi si avem obiceiul a-l pune intr-o anumita categorie sau a-l eticheta intr-un anume fel.

Ne-am gandit vreodata ca imaginea pe care o avem despre o anume persoana, nu este aceeasi cu cea pe care o are Dumnezeu? Chiar noi ne catalogam uneori, si din pacate unii chiar se subestimeaza, altii se supraestimeaza, insa parerea lui Dumnezeu este tot ce conteaza.

Natanael era privit de cei de langa el intr-un anume fel, el insusi se cunostea intr-un anume fel pe el, insa doar Dumnezeu a vazut ceea ce este el cu adevarat, doar El l-a cunoscut asa cum era.

 Oare, spre ce era orientata gandirea lui Natanael, spre ceea ce vedeau oamenii, sau ceea ce vedea Isus?

Sa stiti ca mare impact poate avea asupra noastra acest lucru. Daca ne concentram la ceea ce vad oamenii in noi, devenim robul lor, si tot timpul cautam sa le facem lucrurile in asa fel incat sa fim pe placul lor, insa daca ne concentram atentia a ceea ce vede Domnul in  noi si gasim ca bune toate aceste lucruri pe care le facem, atunci atentia noastra creste in acest sens si tot timpul vom cauta ca inainte de toate lucrurile, sa-i fim plac LUI.

Colegii poate vad ce am fost noi in trecut, prietenii de-asemenea, insa Domnul se uita la ceea ce putem fi noi in viitor. 

Priveste la tine insuti si incearca sa vezi in tine ceea ce vede Isus, si-atunci cu siguranta vei si deveni aceasta persoana.

Hrana ta zilnica!

12 OCTOMBRIE
Ieremia 32.1-15
Capitolul 32 se deschide prin prezentarea unor evenimente în special critice. Ierusalimul, asediat de armata babiloniană, este preocupat să-şi trăiască cele din urmă zile ale independenţei sale. 

Pentru a-1 face pe Ieremia să tacă, sub acuzarea că subminează curajul asediaţilor, împăratul are grijă să-1 închidă în închisoarea palatului. Captivitatea profetului însă nu împiedică Cuvântul Domnului de a ajunge până la el şi, de asemenea, nici pe profet nu-1 împiedică, conform instrucţiunilor primite, să cumpere ogorul vărului său, Hanameel, prin intermediul credinciosului Baruc, menţionat aici pentru prima dată. Acest act capătă, într-un moment ca acesta, o semnificaţie remarcabilă: Cunoscând din Cuvântul Domnului că dezastrul este iminent şi inevitabil, Ieremia îşi manifestă în felul acesta, public, credinţa sa în Cuvântul divin, potrivit căruia restaurarea lui Israel îşi va găsi ulterior împlinirea cu tot atâta certitudine (cap. 31). Situaţia personală a profetului este fără perspectivă (şi la ce-i poate fi util un ogor unui întemniţat?), iar cea a poporului era disperată. Din punct de vedere omenesc, Ieremia nu mai putea aştepta nimic nici de la compatrioţii lui, nici de la inamicii caldeeni. El însă, împotriva oricărei speranţe, crede cu speranţă (vezi Romani 4.18), iar acest ogor pe care îl cumpără le dă tuturor o mărturie.

Intrebari finale !

Hrana ta zilnica!

11 OCTOMBRIE
Ieremia 31.27-40
Ieremia nu anunţă numai evenimente triste, ci are şi veşti bune pentru popor: „Iată, vin zile", spune el, când Domnul „va restabili" casa lui Israel şi pe cea a lui Iuda, în temeiul unui nou legământ. Cel vechi fusese „rupt" de către popor. Acesta se dovedise incapabil să facă faţă obligaţiilor rezumate în lege.

 Atunci Dumnezeu nu le va mai da alor Săi această lege pe table de piatră, ci o va pune înăuntrul lor (ei vor fi în felul acesta o imagine a Robului ascultător; vezi Psalmul 40.8): o va scrie direct pe inima lor reînnoită 

(v. 33; 2 Corinteni 3.3). 

Cu alte cuvinte, din dragoste, şi nu din teamă vor împlini ei voia Domnului. Nu este acesta, cu atât mai mult, măreţul argument care trebuie să-i aducă pe copiii lui Dumnezeu la ascultare de Tatăl lor ceresc? Cu siguranţă, de aceea să-L lăsăm pe Dumnezeu să graveze pe inima fiecăruia dintre noi învăţăturile Cuvântului Său!
„Toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic al lor şi până la cel mai mare al lor..." (v. 34). Domnul doreşte să fie aşa în fiecare dintre familiile noastre.
Versetele 31-34, citate în Evrei 8.10-12, se încheie cu o promisiune care ne priveşte şi pe noi: „le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aminti de păcatul lor" (comp. cu Fapte 10.43), pentru că „sângele noului legământ" s-a vărsat şi pentru noi (Matei 26.28).

Când TU ești cu mine!

Aceasta este rugaciunea mea...!

Citesc Psalmul 84 si citind doar primul verset m-au napadit o sumedenie de intrebari.

Primele doua versete spun asa:

Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor! Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel Viu!

 

Ma intreb, cati mai putem spune astazi cu toata sinceritatea acest lucru ?

 

Cat de placute gasim locasurile in care mergem sa ne inchinam?

Nu cumva, nu mai gasim placerea in partasiile cu fratii? 

Nu cumva mergem acolo si in loc de a veni acasa intariti si incurajati pentru inca cateva zile in care trebuie sa avem biruinta asupra celui rau, venim mai goi si cu sufletul mai sarac decat am plecat, si asta doar datorita simtului critic si nemultumitor pe care il avem de multe ori?  

Sufletele noastre mai suspina, mai tanjesc atunci cand din motive obiective nu putem ajunge la Casa Domnului, fie ca este o seara de rugaciune, fie ca este doar un serviciu divin peste saptamana? 

Nu cumva constiinta noastra nu mai da nici macar un semnal de alarma atunci cand, chiar ne invocam noua insine un motiv pentru a nu merge? 

 Cat de placute sunt locasurile Tale...! Aceasta afirmatie o pot face doar cei care sunt atasati de Dumnezeu si gasesc placere in apropierea de El. Daca in viata de zi trupul are nevoie de apa si hrana care ajuta la mentinerea vietii noastre, tot asa si sufletul nostru are nevoie de ceea ce este vital pentru a ne mentine  viata spirituala. 

Ori ce este vital pentru suflet? Cuvantul spune:

„Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată" (Ioan 6:35) 

" „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” (Ioan 7:37-38)

Oricat de bine ne hranim azi, maine iarasi ne este foame, insa atunci cand am gustat din Dumnezeu, sufletul nostru Il cauta cu ardoare pe Cel care ne-a dat aceasta hrana si aceasta apa vie. Doar El ne poate satisface pe deplin.

Exista insa un surogat care incearca sa anhileze aceasta dorinta a multor crestini in ziua de astazi. Goana dupa lucrurile pamantesti dar trecatoare, placerile care sunt doar de o clipa si banii vor  incearca sa impiedice dorinta si nevoia sufletului, de-aceea trebuie sa ne rugam ca El sa  puna in noi aceasta dorinta dupa El, sa lase o sete arzatoare a sufletului nostru dupa Cuvantul Lui, dupa prezenta Lui.

Cartea Proverbe are un indemn minunat si o rugaciune de-altfel:

"...nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie.
Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva, în sărăcie, să fur şi să iau în deşert Numele Dumnezeului meu"
Citind in continuare Psalmul 84 ajung la vers.8  dupa care scrie...oprire.

 Insa inainte de aceasta oprire scrie asa:

Doamne Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea! 

Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov!  

 

Aceasta este rugaciunea mea....!

Ce-ai simtit ultima data? Bucurie sau rusine?

Zilele trecute am fost binecuvantata in zorii zilei cu Psalmul  34, printr-un sms.

 Fiind o zi mai linistita la birou pentru ca este vineri, am dat iarasi de acest verset din Ps.34,

Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine!

Cand privim spre Domnul si stam inaintea Lui ce simtim?

Astazi de dimineata de exemplu, cand am ingenuncheat inaintea Lui, ce am simtit?

Ne-am bucurat noi oare ca avem din nou ocazia sa-I putem spune cat de mult Il iubim?

Am simtit fiorul acela pe care-l simtim oridecate ori stam in prezenta Lui si ne atinge prin Duhul Sau?

Sau...nu cumva ni s-a umplut fata de rusine cand am stat inaintea Lui din cauza pacatelor pe care le-am facut in ascuns?

Ca si urmasi ai lui Hristos trebuie sa ne insoteasca aceasta marturie:

Când îmi întorc privirile spre El, ma luminez de bucurie, şi nu mi se umple faţa de ruşine!

 Doamne ajuta-ne!