Hrana ta zilnica!

20 Mai Exod 30.1-16

Odată ce se încheia lucrarea care-i permitea preotului să se apropie, se deschide calea pentru a lua în considerare cel de-al doilea altar poleit cu aur, pe care Aaron şi fiii săi trebuia să ardă tămâie. Primul altar vorbeşte despre Hristos şi despre valoarea sângelui Său, iar cel de-al doilea tot despre Hristos, dar în eficienţa mijlocirii Lui. Altarul de aur era strâns legat de altarul de bronz. Isus a fost întâi jertfă, apoi preot. După ce Şi-a dat pe cruce sângele curăţitor, El Se poate prezenta, viu, pentru ai Săi, în Locul Sfânt.

Nici o jertfă nu era adusă pe altarul de aur: Hristos nu mai trebuie să sufere, nici să moară. Odată lucrarea încheiată, de acum înainte El va fi subiectul laudelor noastre în cer, «esenţa» închinării. Prin El, la rândul lui, credinciosul se apropie şi îi oferă Tatălui mirosul plăcut al adorării şi al rugăciunii (Psalmul 141.2), întrucât închinarea este, întâi de toate, prezentarea înaintea lui Dumnezeu a desăvârşirii Fiului Său Preaiubit.

Versetele 11-16 tratează problema preţului de răscumpărare. Acesta era strict personal şi, pe de altă parte, constituia o sumă egală atât pentru bogat, cât şi pentru sărac. Dumnezeu nu face deosebire între păcătoşi (Romani 2.11). El le oferă tuturor acelaşi mijloc de a fi mântuiţi. 

O mântuire gratuită!

 Dar cât de mult L-a costat pe Cel care a plătit răscumpărarea în locul nostru!

Hrana ta zilnica!

19 Mai Exod 29.31-46

Berbecul pentru consacrare trebuia să fie întâi jertfit, apoi mâncat de preoţi. Pentru a-L sluji pe Dumnezeu, credinciosul trebuie să se hrănească din Cel care până la moarte a fost în totul consacrat lui Dumnezeu. Apostolul ne îndeamnă: „Umblaţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca dar şi jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă" (Efeseni 5.2). Preotul trebuia să mănânce carnea pentru consacrare „la uşa cortului întâlnirii", adică înainte de a sluji în Locul Sfânt. În fiecare din cele şapte zile trebuia adusă o nouă jertfă, ca urmare a exerciţiilor spirituale şi a afectivităţii înnoite zi de zi.

Sfârşitul capitolului spune despre jertfele care trebuia aduse „necurmat", „din generaţie în generaţie" (Numeri 28.3, 6, 10; Ezra 3.5), pentru a preamări necontenit înaintea lui Dumnezeu lucrarea crucii.

După sfinţirea cortului, a altarului şi a familiei preoţeşti, Dumnezeu va putea locui în mijlocul alor Săi într-o ordine potrivită cu gloria Sa. Apostolul Pavel arată că există aceeaşi relaţie între locuirea în prezent a lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt în cei credincioşi şi sfinţenia ce trebuie să-i caracterizeze pe aceştia (1 Corinteni 3.16, 17; 6.19).

Hrana ta zilnica !

18 Mai Exod 29.19-30

Ceremonia şi-a urmat cursul; ca urmare, fiii lui Aaron nu au fost curăţiţi pentru ca după aceea să facă orice pofteau. Au fost consacraţi, puşi deoparte pentru a sluji Domnului. În Israel, numai familia lui Aaron exercita preoţia, în timp ce acum toţi cei care alcătuiesc poporul lui Dumnezeu sunt chemaţi la această îndatorire nobilă. Prieteni credincioşi, dacă Dumnezeu v-a mântuit, în marea Lui iubire, este pentru ca de azi înainte să fiţi cu totul consacraţi Lui. Sângele de pe urechea dreaptă, de pe degetul mare al mâinii drepte şi de pe degetul cel mare de la piciorul drept (v.20) arată că aceste părţi ale trupului, care spun, respectiv, despre ascultare, despre lucrare şi despre umblare, au fost sfinţite pentru a fi puse la dispoziţia lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt (uleiul peste sânge).

Să notăm că expresia tradusă prin cuvântul „să-i consacri" înseamnă literal „să le umpli mâinile". Mai mult, departe de a privi aceasta (aşa cum fac unii) ca un act prin care ne dăruim Domnului (putem noi oare să-I dăruim Lui ceea ce deja Ii aparţine?). Înţelegem că inimile noastre au nevoie întâi să fie umplute de Dumnezeu, pentru ca să putem aduce „darul legănat" (Hristos) înaintea Lui (v. 24). „Din mâna Ta primim ce îţi aducem" - spunea David (1 Cronici 29.14).

Credinta !

Credinta pe care o avem aici pe pamant... va determina destinul  nostru de maine !

De multe ori tratam cu prea mare superficialitate credinta noastra, dar in functie de credinta pe care o avem...dam si roade. O credinta buna , la vremea potrivita va da si roade bune .

Desi  toti oameni sunt, sau cel putin par identici la prima vedere, totusi exista o mare diferenta intre ei. 

Avem in curte doi copaci si sunt la fel...ciresi, dar totusi roadele lor nu sunt identice.Unul  face cirese mari si bune la gust ..unul mici si amare... 

Desi amandoi sunt copaci  si  par identici, totusi ceva ii deosebeste....depinde soiul lor.

La fel este si credinta din sufletul  nostru....depinde foarte mult de ceea ce am sadit in el, pentru ca asa vor fi si roadele si avand un sistem de valori bun pe care sa ne bazam credinta si rodul va fi pe masura.

 Atunci cand trupul nostru este bolnav ....ca fiecare, cautam cel mai bun si renumit  medic si nu am merge la unul despre care nu am auzit niciodata sau nu am auzit lucruri bune.

De ce oare cand este vorba de suflet ...nu punem tot  atata pret..si intelepciune de a cauta ceea ce este bun pentru sufletul nostru?

Traim intr-o lume care se indreapta cu pasi repezi spre pierzare, si durerea cea mai mare este ca multi sunt  chiar dintre cei care cunosc invataturile Sfintei Scripturi.

Cand vezi faptele lor, cand vezi trairea lor, cand vezi portul lor ....stai si te intrebi : "mai au oare ceva in comun cu Dumnezeu?"

Intotdeauna este ceva in firea omului care il atrage  mai mult spre rau. Cunoastem istoria poporul din vremea lui Noe. 

El era un om neprihanit si fara pata intre cei din vremea lui:Noe umbla cu Dumnezeu. - Geneza 6:9

Noe a trait in alta civilizatie, n-a beneficiat de atata confort si bunastare... totusi el a ramas neprihanit..si a cautat  pe Dumnezeu.

 Iata ca in ciuda stricaciunii in care era....Noe a ramas neprihanit !

A trait neprihanit intr-o lume stricata si a ramas unul dintre eroii credintei, pentru ca l-a crezut pe Dumnezeu pe cuvant. Dar, Dumnezeu  nu s-a lasat batjocorit, ci  a luat atitudine  la pacatul care era pe pamant. A hotarat sa ii stearga de pe fata pamantului, dar Noe a scapat cu viata.

 Cu cat omul a progresat  in  privinta civilizatiei, ar fi trebuit sa il caute pe Dumnezeu mai mult dar, iata ca bunastarea si  apogeul confortului...aduce o stare de mandrie si o departare de Dumnezeu.

Au părăsit toate poruncile Domnului Dumnezeului lor, şi-au făcut viţei turnaţi, au făcut idoli de ai Astarteii, s-au închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi au slujit lui Baal. 

 spune in 2 Imparati 17:16.

Intotdeauna Dumnezeu a avut atunci si inca mai are  si acum, oameni care nu se inchina in fata Astarteelor si a idolilor din ziua de azi. Deseori  uitam poruncile Bibliei, dar asta nu ne scuteste de Judecata lui Dumnezeu.Este ca si in legile soferiei. Ai luat examenul dar cu timpul ai uitat legislatia...dar in fata politiei  ne va scuti aceasta scuza  de amenda si pedeapsa...?

Nicidecum...!

Faptul ca am stiut poruncile LUI, dar le-am uitat si nu le-am pazit  NU NE VA SCUTI de pedeapsa lui Dumnezeu.

Dumnezeu sa se indure de noi, si El sa ne dea intelepciune sa profitam de fiecare data cand , "inca ne mai da o sansa"

MARIANA SOMESAN- DE CE PORTI TU POVARA

Buna dimineata !

Cine îngenunchează înaintea oamenilor, nu va putea sta drept înaintea lui Dumnezeu...şi cine îngenunchează înaintea lui Dumnezeu va putea sta drept înaintea oamenilor !

O zi minunata !

Hrana ta zilnica !

17 Mai Exod 29.1-18

Privit în mod singular, Aaron îl reprezintă pe Domnul Isus şi, în această calitate, el este uns separat şi nu este nevoie de sânge (v.7). Când este împreună cu fiii săi, îl vedem în aceasta pe Hristos cu ai Săi. În virtutea relaţiei lor cu Isus, Marele Preot din cer, credincioşii se asociază cu Hristos pentru a aduce laude lui Dumnezeu. Dar, înainte de a-şi putea exercita slujbele, Aaron şi fiii săi trebuia să împlinească o serie de condiţii. Pentru ei erau aduse jertfe. Ei trebuia să se apropie de uşa cortului şi să fie spălaţi cu apă (remarcăm că nu puteau să se spele singuri). Ei primeau noile veşminte descrise în cap. 28. Din punct de vedere moral, aceleaşi operaţii sunt obligatorii înainte de orice slujbă creştină. În primul rând este necesar să fi venit la Dumnezeu cu jertfa cea mai bună, care face ispăşire pentru păcatele noastre. Apoi este necesară „spălarea cu apă", prin Cuvânt (Evrei 10.22; Tit 3.5). Trebuie în cele din urmă ca trupul nostru să corespundă hainelor noastre. Zaharia 3.3-5 prezintă un preot, pe Iosua, pe care Domnul îl îmbracă în haine de sărbătoare în locul „hainelor murdare". Purtarea noastră trebuie să fie curată, pentru a corespunde curăţiei interioare a conştiinţei. Şi aceasta o putem realiza îmbrăcându-ne în Domnul Isus Hristos (Romani 13.14).

Sase pui si-o biata mama !

Mai de mult, o rândunica avea-n cuibu-i sase pui

Si privea la ei sarmana, ca la chipul soarelui:

De cu zori pornea -sageata- cautând, pe deal si vai, 

Hrana pentru puii sai

Si-n iubirea-i nu odata

S-a culcat ea nemâncata, 

Dar destul de fericita ca nu s-a-ntâmplat nicicând:

Dintre pui, s-adoarma vre-unul ars de sete sau flamând, 

Nici n-a fost mai mândra mama decât ea-ntre rândunici, 

Când vazu-ntr-o zi ca puii se facusera voinici, 

Si n-a mai avut odihna nici cât ai clipi, sub soare, 

Pâna când, pe fiecare pui nu l-a-nvatat sa zboare, 

Dar, când toti puteau sa plece încotro voiau sub slava, 

Rândunica, istovita, a cazut în cuib bolnava

Si cu ochii plini de lacrimi tinta-n ochii fiecui, 

Zise celor sase pui:

Dragii mamii, eu de-aseara, simt în inima un cui:

Aripile greu ma dor

Si nici vorba sa mai zbor...

Dumnezeu mi-a dat putere, - oricât am avut nevoi, -

Sa gasesc într-una hrana pentru voi...

Astazi fiindca sunt bolnava, dragii mamii, se cuvine, -

Mari cum v-a facut maicuta, sa-ngrijiti si voi de mine

Si ca nimeni dintre puii-mi sa nu simta ca mi-e rob, 

Fiecare, sa-mi aduceti, zilnic, numai câte-un bob;

Ale voastre sase boabe milostive, ma vor tine

Pâna când o sa vrea cerul sa ma faca iarasi bine...

Ascultând cuvântul mamei, au zburat cei sase pui

Si-au adus, vre-o sase zile, fiecare bobul lui...

Mai departe însa puii, - beti de-al slavilor înalt, -

Fiecare-având nadejdea ca-i va duce celalalt, -

N-a mai dus nici unul bobul si, uitata mucenica, 

A murit atunci de foame cea mai sfânta rândunica.

Si-a ramas apoi povestea trista, neluata-n seama, 

Orisicui ai sta s-o spui, 

Ca o mama îsi hraneste:sase, opt sau zece pui, 

Însa zece pui, adesea, nu pot toti hrani o mama.