Versetul zilei

8 august 2014

Hrana ta zilnica!

8 AUGUST
Matei 19.1-26
La începutul acestui capitol, Isus, răspunzând la o întrebare a fariseilor, condamnă încă o dată divorţul
 (vezi 5.31,32).
După aceasta, El îi binecuvântează pe copilaşii care sunt aduşi la El şi îi mustră pe ucenicii care voiau să-i oprească. Facem şi noi parte dintre aceia care aduc, prin rugăciune, suflete tinere la Domnul?... sau, dimpotrivă, dintre aceia care îi împiedică să vină, poate printr-un exemplu rău?
In v. 16 vedem un tânăr care se apropie de Isus cu o dorinţă binevenită, să obţină viaţă eternă, numai că întrebarea lui era pusă greşit, iar Domnul vrea să-1 facă pe vizitatorul Său să înţeleagă acest lucru. «Vrei să faci binele (sau: un lucru bun)? Ei bine, iată poruncile!» Răspunsul tânărului arată că el nu-şi dădea seama că era incapabil să facă vreun bine, cât de mic. Atunci Domnul îi explică faptul că în inima lui locuieşte un idol: bunurile sale trecătoare (proprietăţile sale), un obstacol care împiedică pe atât de multe persoane să vină la Domnul Hristos şi să-L urmeze! Nu, viaţa eternă nu se primeşte făcând binele. Şi nici cel mai bun temperament, însoţit de cele mai înalte aptitudini naturale, nu ne ajută la nimic ca să o merităm,... pentru că viaţa eternă nu se primeşte pe merit, ci în dar: este darul fără plată al lui Isus, făcut tuturor acelora care-L urmează (Ioan 10.28).

7 august 2014

Eliberat, iertat si mantuit!

Nu vă scriem altceva decât ce citiţi şi cunoaşteţi, spunea ap. Pavel in 2 Corinteni cap.1
La fel zic si eu, nu scriu altceva decat ceea ce, deja  cunoasteti din sfanta Scriptura. 
Zilele trecute spuneam ca este foarte important sa stim cine suntem in Hristos.
Afland din Scriptura identitatea mea, "Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu"( Ioan 1:12-13), cu alte cuvinte am acest drept si nimeni nu mi-l poate lua, decat daca vreau eu sa renunt la aceasta identitate.
Dar Dumnezeu nu ne-a dat doar o identitate in Hristos fara a avea si beneficii.
Prin faptul ca  acum sunt Copilul lui Hristos am dreptul de a primi si un dar pretios din partea LUI, un cadou de mare valoare...insa nu ma gandesc la diamante sau mai stiu eu ce alte pietre pretioase, ma gandesc la cel mai mare dar pe care il poate primi un om vreodata.
Dar, ce poate fi asa valoros?
  
Pacatele  pe care le-am savarsit mi-au adus o condamnare la moarte asa cum scrie in Efeseni 2,
 " Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre", insa Dumnezeu mi-a dat un dar valoros pe care l-am primit prin Fiul Sau Isus Hristos, si-anume GRATIEREA.
El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor. (Romani 5:1)
O ce minunat!
M-a iertat de toate pacatele mele si mai mult prin aceasta jertfa lui Isus Hristos, am fost mantuita si am scapat de mania lui Dumnezeu.
Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.
  Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu
Concluzia:
Sunt Copilul lui Dumnezeu, sunt iertata, sunt mantuita si am scapat de mania lui Dumnezeu!

Evreii se intorc!

           Urs Kasermann prezinta organizatia Ebenezer Operation Exodus, care ii
ajuta pe evreii din toata lumea, dar mai ales din Europa Rasariteana, sa
se intoarca in Israel pentru a astepta a doua venire a Domnului.
Isaia 43:5-6
                Nu te teme de nimic, căci Eu sînt cu tine, Eu voi aduce înapoi neamul tău dela răsărit, şi te voi strînge dela apus. Voi zice miază noaptei: ,Dă încoace!` şi miazăzilei: ,Nu opri`, ci adu-Mi fiii din ţările depărtate şi fiicele dela marginea pămîntului     
                         

Hrana ta zilnica!

7 AUGUST
Matei 18.15-35
Domnul explică în ce fel trebuie rezolvate nedreptăţile între fraţi (v. 15-17) şi putem lega de aceasta învăţătura Sa cu privire la iertare (v. 22; comp. cu Efeseni 4.32 şi cu Coloseni 3.13). El foloseşte această ocazie şi pentru a reveni asupra subiectului Adunării, dându-ne o promisiune de importanţă capitală: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor" (v. 20).
 Prin această prezenţă sunt satisfăcute toate nevoile celei mai slabe adunări de credincioşi strânşi în Numele lui Isus. Poate oare lipsi binecuvântarea când Cel care îi este izvorul Se află acolo, în mijlocul celor care se sprijină pe El? Această promisiune se raportează aici în special la autoritatea conferită Adunării (de a lega şi de a dezlega) şi la rugăciunea a doi sau trei căreia i se acordă tot ce ar cere. Din nefericire, unii creştini par să fi uitat importanţa adunărilor de rugăciune.
Parabola cu sclavul care datora zece mii de talanţi (o sumă fabuloasă) aminteşte de datoria incalculabilă pe care Dumnezeu a achitat-o prin Hristos (Ezra 9.6). 
Ce sunt, faţă de aceasta, micile nedreptăţi pe care noi le suferim? Mila divină de care am avut parte ne cere să arătăm şi noi, la rândul nostru, milă.

6 august 2014

Un terorist din Gaza admite ca Dumnezeu a schimbat traiectoria rachetelor!

După cum ne relatează un articol din ziarul Jewish Telegraph, un terorist din Gaza a fost întrebat de ce rachetele lor nu au țintit mai eficient. 
El a răspuns:Noi am țintit eficient, dar Dumnezeul lor a schimbat traiectoria rachetelor noastre în aer.

Citeşte mai mult pe  http://www.stiricrestine.ro/

CINE SUNT EU, IN HRISTOS?

Este foarte important ca in viata noastra de crestin sa existe o relatie intre "NOI" si " DUMNEZEU", adica TATA SI FIU (FIICA).
Nu putem sa declaram ca suntem crestini, daca nu exista aceasta relatie. Pe de alta parte nu  putem spune ca exista o relatie daca nu ne cunoastem identitatea.
Inainte de toate lucrurile este foarte important sa stim cine suntem. In ultima vreme tot mai mult am cautat sa cunosc acest lucru, pe de alta parte si Dumnezeu mi-a descoperit aceasta, tocmai pentru ca am fost interesata sa cunosc si sa inteleg.De-altfel este ceva normal ca sa stii cine esti, de unde vii, din ce spita de neam provii, iar dupa ce ai aflat toate acestea, incerci sa vezi in calitatea pe care o ai, ce drepturi ai.
Cand am scris despre drepturi, mi-a zburat gandul la polita de asigurare. Cine oare plateste plateste o polita de asigurare fara ca sa citeasca ce drepturi are...?
Afland cine sunt, cum sa nu fiu interesata ce mostenesc?
Pe tema acestei intrebari cred am putea vorbi tare mult.

CINE SUNT EU, IN HRISTOS?
Aici pe pamant fiecare avem o carte de identitate in care scrie, copilul lui....fiica lui....nascuta la ...in localitatea....s.a.m.d. 
Nu scrie asa si pe cartea de identitate a d-tra? Atunci oare, nu este important sa imi cunosc eu identitatea mea spirituala? Eu vreau sa o stiu!
Cred ca inainte de toate trebuie sa stim fiecare ca, suntem COPII ai lui DUMNEZEU!
In  Ioan 1 vers. 12 primesc unul din cele mai importante raspunsuri la intrebarea mea:
"Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu"
Deci, pana aici imi este clar, sunt FIICA lui DUMNEZEU, pentru ca a fost o zi in viata mea cand L-am primit pe ISUS la modul cel mai real, si am crezut si cred cu tarie cat voi trai, CRED in Numele LUI.
Cine ar putea sa imi spuna ca nu este asa?
Deseori a venit diavolul si imi soptea ca nu este asa, ba chiar lasa in inima mea o samanta de indoiala, insa pentru ca am aflat ca nu ii place sa  imi cunosc identitatea am ales sa ma opun acestor ganduri rele.
Dar pot eu oare sa ma opun gandurilor?
Zilele trecute am data de un text care mi-a confirmat faptul ca pana si in somn vine diavolul si seamana ganduri "negre". Uitati ce scrie Iov:
Un cuvânt s-a furişat până la mine, şi urechea mea i-a prins sunetele uşoare. În clipa când vedeniile de noapte frământă gândul, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, m-a apucat groaza şi spaima, şi toate oasele mi-au tremurat. Un duh a trecut pe lângă mine…tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul…Un chip cu o înfăţişare necunoscută era înaintea ochilor mei.Şi am auzit un glas care şoptea încetişor„Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut? Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi, dacă găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi, cu cât mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, care îşi trag obârşia din ţărână şi pot fi zdrobiţi ca un vierme!
Tot in somn si Nebucadnetar era urmarit in visele lui:
Eu, Nebucadneţar, trăiam liniştit în casa mea şi fericit în palatul meu.Am visat un vis care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu şi vedeniile duhului meu mă umpleau de groază
Iata ca noi nu avem aceasta putere de a ne opune gandurilor, insa este UNUL care poate fii Stapan peste ele, insa trebuie sa cerem acest lucru. De-aceea este necesar ca intotdeauna inainte de a ne aseza in asternutul nostru, sa-L rugam pe Dumnezeu ca EL sa puna stapanire pe mintea noastra si sa sadeasca numai lucruri bune.

Hrana ta zilnica!

6 AUGUST
Matei 18.1-14
Lumea se complace în poziţia celui mare. Ucenicii nu scapă nici ei de această mentalitate: ei doresc să ştie „cine este deci mai mare în împărăţia cerurilor" (v. 1). Domnul le răspunde că primordial este să intre în împărăţie, iar pentru cel intrat acolo, important este să fie nu mare, ci mic. 
Pentru a le întipări şi mai bine în inimi această învăţătură, cheamă un copilaş şi îl aşază în mijlocul lor.
Avem poate şi noi copii mici în jurul nostru: ei sunt aşezaţi lângă noi ca modele de încredere şi de simplitate. Să ne ferim să nu-i dispreţuim din pricina slăbiciunilor lor, a neştiinţei sau a naivităţii lor. Mai mult însă decât aceasta, să ne ferim să nu-i facem săpăcătuiască (sau să se mânie). Exemplul rău al unuia mai vârstnic este cea mai rea cursă întinsă celor mai mici. 
Isus repetă aici ceea ce spusese deja cu privire la prilejurile de cădere (comp. v. 8,9 şi cap. 5.29,30).
Departe de a-i dispreţui pe aceşti micuţi, Dumnezeu răspunde la slăbiciunea lor printr-o grijă deosebită: responsabilizează îngeri să vegheze asupra lor. Şi să nu uităm că Domnul Isus a venit pentru a-i mântui (v. 11), astfel că ei beneficiază de lucrarea Lui chiar dacă mor înainte de a fi atins vârsta responsabilităţii. Parabola cu oaia rătăcită ne învaţă ce valoare are un singur mieluşel pentru Bunul Păstor.

5 august 2014

TIMISOARA, orasul pe care il iubesc!

Nu putini sunt pasionati de fotografie. Asa se face ca am gasit cateva poze superbe facute de adevarati profesionisti care iubesc orasul TIMISOARA!

Piata Victoriei
sursa foto:  https://www.facebook.com/DinAerFilmate
 Fostul club sportiv CFR
sursa foto: https://facebook.wwwcom/AlinaCiucurPhotography
Zilele trecute, Timisoara sarbatorea "zilele orasului"
foto- Catalina Emilia Ganea Dobran
Fantana arteziana, p-ta Victoriei-foto-Alina Cornaciu 
Noul pod Michelangelo-foto Siky Marco
Undeva pe la mijlocul-sfarsitul lui iunie a demarat in Timisoara operatiunea de construire a celui mai mare pod din PET-uri din Lume.Dupa saptamani intregi de munca, podul din sticle de plastic care duce Timisoara in Cartea Recordurilor a fost in cele din urma inaugurat, chiar intr-o zi cu ploaie.
“Este o noua premiera a Timisoarei si speram sa intram cu ea in Cartea Recordurilor, pentru ca acest pod este realizat cu 104.502 sticle de plastic. Recordul anterior a fost de vreo 40.000 si nu s-a realizat un pod, ci un fel de punte. Aici s-a muncit din greu si s-a facut o lucrare foarte interesanta. Trebuie sa spunem ca dincolo de performanta in sine, noi am vrut prin actiunea aceasta sa dam un semnal catre cetateni sa colecteze aceste PET-uri si sa le predea celor care recicleaza, pentru ca este pacat sa poluam apele noastre”, a tinut sa precizeze primarul Nicolae Robu
Intr-adevar arata superb!
Chiar si noaptea arata superb...
sursa foto:Panfil Parvulescu
sursa foto:Panfil Parvulescu
sursa: foto Se Ba
Poate ca v-am alinat dorul celor din Timisoara care sunteti plecati departe de oras.
TIMISOARA, orasul pe care il iubesc!