Versetul zilei

28 noiembrie 2012

Hrana ta zilnica !

28 Noiembrie Iosua 3.1-13
Marea Roşie îi bloca lui Israel ieşirea din Egipt; acum Iordanul îi închide accesul spre Canaan. Trecerea acestui fluviu ne va învăţa un nou adevăr, de importanţă supremă: acela al morţii noastre împreună cu Hristos (Romani 6.8). Chiar aici jos, copilul lui Dumnezeu este invitat să ia în stăpânire cerul prin credinţă şi să se bucure de el. Aceasta corespunde cu intrarea în Canaan, Dar, aşa cum pentru a intra în Canaan era necesar să traversezi Iordanul, râul morţii, creştinul nu poate lua în stăpânire cerul şi nu poate gusta bucuriile lui fără să fi realizat că el este mort împreună cu Hristos. Crucea pe care Mântuitorul Meu Şi-a dat viaţa loveşte şi condamnă voinţa mea naturală coruptă, această fire veche care vrea fără-ncetare să reia controlul vieţii mele şi care totuşi nu are nici un drept să intre în lăcaşul ceresc.
Câte nelinişti îmi aduce aceasta! Eforturile mele pentru a o schimba sunt zadarnice. Cum pot să o împiedic să facă rău, să o ucid? Atunci descopăr cu bucurie că totul a fost împlinit odată pentru totdeauna la cruce şi că nu trebuie decât să accept acest fapt la fel de simplu ca şi iertarea păcatelor mele! Domnul Isus n-a fost numai crucificat pentru mine. Eu sunt, de partea mea, „răstignit împreună cu El (Galateni 2.20). Acestea sunt minunile pe care Dumnezeu le-a făcut în favoarea noastră (v. 5).

27 noiembrie 2012

Tu decizi ?

Atunci cand am inceput sa scriu nu am stiut ca prin intermediul acestui blog voi cunoaste oameni noi, oameni dragi cu care voi pastra legatura si chiar voi ajunge sa stau de vorba,  fata in fata. Ma bucur de inspiratia data de Dumnezeu in acel moment si voi continua sa scriu in masura in care timpul imi va permite, si ma rog Domnului sa  pot face in continuare acest lucru.
Nu demult am stat de vorba la telefon, cu o doamna tare simpatica si draga, plecata in afara granitelor tarii. In timpul pe care l-am petrecut discutand, mi-a ramas  in minte, una din declaratiile dansei: 
"vreau sa ma intorc la Dumnezeu acum cand sunt sanatoasa si nu cand sunt intr-un scaun cu rotile"
Ce decizie inteleapta....!!!
Fiecare din noi suntem, sau ar trebui sa fim constienti de faptul ca, daca suntem in viata si suntem sanatosi, suntem doar datorita LUI.
Faptul ca suntem in viata este o binecuvantare si daca suntem si sanatosi...suntem foarte binecuvantati.
Nimic din toate astea nu este vreun merit al nostru, este DOAR HARUL SAU !
Trist este ca de multe ori nu constientizam aceste binecuvantari si adeseori le luam ca pe un merit al nostru, dar sa nu uitam ca meritul este castigat de Domnul Isus, El este doar mijlocitorul dintre noi si Tatal.
Cei in viata beneficiaza de aceasta binecuvantare a lui Dumnezeu, chiar daca nu ii multumesc pentru aceasta. Dar mai este o categorie de oameni care beneficiaza de o binecuvantare mult mai speciala.
"...... suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos......"Romani 8:17
Ce minunat sa ai acest statut !!!
Dragul meu, faci parte din aceasta categorie de oameni...?
Ai acest privilegiu  si beneficiezi de acesta binecuvantare speciala din partea LUI?
Vrei sa beneficiezi de mostenirea pe care a pregatit-o Dumnezeu pentru Copiii LUI?
Are o mostenire atat de mare incat e loc de infiat pentru oricine.....
Vrei sa devii mostenitor.....?

„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!
 Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!
 Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
  Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
 Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
  Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
 Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! 

Hrana ta zilnica !

27 Noiembrie Iosua 2.14-24
Faptul că Rahav a fost nu numai dintre vrăjmaşi, ci şi o persoană puţin recomandabilă, subliniază profunzimea harului divin. Ca şi o altă canaanită din timpul Domnului, credinţa ei o va face să participe, în sens spiritual, la „firimiturile" care cad de pe masa copiilor lui Israel
(Matei 15.22) 
Mijlocul prin care casa ei va fi protejată ne aminteşte de Paşte şi de sângele mielului uns pe uşori, făcând din Rahav o adevărată fiică a lui Israel. Prevăzând judecata care avea să se abată asupra Ierihonului, ea şi ai ei sunt invitaţi să se aşeze sub protecţia funiei stacojii. Remarcăm că aceasta este imediat legată la fereastră. Să ne punem cât mai repede la adăpostul sângelui răscumpărător - iată ce ne învaţă Rahav, dacă până acum nu am făcut-o încă, pentru că judecata se va abate asupra lumii cu aceeaşi certitudine cu care a venit asupra Ierihonului. Această femeie îşi proclamă certitudinea că Dumnezeul lui Israel va repurta victoria şi se sprijină pe promisiunea că ea o primeşte din partea Sa.
Raportul celor două iscoade este total diferit de cel al celor zece cercetaşi din Numeri 13. „Cu adevărat, Domnul a dat (nu va da) în mâinile noastre toată ţara". Acest verset, 24, este împlinirea ad-litteram a ceea ce declara cu patruzeci de ani mai înainte cântarea de la Marea Roşie (Exod 15.15 sf.)

26 noiembrie 2012

21.12.2012....?

Pe unde deschid sa citesc ceva...pe unde merg...aud acelasi subiect....
21.12..sfarsitul lumi ! 
Toata lumea a devenit atat de agitata si speriata ca mai este putin si omenirea dispare.Ba mai mult isi permit sa faca tot felul de glume pe aceasta tema.Din cate stiu, Biblia nu da o data exacta a revenirii Domnului, pentru ca la urma urmei, asta inseamna sfarsitul...REVENIREA DOMNULUI ISUS.
Data nu este precizata, in schimb sunt precizate cateva semne care prevestesc venirea Domnului.
 Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Matei 24:36
Deci cred ca acest verset ne-a lamurit....21.12.2012...nu corespunde nici unei referinte biblice.

Cat de preocupat esti de acest eveniment?
Sincer, pe mine ma preocupa si imi doresc sa aflu cat mai mult despre acest eveniment.Mi-as dori sa se vorbeasca cat mai mult despre toate aceste lucruri, si chiar un studiu al Apocalipsei este binevenit.Dar cum cartea Apocalipsa este o carte grea, pe care multi nu o inteleg si o interpreteaza diferit, multi fac tot felul de speculatii si tot felul de studii, dar care nu corespund Bibliei, atunci imi iau Scriptura ca fiind singurul indrumator.
 Una dintre avertizarile Domnului Isus in Matei 24 spune in felul urmator:
 „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva" 
De-aceea  este bine sa nu acceptam tot felul de invataturi daca nu corespund Bibliei, pentru ca insasi Scriptura spune ca in vremurile din urma se vor ridica multi proroci mincinosi.
De-aceea, Domnul sa ne dea unul din darurile Duhului Sfant, acela al deosebirii duhurilor.
Sunt cateva lucruri pe care trebuie sa le stim noi ca si crestini. Biblia ne arata care sunt semnele venirii Domnului.
Apostolul Pavel incepe cap. 3 din 2 Timotei cu o avertizare:
Sa stii ca in zilele din urma vor fi vremuri grele !!!
Toate  prognozele spun,  ma refer la situatia economica a lumii....
ca nu vor urma  zile cu soare...!!!
Tot ceea ce se intampla in jur vestesc venirea Domnului...fie ca vrem noi sau nu, EL VINE, si nu ne intreaba pe noi daca suntem de acord sau daca suntem pregatiti,
CEL ce vine, va veni si nu va zabovi !!!
Biblia are multe pasaje care arata descriu climatul vremurilor din urma si citez cateva:

Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci.
 Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.
 Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu.
Matei 24:6-9

Atunci dacă vă va spune cineva: „Iată, Hristosul este aici sau acolo”, să nu-l credeţi.
 Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.
Matei 24:23-24

Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor....1 Timotei 4:1

Cum vă spuneau că în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite.
 Ei sunt aceia care dau naştere la dezbinări, oameni supuşi poftelor firii, care n-au Duhul
.
Iuda 1:18-19

Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie,  fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. 2 Timotei 3:2-5

Dragul meu, te las pe tine sa decizi cat de aproape este venirea Domnului...!
Traiesti astazi aceste vremuri..????
Decide singur !!!
Ce trebuie sa faci, in aceste momente?
Apoi mi-a zis: „Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape.
 Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană.
Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe!
Apocalipsa 22:10-11

O zi binecuvantata !!!

Hrana ta zilnica !

26 Noiembrie Iosua 2.1-13
Două mari obstacole închideau calea poporului spre Canaan. Primul era Iordanul, care constituia hotarul. Apoi, pe celălalt mal, cetatea de necucerit a Ierihomtlui. Iosua trimite într-acolo două iscoade. Misiunea lor pare a fi mărginită de această vizită la Rahav şi de a lua cunoştinţă nu de puterea duşmanului, ci de cea a lui Dumnezeu lucrând în inima acestei femei. Rahav a auzit ceea ce făcuse Dumnezeu pentru poporul Său. A crezut în El. În final iat-o că acţionează, deoarece „credinţa, dacă nu va avea fapte, este moartă în sine" (lacov 2.17), iar Iacov o ia drept pildă a acestui adevăr pe ea, o sărmană femeie canaanită, alături de însuşi Avraam (lacov 2.25). în ochii oamenilor, fapta acestei femei - o trădare - este, desigur, criticabilă.
Dar ea nu face decât să iasă în evidenţă mai bine deosebirea dintre o faptă a credinţei, plăcută lui Dumnezeu, şi o „faptă bună", lăudată de oameni. Fapta celui credincios este departe de a fi întotdeauna înţeleasă şi apreciată de lume.
Credinţa Rahavei îi va aduce un loc de cinste pe două liste remarcabile ale Noului Testament: genealogia Domnului Isus Hristos (Matei 1) şi enumerarea martorilor credincioşi din Evrei 11, unde va fi singura femeie numită în afară de Sara.

25 noiembrie 2012

Hrana ta zilnica !

25 Noiembrie Iosua 1.1-18
Cartea losua ne introduce împreună cu Israel în ţara promisiunii pentru a o lua în stăpânire. Un nou conducător îi ia locul lui Moise: Iosua, pe care îl cunoaştem deja, pentru că l-am văzut, om tânăr, războinic (Exod 17.9, 10), discipol (Exod 33.11), slujitor (Numeri 11.28), martor (Numeri 14.6 ...). După lungi ani de pregătire în pustiu, este chemat acum la o responsabilitate imensă. Când preia această sarcină este încurajat încă o dată de Domnul (v. 6, 7, 9) şi de fraţii săi (v. 18), cu acest îndemn: „Cartea aceasta a legii (pentru noi întregul Cuvânt al lui Dumnezeu) să nu se depărteze din gura ta şi să cugeti asupra ei zi şi noapte ...". Astfel va fi secretul izbânzii prosperităţii sale spirituale ... şi al nostru (v. 8 sf).
Cartea Iosua ilustrează adevărurile prezentate în Efeseni. Asemeni fiilor lui Israel în vederea cuceririi Canaanului, cei credincioşi trebuie să se angajeze în lupte spirituale pentru a se bucura de locurile cereşti. Şi lor li se spune ca şi lui losua: „Intăriţi-vă în Domnul, ... staţi deci în picioare ..." (Efeseni 6.10, 14 /b).
Moise II reprezintă pe Domnul Hristos conducându-i pe ai Săi afară din lume. Iosua este un simbol al Duhului lui Isus (acelaşi nume în ebraică) introducându-i pe credincioşi în cer împreună cu El.

24 noiembrie 2012

Fiti binecuvantati !

O zi binecuvantata iti doresc, oriunde unde te-ai afla!


De ce sufar...???

Astazi citeam pe un site de socializare, un verset postat de o sora draga mie, si am stat cateva clipe si am meditat la el.
“După ce veţi suferi… Dumnezeu … vă va desăvârşi” 1 Petru 5:10
De la Dumnezeu vine si bucuria si incercarea. Atunci cand suntem incercati, atunci cand cunoastem suferinta, atunci cand pierdem pe cineva drag, atunci cand prin portofel "bate vantul", atunci cand  diagnosticul "cancer" este pronuntat de medic in dreptul analizelor noastre, ne intrebam oare de ce ingaduie Dumnezeu sa trecem prin asa ceva daca ne iubeste...?
Atunci incepem sa cartim, atunci dispare de pe buzele noastre cantarea de lauda, atunci..."ni se ineaca corabiile toate", asta ca sa folosesc o expresie mai uzuala.
Tot mai putine sunt clipele in care ne ridicam ochii spre cer multumindu-i pentru toate binecuvantarile primite. Cand toate merg ca pe roate....ne atribuim meritul: 
"SUNTEM CEI MAI DESTEPTI, SUNTEM ...GENIALI"
Cand suntem coplesiti de probleme..."DUMNEZEU E DE VINA"...
Rar am auzit, si recunosc chiar in dreptul meu o spun cu rusine, sa ii aducem Domnului o zi de jertfa ca multumire, pentru ca ne merge foarte bine. Dar ceea ce este interesant ca in incercare stim mai mult ca oricand ce inseamna rugaciunea cu staruinta, stim ce inseamna postul, stim ce inseamna ungerea...atunci cautam pastorii pentru a sta de vorba, atunci stim sa facem totul....in incercare stim sa ridicam ochii spre cer mai mult...ceea ce de fapt, ar trebui sa facem in fiecare zi.
Ne intrebam de ce suferim, de ce suntem pusi la incercare.....iata un motiv pentru care avem parte de incercari...
In incercare suntem aproape de Domnul, in incercare avem credinta lui ISUS!