27 Octombrie Deuteronom 17.8-20
Hotărârea pronunţată de preot sau de judecător era învestită cu autoritate şi trebuia împlinită. Pavel afirmă că „nu este autoritate decât de la Dumnezeu ... De aceea, cine se opune autorităţii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu" (Romani 13.1, 2; 1 Petru 2.13-17). Dar cel care deţine puterea este răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru modul în care o exercită.
Impăraţilor li s-au făcut mai multe recomandări importante: să nu aibă mulţi cai (mândrie), nici multe soţii (poftele cărnii), „nici să nu-şi strângă mult argint şi aur (pofta ochilor), ci să ia drept îndrumar numai Legea divină, în sfârşit, să nu se înalţe mai presus de fraţii lor (aceştia fiindu-le fraţi, nu supuşi). Solomon, cel mai măreţ dintre toţi împăraţii lui Israel, a călcat toate aceste porunci (1 Regi 10.22-28; 11.1, 4; 12.4). La polul opus, Iosia, unul dintre ultimii săi urmaşi, s-a distins prin cinstea pe care a acordat-o Cărţii lui Dumnezeu atunci când a fost găsită şi prin efectele practice ale Cuvântului în viaţa lui (2 Cronici 34.14 ...). Având un exemplar al Cărţii Sfinte, purtându-1 cu noi, citindu-l în toate zilele vieţii, vom învăţa să ne temem de Domnul, să cunoaştem cuvintele Sale «pentru a le împlini» (v. 19).