O zi frumoasa !

  Dupa cateva zile de absenta pe blog....azi revin si vreau sa va urez o zi minunata!

Desi am avut timp suficient...totusi nu am reusit sa scriu cateva ganduri.Am folosit acest timp minunat in compania celor mai dragi fiinte(parintii mei) pe care ii respect si ii iubesc foarte mult.Desi imi sunt dragi ...totusi este o anumita distanta intre noi.....si aici ma refer la o distanta ce se masoara in  KM, de-aceea am vrut sa profit la maxim. Stiu ca va veni o zi in care nu voi mai putea sa ma bucur de prezenta lor, de sfaturile lor,de invataturile lor, si profit de orice moment pe care mi-l ofera Dumnezeu sa fiu cu ei, pentru ca intr-adevar aceste momente sunt minunate.

Momentele petrecute sunt minunate ...cat si parintii mei sunt minunati, si ma rog ca Dumnezeu sa ii tina in viata cat mai mult.

Cei care mai aveti parinti...pretuiti aceste momente petrecute cu ei, bucurati-va impreuna, respectati-i cat ii mai aveti, pentru ca Insasi Scriptura spune acest lucru.

Singura porunca care este insotita de o fagaduinta:

 "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, cum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău, ca să ai zile multe şi să fii fericit în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău" 

Deuteronom 5:16

O zi binecuvantata!

Hrana ta zilnica !

9 Iulie Levitic 17.1-16

Dumnezeu îşi rezervă dreptul asupra sângelui (am văzut deja în cap. 7.26, 27). Sub privirile Sale, în Locul Preasfânt se găsea de acum înainte, înnoit an de an, sângele jertfelor oferite (cap. 16). Şi acest sânge, de nelipsit pentru menţinerea relaţiei lui Dumnezeu cu poporul Său, vorbeşte constant inimii lui Dumnezeu despre lucrarea Fiului Său preaiubit.

Numeroase pasaje din Scriptură definesc virtuţile sângelui lui Hristos: El „face ispăşire pentru suflet" (v. 11). „Curăţeşte de orice păcat (sau: de tot păcatul)" (1 Ioan 1.7 ). Chiar cea mai mică greşeală pe care am comis-o trebuie să fie ştearsă cu acest sânge şi nu poate fi curăţită altfel. Prin el am fost cumpăraţi „din orice naţiune" (Apocalipsa 5.9 ), răscumpăraţi din felul ... deşert de vieţuire" (1 Petru 1.18-19), spălaţi (Apocalipsa 1.5), îndreptăţiţi (Rom. 5.9), împăcaţi (Coloseni 1.20), sfinţiţi (Evrei 13.12), apropiaţi (Efeseni 2.13); prin el o cale nouă este deschisă până în Locul Preasfânt (Evrei 10.19, 20). Şi tot prin el victoria noastră este câştigată (Ap. 12.11). Preţios sânge al lui Isus! Virtuţile Sale, eficacitatea Sa sunt o piatră de poticnire pentru cei care nu şi le însuşesc prin credinţă curată, dar pentru cei răscumpăraţi sunt un subiect etern de laudă şi de adorare. „Aceluia care ne iubeşte şi ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său: ...a Lui fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin" (Ap. 1.5).

Hrana ta zilnica !

8 Iulie Levitic 16.23-34

Iată cât de mare şi de delicată era pentru marele preot şi pentru fiii săi lucrarea necesară pentru înlăturarea păcatelor. Şi, în plus, toată această slujbă era valabilă numai pentru un an. în adevăr, sursa păcatelor, inima omului, nu era curăţită pentru atât, iar această inimă rea nu se putea lipsi să nu lucreze din nou fapte rele în tot timpul noului an. Întotdeauna era necesar să fie repetate aceste jertfe, marii preoţi transmiţând mai departe slujba, din tată în fiu, „pentru că prin moarte erau împiedicaţi să dăinuiască" (Evrei 7.23-25).

Cu cât mai măreaţă este lucrarea lui Hristos în realitatea ei, în întreg răsunetul ei, pretinzând propriul Său sacrificiu! Pentru a înlătura păcatul lumii, pentru a-i anula toate consecinţele, cât şi pentru a ajunge la sursa: inima omului şi a o curăţa, Isus a fost în totalitate singur. Nimeni altcineva nu poate avea în aceasta vreun rol, cât de neînsemnat. Ce făcea poporul în timpul acelei măreţe lucrări a preotului? Ei nu puteau şi nici nu trebuia să facă nimic altceva, decât să-şi smerească sufletele. O lucrare era împlinită în favoarea lor, în contul căreia ei se puteau odihni. Ei bine, aceasta este tot ce trebuie să facem şi noi!

 Să ne odihnim în lucrarea suficientă şi perfectă a Domnului Isus.

Ako Bog nije živ- Grup Vârșeț

O seara binecuvantata alaturi de fratii nostri din Serbia.

Dumnezeu ne uneste in dragostea Sa !

Hrana ta zilnica !

7 Iulie Levitic 16.15-22

Preotul pătrundea dincolo de perdea învăluit într-un nor de tămâie, în timp ce, afară, poporul aştepta cu teamă. Avea să primească Domnul jertfa? Dacă ceva nu era în regulă, Aaron n-ar fi pierit el precum cei doi fii ai săi mai mari? Ce uşurare în clipa când apărea din nou, serviciul său încheiat! Profetic, această scenă se va împlini când, venind în glorie pentru Israel, Hristos „Se va arăta a doua oară ... pentru mântuirea celor care-L aşteaptă" (Evrei 9.28).

Mai rămăsese să se ocupe de ţapul cel viu. Primul, cel pe care căzuse „sorţul Domnului" (v. 9), fusese sacrificat şi îndepărtase păcatul dinaintea lui Dumnezeu. Cel de-al doilea, ţapul „pentru Azazel", ducea cu el păcatul care apăsa conştiinţa poporului. De aceea toate păcatele erau mărturisite pe capul lui şi acesta le purta pentru totdeauna asupra lui „într-un pământ nelocuit" (v. 22) (Psalmul 103.12; Evrei 8.12, citat de Ieremia 31.34). Primul ţap servea să facă ispăşire: era pentru toţi. Cel de-al doilea ne vorbeşte despre substituire: de victima care poartă „păcatele multora'' (Evrei 9.28), şi anume, doar pe ale acelora care, mărturisindu-şi păcatele (v. 21), îşi însuşesc prin credinţă vrednicia victimei. Jertfa lui Hristos are acest dublu caracter.

Hrana ta zilnica !

6 Iulie Levitic 16.1-14

Aaron primeşte în acest moment instrucţiuni pentru marea zi a Ispăşirii (vedeţi 23.27). La această scenă se referă cap. 9 din Evrei (citiţi v. 7, 12, 25). O dată pe an, după ce aducea o jertfă pentru el însuşi, marele preot aducea o jertfă pentru toate păcatele poporului comise în timpul anului. Apoi ducea sângele jertfei dincolo de perdeaua dinăuntru, pe capacul ispăşirii, al cărui nume se explică în felul acesta. Sângele care făcea „ispăşire pentru suflet" (17.11 ) era adus aici. Dumnezeu putea să-Şi privească poporul în mod favorabil. Acesta nu însemna că sângele unui ţap ar fi putut şterge măcar unul din păcatele comise de popor în timpul anului. Însă anticipat el vorbea înaintea lui Dumnezeu de sângele preţios al Mielului Său.

Contrar cu ceea ce am fi gândit, Aaron nu se înfăţişa înaintea Domnului în veşmintele sale impunătoare. El dezbrăca toată gloria în faţa celei a lui Dumnezeu şi se prezenta acolo numai îmbrăcat în in subţire, simbol al îndreptăţirii practice (v. 4; Apocalipsa 19.8).

Mirosul plăcut al tămâiei îl însoţea pe Aaron dincolo de perdea, aşa cum şi Hristos a intrat în Locul Preasfânt, oferind lui Dumnezeu plinătatea parfumului tuturor excelenţelor gloriilor Sale.

Am nevoie ...!!!

De soare am nevoie, ori pot si fara el...

Dar  fara de nadejde...nu pot in nici un fel.

De apa am nevoie, ori pot si fara ea...

Dar fara de IUBIRE, in veci nu voi putea.

De paine am nevoie, ori pot si mai flamand...

Dar de-adevar mi-e foame..mereu in primul rand.

De aer am nevoie ca-n viata sa ramai...

Dar de Hristos am pururi nevoie mai intai.

Sa am chiar lumea-ntreaga din toate..ce folos...

Cand sunt pe vesnicie departe de Hristos ?

De sunt cu Domnul nimic de n-as avea,

Am tot ce fericeste pe veci in viata mea !!!

Hrana ta zilnica !

5 Iulie Levitic 14.33-57

Lepra într-o casă este un simbol al păcatului într-o adunare sau chiar în cea care poartă numele de Biserică, creştinătatea în ansamblu. Privind cu atenţie Adunarea din Efes în Apocalipsa 2, vedem, sau mai degrabă Domnul, Marele Preot ai Cărui ochi sunt „ca para focului", vede deja o mică pată care dă de bănuit: părăsirea dragostei dintâi. În rest totul părea bun: fapte, muncă, răbdare; dar să vedem ce devine acest mic început: o adevărată lepră la Pergam, unde pietrele casei sunt atinse unele de „învăţătura lui Balaam", altele de cea a nicolaiţilor. Apoi răul dospeşte ca aluatul la Tiatira, la Sardes, până când, la Laodiceea, care marchează ultimul stadiu al Bisericii responsabile, Domnul este constrâns să anunţe: „Te voi vărsa din gura Mea" (Apocalipsa 3.16). „Casa cea mare" a creştinătăţii de nume va fi respinsă, demolată.

Capitolul 15 dezvăluie sursa întinării. Sub imaginea „scurgerii" ne este arătat tot ceea ce este capabilă detestabila noastră fire naturală să scoată la iveală în viaţa de zi cu zi, pentru a otrăvi în acelaşi timp şi anturajul nostru şi pe noi înşine. Există remediu pentru curăţirea noastră: preoţia exercitată în favoarea noastră de Domnul Isus (v. 15, 30).