Este foarte important ca in viata noastra de crestin sa existe o relatie intre "NOI" si " DUMNEZEU", adica TATA SI FIU (FIICA).
Nu putem sa declaram ca suntem crestini, daca nu exista aceasta relatie. Pe de alta parte nu putem spune ca exista o relatie daca nu ne cunoastem identitatea.
Inainte de toate lucrurile este foarte important sa stim cine suntem. In ultima vreme tot mai mult am cautat sa cunosc acest lucru, pe de alta parte si Dumnezeu mi-a descoperit aceasta, tocmai pentru ca am fost interesata sa cunosc si sa inteleg.De-altfel este ceva normal ca sa stii cine esti, de unde vii, din ce spita de neam provii, iar dupa ce ai aflat toate acestea, incerci sa vezi in calitatea pe care o ai, ce drepturi ai.
Cand am scris despre drepturi, mi-a zburat gandul la polita de asigurare. Cine oare plateste plateste o polita de asigurare fara ca sa citeasca ce drepturi are...?
Afland cine sunt, cum sa nu fiu interesata ce mostenesc?
Pe tema acestei intrebari cred am putea vorbi tare mult.
CINE SUNT EU, IN HRISTOS?
Aici pe pamant fiecare avem o carte de identitate in care scrie, copilul lui....fiica lui....nascuta la ...in localitatea....s.a.m.d.
Nu scrie asa si pe cartea de identitate a d-tra? Atunci oare, nu este important sa imi cunosc eu identitatea mea spirituala? Eu vreau sa o stiu!
Cred ca inainte de toate trebuie sa stim fiecare ca, suntem COPII ai lui DUMNEZEU!
In Ioan 1 vers. 12 primesc unul din cele mai importante raspunsuri la intrebarea mea:
"Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu"
Deci, pana aici imi este clar, sunt FIICA lui DUMNEZEU, pentru ca a fost o zi in viata mea cand L-am primit pe ISUS la modul cel mai real, si am crezut si cred cu tarie cat voi trai, CRED in Numele LUI.
Cine ar putea sa imi spuna ca nu este asa?
Deseori a venit diavolul si imi soptea ca nu este asa, ba chiar lasa in inima mea o samanta de indoiala, insa pentru ca am aflat ca nu ii place sa imi cunosc identitatea am ales sa ma opun acestor ganduri rele.
Dar pot eu oare sa ma opun gandurilor?
Zilele trecute am data de un text care mi-a confirmat faptul ca pana si in somn vine diavolul si seamana ganduri "negre". Uitati ce scrie Iov:
Un cuvânt s-a furişat până la mine, şi urechea mea i-a
prins sunetele uşoare. În
clipa când vedeniile de noapte frământă gândul, când oamenii sunt cufundaţi
într-un somn adânc, m-a apucat groaza şi spaima, şi
toate oasele mi-au tremurat. Un
duh a trecut pe lângă mine…tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul…Un chip cu o înfăţişare necunoscută era înaintea ochilor mei.Şi
am auzit un glas care şoptea încetişor: „Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat
înaintea Celui ce l-a făcut? Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi, dacă
găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi, cu
cât mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, care îşi trag obârşia din
ţărână şi pot fi zdrobiţi ca un vierme!
Tot in somn si Nebucadnetar era urmarit in visele lui:
Eu, Nebucadneţar, trăiam liniştit în casa mea şi fericit în
palatul meu.Am visat un vis care m-a
înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu şi vedeniile duhului
meu mă umpleau de groază
Iata ca noi nu avem aceasta putere de a ne opune gandurilor, insa este UNUL care poate fii Stapan peste ele, insa trebuie sa cerem acest lucru. De-aceea este necesar ca intotdeauna inainte de a ne aseza in asternutul nostru, sa-L rugam pe Dumnezeu ca EL sa puna stapanire pe mintea noastra si sa sadeasca numai lucruri bune.
