Luna aceasta am inceput sa citesc din nou din cartea Proverbe, in fiecare zi cate un capitol, avand in vedere ca sunt 31 de capitole.
Tare mult mi-a placut din capitolul de ieri, cap. 3 cateva versete:
Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni.
Când te vei culca, vei fi fără teamă, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce.
Nu te teme nici de spaimă năprasnică, nici de o năvălire din partea celor răi; căci Domnul va fi nădejdea ta, şi El îţi va păzi piciorul de cădere.
Când te vei culca, vei fi fără teamă, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce.
Nu te teme nici de spaimă năprasnică, nici de o năvălire din partea celor răi; căci Domnul va fi nădejdea ta, şi El îţi va păzi piciorul de cădere.
(vers. 23-26)
Cata siguranta ne dau aceste cuvinte...!
Atunci:
-vei merge cu încredere
-piciorul nu ţi se va poticni
-vei fi fără teamă
-somnul îţi va fi dulce
-nu te teme
- va fi nădejdea ta
-îţi va păzi piciorul de cădere
Nu stiu ce lucru sau ce situatie de confort, ne da siguranta aceasta?
N-am gasit nicaieri scris in Scriptura ca pozitia sociala ne da siguranta, n-am citit nicaieri ca banii din cont ne asigura liniste, n-am gasit nicaieri ca relatiile noastre ne dau somn linistit, n-am gasit nimic altceva de-aici de pe pamant care sa ne dea pace si asigurarea ca totul va fi bine.
Toate aceste lucruri sunt trecatoare.Noi nu avem control pentru nimic din toate aceste lucruri, pentru ca azi am o pozitie de lider, dar maine s-ar putea sa fiu demis, azi am un business, insa maine s-ar putea sa inchei o afacere care ma va duce la faliment, azi am bani, dar maine s-ar putea sa imi dea medicul un diagnostic care ma va face sa imi cheltui toata averea si iata ca nimic din toate acestea nu sunt sigure, iar noi, in mod special crestinii, dar nu numai, trebuie sa fim constienti ca
lucrurile trecatoare nu dau siguranta.
Ceea ce da siguranta este o relatie cu Cel ce este vesnic!
Ceea ce da siguranta este ascultarea si pazirea invataturilor date de El!
Am auzit despre atatia oameni care au fost in diferite functii, iar perioada cat au stat acolo si-au cladit un imens imperiu financiar, crezand ca dupa ce nu vor mai fi in pozitia respectiva, ei si familia lor vor fi in siguranta, ori iata ca nu a fost asa, si cunoastem atatea cazuri.
Exemplu ne sta pilda din Luca 12 unde Isus spune: "....căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui", ori Cuvantul Domnului este "DA" si "AMIN".
Pana si marile puteri financiare ale lumii sunt zguduite si nu mai sunt in siguranta.
Cuvantul Domnului spune in acest verset, ATUNCI....VEI FI.
Cand?
Cand increderea noastra este pusa in Hristos, cand eu sunt asezat in Hristos.
Imi place indemnul ap. Pavel din Coloseni 3:
Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu.
Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.
Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.
Ori ca viata noastra sa fie in siguranta, trebuie ca umblarea noastra, sa fie cu Domnul, nadejdea noastra sa fie pusa in Domnul, prioritatea noastra sa fie Domnul, cu alte cuvinte tot ce tine de vesnicie, ori ce este vesnic, daca nu DOMNUL?
Ps. 93 vorbeste de maretia LUI, EL care este din vesnicie Acelasi neschimbat:
Domnul împărăţeşte îmbrăcat cu măreţie; Domnul este îmbrăcat şi încins cu putere: de aceea lumea este tare şi nu se clatină.
Scaunul Tău de domnie este aşezat din vremuri străvechi; Tu eşti din veşnicie!
Râurile vuiesc, Doamne, râurile vuiesc tare, râurile se umflă cu putere.
Dar mai puternic decât vuietul apelor mari şi mai puternic decât vuietul valurilor năprasnice ale mării este Domnul în locurile cereşti.
Mărturiile Tale sunt cu totul adevărate; sfinţenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ţine vremurile.
Scaunul Tău de domnie este aşezat din vremuri străvechi; Tu eşti din veşnicie!
Râurile vuiesc, Doamne, râurile vuiesc tare, râurile se umflă cu putere.
Dar mai puternic decât vuietul apelor mari şi mai puternic decât vuietul valurilor năprasnice ale mării este Domnul în locurile cereşti.
Mărturiile Tale sunt cu totul adevărate; sfinţenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ţine vremurile.
In ce ti-ai pus increderea? In lucrurile trecatoare sau in cele vesnice?
Vrei sa fi in siguranta?
Cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.
Prov 29:25