19 Februarie Geneza 30.1-24
Aceste versete ne prezintă familia lui lacov. Pagină importantă a Vechiului Testament, din vreme ce aceşti doisprezece fii ai patriarhului vor deveni ei înşişi, la rândul lor, „doisprezece patriarhi" (Fapte 7.8) şi îşi vor da numele seminţiilor lui Israel! Prin ei se vor împlini promisiunile făcute lui Avraam şi lui Isaac, precum şi cele date lui lacov în noaptea sa la Betel. Din Levi vor descinde preoţii, din Iuda regii, apoi Mesia însuşi.
Membrii acestei familii sunt, cu excepţia lui Iosif, asemenea conducătorului lor: proiecte, rivalităţi, acţiuni dubioase - acestea îi caracterizează. In ciuda acestor rătăciri, Dumnezeu are ochii îndreptaţi spre această familie şi vrea s-o binecuvânteze. Tot astfel şi astăzi, familiile celor credincioşi sunt preţioase inimii Domnului. El ne cunoşte pe fiecare pe nume şi chiar de la primii noştri paşi ne pregăteşte pentru serviciul pe care ni 1-a destinat. Şi care este chemarea glorioasă a celor credincioşi astăzi? Oare nu aceea de a fi „o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeul şi Tatăl Său"? (Apocalipsa 1.6)
Naşterea lui Iosif, simbol al lui Hristos, anunţă pentru familia lui lacov sfârşitul robiei şi întoarcerea în ţara promisă (v. 25). Din punct de vedere spiritual, şi astăzi este la fel: din clipa în care Hristos Şi-a ocupat locul ce I se cuvine în casele şi în inimile noastre, suntem în măsură să gustăm eliberarea şi binecuvântarea cerească.
Bunătatea lui Dumnezeu e ca răsăritul soarelui, se revarsă pe pământ fără a privi la merite!
Versetul zilei
19 februarie 2012
18 februarie 2012
Ce-ar putea sa ma desparta -- Mariana Somesan
Intr-adevar....valurile sunt atat de mari si incearca sa ne duca departe in larg...,insa,Singurul care ne-a intins mana si ne-a ridicat din cele mai adanci valuri a fost ISUS !
Stai linistit!
Daca iti trece prin minte sa cartesti sau sa te certi cu Dumnezeu pentru starea in care te gasesti...nu este atitudinea cea mai potrivita.
Sunt momente in viata cand spui ca viata ta nu mai are sens si crezi ca activitatea ta nu mai are rost aici pe pamant,poate te simti singur, suferi in trup,treci prin incercari,grija zilei de maine si neajunsurile te apasa,simti ca,barca vietii tale se scufunda si poate crezi ca Dumnezeu te-a uitat si nu isi mai aminteste de tine...
Sunt momente in viata cand spui ca viata ta nu mai are sens si crezi ca activitatea ta nu mai are rost aici pe pamant,poate te simti singur, suferi in trup,treci prin incercari,grija zilei de maine si neajunsurile te apasa,simti ca,barca vietii tale se scufunda si poate crezi ca Dumnezeu te-a uitat si nu isi mai aminteste de tine...
.... du-te in spital si vezi indeaproape suferintele celor care sunt acolo....du-te in inchisori si vezi degradarea in care traiesc,treci macar o data pe la un azil si vezi singuratatea cu care se confrunta,treci pe la saraci si vezi in ce saracie stau,ce nevoi si lipsuri mari au,viziteaza toate aceste locuri,si-atunci vei intelege ca totusi....inca esti binecuvantat.
Griji si nevoi fiecare persoana are,dar depinde in mana cui sunt date spre rezolvare.Daca toate problemele tale le tii strans in mainii,acolo vor ramane si spre dezamagirea ta vei vedea ca vor ramane tot nerezolvate,din contra se inmultesc zi de zi si in curand te vor coplesi in totalitate si nu te vei mai putea bucura de viata.
Daca le-ai incredintat TATALUI TAU...poti sa stai linistit in privinta rezolvarii lor,tu doar multumeste-i si pazeste ceea ce ti-a poruncit !
Griji si nevoi fiecare persoana are,dar depinde in mana cui sunt date spre rezolvare.Daca toate problemele tale le tii strans in mainii,acolo vor ramane si spre dezamagirea ta vei vedea ca vor ramane tot nerezolvate,din contra se inmultesc zi de zi si in curand te vor coplesi in totalitate si nu te vei mai putea bucura de viata.
Daca le-ai incredintat TATALUI TAU...poti sa stai linistit in privinta rezolvarii lor,tu doar multumeste-i si pazeste ceea ce ti-a poruncit !
"Păzeşte şi ascultă toate aceste lucruri pe care ţi le poruncesc, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine, pe vecie, făcând ce este bine şi ce este plăcut înaintea Domnului Dumnezeului tău."
Deuteronom 12: 28
Hrana ta zilnica !
18 Februarie Geneza 29.15-35
Istoria lui lacov este cea a disciplinei, altfel spus, a şcolii prin care Dumnezeu îi trece pe ai Săi. Este o şcoală grea, deoarece Evrei 12.11 afirmă - iar experienţa noastră o confirmă - „că orice disciplinare, pentru acum, nu pare a fi de bucurie, ci de întristare". Dar obiectivul parte la sfinţenia Lui" (Evrei 12.10). Şcoala prin care va trece lacov avea să dureze 20 de ani, care se vor scurge într-o stare vecină cu robia. Şi cum îl va învăţa Dumnezeu lecţiile Sale? Va permite să i se întâmple aceleaşi lucruri pe care el le-a pricinuit altora. lacov, al cărui nume semnifică «cel care ia locul altuia », nume deplin justificat, va fi la rândul său înşelat şi jefuit. Il înşelase pe tatăl său prin aceea că, fiind cel mai tânăr, se dăduse drept cel mai în vârstă!Acum are de-a face cu un tată care îl înşală dându-i fiica cea mai în vârstă în locul celei mai tinere! De câte ori nu descoperim neplăcerile sau răutatea faptelor noastre abia când suferim, la rândul nostru, aceleaşi lucruri din partea altora (Judecători 1.7; Isaia 33.1 )
Singurul subiect fericit pe care ni-l prezintă acest capitol este dragostea lui lacov pentru Rahela. Ne gândim la dragostea Aceluia care, pentru a ne câştiga, a devenit Robul desăvârşit.
17 februarie 2012
Hrana ta zilnica !
17 Februarie Geneza 29.1-14
„Te voi păzi oriunde vei merge ... nu te voi părăsi", îi promisese Domnul lui Iacov în timpul nopţii sale la Betel (28.15). Ce mângâietor este să ne gândim că ochii lui Dumnezeu îi urmăresc neîncetat pe ai Săi, chiar şi când ei neglijează să privească spre El (Psalmul 32.8). Grija Lui providenţială îl conduce pe Iacov în familia mamei sale, lângă unchiul său Laban. Asistăm din nou la o întâlnire lângă o fântână, poate aceeaşi cu cea din cap. 24. Dar de astă dată nu auzim nici o rugăciune din gura călătorului, nici pentru a-I cere lui Dumnezeu să-i facă parte de o întâlnire fericită, nici mai apoi pentru a-I mulţumi pentru că îi făcuse călătoria plină de succes. Şi, în plus, nici pe tânăra fată nu o vedem dând apă drumeţului ostenit. Ce diferenţe de asemenea în casa lui Laban! Iacov i-a istorisit „toate aceste lucruri" (v. 13), dar nu auzim în relatarea sa niciodată menţionat numele Domnului, nici amintit felul în care El a binecuvântat familia lui (de comparat cu cap. 24.35); nici măcar de întâlnirea lui de la Betel nu spune nimic. Care sunt subiectele conversaţiei noastre când ne întâlnim cu unul din părinţii noştri sau cu vreun prieten creştin? Profităm noi de astfel de ocazii pentru a aborda subiecte care zidesc? Ca să fie aşa, trebuie ca inimile noastre să fie în mod obişnuit preocupate cu El.
16 februarie 2012
Darul cel mai minunat !
Initial cand am pus aceasta imagine ,mi-a venit in minte ca subiect"darul cel mai de pret"!
Gandindu-ma,care este pentru mine darul cel mai de pret...mi-am dat seama ca am parte de foarte multe daruri din partea CELUI care detine toate darurile in Mana SA.
VIATA,este darul cel mai pretios!
Faptul ca am primit viata ca sa traiesc si sa ma bucur pe acest pamant...este un dar minunat.
SANATATEA,este un dar de care ma bucur !
Atunci cand mi-a dat viata,s-a gandit sa imi dea si sanatate,caci nu este lucru mai minunat,decat sa te poti bucura sanatos de viata care ti-a dat-o.
SOTUL, a fost cel mai minunat dar pe care l-am putut avea !
Atunci cand mi-a dat viata si sanatate,mi-a daruit si un sot minunat cu care sa ma bucur de aceste daruri minunate.Ce poate fi mai frumos ,sa poti sa traiesti pe acest pamant,sanatos si sa impartasesti dragostea cu persoana iubita....Da,acest lucru este minunat !
Si in ciuda scurte-i bucurii pe care am avut-o alaturi,chiar daca nu a fost pana la capat,Dumnezeu a avut grija sa imi daruiasca alte daruri minunate ,ca acest gol din suflet sa poata fi inlocuit la momentul potrivit.
COPIII,darul cel mai minunat si pretios!
Ceea ce face ca viata pe care am primit-o sa fie implinita ,sunt aceste daruri.
....si cred ca nu mi-ar ajunge spatiul sa pot spune despre darurile pe care mi le ofera in bunatatea LUI in fiecare zi.
Si totusi...
DARUL CEL MAI MINUNAT ESTE JERTFA DE LA GOLGOTHA !
Aceasta jertfa a spalat pacatul meu si continua sa faca oridecate ori gresesc.
Nu-mi ramane decat sa ii multumesc pentru fiecare DAR primit din mana SA.
Daca si tu ai parte de aceste daruri,nu ezita sa ii multumesti,pentru ca merita !
Poate ca acum ti se pare normal sa le ai.....dar vei sti sa apreciezi corect fiecare dar primit...abia atunci cand nu il vei mai avea,si atunci vei intelege ca acest DAR nu este decat un HAR din partea lui Dumnezeu !
O seara minunata !
Speranta !
Sambata 18.02.2012 ora 18 -Biserica penticostala Filadelfia Timisoara
Duminica 19.02.2012 dimineata ora 10-Biserica Penticostala Poarta Cerului Timisoara
Duminica 19.02.2012 seara ora 17 Biserica Penticostala Elim Timisoara
Mesaj biblic Natanael Costea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)