Hrana ta zilnica !

2 Iulie
1 Impăraţi 22.41-53
Domnia lui Iosafat este reluată în detaliu în Cartea 2 Cronici. Ne vom opri totuşi aici asupra unui fapt foarte instructiv. Iosafat pregătise o flotă care să meargă la Ofir după aur. Dar mâna lui Dumnezeu îl opreşte; vasele îi sunt sfărâmate. Se va încăpăţâna el?
 Dimpotrivă, se va supune! Împăratul lui Israel este gata să-i ofere ajutorul navigatorilor săi, dar de data aceasta ştie să-i răspundă „nu"!
Oare n-am avut toţi experienţa unor planuri mari pe care le-am făcut şi care au fost reduse la nimic în urma unei singure lovituri, prin împrejurări neaşteptate? La fel a fost şi cu Iov, care a strigat: „Planurile mele s-au năruit, - gândurile dragi ale inimii mele" (Iov 17.11). Ca să facă să ne eşueze asemenea planuri, Dumnezeu Se foloseşte de diferite mijloace: vreme rea, boală, lipsă de bani, insucces la examen ...! Şi acestea sunt întotdeauna dureroase. Dar, în loc să ne tulburăm sau să insistăm, ar fi bine să aflăm mai întâi dacă planurile noastre au avut într-adevăr aprobarea Domnului.
Un duh zdrobit are mai multă valoare în ochii Lui decât corăbii sfărâmate.
Ultimul paragraf ne duce înapoi la curtea împărătească a lui Israel. Acolo îl vedem pe noul împărat, Ahazia, slujind lui Baal şi prosternându-se în faţa lui. Aceasta este trista notă finală a cărţii 1 Impăraţi.

Viata fara Dumnezeu...totul o desertaciune !

Citeam azi de dimineata un cuvant, si am stat si m-am gandit...cat de intelept a fost Solomon, pentru ca din vers. 1 si vers.16 al cap. 1, reiese ca el este autorul acestei carti:

 "Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului., iar in vers.16 spune,

„Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă,

Dar indiferent de autor , cartea aceasta ne arata ca viata fara  Dumnezeu este o desertaciune.

Totul este deşertăciune!

 Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare?Un neam trece, altul vine, şi pământul rămâne veşnic în picioare.Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.

Vântul suflă spre miazăzi şi se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăşi se întoarce şi începe din nou aceleaşi rotiri.Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo.Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.

Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.

 Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, demult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră. Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu.

....si totusi, Dumnezeu a ingaduit sa  trecem prin toata truda aceasta de zi cu zi. Ma gandesc ca ne sta in  fata o noua saptamana, pentru unii poate fi o saptamana mai usoara in care sa isi castige painea, insa  pentru altii poate fi o paine castigata cu truda si sudoare.Si toate astea...pentru ce?

Pare o activitate mecanica...care se repeta zi de zi, lipsita de sens si adeseori neinteleasa de noi.

Totul este deşertăciune!

Soarele,vantul, raurile, toate lucrurile par sa fie angrenate in aceasi miscare zi de zi, o miscare care pare fara de sfarsit. Noi suntem implicati in acelasi  joc. Totul este asemeni acelor de ceasornic, se invart....se invart...si parca nicaieri nu este nici inceputul si nici capatul.

Numai ca, pana si ceasornicul intr-o zi se opreste din lipsa de baterie. La fel si noi, intr-o zi ne vom opri din goana noastra, si realizam....ca totul a fost goana dupa vant.

Fericire, pace si liniste  in toate aceste lucruri nu vom gasi, DECAT IN DUMNEZEU !

Fara Dumnezeu pana si cea mai mica activitate a noastra, este o desertaciune, pentru ca nimic din toate astea nu imi ofera siguranta vietii. Oricat de multi bani as avea, oricat de puternica as fi, fara El sunt un nimic, un  fir de praf luat de vant.

Doar EL si in EL vom gasi bucuria deplina.

Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim.
 Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt!
 Ce este strâmb nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr.
 Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă.
Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vânt.
 Căci unde este multă înţelepciune este şi mult necaz, şi cine ştie multe are şi multă durere.

Petrece-ti saptamana  alaturi de DOMNUL, si vei vedea ca alergarea ta capata un sens!

Hrana ta zilnica !

1 Iulie
1 Impăraţi 22.19-40
Cei patru sute de profeţi au anunţat într-un singur glas ceea ce dorea împăratul. Ce riscă ei? 

Dacă Ahab câştigă războiul, prezicerea lor se va confirma. Iar dacă nu se va mai întoarce, nici nu le va mai putea face vreun reproş. Alături de aceşti profeţi mincinoşi, un singur profet al Domnului, credinciosul Mica, face cunoscut adevărul cu curaj şi trebuie să sufere pentru el. 

Asemeni capitolului 18, şi acesta ne pune în gardă cu privire la un pericol: cel de a judeca dacă un lucru este bun sau rău după numărul celor care-1 practică. Oamenii de astăzi, asemenea lui Ahab, „îşi vor strânge o mulţime de învăţători după poftele lor" (2 Timotei 4.3). 

Nu le place să audă vorbindu-se în special despre o judecată eternă, de aceea găsesc, pentru liniştea lor, învăţători care le promit că, în final, totul va fi bine. Dar, mai devreme sau mai târziu, Dumnezeu îi va face de ruşine pe toţi mincinoşii. Cuvântul Lui este adevărul (Ioan 17.17).
Pe Iosafat, lipsa curajului aproape că-1 costă viaţa. L-a urmat pe Ahab, de teama să nu-1 supere.

 Dar acesta din urmă, cu laşitate, a căutat să deturneze atenţia adversarilor şi a eforturilor lor înspre Iosafat. Însă şiretlicul său nu L-a înşelat pe Domnul, care avea ochii îndreptaţi asupra unuia dintre împăraţi pentru a-1 scăpa, iar asupra celuilalt, pentru a-Şi împlini judecata necruţătoare (vezi Psalmul 7.12-13).

Hrana ta zilnica !

30 Iunie
1 Impăraţi 22.1-18
Ben-Hadad nu şi-a ţinut cuvântul (20.34). A păstrat Ramotul din Galaad. Ahab îşi propune să-1 ia înapoi şi îşi împărtăşeşte gândul său unui ilustru vizitator: Iosafat, împăratul lui Iuda. Şi care ar putea fi primul gând referitor la această vizită? Nu este oare îmbucurător să vedem stabilindu-se o prietenie între suveranii acestor două împărăţii aflate în conflict de atâta timp? Este un pas spre unificare, astăzi la modă în lumea creştină. În realitate, în ochii lui Dumnezeu ea semnifică necredincioşie din partea lui Iosafat. El era împărat la Ierusalim, unde se găsea templul Domnului. Ahab, dimpotrivă, era un idolatru. Şi „ce înţelegere", întreabă apostolul, „are templul lui Dumnezeu cu idolii?" (2 Cor. 6.16). 

Cum putea împăratul lui Iuda să se uite atâta pe sine, încât să spună: „Eu sunt ca tine ..."?
Priviţi în ce angrenaj se lasă prins sărmanul Iosafat! Stingherit, îi face câteva remarci timide lui Ahab, dar nu are energia necesară să se opună planurilor acestuia. I-ar fi fost necesar pentru aceasta mai mult curaj decât pentru a merge la război împotriva sirienilor. 

Cu siguranţă, şi fiecare dintre noi cunoaşte din experienţă că cea mai dificilă acţiune, implicând cel mai mult curaj, este adesea un simplu refuz, un refuz de asociere cu răul (Ps. 1.1).

Cerem mila si indurare !

Nu demult am terminat de citit cartea Maleahi. O carte plina de prorocii, care este scrisa de Maleahi, un proroc si un mesager al  Domnului, insasi numele Maleahi inseamna, "mesagerul meu".

Maleahi, omul care nu admite compromisul si ramane credincios Domnului, omul care nu ezita sa  vorbeasca clar si raspicat, fara teama, impotriva  poporului Israel care a incalcat legamantul.

Maleahi dovedeste astfel credinciosia  si devotamentul sau fata de Dumnezeu.

Poporul trecea din nou printr-o perioada de declin spiritual, si-au pierdut din nou speranta si au inceput la fel sa carteasca si sa se razvrateasca impotriva lui Dumnezeu, asemeni cum facem si noi in zilele noastre. De orice necaz, orice suferinta, orice neajuns ...toate i le punem in "carca " Domnului, ca si cum ...EL este vinovatul, nu noi.....

Maleahi avertizeaza  poporul de pedeapsa care ii astepta, daca nu se vor intoarce la Dumnezeu. 

Astazi cuvintele lui sunt valabile si pentru noi. Astazi si noua ne vorbeste Domnul  prin prorocii pe care Dumnezeu i-a lasat in mijlocul nostru. Dar cine oare vrea sa ia aminte...? Cine isi mai face timp sa asculte?

Dumnezeu vrea sa le ierte pacatele lor, vrea sa se indure de ei daca se pocaiesc, de-aceea le vorbeste prin proroc.

La fel cum cei din vechime  aveau  nevoie de iertare, la fel avem si noi, pentru ca problemele sunt aceleasi, si atunci ca si acum.

Dumnezeu vrea sa ierte....si atunci...dar si-acum.

Puterea LUI este aceeasi...si atunci ...dar si-acum.

Oare chiar nu mai avem credinta in El? Oare chiar nu stim  ca  EL Este, Cel care poate sa ne ridice...si tot EL are puterea sa ne coboare.

ISUS este Acelasi, ieri, azi si in veci !

Dar pentru asta trebuie sa venim si sa mijlocim noi.

Doar prin rugaciune vom capata indurare si mila de la Dumnezeu, pentru ca pacatele poporului au ajuns la apogeu...... doar mila si indurarea Lui ne mai poate salva.

Maleahi 1:9

Şi acum, vă rog, rugaţi-vă lui Dumnezeu să aibă milă de noi!

 

Hrana ta zilnica !

29 Iunie
1 Impăraţi 21.15-29
Asemeni lui Ahab, care îşi însuşeşte printr-o crimă moştenirea lui Nabot, omul s-a debarasat de Hristos, comportându-se ca şi cum lumea îi aparţine. Ahab este un exemplu tipic al omului care doreşte întotdeauna ceea ce nu are. Copleşit cu bogăţii, tot ceea ce-1 interesa mai mult era via vecinului său. 

Inima firească este încontinuu nesatisfăcută.
Minciuna şi uciderea l-au pus pe împărat în posesia obiectului dorinţei sale. Iată-1 că se ridică şi coboară, cu inima veselă, să-şi vadă noua sa proprietate. Dar toată plăcerea îi dispare brusc!

 Cineva, pe care nu-1 cunoaşte chiar foarte bine, îl aşteaptă în via lui Nabot. Este Ilie! Dumnezeu i-a dat misiunea să-1 anunţe pe împărat cu privire la pedeapsa dezastruoasă care-1 aşteaptă.
Apoi, pentru prima dată, Ahab dă semne că se smereşte. El cunoaşte din experienţa predecesorilor săi că întotdeauna cuvântul lui Dumnezeu se împlineşte. Oare purtarea lui de acum semnifică „o pocăinţă spre mântuire''' (2 Corinteni 7.10)? Nu, după cum ne va arăta în continuare istoria lui. Întotdeauna după roade se judecă adevărata pocăinţă Cu toate acestea, Dumnezeu, atent la orice semn de întoarcere, ţine cont de atitudinea lui Ahab, suspendându-i temporar pedeapsa (Ezechiel 33.11).

Acte de binefacere si donatii !

Citeam o stire ieri pe : http://www.realitatea.net, nu fac politica sau altceva...doar ca fraza respectiva, m-a facut sa ma gandesc la ceva.

Gigi Becali a cedat psihic şi a plâns în faţa instanţei.

.........................

Potrivit procurorului, activitatea infracţională a lui Becali are periodicitate şi ritmicitate, iar în acest context el ar trebui să petreacă mai mult timp în detenţie.
si acum e fraza cu "pricina"

Totodată, avocaţii au depus înscrisuri din care rezultă actele de binefacere şi donaţiile făcute de-a lungul anilor de Becali.

Cei mai multi crestini ne  amagim cu aceasta idee.
Facem fapte  si acte de caritate crezand ca in ziua judecatii toate astea ne vor micsora cumva pedeapsa sau poate ca ne-o va anula si poate ca varsam si  lacrimi pentru a impresiona.
In zadar !
Eu stiu ca in ziua judecatii, nimic din toate acestea nu vor conta, daca acum pe pamant nu traiesc in voia lui Dumnezeu si nu traiesc cu frica de El, pazind poruncile Sale.

Traim dupa standardul nostru si nu dupa cel al lui Dumnezeu, facem cateva acte de caritate ...si credem ca prin astea ne-am salvat.
Ma intreb  eu...si-acum  va rog sa va intrebati si dumneavoastra....
Cum oare va tine cont  MARELE JUDECATOR in  "Ziua Aceea" de toate aceste acte de binefacere ale noastre....daca nici macar judecatorii de aici de pe pamant nu au vrut sa tina cont de toate acestea?
Sa ne amintim ce le spunea Domnul Isus fariseilor in Matei 23:5, "Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni". 
 Oare nu facem si noi de multe ori...doar ca sa impresionam?
Domnul sa ne fereasca de asa ceva...!
In Matei sta scris:

Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta...Matei 6:3 si DOMNUL CARE VEDE IN ASCUNS, VA VA RASPLATI.

Asadar nu este nevoie ca noi sa  contabilizam faptele noastre intr-un registru, sau sa creem fisiere speciale in word sau x-cel, Dumnezeu care vede tot, cu siguranta va vedea fiecare fapta a noastra.

Sa luam aminte dar, la toate poruncile Lui si sa ne pazim sufletul de orice se pare ca este pacat.

Ziua revenirii Domnului se apropie cu pasi repezi, nu mai este mult cand trambita va anunta inceperea Judecatii. Orice lacrima, orice scuza, orice incercare de a motiva sau a justifica cumva atitudinea noastra care adeseori nu este pe placul Domnului, in ziua aceea nu va avea nici un efect in fata lui Dumnezeu.

Astazi...cat suntem in viata inca putem fi iertati!!!

Scriptura ne spune acest lucru, desi aud de foarte multe ori aceasta expresie la inmormantari sau atunci cand vine vestea ca a murit cineva, "Dumnezeu sa-l ierte"

Dumnezeu ne iarta....dar acum cat suntem in viata!

In Evang. dupa Luca 5:24 scrie:

"Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: ......"

PE pamant...si NU sub pamant. Sub pamant...nu ne mai iarta nimeni.

Ma rog ca Duhul Sfant sa ne constientizeze de toate aceste lucruri si sa ne apropiem de El cu credinta si vom avea biruinta prin EL.   

Hrana ta zilnica !

28 Iunie
1 Impăraţi 21.1-14
 Ahab ajunsese foarte aproape să fíe jefuit de tot ce avea, de către împăratul Siriei. Nerecunoscător faţă de Domnul care-i păzise tot, încearcă acum, din lăcomie, să-şi prădeze aproapele. Nabot, ca israelit credincios, nu putea să renunţe la moştenirea sa, potrivit cu Levitic 25.23. Arătăm noi aceeaşi credincioşie, aceeaşi fermitate, când este vorba să păstrăm moştenirea spirituală lăsată, poate, de părinţii noştri? Da, să avem grijă să nu subevaluăm in-comparabilele adevăruri biblice care ne-au fost încredinţate (1 Timotei 6.20; 2 Timotei 1.14).
Din laşitate, mizerabilul împărat o lasă pe soţie să acţioneze şi, sub pretextul autorităţii împărăteşti, se înfăptuieşte cea mai oribilă nedreptate.
Dar Nabot este privilegiat să-L reprezinte pe Unul mai mare decât el. În parabola în care Domnul Isus Se prezintă ca moştenitorul viticultorului, auzim teribilele cuvinte: „veniţi să-1 omoram şi să luăm în stăpânire moştenirea lui" (Matei 21.38). Sfârşitul aceleiaşi evanghelii ne arată că şi înaintea sinedriului s-au prezentat tot doi martori mincinoşi. Acolo, Isus fusese acuzat de blasfemie de către conducătorii poporului (Matei 26.60,65,66), înainte să sufere şi să moară „dincolo de poartă" (v. 13; Evrei 13.12).