Versetul zilei

9 decembrie 2013

Hrana ta zilnica!

9 Decembrie
Neemia 8.1-12
Pentru frumoasa scenă care ocupă acest capitol, Neemia îi cedează locul de onoare lui Ezra, preotului. Ştim că „era cărturar priceput în legea lui Moise" şi de mult timp „îşi îndreptase inima să ... înveţe în Israel rânduieli şi judecăţi" (Ezra 7.6, 10). Fericită dorinţă, care, la cererea poporului, găseşte ocazia să se împlinească! Este vorba de citirea clară şi de explicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Deschizându-1, Ezra nu uită să-L binecuvânteze pe Domnul care a dat acest Cuvânt, tot aşa cum astăzi începem prin a mulţumi atunci când în adunare urmează să se citească Scriptura şi să se mediteze asupra ei. În ce-i priveşte pe cei prezenţi, nu este suficient să poată pricepe (v. 3); este necesar şi să ia aminte (sf. v. 3). Facem totdeauna aşa în strângerile noastre sau în lectura din familie? Înţelegerea Cuvântului este mijlocul prin care putem fi noi înşine hrăniţi şi încurajaţi în comuniunea cu Domnul (v. 12). Dar să ne gândim şi la cuvintele „trimiteţi porţii", ceea ce înseamnă să-i facem şi pe cei care n-au fost prezenţi să profite de ceea ce ne-a făcut nouă bine.
Subliniem în încheiere acest verset glorios: „Bucuria Domnului este tăria voastră" (sf. v. 10 - compară cu Ps. 28.7). Şi, mai presus de orice, să-1 experimentăm în vieţile noastre!

8 decembrie 2013

Lauda fie adusa Celui ce s-a nascut !


Hrana ta zilnica!

8 Decembrie
Neemia 7.61-73

Neemia are pe inimă realizarea unui recensământ al poporului. El foloseşte registrul genealogic stabilit în timpul primei întoarceri în Ierusalim. De aceea, v. 6-73 repetă mai mult sau mai puţin capitolul 2 al cărţii Ezra. îi găsim aici, spre exemplu, pe descendenţii acelui om care „şi-a luat soţie dintre fiicele lui Barzilai Galaaditul şi s-a numit după numele lor" (v. 63). Barzilai fusese acel bătrân bogat şi respectat care-1 întreţinuse pe David şi pe însoţitorii lui la Mahanaim (2 Samuel 19.32). Aici aflăm că ginerele lui, deşi fusese preot, renunţase odinioară la propriul nume. Alesese să fie chemat după cel al socrului său, deoarece aceasta-i conferea un statut social mai înalt. Care au fost consecinţele nefericite? Descendenţii lui au fost excluşi din serviciul preoţiei, ca fiind necuraţi! Să fim atenţi ca nu cumva, din preocuparea pentru întâietate, să ne abandonăm privilegiile de creştini! Există vreo demnitate şi vreo nobleţe mai mare decât aceea de a aparţine familiei lui Dumnezeu, „preoţiei împărăteşti"?
Această înregistrare a poporului subliniază contrastul cu zilele lui David. Numai seminţia lui Iuda numărase în acel timp patru sute şaptezeci de mii de bărbaţi în stare să scoată sabia: deci de zece ori mai mult decât acum. Dar ceea ce are importanţă nu sunt cifrele, ci credincioşii.

7 decembrie 2013

1 AN !

Daca e sa ma iau dupa semnificatia zilei....ziua ar fi sambata(adica azi), daca e sa ma iau dupa data, atunci ar fi maine, 08.12.
In urma cu ceva vreme baietelul cel mic, ma tot intreba de ce alti copii au "tata" si el nu mai are. De ce tatal colegilor sai traieste, iar tatal lui a murit....?
Mi-a fost foarte greu sa ii dau un raspuns pe care el sa-l inteleaga mai bine si in acelasi timp sa-l accepte.Asadar dupa o  perioada in care era tot mai preocupat de aceasta intrebare, am inceput sa pun inaintea lui Dumnezeu aceasta problema. NU am cerut anume ceva sau pe cineva, ci am cerut sa se faca voia LUI, iar daca este voia Lui de a avea un tata Robert, atunci cer doar doua lucruri, sa fie credincios si sa imi iubeasca copilul. Si iata ca Dumnezeu a auzit rugaciunea si dupa numai cateva luni, Dumnezeu ne raspunde la amandoi si mie, si la cel mic, eu primesc un sot, iar Robert primeste un tata.
 Uitandu-ne in urma...amandoi stim ca doar Dumnezeu a facut posibila aceasta casatorie, mai ales fiind la sute de km distanta unul de celalalt, si mai mult de atat izbindu-ne de anumite probleme cauzate prin schimbarea de domiciliu al sotului, numai ca atunci cand Dumnezeu alege, pentru EL nu conteaza km si cand El spune da, toata lumea poate sa spuna nu....
Astazi privim fericiti amandoi in urma si nu putem decat sa multumim Domnului ca ne-a asezat impreuna, este mai mult decat am fi putut merita si eu, si el, si este mai mult decat am cerut noi.
Ii suntem recunoscatori pentru tot ce a facut pentru noi, si mai mult de atat Ii suntem recunoscatori ca ne poarta pe bratele LUI puternice.
Fiecare zi pentru noi este un nou inceput si in acelasi timp traim fiecare zi parca ar fi ultima.
Imi amintesc o rugaciune facuta in urma cu o saptamana, o rugaciune care m-a miscat mult.
Era luni dimineata si fiecare plecam la servici, insa nu inainte de a ne uni glasurile in rugaciune catre Domnul. Sotul pleca pentru trei zile in deplasare, iar in rugaciune ne incredintase pe mine si copii in Mana Domnului, si printre altele spunea:
"Doamne Ii incredintez in mana Ta de Tata, Te rog sa-I pazesti si Sa le porti de grija, iar daca in aceste zile Tu vei veni sa ne iei la Tine, ajuta-ma sa-i pot intalni in cer"

Este atat de minunat sa stii ca ai Cui, sa iti incredintezi familia.
Este minunat sa ai familie!
Astazi ne-am amintit cu drag evenimentul care a fost in urma cu un an, mai ales ca atunci a  fost si una din primele zile de zapada in Timisoara. Eu care iubesc iarna, mi-am dorit atat de mult sa am zapada la cununie, si credeti-ma ca am avut din plin, desi dimineata de 08.12.2012 nu prevestea nici macar un fulg de ninsoare, iata ca pana si in cel mai mic amanunt Dumnezeu m-a ascultat, si cu doua ore inainte de a pleca la primarie....s-a rupt cerul. 
 In numai cateva ore am avut zapada cat nu am avut toata iarna....bucuria lui Robert, dar si a mea...
Seara  de 08.12.2012....Robert era cel mai fericit!
Fericit ca odata cu zapada mult asteptata, in care abia asteptase sa poata face un om de zapada, era bucuros ca il putea face impreuna cu noul tata pe care i l-a daruit Dumnezeu.
Ne rugam, ca si pe mai departe Dumnezeu sa ne poarte pe bratul Sau!


Timisoara !

In fiecare oras, luna decembrie are ceva aparte si la fel este si in Timisoara!
 Orasul a  imbracat o haina de sarbatoare, incepand de la intrare si pana la iesire. Asta-seara mi-am facut timp sa ies in oras, in mod special pentru a-l admira, insa nu am putut sa fac acest lucru prea mult pentru ca se lasase un frig de mi-au inghetat urechile...dar totusi, pentru cei care sunteti din Timisoara si sunteti departe de casa, avand in vedere ca nu ajungeti acasa de sarbatori, v-am facut cateva poze. Sunt putine, dar promit ca o sa revin cu mai multe...insa trebuie sa ma echipez corespunzator, pentru ca la noi a venit iarna...

Hrana ta zilnica!

7 Decembrie
Neemia 6.15-19; 7.1-7

Cincizeci şi două de zile le-au fost suficiente oamenilor lui Iuda ca să astupe spărturile şi să reconstruiască zidul. Majoritatea erau neexperimentaţi în mânuirea mistriei şi a cazmalei, dar au avut zel şi inimă pentru lucrare (3.20; 4.6). Şi în ochii Domnului, devotamentul lucrătorilor Săi este mai valoros decât capacităţile lor. El dă, cu siguranţă, aceste capacităţi tuturor acelora care au devotament şi care-L urmează.
Eforturile lui Tobia de a-1 intimida pe Neemia şi sprijinul pe care această persoană cu influenţă rea îl primeşte din partea mai multor conducători din Iuda reprezintă ultimele manifestări de ostilitate ale vrăjmaşilor. Ierusalimul cu zidurile reconstruite va apărea de aici înainte naţiunilor înconjurătoare „zidit ca o cetate strâns unită împreună" (Psalmul 122.3). Dar este necesar să fie încă supravegheat. Neemia se ocupă de porţi, ca şi de stabilirea gărzilor (vezi Isaia 62.6-7). Sunt atribuite şi alte funcţii, incluzându-le aici şi pe cele ale celor doi guvernatori ai oraşului (v. 1, 2). Şi unul şi altul meritau această responsabilitate: Hanani, prin preocuparea lui pentru popor (1.2), Hanania, în virtutea credincioşiei şi a temerii lui de Dumnezeu (v. 2).

6 decembrie 2013

Cerere de rugaciune!

Cand Dumnezeu a ingaduit suferinta in viata lui Iov, el a ramas statornic in credinta si s-a increzut in Dumnezeu pana la capat., pentru ca a stiut cine este Dumnezeul in care se increde.
Iov 5:18
El face rana şi tot El o leagă; El răneşte, şi mâna Lui tămăduieşte.
 Si noi stim in care Dumnezeu ne-am pus nadejdea, de-aceea putem apela la El cu incredere caci vom fi ascultati.

Asa cum spune Scriptura in  Matei 18:19, "Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri" si noi venim inaintea LUI cu toate problemele noastre. Poate ca zi tu nu ai probleme, sunt altii in suferinta dar suntem indemnati sa simtim unii cu altii.
Mai jos am sa postez mesajul unei tinere crede versetul de mai sus, de-aceea mi-a scris aceste cuvinte.

Sunt o sora tanara de numai 17 ani locuiesc in Germania.Am vazut pentru prima oara acest site de catre dvs si am o cerere de rugaciune pentru o sora in Domnul din America bolnava de cancer la plamanii ultima faza...Am dori sa o sustinem in Rugaciune.Va multumesc.
Zi frumoasa si binecuvantata sa aveti.

Haideti asadar sa ne unim glasurile in rugaciune si sa mijlocim catre Domnul. Stim ca El poate si doreste sa ajute pe toti acei care Il cheama.
Fie ca, Domnul cu puterea Sa sa se atinga de aceasta sora din America si El sa Isi arate puterea LUI cea mare si Domnul va va rasplati.
 
 

Hrana ta zilnica!

6 Decembrie
Neemia 6.1-14

Încercările anterioare lipsite de succes nu i-au descurajat pe Sanbalat, pe Tobia şi pe Gheşem. Ei îi fac lui Neemia o propunere vicleană: „Vino să ne întâlnim împreună...". Valea Ono (sau a
meşteşugarilor: 11.35), fixată ca loc de întâlnire, reprezintă un act de colaborare cu vrăjmaşii poporului lui Dumnezeu. Oferta este respinsă, în pofida ameninţărilor care-o însoţesc până la a cincea oară. Apoi o altă cursă îi este întinsă, de data aceasta prin intermediul unui iudeu, Şemaia. Printr-o falsă profeţie, acest slujitor al vrăjmaşului încearcă să-1 împingă pe Neemia (care nu era preot), la neascultarea de Domnul prin căutarea unui refugiu în Templu (2 Cor. 11.13; 1 Ioan 4.1). In acelaşi fel au acţionat fariseii cu Domnul Isus. „Ieşi şi pleacă de aici", îi spun ei, „pentru că Irod vrea să Te omoare" (Luca 13.31). Ei au încercat (şi Satan a fost în spatele lor) să-L înfricoşeze şi să-L abată de pe calea credinţei pe Acela care-Şi îndreptase hotărât faţa să meargă la Ierusalim (Luca 9.51).
Dublul atac, respins de credinciosul Neemia, îl pune pe credinciosul de astăzi în gardă cu privire la două pericole extreme:
 1. Lărgirea căii, lucrând mână-n mână cu cei care nu se supun Cuvântului; 
2. „închiderea" într-un sectarism pretenţios şi egoist.