28 Noiembrie Iosua 3.1-13
Marea Roşie îi bloca lui Israel ieşirea din Egipt; acum Iordanul îi închide accesul spre Canaan. Trecerea acestui fluviu ne va învăţa un nou adevăr, de importanţă supremă: acela al morţii noastre împreună cu Hristos (Romani 6.8). Chiar aici jos, copilul lui Dumnezeu este invitat să ia în stăpânire cerul prin credinţă şi să se bucure de el. Aceasta corespunde cu intrarea în Canaan, Dar, aşa cum pentru a intra în Canaan era necesar să traversezi Iordanul, râul morţii, creştinul nu poate lua în stăpânire cerul şi nu poate gusta bucuriile lui fără să fi realizat că el este mort împreună cu Hristos. Crucea pe care Mântuitorul Meu Şi-a dat viaţa loveşte şi condamnă voinţa mea naturală coruptă, această fire veche care vrea fără-ncetare să reia controlul vieţii mele şi care totuşi nu are nici un drept să intre în lăcaşul ceresc.

Câte nelinişti îmi aduce aceasta! Eforturile mele pentru a o schimba sunt zadarnice. Cum pot să o împiedic să facă rău, să o ucid? Atunci descopăr cu bucurie că totul a fost împlinit odată pentru totdeauna la cruce şi că nu trebuie decât să accept acest fapt la fel de simplu ca şi iertarea păcatelor mele! Domnul Isus n-a fost numai crucificat pentru mine. Eu sunt, de partea mea, „răstignit împreună cu El (Galateni 2.20). Acestea sunt minunile pe care Dumnezeu le-a făcut în favoarea noastră (v. 5).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu