Privim in urma si parca nu ne vine sa credem ca s-au dus si aceste zile de sarbatoare.Le-am asteptat cu atata drag, unii poate cu atata pregatire, pentru altii poate aceste sarbatori au lasat o gaura mare in buget, insa nimic din toate acestea nu au o importanta majora. Cel mai important lucru este,
"cu ce am ramas dupa aceste sarbatori si ce efect au avut asupra noastra?"
Fiecare poate s-a lasat cuprins de febra acestor sarbatori, unii poate s-au ingrijit numai de trup, unii poate au fost mai grijulii si cu sufletul, insa pentru aceasta ultima categorie am o intrebare, daca am cautat sa hranim si sufletul mergand poate la o catedrala sau la alt locas de inchinare, cu siguranta L-am cautat pe Dumnezeu.
Ei bine, a avut loc aceasta intalnire cu Cel care este Stapanul Universului, sau a fost doar un exercitiu de rutina care face parte din programul de sarbatori?
Intalnirea cu Dumnezeu provoaca schimbari!
Daca citim Geneza 32, vedem ca este descrisa lupta dintre Iacov si ingerul Domnului care de fapt era chiar Dumnezeu.
vers.24-32
"Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până
în revărsatul zorilor. Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura
coapsei, aşa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov pe când se lupta cu
el. Omul acela a zis: „Lasă-Mă să plec,
căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lasă să pleci până nu
mă vei binecuvânta.”Omul acela i-a zis: „Cum îţi este
numele?” „Iacov”, a răspuns el. Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema
Israel; căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai
fost biruitor.” Iacov L-a întrebat: „Spune-mi, Te
rog, numele Tău.” El a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri numele?” Şi l-a binecuvântat
acolo. Iacov a pus locului aceluia numele
Peniel; „căci”, a zis el, „am văzut pe Dumnezeu faţă în
faţă şi totuşi am scăpat cu viaţă.” Răsărea soarele când a trecut pe lângă Peniel. Însă Iacov şchiopăta
din coapsă. Iată de ce, până în ziua de azi,
israeliţii nu mănâncă vâna de la încheietura coapsei; căci Dumnezeu a lovit pe
Iacov la încheietura coapsei în vână"
Israel inseamna- "Cel ce lupta cu Dumnezeu"
Peniel inseamna-"Fata lui Dumnezeu"
In urma acestei intalniri Iacov nu a mai fost acelasi.
Vers. 31 "Iacov şchiopăta
din coapsă"
De fiecare data cand pasea Iacov, atat el isi amintea, cat si cei din jurul lui stiau ca acest om a intalnit pe Dumnezeu.
Daca in aceste zile ai mers sa te intalnesti cu Dumnezeu e foarte bine, dar si mai bine este daca locul unde ai mers a fost un Peniel si pentru tine.
Daca totul a fost facut din rutina si schimbarea nu s-a produs, daca ai plecat tot asa cum ai venit, atunci totul este in zadar.
Intalnirea cu Dumnezeu provoaca schimbare, iar aceasta schimbare o vezi tu, o vad cei din jurul tau, o vede oricine.
Vezi in tine vreo schimbare? Cei din jurul tau vad ca te-ai schimbat, sau esti acelasi...?