Versetul zilei

8 iulie 2014

Hrana ta zilnica!

8 IULIE
Matei 5.17-30

Nu putem citi v. 17 şi următoarele fără să nu ne cuprindă teama: Domnul declară aici nu numai că n-a venit să desfiinţeze înspăimântătoarea lege a lui Dumnezeu care ne condamna pe toţi, ci, în plus, El dă o interpretare şi mai severă a voii divine.
 Până în acel moment, un israelit scrupulos ar fi putut spera să merite viaţa eternă dacă, într-o oarecare măsură, ar fi „păzit toate acele lucruri din tinereţea lui" (vezi Marcu 10.20). Acum însă, cuvintele lui Isus nu-i mai lasă nicio speranţă. Iar dacă astfel sunt cerinţele sfinţeniei lui Dumnezeu, atunci cine mai poate fi mântuit? Da, în acel OM fără seamăn era prezentă întreaga plinătate a dreptăţii divine, însă aceeaşi Persoană care a venit să facă cunoscut dreptatea a venit şi pentru a o împlini în locul nostru (v. 17; Psalmul 40.8-10).
În iudaismul din vechime nu conta ce gândea Dumnezeu nici despre mânie, nici despre privirile păcătoase: condamnate erau numai extremele acestora, crima şi adulterul. Poruncile Domnului ţintesc, în schimb, spre sursa acestor fapte culpabile şi ne conştientizează că sediul lor este în inima noastră, care este capabilă de aceleaşi urâciuni (15.19).
Domnul are grijă ca, mai înainte să auzim vorbindu-se despre har, noi să putem înţelege în ce măsură avem nevoie de acest har.

7 iulie 2014

Ierusalim, cetatea mea

Ierusalim, cetatea mea
tot sufletu-mi suspină:
când oare, când te voi vedea,
când oare-n tine voi intra
să cânt în mântuirea ta
pe marea cristalină?

Ierusalim, sfânt dor nestins
ce dulce va fi-n tine
când lungul zbucium va fi-nvins
când Țelul drag va fi atins
iar plânsul șters, uitat și stins
și zările senine.

O, Rai cu ziduri de topaz
iubirea mea te cheamă
cu rugăciunile-n extaz,
cu râu de lacrimi pe obraz,
cu dorul să te vadă az'
strigându-ți: ia-mă, ia-mă!

O, pân-atunci, Ierusalim,
trimite-ne din tine
arvuna harului sublim
pe care-l cerem și dorim
biruitori să moștenim
comorile-ți divine.
 
                                           Traian Dorz 

Ce zi mareta va fi, cand Il voi intalni...!

Iată, ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!  
Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, se coboară pe marginea veşmintelor lui. Este ca roua Hermonului care se coboară pe munţii Sionului, căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viaţa, pentru veşnicie.
Psalmii 133
E luni... insa nici o zi nu se compara cu ziua in care ma gasesc in Casa Domnului.Nu o spun din mandrie, nu o spun din dorinta de a parea eu, mai altfel de cum sunt, ci o spun din tot sufletul, 
"bine este in Casa Domnului!"
Acolo nu mai simt durere, acolo nu mai simt foame, acolo nu mai am griji, acolo lucrurile de pe pamant nu mai au nici un fel de valoare si toate acestea palesc in fata maretiei lui Dumnezeu. 
Acolo CERUL este deschis si binecuvantarile Domnului se revarsa. Acolo Duhul Sfant imi umple inima, acolo pot sa-L ating, sa-L simt, acolo Ii simt magaierea.
Dar, oare daca aici este atat de bine, cum o fi in Ierusalimul cel Nou?
Cetatea in care temeliile zidului sunt impodobite cu tot felul de pietre scumpe, cu smarald, safir, sardonix, topaz, ametist si multe alte pietre pretioase pe care ochiul meu nu le-a vazut?
Cum va fi cand piciorul meu va pasi pe portile de margaritar, larg deschise? 
Piciorul imi va tremura cand voi pasi pe strazile de aur, aur curat ca sticla stravezie.
Acolo nu mai am nevoie de lumina, nici de soare, nici de luna, pentru ca slava lui Dumnezeu va lumina Cetatea.
Acolo voi canta in cor. Voi canta in cor cu miile de ingerii. Voi canta o cantare noua!
 Acolo voi da slava inaintea Celui Vesnic si Cel Sfant.
Acolo imi voi putea intalni Iubitul inimii mele!
Acolo Il voi putea privi fata in fata pe Cel drag. Acolo Il voi putea atinge, acolo o sa-I pot saruta mainile. Acolo Ii voi putea mangaia ranile din palme, palmele LUI care au fost strapunse pentru pacatele mele, ca eu sa pot ajunge aceea zi.
Doamne ce minunat va fi! Ce sarbatoare! Ce zi mareata! Ce splendori!

 

Hrana ta zilnica!

7 IULIE
Matei 5.1-16

A-L urma pe Isus înseamnă, în primul rând, a-L asculta (Ioan 12.26), iar abia după aceasta, în noi se pot manifesta aceleaşi trăsături de caracter ca ale Lui. Aceste trăsături sunt tocmai cele pe care Domnul le explică acum ucenicilor Săi.
Ferice de cei care au o credinţă simplă (curată) şi care nu pun preţ pe propria lor înţelepciune; ferice de cei care sunt mâhniţi de răutatea lumii, fără să înceteze însă a arăta în acelaşi fel bunătatea şi mila; ferice de cei care suferă pentru Numele Domnului tot felul de nedreptăţi şi de persecuţii... 
Acesta nu este genul de fericire pe care şi-o doresc majoritatea oamenilor, departe de aşa ceva, însă pentru ca cei credincioşi să fie fericiţi este suficient ca ei să aibă aprobarea Domnului. Bucuriile împărăţiei lor le sunt rezervate.
In v. 13 şi 14 este prezentată poziţia lor actuală. Ţinân-du-se separat de rău, creştinul îndeplineşte pe pământ rolul sării, care împiedică stricăciunea. În acelaşi timp, el este şi lumina, având responsabilitatea de a face să strălucească trăsăturile morale ale lui Dumnezeu înaintea oamenilor şi, în primul rând, „pentru toţi cei care sunt în casă", adică pentru familia lui. Obrocul, recipient folosit pentru a măsura, este un simbol al activităţii, iar patul (Luca 8.16), al leneviei, ambele extreme putând întuneca strălucirea pe care trebuie s-o aibă un copil al lui Dumnezeu.

6 iulie 2014

Artificii de ziua Americii!

               Cu numai cateva zile in urma, AMERICA a fost in sarbatoare.
Iata o fimare facuta cu o drona in  West Palm Beach, Florida
Pe langa spectacolul care incanta ochiul, eu ma rog ca Domnul sa binecuvinteze aceasta tara si fie ca poporul american sa nu uite adevaratele valori.
                      

Hrana ta zilnica!

6 IULIE
Matei 4.12-25

Citatul din Isaia 9.1,2 este preluat în capitolul nostru (la v. 16) cu o uşoară modificare: astfel, dacă în timpul profetului poporul încă „umbla în întuneric", aici el ,stă (în întuneric)", avându-şi locuinţa departe de lumina lui Dumnezeu, fiind lipsit de orice curaj, fără nicio speranţă. Este exact momentul când Dumnezeu poate interveni. Cel care este Lumina poate să aducă eliberarea. El trece. La chemarea Lui, atraşi de dragostea Sa, câţiva ucenici se alipesc de El şi II urmează: doi de aici, doi de colo: Simon şi Andrei; Iacov şi Ioan. Pentru aceşti oameni sosise clipa decisivă, care le va schimba viaţa dintr-o dată şi pe care n-o vor uita niciodată (19.27). Da, ei îşi părăsesc îndată tatăl, corăbiile, mrejele, pentru că au găsit un Stăpân ca nimeni altul, şi promisiunea unei noi slujbe: vor deveni pescari de oameni.
La timpul potrivit, Domnul îi va face pe aceştia evanghelişti şi apostoli.
Nu toţi creştinii sunt chemaţi să-şi lase îndeletnicirea cu care-şi câştigă pâinea sau să renunţe la bucuria legăturilor de familie, dar fiecare creştin a auzit într-o zi sau alta în inima lui glasul cunoscut care-i spunea: „Urmează-Mă" (8.22). Aţi răspuns voi acestei chemări?
Versetele 23 şi 24 rezumă într-un mod admirabil întreaga lucrare a dragostei Domnului Isus.

5 iulie 2014

Isus primit cu toata dragostea in Chile!

Vizionand acest video dintr-o Biserica Evanghelica din Chile nu am putut sa nu il pun si pe blog.
Este de-a dreptul uimitor!
Dumnezeu Isi primeste inchinarea cuvenita de pe tot pamantul, slava Lui!
Asa cum spunea si fr. Branzei, lepadat de lumea moderna, ISUS este primit in Chile cu toata dragostea.
Cred cu tarie ca astfel de inchinari iubeste Domnul!
       Dumnezeu sa binecuvinteze CHILE!       
                   
                  

Programul - turneului Speranta 2014!

Din nou suntem binecuvantati noi cei din Romania sa avem cateva momente binecuvantate cu grupul Speranta si frati slujitori care s-au pus in slujba Domnului. 
E un mare Har!
Ma rog ca Domnul sa-i binecuvinteze si sa le dea usa deschisa pentru vestirea Evangheliei.
Cu ajutorul celor de la Misiunea Speranta am preluat programul cu locatiile unde vor avea loc aceste evanghelizari.
Noi cei din zona de vest, ii putem intalni fie la Hateg in 13.07, fie la Bocsa in Caras-Severin in data de 14.07. Mesajul va fi transmis de fr. LUIGI MITOI in ambele locatii.
 Personal ma bucur enorm sa-l pot auzi, atat pe el cat si pe cei din grupul Speranta.
Posibil sa intervina modificari in program. De-aceea orice modificare, dar si mai multe detalii le puteti gasi pe site-ul http://www.speranta.ro/
Dumnezeu sa binecuvinteze ROMANIA!

ZIUA
DATA LOCALITATEA
ORA  LOCATIA  PREDICATOR
Duminică 6.07.2014
Lunca Ilvei, BN
19:00
Zona Centrala
Gheorghe Moiș
Marți
 8.07.2014  Giurgiu, GR
19:00
Teatrul „Tudor Vianu”
Luigi Miţoi
Miercuri
9.07.2014
Râmnicu Vâlcea, VL
19:00
Arenele Traian
Luigi Miţoi
Joi
10.07.2014 Satu Mare, SM
18:00 Stadionul „Olimpia”
Luigi Miţoi
Vineri
11.07.2014 Arcalia, BN
18:00
Terenul de sport
Luigi Miţoi
Sâmbătă
12.07.2014 Nușfalău, SJ
18:00 Stadion Luigi Miţoi
Duminică
13.07.2014 Hațeg, HD
17:00 Platoul Bisericii Penticostale „Betel”
Luigi Miţoi 
Luni
14.07.2014 Bocșa, CS
19:00 Stadion
Luigi Miţoi
Marți
15.07.2014 Spermezeu, BN
19:30 Terenul de fotbal
Gabriel Zăgrean
Miercuri
16.07.2014 Bogei, BH
18:00 Teren (pășune) Gabriel Zăgrean
Joi
17.07.2014 Baia Mare, MM
18:00 Piața Millennium Gabriel Zăgrean
Vineri
18.07.2014 Ulmeni, MM
18:00 Terenul de fotbal
Gabriel Zăgrean
Sâmbătă
19.07.2014 Târgu Lăpuș, MM
17:00 Stadion Gabriel Zăgrean
Duminică
20.07.2014 Gâlgău Almașului, SJ
18:00
Grădina Zmeilor
Gabriel Zăgrean
Luni
21.07.2014 Huedin, CJ 19:00
Parcul Tineretului
Luigi Mițoi
Miercuri
23.07.2014  Noua Suliţă,   Ucraina 18:00
Stadionul Central
-
Joi
24.07.2014  Hliboca, 
Ucraina
18:00
Stadionul Central
-
Vineri
25.07.2014 Cernăuţi,
Ucraina
18:00
Teatrul de Vara - Parc
-
Duminică
27.07.2014 Suceava, SV
18:00
Stadionul „Areni”
Gabriel Zăgrean
Duminică
17.08.2014 Feldru, BN
16:00
Baza Sportivă
-