Versetul zilei

20 septembrie 2013

Hrana ta zilnica !

20 Septembrie
1Cronici 29.10-20
După ce s-a adresat poporului, David se întoarce spre Domnul. Se laudă oare cu tot ce au dăruit, el şi căpeteniile? Din contră! El îi dă glorie Dumnezeului căruia îi aparţin toate lucrurile şi se pleacă înaintea Lui. Aceste două sentimente merg totdeauna împreună.
„Din mâna Ta primim ce îţi aducem", declară împăratul. Domnul ne încredinţează bunuri pentru a ne acorda bucuria de a-I oferi Lui ceva. El însuşi n-are nevoie de nimic (Psalmul 50.10-12). Dar ceea ce-I este adus de bunăvoie, cu bucurie, are preţ înaintea Lui. A da prin constrângere sau dintr-un spirit legalist nu cere nici dragoste, nici credinţă. Este felul în care fariseii îşi plăteau zeciuielile (Matei 23.23). În contrast cu ei, macedonenii despre care vorbeşte Pavel au acţionat „de bunăvoie", prisosind „spre bogăţia dărniciei lor" (2 Corinteni 8.1-3).
Nu este măreaţă lauda lui David (v. 10-13)? Merită efortul de a o citi cu voce tare, în timp ce gândurile ni se îndreaptă spre Cel căruia ne adresăm: „A Ta ... mărirea, puterea şi gloria şi splendoarea şi măreţia, pentru că tot ce este în ceruri şi pe pământ este al Tău; a Ta ... este împărăţia şi Tu eşti înălţat drept Cap peste toate ..." Expresia «peste toate» ne poate ajuta să înţelegem că este Cap «peste toate inimile» celor care-I aparţin.

19 septembrie 2013

O noua declaratie socanta care vine din partea unui "slujitor"

Romani 1:27
".....tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor"
Rasfoind stirile una mi-a atras atentia, ba mai mult m-a uluit vazand ce atitudine are un "slujitor"
Daca undeva in luna iulie, urmatoare declaratie data: "homosexualii nu trebuie judecati sau marginalizati", a socat pe multi, astazi o noua declaratie ne lasa cu gura cascata.
Biserica are dreptul de a-si exprima opiniile, dar nu are dreptul de a "interveni spiritual"in viata homosexualilor si a lesbienelor, declara Papa Francisc.
Cred cu tarie ca o asemenea declaratie  este in necorcondanta cu ceea ce spune Scriptura vis-a-vis de acest pacat
Intr-un interviu amplu, publicat joi, Papa a spus ca femeile ar trebui sa joace un rol cheie in deciziile bisericii si i-a criticat pe cei care i-au recomandat sa fie mai vocal in lupta impotriva avortului  si a casatoriilor gay.
Mai multe pe  http://www.realitatea.net/ 

Inca o rugaciune !

Undeva prin luna iulie eram invitati sa ne rugam pentru sora Silvia. Spuneau cei care erau aproape de ea ca boala recidivase si Silvia chiar avea nevoie de rugaciunile noastre.
Astazi Silvia nu mai este printre noi!
Domnul a considerat ca  si-a incheiat lucrarea aici pe pamant si e momentul sa mearga acasa.
Astazi din nou ne rugam Domnului si Ii multumim pentru ca nu am mai lasat-o pe sora Silvia sa mai sufere aici in trupul sau bolnav. Cu siguranta despartirea este grea de cei dragi, insa crestini au o speranta vie, aceea ca despartirea este doar temporara.
La revedere sora draga!

Silvia Tarniceriu a ajuns A-C-A-S-A !

Iata ca ziua care nu ne-am dorit, desi eram convinsi ca va veni....a venit.
SILVIA TARNICERIU A PLECAT ACASA !

Astăzi, Joi 19 Septembrie 2013, ora 6 a.m. (ora din Ohio, USA), Silvia Tărniceriu a plecat acasă la Domnul și la Mirele ei. Bucurie mare în cer, mare tristețe pe pământ.
Celelalte sunt … amintiri cu sfinți.
,,Aseară, a ajuns în Ohio și Tudorel Sfatcu, care a copilărit împreună cu Silvia la Iași. Elena s-a dus să încerce s-o scoale și să-i spună cine-a venit. Spre surpriza ei, Silvia a deschis ochii mari și i s-a luminat fața cu un zâmbet larg de fericire.

Hrana ta zilnica !

19 Septembrie
1Cronici 28.1-9
David şi-a consacrat toată puterea (v. 2) ca să pregătească un palat pentru Domnul.
Să ne întrebăm acum, când citim aceste rânduri, dacă nu cumva „palatul inimii noastre" este închinat omului (în general eului nostru), în loc să fie închinat Domnului (v. 1).
„Dragostea" împăratului pentru această casă 1-a determinat să dăruiască pentru ea mari bogăţii care-i aparţineau lui personal (v. 3). Cu cât mai mare este dragostea lui Isus! Evanghelia ne vorbeşte despre negustorul care a vândut tot ce avea ca să cumpere un mărgăritar de mare preţ (Matei 13.45, 46). Interpretarea acestei parabole ni se oferă în Efeseni 5.25: „Şi Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine însuşi pentru ea" (vezi şi 2 Corinteni 8.9). Faptul acesta numai Domnul Isus a putut să-1 facă. Dar, în ce priveşte lucrarea dragostei, El ne spune ca şi ucenicilor Lui: „v-am dat un exemplu, pentru ca, aşa cum v-am făcut Eu, să faceţi şi voi" (Ioan 13.15).
Exemplul lui David a adus roade. Toţi oamenii care l-au auzit oferă acum, la rândul lor, de bunăvoie, aur, argint şi pietre preţioase, pentru construirea casei lui Dumnezeu (vezi 1 Corinteni 3.12). Ce mare bucurie pentru David ... şi pentru Domnul când inimile noastre se află în acord cu a Lui!

18 septembrie 2013

Doar 5 minute...!

IMEDIAT...acesta este cuvantul care il  spune Robert (baiatul cel mic) atunci cand il trezesc dimineata sau atunci  cand il chem sa vina la masa. Niciodata nu spune...NU, ci de fiecare data raspunde...IMEDIAT, insa dupa acel  imediat, mai trec vreo 5 minute.
In cazul de fata, ACUM, aceste 5 minute poate nu ii sunt fatale, insa in alta conjunctura cele 5 minute pot fi.
Daca ar depinde de un anumit mijloc de transport, de tramvai sau de autobuz cele 5 minute conteaza enorm si consecintele sunt pe masura, intarzie la scoala, face absente, nota scazuta la un anumit nr de absente...si in cazuri extreme, exmatricularea.

In viata 5 minute conteaza enorm! Uneori ne gandim...ce sunt 5 minute? O nimica toata! 
Insa daca nu suntem gata atunci cand trebuie, in zadar suntem gata dupa 5 minute.
Este un proverb:
"Omul potrivit la momentul potrivit!"
Multe din realizarilor oamenilor celebri  sau chiar ale noastre s-au datorat nu pentru faptul ca am fi noi destepti foc sau ei genii, ci pentru faptul ca  am actionat, si au actionat la timpul si la locul potrivit.

Bilblia ne spune:
Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”
Evrei 4:7
Poate spui si tu la fel..."IMEDIAT", dar dupa acel imediat mai trec 5 minute...
Nu uita, chiar 5 minute uneori te pot distruge sau te pot salva!
Doar 5 minute care te pot face sa pierzi sau sa castigi vesnicia!
Doar 5 minute...!

De ce suferim...?

Apocalipsa 21:4
"El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

Mergeam azi dimineata spre birou si slava Domnului ca in fiecare dimineata pe masina Domnul are cate un cuvant pentru toti cei care vor sa asculte, si-aici ma refer la radio Vocea Evangheliei. Ma bucur tare mult ca a ingaduit Dumnezeu a transmite 24 din 24 de ore. Poate multora le este indiferent daca acest radio transmite sau nu, insa e o mare binecuvantare sa putem avea Cuvantul lui Dumnezeu la indemana, chiar si atunci cand conduci masina, chiar si atunci cand gatesti in bucatarie sau faci o alta treaba prin casa.Eu Ii multumesc Domnului pentru acest lucru si ma rog ca Domnul sa-i binecuvinteze pe toti acei care se ostenesc si sa le dea si resursele necesare pentru a putea raspandi Evanghelia.
Tema de dimineata la radio a fost "SUFERINTA".
Cred ca este o tema de mare actualitate  in ziua de azi, in contextul in care in jurul nostru este atat  de multa suferinta si necaz.
Nu cred ca exista om care sa nu aiba ceva pe suflet, poate ca este o apasare cat de mica, dar tot este ceva. Dar cred ca  traversam niste vremuri tare grele si atat suferinta sufleteasca, cat si suferintele trupesti ne  macina in fiecare zi.Citeam adineauri un email pe care l-am primit si care aducea noutati in privinta sorei Silvia Tarniceriu.Cred ca stim cu toti prin ce trece sora Silvia, si cu fiecare clipa ce trece, ea se apropie de marea sarbatoare, se-apropie sa treaca pe malul celalat. Citind acest email si de fapt, fiecare veste care a adus-o fr. Gicu Cotlet prin intermediul fr. Branzei Daniel despre suferinta prin care trece, am realizat ca foarte putini suntem in stare sa facem fata acestui moment.


Fac o paranteza la ceea ce scriam, si in acest moment am primit un email de la..???...nici nu stiu cine este, persoana fizica sau altceva, habar nu am…insa sincer m-a uimit, cand in coltul drept jos la computer in timp ce scriam, cei care folositi computerul stiti ceea ce vreau sa spun…mi-a aparut ca imi intra un email in casuta de mesaje si subiectul era identic cu ceea ce eu scriam eu:
Apocalipsa 21:4
"El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
Iata ca Dumnezeu stie si gandurile noastre….!

Curajul cu care infrunta Silvia Tarniceriu aceasta clipa si zambetul si bucuria de pe fata ei, imi da curaj si mie, si cred ca toti ar trebui sa fim incurajati de ea.

Nimanui nu-i place sa treaca prin suferinta, si totusi este atat de benefica daca intelegem scopul pentru care ne-a fost data. Suferinta ne apropie mai mult de Dumnezeu si uneori ne este data si  preventiv in viata noastra, insa nu la toata lumea are acelasi efect, pentru ca nu toti inteleg acest lucru.
 Soarele incalzeste pe pamant  si lutul si ceara, insa  reactie  lor nu este la fel. Lutul la soare se intareste, pe cand ceara se topeste.
La fel este si suferinta in viata oamenilor.Pe unii ii fac sa devina dependenti de ajutorul lui Dumnezeu, insa multi devin sloi de gheata si din contra, Il urasc pe Dumnezeu din cauza situatiei prin care trec.
Daca astazi nu treci prin suferinta, multumeste-I lui Dumnezeu, insa daca suferinta face parte din viata ta, cauta sa  intelegi scopul pentru care ti-a fost data.Si mai este un lucru care ne face sa trecem mai usor...
Sa nu uitam ca aceasta suferinta aici pe pamant este trecatoare si intr-o zi se va sfarsi.
"El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
Este o promisiune pe care Dumnezeu ne-o face si noi trebuie sa Il credem.
Ziua aceasta se apropie si suferinta nu va mai fi, insa pentru a vedea aceasta promisiune infaptuita fata de noi, trebuie sa traim viata in asa fel incat sa ajungem in Acel loc in care nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.
Doamne ajuta-ne!

Hrana ta zilnica !

18 Septembrie
1Cronici 28.11-21
Acum, în mod solemn, David îi predă fiului său, Solomon, tot ceea ce a pregătit pentru casa lui Dumnezeu. Să ne gândim la acea sublimă declaraţie din Evanghelie: „Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate în mâna Lui" (Ioan 3.35).
Începând cu planul templului şi până la cel mai mic pocal, totul devine subiect al instrucţiunilor precise şi în detaliu. Priceperea cu privire la acestea îi fusese dată lui David în scris, prin mâna Domnului peste el (v. 19). Ca să-şi comunice gândurile Sale, Dumnezeu S-a folosit de scriitori inspiraţi. Cele şaizeci şi şase de cărţi ale Bibliei au fost scrise de patruzeci de autori foarte diferiţi, într-o perioadă de aproximativ o mie şase sute de ani. Dar unul şi acelaşi Duh a dictat toate paginile Cărţii Sfinte.
 Să nu uităm niciodată când le citim că Dumnezeu este Acela care ne vorbeşte prin ele.
Capitolul se încheie cu încă un cuvânt al tatălui pentru fiul său. Solomon a primit tot ce îi era necesar.
 Acum este vremea ca el să acţioneze contând pe ajutorul Domnului. Şi noi am primit mult; vine timpul când este necesar să acţionăm în acord cu ceea ce Domnul aşteaptă de la fiecare dintre noi! Într-o zi va trebui să dăm socoteală de tot ceea ce - din timiditate sau din lenevie -am neglijat să împlinim.