Versetul zilei

3 decembrie 2013

Ce poti cumpara cu bani?

Ce poti cumpara cu bani?
Suntem tentati sa spunem...TOT!
Asa raspund cei mai multi....."ai bani, ai de toate"
Iata ca nu este chiar asa.
 
Cu bani poti cumpara...
  • un pat, dar nu somn
  • o carte, dar nu minte
  • mancare, dar nu pofta de mancare
  • o bijuterie, dar nu frumusete
  • un medicament, dar nu sanatate
  •  confort, dar nu odihna
  • o jucarie, dar nu bucurie
  • un crucifix, dar nu pe Mantuitorul
  • un loc in biserica...dar nu un loc in cer....

Hrana ta zilnica!

3 Decembrie
Neemia 4:1-14

În timp ce zidurile se refăceau, mânia vrăjmaşilor vuia împotriva lui Iuda. Sanbalat, purtătorul lor de cuvânt, se aprinde de mânie şi îi batjocoreşte în acelaşi timp. Noi toti suntem cu predilecţie sensibili la batjocură. Lumea nu încetează să ridiculizeze despărţirea dintre creştini, slăbiciunea strângerilor lor laolaltă ... Să nu ne lăsăm intimidaţi de remarcile sale. In loc de răspuns, Neemia I se adresează Dumnezeului său:, Auzi, Dumnezeul nostru, pentru că suntem dispreţuiţi ..."(v. 4). El nu ţine nicidecum cont de ameninţări. „Dar noi am reconstruit ..." concluzionează omul lui Dumnezeu (v. 6)!
Atunci vrăjmaşul se pregăteşte de luptă deschisă şi descurajarea pune stăpânire pe oamenii lui Iuda. Ei se uită la propria slăbiciune (v. 10): asta înseamnă să-i dea dreptate
vrăjmaşului care îi dispreţuise, numindu-i „iudei neputincioşi" (v. 2). Mai privesc şi la greutatea poverilor, la mormanele de dărâmături ... Totuşi este unul care, împreună cu Neemia, cunoaşte dubla resursă (v.9). Aceasta este şi o poruncă a Domnului: „Vegheaţi şi rugaţi-vă ..." (Matei 26.41; 1 Petru 4.7). Rugăciunea trebuie să fíe primul nostru răspuns la eforturile vrăjmaşului. Ea nu se desparte de veghere. Iată de ce Neemia ia numeroase măsuri pentru a asigura supravegherea şi păzirea poporului în timpul încheierii lucrării.

2 decembrie 2013

Traim in secolul vitezei....

Traim in secolul vitezei...!
 Nu vi se pare cunoscuta expresia aceasta? Sincer cand eram inca la scoala auzeam aceasta expresie, ori ganditi-va ca sunt ceva ani de atunci.
Astazi la birou, in urma unei discutii despre stres si urmarile cauzate de aceasta "boala a secolului", mi-am amintit de expresia aceasta " suntem in secolul vitezei". Ori daca in urma cu 28-30 de ani  se spunea acest lucru, ma intreb acuma in ce secol suntem, pentru ca stres avem....."cu tona".Cred ca fiecare a intalnit macar o persoana care a fost afectata de aceasta boala. Daca cautam o statistica a numarului de persoane afectate de aceasta boala, este alarmant. Stresul determina aparitia  unor  boli precum: bolile cardiovasculare, alzheimer, diabetul, imbatranirea intr-un ritm alert, cancer, depresie si o multime de alte boli pe care poate nici nu le cunoastem.De fapt cred ca orice schimbare din viata noastra  aduce cu ea o doza mai mica sau mai mare de stres.Fie ca sunt schimbari pozitive sau schimbari negative, toate ne aduc "portia de stres", bineinteles ca  cele din urma sunt cele care influenteaza cel mai mult starea de stres.
Daca ai un job si esti in pragul sa il pierzi....devi foarte stresat.
Daca ai pierdut pe cineva drag....vrei, nu vrei devi stresat, daca ai rate la banca si nu le faci fata....esti cu siguranta "un stresat". Daca esti casatorit si primesti vestea de la partener "voi divorta", oare poti sa nu te stresezi...?
Daca primesti un telefon si esti anuntat ca peste trei zile o sa ai musafiri, devi stresat cu siguranta.Daca ai de dat un test la scoala sau la munca....esti stresat cu saptamani inainte.Daca te pregatesti sa pleci in concediu, te stresezi pana ajungi la destinatie, iar cand ai ajuns, te stresezi ca nici nu ai ajuns bine si trebuie sa te si intorci....
Cu-alte cuvinte....orice facem, suntem  o generatie de "stresati", practic nu mai reusim sa ne bucuram de nimic si nici sa mai avem pace in suflet. Cel putin eu asta vad in jurul meu, in jurul oamenilor cu care intru in contact.
Astazi am stat si m-am gandit, oare chiar nu avem remediu la aceasta "boala moderna"?
 Eu stiu ca este, insa atunci cand nu-L cunosti pe ISUS este foarte greu sa iti gasesti pace intr-o lume atat de tulburata.
Daca ne uitam in Scriptura, in Isaia 26:3 scrie:
" Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine"
Cu alte cuvinte, oricine esti, oricat ai, oriunde te-ai gasi, daca esti fara Dumnezeu nu vei avea parte de pace, pentru ca doar EL ne poata da aceasta pace. La El gasim odihna de care avem atat nevoie. Chiar Isus ne spune:'Veniti toti cei truditi si impovarati si EU va voi da odihna"
Nicaieri nu am gasit scris sau cel putin cineva sa-mi confirme ca banii, functia, avutiile sau mai stiu eu ce, i-au adus pacea si se simte confortabil. Confortabil poate...insa nelinistit si fara pace!
Uitati-va cati multimiliardari sunt in pragul depresiei si se sinucid? Nu le lipseste material nimic, au de toate si totusi sunt goi....Cu toate acestea le este foarte greu sa recunoasca ca sunt falimentari fara de DUMNEZEU...
Daca esti stresat din vreun motiv, iata ca Biblia ne da cateva solutii:
"Nu vă îngrijoraţi, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei"

Ajunge necazul care l-ai avut pana acum....nu are rost sa continui sa fi stresat pentru ca tot nu vei rezolva absolut nimic.Dumnezeu este Cel care le stie si le hotaraste pe toate. El ingaduie orice incercare din viata noastra, pentru ca prin aceasta ne incerca credinta noastra. In astfel de momente vede cat ne incredem in EL,in aceste clipe suntem supusi testelor LUI.
Nu avem alta sansa de a scapa de stres si nu ne ramane decat un singur lucru:
"Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit"

Suntem prea binecuvantati, pentru a fi stresati!

Hrana ta zilnica!

2 Decembrie
Neemia 3.16-32

De la v. 16 înainte este vorba despre partea de zid protejând cetatea lui David şi curtea templului.
Suntem uimiţi să aflăm că Eliaşib, marele preot, nu a reparat în faţa propriei case (confruntă cu 1 Tim. 3.5). A fost necesar ca alţii să lucreze în dreptul său (v. 20, 21). O a doua neglijenţă vinovată este aceea că, reconstruind Poarta Oilor, el şi fraţii săi, aceşti păstori răi, au neglijat s-o doteze cu încuietori şi cu zăvoare (v. 1). Aceasta va permite hoţilor şi tâlharilor să intre şi să ia în stăpânire „oile" lui Israel (vezi Ioan 10.8, 10).
Argintari, făcători de mir, negustori (v. 8, 32) lucrează ca zidari. Unul dintre conducători, Şalum (v. 12), repară împreună cu fiicele sale. Dumnezeu ne învaţă prin aceste exemple că ne putem aduce aportul la lucrarea Lui indiferent de vârsta, sexul sau profesiunea noastră. Să observăm, de asemenea, că mai mulţi dintre aceşti oameni, sau părinţii lor, fuseseră implicaţi în vremea lui Ezra în căsătorii nelegitime cu femei străine. Astfel a fost cazul lui Baruc, fiul lui Zabai, al lui Malchiia, al lui Pedaia, fiul lui Pareoş (Ezra 10.25, 28). Este frumos să vedem acum nerăbdarea lor de a proteja Ierusalimul tocmai împotriva unor astfel de influenţe străine.

1 decembrie 2013

Mesaj pentru toti romanii de pretutindeni!

Domnul să-Şi înalţe faţa peste tine şi să-ţi dea pacea! 
 Numeri 6:26
 
La multi ani Romania !
La multi ani romanilor de pretutindeni! 

Acest verset este chiar versetul zilei de azi si cred ca nici nu se putea un verset mai potrivit pentru ziua de azi.
Fiecare roman indiferent unde se afla, tresare la auzul imnului tarii.
Mi-as dori ca acele cuvinte cu care incepe imnul nostru sa fie intr-adevar si un indemn spiritual.
"Desteapta-te romane, din somnul cel de moarte 
In care te-adanci pacatul......
Astazi ai ocazia sa-ti croiesti o noua soarta
Daca te intorci la HRISTOS" 

Ca si tara "crestina", Romania inca sta departe de Creatorul ei. Ma rog ca Dumnezeu sa schimbe destinul tarii noastre, asa cum Timisoara a fost punctul de plecare spre daramarea comunismului, tot asa si Romania sa fie tara in care sa se inceapa o trezire spirituala.
HRISTOS sa fie proclamat azi in Romania, iar maine in toata lumea !
Crestini de pretutindeni, fiti buni ostasi ai lui HRISTOS !
DUMNEZEU SA BINECUVINTEZE PE TOTI ROMANII DE PRETUTINDENI, dar nu numai romanii ci si tarile in care locuiesc fratii nostri romani.
 
DOAMNE  BINECUVINTEAZA ROMANIA !

 

Hrana ta zilnica!

1 Decembrie
Neemia 3.1-15

Contrar ordinii normale, reconstrucţia Ierusalimului a început cu altarul, a continuat cu templul (Ezra 3) şi a sfârşit cu zidul cetăţii. Altarul şi templul (sanctuarul) vorbesc de închinare, care, în mod evident, constituie cea dintâi responsabilitate a poporului lui Dumnezeu. Dar noi nu suntem doar creştini de duminică. Restul cetăţii, care simbolizează viaţa cotidiană din casele noastre, cu împrejurările de zi cu zi, trebuie şi ea protejată împotriva răului de afară şi, de asemenea, despărţită clar de lumea din jur. Fiecare trebuie să vegheze şi în special să construiască înaintea propriei case
 (v. 10, 28, 30).
Sub impulsul dat de Neemia, întregul Iuda s-a apucat de lucru. Acest capitol ne poartă în jurul oraşului, ca să ne arate diferitele grupuri de lucrători în acţiune. Fiecare a preluat, fie poarta, fie turnul, fie partea sa de zid, după puterea lui şi, mai ales, după măsura devotamentului său. Dar, în timp ce unii au zel suficient ca să repare o parte dublă (v. 11, 19, 24, 27, 30), alţii - inclusiv dintre conducători - refuză să-şi plece grumazul în serviciul Dom-nului (comp. cu Matei 20.27-28; 2 Cor. 5.15). Ce tristă mărturie consemnează aici cartea lui Dumnezeu!

30 noiembrie 2013

Ucisi pentru ca detin o BIBLIE!

Noi avem o Biblie si din pacate nu citim...

Autorităţile din Coreea de Nord au executat public optzeci de oameni, pe unii pentru posesia Bibliilor

Nu mai puţin de optzeci de oameni au fost executaţi public în Coreea de Nord, unii pentru acuzaţii minore precum vizionarea de filme sud-coreene sau posesia unei Biblii, potrivit unei relatări de pe Fox News. Conform acesteia, ziarul sud-coreean JoongAng Ilbo a raportat că aşa-numiţii criminali au fost trimişi la moarte în şapte oraşe din Coreea de Nord, pe 3 noiembrie
via assistnews.net
“O sursă, care este familiarizată cu afacerile interne din Coreea de Nord şi care a vizitat recent ţara, a declarat ziarului că aproape zece oameni au fost ucişi în fiecare oraş”, s-a raportat. “Opt oameni – capetele lor fiind acoperite cu saci albi – au fost legaţi de stâlpi într-un stadion local din oraşul Wonsan, înainte ca autorităţile să îi împuşte cu mitraliere, potrivit sursei. “Autorităţile din Wonsan au strâns zece mii de oameni, inclusiv copii, la stadionul Shinpoong şi i-au forţat să privească omorurile.”

stire preluata de pe :http://www.stiricrestine.ro

Cea mai buna alegere!

 Nu peste mult timp se apropie ziua de nastere a mezinului meu Robert. Inca de prin septembrie mi-a tot amintit..."mami, mai umpic vine ziua meaaaaa".Nu trecea cateva zile ca iar imi spunea, "mamiiii, mai umpic vine ziua mea". Am stat si m-am gandit ce cadou as putea sa ii fac.
Abraham Lincoln spunea:" Biblia este cel mai minunat dar dat vreodata omului", cu atat mai mult daca acest om este copilul tau. Zis si facut, in urma cu o saptamana am comandat pe Libraria Crestin Total, cel mai frumos dar  pe care as putea sa-l dau copilului meu. In numai cateva zile a si sosit, insa nu a sosit inca ziua de nastere.....
Numai ca curios fiind, nu a mai putut astepta pana in 13 decembrie, asa ca  rugamintile lui fierbinti, m-au facut sa cedez, dandu-i darul anticipat.
Sincer am fost curioasa sa-i vad prima reactie....
"Mamiii, e cel mai frumos cadou primit in viata mea"
Intr-adevar este cel mai pretios dar, dar  nu pentru ca i l-am facut eu, ci pentru ca e darul lui Dumnezeu pentru noi.
Dar de ce este atat de pretioasa? Pretioasa pentru ce contine...? Dar ce contine?
BIBLIA este: 
Gandul lui Dumnezeu, calea vietii, fericirea credinciosilor, insa ea poate fi si blestemul pacatosilor. 
Citeste-o ca sa fii intelept, crede-o ca sa fii in siguranta, pune-o in practica ca sa fii sfant.
Ea iti da lumina ca sa te calauzeasca, mancare ca sa te intretina si mangaire ca te imbucure.
BIBLIA este:
Hrana calatorului si traseul crestinului.
Aici Paradisul este restaurat, cerul este deschis iar iadul descris.
Subiectul ei este ISUS HRISTOS, planul ei este bunastarea noastra iar Slava lui Dumnezeu este finalul ei.
BIBLIA ar trebui sa umple memoria, sa stapaneasca inima si sa conduca pasii.
Citeste-o incet, frecvent si rugandu-te.
BIBLIA este:
O mina de belsug, un Eden de slava, un rau de incantare si o gradina de flori.
Ne-a fost data in timpul vietii noastre.
Va fi deschisa la judecata si amintita pentru totdeauna.
Ea implica cea mai mare responsabilitate, rasplateste efortul si condamna pe toti cei ce o nesocotesc.

Sunt convinsa ca am facut cea mai buna alegere pentru copilul meu.