Hrana ta zilnica!

29 MARTIE
Psalmul 39
Pentru a înfrâna voinţa proprie a unui credincios, Dumnezeu este uneori nevoit să recurgă la frâu şi la zăbală (Psalmul 32.9). Duhul impune tăcere firii noastre vechi, pentru a face să rodească şi să vorbească viaţa cea nouă (v. 1).
Când ni se face o nedreptate şi ne este poate cel mai greu să tăcem, să ne gândim la exemplul desăvârşit al Mielului care nu Şi-a deschis gura (v. 9; Psalmul 38.13; Isaia 53.7; I Petru 2.23).
„Tu mi-ai dat zile cât un lat de mână..." (v. 5): scurtă este existenţa noastră şi, cu toate acestea, ea este risipită atât de prosteşte, de către atâtea persoane, în febrila agitaţie de a acumula bunuri pământeşti! (v. 6; Eclesiastul 2.21-23). Să fim atenţi la cele patru certitudini („în adevăr...") exprimate în v. 5, 6 şi 11! Omul este „doar o suflare" (v. 5 şi 11) şi, în plus, „umblă ca o umbră..." (v. 6). 

De pe scena acestei lumi, când drama umană va ajunge la final, personajele şi decorul vor fi puse deoparte. „Chipul lumii acesteia trece" (1 Corinteni 7.31). Ceea ce este adevărat, sigur şi nepieritor aparţine doar domeniului ceresc, invizibil (1 Petru 1.4). Ințelegând că nu poate aştepta nimic de la o astfel de lume, credinciosul îşi pune întrebarea: „ce aştept eu, Doamne?" și își dă el însuşi răspunsul: „Aşteptarea (speranţa) mea este în Tine" (v. 7).

Marian Mocanu - Tu Ma Ridici

                        )

"AMIN, VINO DOAMNE ISUSE"

Undeva in partea de sus a tarii, in zona Moldovei, intr-o biserica evanghelica era un frate cu o familie numeroasa, cu o situatie foarte modesta , insa foarte credincios. Atat el cat si familia lui era nelipsit de la adunare, venea la fiecare serviciu divin, fie ploaie, fie vant cu cel putin jumatate de ora mai repede, el si intreaga familie, desi statea foarte departe de biserica.
Era plin de ravna si aducea lauda Domnului, intr-un mod aparte asa cum numai el stia. In biserica ocupa tot timpul locul pe prima banca si ardea in el focul Duhului Sfant in permanenta. Prin modul lui de inchinare si felul lui de a fi intotdeauna crea o atmosfera minunata in biserica.
Care era cel mai interesant lucru la el...? Dorea venirea Domnului extraordinar de mult, de-aceea si in adunare striga cu voce tare "Vino Doamne Isuse".

Anii treceau si fratele era consecvent in fiecare lucru. Vazand biserica ca este intr-o situarie precara, au pus mana de la mana si au inceput sa ii cumpare minimul necesar.Fiindca avea mai multi copii si camaruta unde statea era neincapatoare, fratii din biserica l-au ajutat sa isi construiasca o casa, ba au reusit sa ii cumpere chiar si o masinuta, micuta, second-hand.
Iata ca Domnul rasplateste credinciosia noastra si nu ne lasa niciodata!
Timpul trecea si fratele de-acum avand masina, nu mai era nevoie sa plece cu ceasuri intregi de acasa ca sa ajunga la adunare, de-acum era mult mai comod si pleca aproape de ora fixa. Acuma ajungea intotdeauna la fix. Numai ca uneori incepea sa lipseasca, si absenta lui din biserica, se facea simtita, pentru ca lipsea aceea atmosfera de har si acele cuvinte care mereu erau rostite de fratele: "Aleluia, Maranata, Domnul nostru vine, Amin, Vino Doamne Isuse". 
Uneori fratele intarzia si nu mai trecea pe prima banca la locul lui sa nu-i deranjeze pe ceilalti si se aseza pe ultima banca. Era clar ca ceva s-a intamplat.
Intr-o zi pastorul l-a intrebat:

-Frate...., ceva s-a intamplat cu dumneavoastra, lipsiti des de la biserica si-atunci cand veniti va asezati pe ultimul rand, nu mai aud acele cuvinte frumoase prin care a-ti incurajat biserica, nu mai spuneti, "Vino Doamne Isuse". As vrea sa stiu care-i motivul si cum va pot ajuta?

-Frate pastor, atatia ani am dorit sa vina Domnul sa ne ia la El, si n-a venit. Acum, cu ajutorul bisericii, am scapat si eu din saracie si simt ca traiesc si eu ca restul lumii.
"Cand eram sarac imi doream sa vina si n-a venit, acum ca o duc mai bine, sincer....nu mai vreau sa mai vina, asa vrea sa mai intarzie"

Bineinteles ca dupa aceea discutie si altele care au urmat, fratele s-a trezit din aceea stare si astazi Il slujeste cu aceeasi pasiune si doreste venirea Domnului mai mult ca oricand.

Cati oare dorim venirea Domnului?
Nu cumva cand suntem si noi fara bani in buzunar dorim sa vina Domnul sa scapam de toate, de facturi neachitate, de rate, de datorii, etc, Numai ca vine ziua de salar sau poate primim un ajutor de undeva si parca viata nu mai e in gri, parca s-a mai colorat, parca e mai roz, parca am vrea ca Domnul sa isi vada de-ale Lui si pe noi sa ne lase sa ne vedem de ale noastre???
Nu cumva cand suntem "bine", dorim ca  Domnul sa intarzie?
Nu cumva starea noastra  materiala si bogatiile pe care incercam sa le agonisim ne impiedica sa dorim  acest lucru? Cazul relatat nu este doar o poveste, el chiar a fost real si vedem cum bunastarea ne face sa slabim  credinta si dorinta noastra dupa Domnul.
Scriptura spune in 2 Petru,
"Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă,  aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu..."
Grabesc eu, grabesti tu, venirea Domnului?
Imi doresc ca indiferent daca am sau nu am, dorinta sa-mi ramana aceeasi:
"AMIN, VINO DOAMNE ISUSE"

Hrana ta zilnica!

28 MARTIE
Psalmul 38
Îndemnurile din Psalmul 37 par să fi fost înţelese. Credinciosul nu mai cere înlăturarea celor răi, care, de altfel, i-a fost promisă lămurit. În loc să se mânie din cauza celor care fac răul, este pătruns de propriul său păcat (v. 3-5). În acelaşi timp realizează că se află în mâna lui Dumnezeu care îl disciplinează şi-1 pedepseşte (v. 1); şi pe El îl aşteaptă (v. 15). Nu-i treaba lui să le răspundă personal celor care îl persecută; cu atât mai puţin, să se răzbune. „Tu vei răspunde, Doamne, Dumnezeul meu!" (v. 15).
Recunoaştem aici învăţăturile Noului Testament: „neîntorcând nimănui rău pentru rău..., nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor; ...Eu voi răsplăti, zice Domnul" (Romani 12.17,19). Singurul răspuns pe care suntem îndreptăţiţi să-1 dăm în faţa răului care ni se face este binele, şi aceasta spre deosebire de aceşti „vrăjmaşi" (v. 19) sau „adversari" care „răsplătesc cu rău pentru bine" (v. 20).
Şi tot aici ne este dezvăluit şi meschinul lor sentiment: gelozia.

 Dorinţa perversă de a elimina ceea ce, prin contrast („...pentru că eu urmăresc ce este bine"), subliniază propria lor răutate - iată îngrozitorul mobil care i-a condus pe oameni la a-L da la moarte pe Cel Sfânt şi Drept (Ioan 10.32; citiţi şi 1 Ioan 3.12)!

O zi minunata!

 “Primavara ne arata ce poate face Dumnezeu dintr-o lume murdara si anosta.”  

Virgil A. Kraft

 Dumnezeu poate face sa rasara si in sufletul tau primavara!

O zi binecuvantata!

Ruga catre Tatal meu!

Domnul este Pastorul meu, iar eu nu voi duce lipsa de nimic!

DA, El imi este indeajuns azi, maine si in fiecare zi.

Ma trezeste in fiecare dimineata cu lumina zorilor si imi mangaie chipul cu razele soarelui.
Adierile vantului imi mangaie parul, iar mirosul florilor imi invioreaza sufletul.

Atunci cand se porneste furtuna, ma ia in brate si ma inveleste cu aripile Sale.
 Ma apuca de mana si ma tine strans alaturi de El.
 Imi aseaza picioarele sus pe stanca, pe stanca inalta la care eu nu pot ajunge. Ma pune la adapost de valurile inalte si ma protejeaza ca nu cumva sa-mi alunece picioarele si sa cad.
Inima Lui bate pentru mine!

Imi satura sufletul cu bunatati si pacea Lui imi umple casa.

Cuvantul Sau e hrana pentru mine, El imi potoleste foamea si setea sufletului meu.

Trupul meu obosit gaseste odihna in El. Fericirea mea o gasesc doar cu El si la umbra aripilor Sale imi gasesc linistea sufletului obosit si ingandurat.

Imi descarc de pe umeri povara si El fericit Isi intinde bratul si o apuca. Sunt eliberata in Isus!

Fiecare incercare care se abate asupra mea, Tatal meu imi da putere sa ies biruitoare.

Pune pe chipul meu stralucirea Sa, iar bunatatea Lui ma indeamna si ma invata sa-mi doresc sa fiu asemeni Lui.

In linistea noptii si-n stralucirea stelelor imi inalt rugaciunea si doresc Doamne, 

chipul meu sa arate asemeni chipului Tau. E o dorinta , insa Tu o poti transforma in realitate.

Te iubesc, Domnul meu!

Hrana ta zilnica!

27 MARTIE
Psalmul 37.23-40
„De Domnul sunt întăriţi paşii omului" (v. 23). Din firea noastră, suntem independenţi. A recunoaşte că avem nevoie de Dumnezeu pentru fiecare pas al vieţii noastre zilnice este un lucru evident, dar pe care nu-1 admitem întotdeauna. Să nu aşteptăm să avem de-a face cu multe căderi, pentru a fi convinşi de aceasta şi pentru a accepta ajutorul Domnului!
În acest psalm îl întâlnim pe cel drept (sau: cei drepţi). Este numele dat rămăşiţei credincioase dintre iudei; aceasta va stăpâni ţara (lucru menţionat de cinci ori: v. 9,11,22,29,34), după înlăturarea celor răi (înlăturare menţionată tot de cinci ori: v. 9,22,28,34,38).
Astăzi, copilul lui Dumnezeu are dreptul să poarte acelaşi titlu (Romani 5.19). Cum se poate face recunoscut cel drept? El „se îndură" şi „dă" (v. 21); gura lui „rosteşte înţelepciune"; limba lui vorbeşte dreptate"; „legea Dumnezeului său este iu inima lui" (v. 30,31). Dragoste, înţelepciune, adevăr, alipire” faţă de Cuvânt, toate aceste etape de drum se pot ele remarca în mersul nostru de zi cu zi? Pentru aceasta, să contăm pe tăria, pe ajutorul şi pe scăparea lui Dumnezeu (v. 39,40).
Abandonarea celui drept este un fapt ce poate fi considerat, în adevăr, de neconceput (v. 25; 2 Corinteni 4.9). Şi totuşi, aceasta a trebuit să îndure „Cel Intrutotuldrept" (Iov 34.17; Psalmul 22.1).

O Carte Cu 7 Peceti