Hrana ta zilnica!

11 IULIE
Matei 6.19-34
Ochiul simplu este acela care nu se îndreaptă decât spre un singur obiect. Pentru credincios, acest obiect este „comoara" lui: Domnul Hristos. 

Noi II contemplăm „cu faţa descoperită" in Cuvânt şi această viziune ne luminează tot lăuntrul nostru (citiţi 2 Corinteni 3.18 şi 4.6,7). Inima noastră nu poate fi în acelaşi timp şi în cer şi pe pământ. A îndrăgi o comoară cerească şi, în acelaşi timp, a aduna bunuri pentru pământ sunt, prin urmare, două ocupaţii absolut incompatibile. Tot astfel, este imposibil să slujim mai mult decât unui singur stăpân (v. 24); dacă vom încerca, vom constata că poruncile primite sunt adesea contradictorii. 

Renunţând însă la Mamona (la „bogăţii" - vezi Luca 16.13), nu cumva ne expunem privaţiu-nilor, riscând să fim lipsiţi de ceea ce ne este necesar în clipa tic faţă?

 Domnul ne avertizează cu privire la această scuză rea. "De aceea, vă spun: Nu vă îngrijoraţi..." (v. 25). Să deschidem ochii, după cum ne invită Domnul Isus, şi să observăm în creaţie mărturiile nenumărate cu privire la grija plină de afecţiune şi de bunătate a Tatălui ceresc îndreptată spre cele mărunte: flori, păsări... (comp. cu Psalmul 147.9).
Nu, Dumnezeu nu va rămâne niciodată dator faţă de cei care vor pune interesele Sale pe primul plan în viaţa lor, faţă de cei care-L vor alege pe El (Luca 10.42). Dar trebuie să începem cu aceasta.

Hrana ta zilnica!

10 IULIE
Matei 6.1-18
Milosteniile (v. 1-4), rugăciunile (v. 5-15) şi posturile (v. 16-18) sunt trei manifestări principale prin care oamenii cred că se achită de „îndatoririle lor religioase". Când acestea sunt făcute într-un mod care atrage atenţia altora, aprecierea pe care o primesc ţine deja loc de răsplată (Ioan 5.44). 

Vai, cât de vicleană este inima omului şi cum se foloseşte ea şi de lucrurile cele mai bune pentru a se îngâmfa! 

Darurile cele mai generoase, când sunt făcute la vedere, pot fi însoţite de cel mai crunt egoism; pe chipul nostru afişăm mâhnirea (regretul, căinţa), ... iar în adâncul inimii ascundem mulţumirea de sine.
Domnul ne învaţă cum să ne rugăm. Rugăciunea nu este nicidecum un act merituos, ci o umilă prezentare a nevoilor noastre înaintea Tatălui ceresc, în taina cămăruţei noastre. Nu devin oare prea adesea rugăciunile noastre fraze negândite şi repetări obositoare? (vezi Eclesiastul 5.2). Până şi această frumoasă rugăciune pe care Domnul le-a dat-o ca învăţătură ucenicilor Săi (v. 9-13), atât de bine adaptată necesităţilor momentului, a devenit pentru mulţi o repetiţie zadarnică. Copilul lui Dumnezeu are privilegii pe care israelitul nu le avea: poate să se apropie în orice vreme, prin Duhul, de tronul harului, în Numele Domnului Isus. Folosim noi din plin acest privilegiu?

Revenirea Domnului Isus Hristos

             Merita sa luam aminte la aceste cuvinte!

                        

IUBESTE SI IARTA!

Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!”  Apoi a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” Şi, după aceste vorbe, a adormit.

Sunt doua versete extraordinare, din textul care ne vorbeste despre uciderea lui Stefan.

Desigur, Stefan nu este singurul martir care si-a data viata din dragoste pentru Isus Hristos, insa este singura moarte a unui ucenic descrisa cu lux de amanunte pe paginile Noului Testament, dar mai ales fiind scrise ultimele cuvinte pe care Stefan le-a rostit inainte de a adormi.

O moarte triumfala, am  putea spune, desi nu cred ca modul in care murim este atat de important, ci mai degraba modul in care ne traim viata pana ajungem in clipa mortii.Insa moartea lui Stefan a fost o moarte linistita, o moarte despre care cuvantul spune ca "a adormit", dar aceasta moarte s-a datorat modului in care Stefan si-a trait viata pana atunci.

Tineti minte ce somn linistit si dulce am avut in copilarie atunci cand adormeam pe bratul tatalui sau a mamei?

Stefan a adormit pe bratulul Tatalui, si mai mult de-atat si-a predat duhul in mainile Sale.Nu a fost speriat nici de furia celor din popor, nici de pietrele care stateau pregatite spre a fi aruncate in el, nu l-a speriat nimic.

Stefan inainte de a-si da duhul, i-a mustrat pentru tot ceea ce faceau.

…Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.

Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum şi L-aţi omorât.
Voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!…

Oare Stefan nu stia ce il asteapta? 

Ba da, insa lui Stefan nu i-a pasat si in cap. 7 este descrisa toata cuvantarea lui Stefan.

Privind cu ochii pamantesti am putea spune ca a avut parte de o moarte umilitoare, insa  moartea lui Stefan a fost una dintre cele mai triumfatoare.Ceea ce este extraordinar si ceea ce m-a impresionat, este starea inimii  lui Stefan in acel moment. O inima fara pic de resentimente fata de cei care se pregatea sa-l omoare, o inima plina de compasiune si mila, o inima plina de dragoste pentru cei care aruncau pietre spre el,

  „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!”

  

Nu suntem niciunul din noi martirizati pentru Domnul, dar cu toate acestea cati avem o inima ca a lui Stefan?

Cati dintre noi inaltam rugaciuni fierbinti pentru cei care ne doresc raul?

Fiecare dintre noi avem si prieteni, si dusmani sau cel putin asa credem despre unii, ca ne sunt dusmani. O vreme cautam sa evit si sa ma gandesc la asa zisi "prieteni", daramite sa ma rog pentru ei. Pana intr-o zi cand mi-a vorbit Domnul, abia atunci am inteles. 

Abia atunci am inteles ca voi fi libera cu adevarat cand ii voi ierta, cand ma voi putea ruga si cand voi putea sa rostesc binecuvantari pentru ei.A fost un proces destul de lung si pot spune chiar greoi, pentru ca aveam o problema mare cu "firea", insa cu ajutorul Domnului, si numai cu cu ajutorul Lui, am reusit.

Astazi, ii port in rugaciunile mele pe toti acei care poate nu ma "iubesc" si nu mai am nici un fel de teama sa ma gandesc sau sa le pronunt numele, din contra rostesc binecuvantari in dreptul lor si inalt rugaciuni ca, Domnul sa nu le tina in seama  mania, rautatea, vorbirea de rau sau orice alt pacat care il intristeaza pe Domnul, dar si orice pacat care le-ar putea afecta vesnicia lor.

Trebuie sa invatam sa-i iertam si sa-i iubim, insa aparand adevarul si mai presus de orice

 ADEVARUL LUI DUMNEZEU!

 

Increde-te in Domnul!

   Psalmi 57:1

Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, până vor trece nenorocirile.

 

Psalmi 37:5

Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra!

 

                         

Hrana ta zilnica!

9 IULIE
Matei 5.31-48
Cel care vorbeşte aici - să nu uităm - este Mesia, împăratul lui Israel. 

Învăţătura Lui a fost numită Carta sau Constituţia împărăţiei, pentru că ea enunţă condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească supuşii.

 Câtă deosebire între aceasta şi constituţiile naţiunilor de pe pământ! 

În timp ce codurile de legi ale oamenilor au la bază apărarea drepturilor persoanei şi regula egoistă: „Fiecare pentru el!", învăţătura Domnului Isus stabileşte nu numai principiile non-violenţei, ci pune bazele iubirii, ale smereniei şi ale renunţării, principii total străine de spiritul acestei lumi! Mulţi cred că asemenea principii pot fi aplicate pe pământul pe care trăim. 

Oare creştinii care le respectă ad-litteram vor fi ei victimele fară apărare ale abuzurilor de tot felul? 

Să fim siguri că Dumnezeu va şti să-i protejeze. In plus, un asemenea comportament va putea fi o mărturie puternică pentru cei care vor dori să-i facă rău credinciosului, reuşind chiar să-1 motiveze să se întoarcă la Dumnezeu.
Versetele 38-48 ne umilesc şi totodată ne mustră. Cât de departe suntem noi de Cel despre care ne vorbesc I Petru 2.22,23; lacov 5.6 şi atâtea alte pasaje...!

 Ceea ce-i conferea autoritate învăţăturii Domnului era tocmai faptul că El făcea ceea ce îi învăţa pe alţii (7.29).

Dupa doar doua zile...cantam!

Oridecate ori ascult aceasta cantare, stiu ca nu exista pe lumea aceasta necaz pe care Dumnezeu sa nu-l poata alina.

Cu aproape cinci ani si jumatate in urma, intr-o zi de vineri 10 aprilie 2009, imi inmormantam sotul, dupa o moarte subita.

Ce poate fi mai dureros ???

Urma ziua de duminica, am plecat la adunare.Unde as fi putut sa-mi gasesc pacea? Unde as fi putut sa gasesc mangaiere mai bine decat la Domnul?

Mi-amintesc ca, desi franta in suflet de durere, inima cauta sa Il laude pe Domnul chiar si in necaz.

M-am ridicat si am cantat aceasta cantare cu toata fiinta mea, cu tot sufletul meu. Am primit curajul si puterea necesara sa duc cantarea pana la capat.Stiu ca numai El m-a intarit atunci si numai El m-a intarit si de-atunci in continuare, de-aceea Ii voi canta toata viata mea.

Vreau sa-ti spun un lucru dragul meu, oricare ar fi necazul prin care treci astazi, nu uita:

Domnul merge inaintea ta si face suferinta mai usoara!

  Când pe marea vieţii eu, trecut-am grele încercări
Când necazul s-a ivit, Domnul, El m-a smerit mai mult
În singurătatea grea, plângea inima mea de dor
După harul Domnului să-mi vină în ajutor.

Când în largul mării am fost, malul eu l-am dorit mereu
Dar furtuna s-a ivit, Domnul, El m-a smerit mai mult
Când aproape-am fost de mal, a mai venit un val din larg
Ce m-a dus în depărtări prin alte încercări mai mari

Dar în tot necazul meu, Domnul m-a ocrotit mereu;
El m-a scos cu Mâna Sa din încercarea grea, chiar El!
Braţul Său mântuitor m-a ridicat din valul greu,
Sufletul El l-a salvat din marea de păcat.

Înspre Domnul am strigat, din val m-a ridicat chiar El,
Valul mării furios Domnul l-a liniştit pe loc ;
Câte zile voi avea în toate îl voi lăuda pe El ;
El m-a scos cu mâna Sa din încercarea grea.
Braţul Său mântuitor m-a ridicat din valul greu
Sufletul El l-a salvat din marea de păcat.

                       

Construim sau demolam?

Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.

Matei 5:13 

Dupa ce rosteste Isus cuvantarea de pe munte in care le spune ucenilor ce anume ii vor face fericiti, vine imediat si spune , "voi sunteti sarea pamantului si lumina lumii".

Pornind de la aceste calitati pe care trebuie sa le aibe un crestin autentic, bland, milostiv, inima curata, impaciuitor, insetat dupa neprihanire, iata ca vine Isus cu o alta calitate care trebuie sa ne caracterizeze pe fiecare, sa fim sare.  

Nu stiu cum este sa mananci mancare fara sare. Nu am fost la un regim asa sever niciodata si nu stiu cum este. Imi amintesc doar ca, in ziua in care sotul a facut acel accident vascular si am mers la spital, mancarea pe care  a primit-o acolo era de un regim extraordinar de sever.Am gustat din curiozitate pentru ca am vrut sa vad  ce are, de nu o poate manca. Concluzia mea: oribila sau groaznica, nu avea nici un gust.... 

Macar de puneau cateva bobite... Cred ca, daca fiecare din noi am incerca sa mancam o mancare fara sare, am realiza ce importanta are sarea.

Voi sunteţi sarea pământului !

Isus nu lasa acest indemn optional, daca vrem sau daca putem. Nu spune..."stiti dragii mei, ar fi bine sa fiti sare si lumina pentru cei din jurul vostru". 

NU! El spune "VOI SUNTETI"! 

Cum altfel am putea sa fim, decat, ca ceva deosebit? 

"Sare" care da gust si "lumina" in intuneric! 

 Sarea da un gust bun iar lumina aprinsa in intuneric este ceva extrordinar.

Lumina pe scara blocului unde locuiesc, lumina in biroul care imi petrec mai mult din jumatate de viata, lumina in lumea intunecata si orbita de pacat!

Oare daca lumina noastra este vie, credeti ca cei din jur nu ar avea sansa sa-si descopere starea lor pacatoasa?

Fratele Valentin Popovici a scris o poezie deosebita:

Zece creștini "mititei" se-mpărțeau în două,
Unul nu ținea cu ei, și-au rămas doar nouă!

Nouă creștini s-au gândit că e timpul copt
Să-ngrijească de săraci, și-au rămas doar opt.

Opt creștini au observat anumite fapte,
S-au pornit pe criticat, și-au rămas doar șapte.

Șapte creștini erau "buni", însă unul trase
Niște halbe la măsea, și-au rămas doar șase.

Șase credincioși "de rang", nu de la opinci,
Unul a fost ofensat, și-au rămas doar cinci.

Cinci creștini "evlavioși" se distrau la teatru,
Unul nu s-a mai întors, și-au rămas doar patru.

Patru sfinți filozofau zilnic între ei,
Unul a vorbit prea mult, și-au rămas doar trei.

Trei creștini se tot gândeau care-i mai de soi,
Să-l aleagă predicator, și-au rămas doar doi.

Doi creștini...iar cel mai mic cam iubea tutunul,
A plecat nepocăit, și-a rămas doar unul.

...Un creștin, doar un creștin..., unul ca și noi,
A vorbit despre Isus, și-atunci au fost doi.

Doi creștini când s-au rugat, Domnul le-a dat rouă,
Harul lui a fost bogat, și-au ajuns la nouă.

Nouă creștini s-au unit pentru mărturie,
Și-au crescut, s-au înmulțit, și-s acum o mie...

Înțelege, frate, azi, că nu-ți spun povești,
Că din soiul acestora poate și tu ești.

Ori ești martor, martor viu, și iubești lucrarea,
Ori ești cu echipa rea..., cea cu demolarea! 

Ce fel de lumina suntem noi? 

In ce echipa lucram? 

Construim sau demolam?