Versetul zilei

18 martie 2011

Pentru că în ultima săptămână vizualizările pe blog ale  fraţilor mei din Republica Moldova a depăşit cu mult numărul aşteptărilor mele,vreau să le mulţumesc pe această cale şi vreau să fac această dedicaţie în mod deosebit celor din 
REPUBLICA  MOLDOVA.

FIŢI BINECUVÂNTAŢI DE DOMNUL !!!!!




Bună dimineaţa !

      Dacă vrem să fluturăm steagul victoriei în lupta pe care o ducem cu încercarea, să investim în alţii 
    Dacă ne este povara încercărilor prea greu de purtat, să ne îndreptăm gândurile şi acţiunile spre cei mai încercaţi decât noi! S-ar prea putea ca acela să fie remediul vindecării noastre.

    O ilustraţie spune că o doamnă era bolnavă . Pe la mulţi medici mersese ea şi niciunul nu-i găsea vreo cauză în trup pentru durerile ei cele multe. Zi şi noapte se plângea, încât devenise insuportabilă pentru toţi ai casei. Într-o zi, soţul său se îmbolnăveşte de cancer. Femeia se dedică atât de mult îngrijirii partenerului de viaţă, încât îşi uită durerea şi suferinţa dispare ca prin minune.

   S-ar putea ca eu sau  chiar tu să avem  realmente o  problemă.Dacă stăm şi ne auto-compătimim şi credem că problema noastră e cea mai grea.....nu uita....!!!!!
  • sunt alţii cu probleme mult mai mari decât problema mea sau problema ta.
Încercând ai ajuta pe cei cu astfel de  probleme de fapt ..ne facem nouă înşine cel mai mare bine  !!!!


                            O zi binecuvântată de Domnul  !!!!

17 martie 2011

                              
               Vă doresc tuturor o noapte binecuvântată !!!!

TU DECIZI !!!!!

  "Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă"
2 PETRU 3:9
    Dragul meu...Domnul are răbdare cu mine, şi are răbdare şi cu tine .Tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru ne arată clar, făgăduinţa că într-o zi va reveni,este gata să se împlinească.Cu toate acestea suntem tot mai imuni faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi suntem tot mai deschişi către păcat.
   Astăzi , fă un bilanţ al vieţii tale şi hotărăşte-te să asculţi şi să împlineşti Cuvântul LUI. Indiferent care este povara pe care o cari în spate,indiferent cât de mare este păcatul din viaţa ta,ISUS te poate elibera.Va veni o zi în care ne vom înfăţişa în faţa DOMNULUI şi nici tu, şi nici eu nu vom avea nici un fel de scuze.....şi ştii de ce...?????...pentru că, şi eu care am scris aceste rânduri ,şi tu cel care le citeşti ,nu vom putea spune că NU AM ŞTIUT.....acestea ne vor condamna !!!!
                           DECIZIA  ÎŢI APARŢINE !!!!!
                                                               
                                                  Editorial Monna Novacescu

Bună dimineata !


O ZI MINUNATA !!!!!

16 martie 2011

Nu te vinde pe gunoaie !!!!!!

                                                             

 

STOP urmează veşnicia !!!!!


Luca 16:19-31
Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi in subţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire.La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube.Şi dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului; până şi câinii veneau şi-i lingeau bubele.Cu vremea, săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat.Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.”Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit.Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.”Bogatul a zis: „Rogu-te, dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu;căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.”Avraam a răspuns: „Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei.”„Nu, părinte Avraame”, a zis el, „ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.”  Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.”


    Cred că este unul din textele cele mai clare din Scriptură care ne vorbeşte şi ne scoate în evidenţă REALITATEA VEŞNICIEI.
   VEŞNICIA nu este un mit şi nu este o invenţie  a nimănui...ci este ceva real,şi indiferent că îţi place sau nu îţi place ,dragul meu....într-o zi urmează şi VEŞNICIA TA.
    O zi care nu ştim când va fi, poate fi peste  10 ani, peste 20 de ani,poate fi mâine sau poate fi CHIAR AZI !!!!
    Cu sigurantă  omul nu a fost creat să trăiască doar o zi sau câţiva ani...omul a fost creat să trăiască o eternitate.
    Viaţa noastră pe pământ diferă  şi nu suntem egali în faţa  ei. Unii sunt mai bogaţi,alţii mai săraci,nici numărul zilelor nu este la fiecare la fel,al meu poate fi mai scurt ,firul vieţii tale poate fi mai lung sau invers,dar indiferent de lungimea vieţii toţi suntem datori cu o moarte  fizică,după care vom sta fiecare în faţa veşniciei.
   Dar să nu uităm un lucru: DACĂ PE PĂMÂNT SUNTEM  ŞI TRĂIM DIFERIT,  ÎN FAŢA VIEŢII VEŞNICE SUNTEM EGALI  !!!!
    De fiecare din noi,depinde cum ne pregătim veşnicia !!!!
    Cu cine vrei să îţi petreci VEŞNICIA ,dragul meu cititor?
  • Cu DUMNEZEU sau cu satan ?
   Unde vrei să îţi petreci  VEŞNICIA ?
  • In CER sau în iad ?
   Cum vrei să îti petreci VEŞNICIA ?
  • In BUCURII  sau în  chinuri ?
   Sunt câteva întrebări la care aş  dori  să îţi răspunzi,dragul meu,pentru că indiferent CINE EŞTI,nu uita  URMEAZĂ VEŞNICIA ŞI PENTRU TINE !!!!!


                                    Editorial: păstor Mihai Fişteag

15 martie 2011

Sunt cutremurul şi tsunami din Japonia un semn al sfârşitului veacului?

Întrebare:
Aşi dori sa comentați cutremurul si tsunami recent din Japonia. Le considerați a palma data de Dumnezeu niponilor care nu cred in El? Are vreo legătura cu începutul sfârşitului lumii, de vreme ce prea multe astfel de fenomene s-au cam adunat in ultimii ani? Va mulțumesc si Doamne ajuta!
Am rămas cutremurat şi îngrozit aflând de această mare nenorocire care s-a abătut peste Japonia şi cred că este sentimentul pe care îl are fiecare om când a auzit şi văzut imaginile.  Ce poate aduce o zi…
Cutremurul şi Ţunami în Japonia, Martie 2011
Ţara aceasta a primit lovituri de la care va lua mult timp ca să se refacă şi în fiecare zi vedem că primeşte lovituri noi şi noi. La început a venit cutremurul, apoi ţunami, acum dimineaţă am auzit despre explozia la staţia nucleară. Nu încape îndoială că Dumnezeu insistă în pedepsele pe care le dă acum acestui popor şi cu ei se întâmplă ceva asemănător cu cele scrise în Biblie despre Ziua Domnului:
Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu pe care-l întâlneşte un urs şi care, când ajunge acasă, îşi reazemă mâna pe zid, şi-l muşcă un şarpe! (Amos 5:19)
Să ne rugăm continuu pentru acest popor ca să aibă Dumnezeu milă de ei şi să se oprească aceste nenorociri care vin una după alta. O întrebare care şi-o pune fiecare acum este dacă…

Sunt japonezii mai păcătoşi decât celelalte popoare?

Domnul Isus a răspuns la această întrebare când l-au întrebat oamenii despre o altă nenorocire, mult mai mică ca şi proporţii decât cea care s-a întâmplat acum în Japonia dar tot nenorocire a fost şi aceea şi tot a adus durere multor oameni:
În vremea aceea au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.” (Luca 13:1-5)
Aplicând răspunsul lui Isus la situaţia locuitorilor Japoniei, putem spune şi noi cu siguranţă că ei nu sunt mai păcătoşi decât ceilalţi oameni, dar la ei a ajuns acum judecata lui Dumnezeu.

Toate celelalte popoare trebuie să ia lecţii şi să se pocăiască

Aşa a spus Domnul Isus, că dacă nu ne pocăim, toţi vom pieri la fel. Eu m-am pocăit cu 19 ani în urmă, am întrat în Noul Legământ cu Domnul Isus şi am ales să trăiesc în ascultare de Domnul Isus aşa cum fac până în ziua de azi. Dumnezeu cheamă pe fiecare om să pocăiască şi acest îndemn se referă şi la popoare. În continuare, vorbind despre importanţa pocăinţei, Domnul Isus a mai spus:
El a spus şi pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului: „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?” „Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.” (Luca 13:6-9)
Japonezii sunt cunoscuţi ca şi popor care manifestă indiferenţă faţă de Dumnezeu şi în particular faţă de mesajul Evangheliei care este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecărui care crede. Guvernul Japoniei oferă toate libertăţile religioase tuturor cultelor, dar cu toate acestea, 84% din niponi spun că nu au o religie personală iar 64% nu cred în existenţa lui Dumnezeu.  Poate că progresul tehnic pe care l-au atins îi face să ignore existenţa lui Dumnezeu şi dependenţa faţă de El. Dar, spre marea lor tragedie şi rodul progresului lor tehnologic este acum folosit de Dumnezeu ca să le dea lovituri. Unul din prieteni mi-a spus chiar acum că un cutremur a fost chiar în aria unei staţii atomice şi a provocat un mare accident aşa încât în mod de urgenţă sunt evacuaţi oamenii în raza de 20 km. Nu încape îndoială că Dumnezeu cercetează acum Japonia prin toate aceste nenorociri.

Urgenţa pocăinţei şi propovăduirii Evangheliei

Nenorocirea aceasta trebuie să-i facă conştienţi pe niponi dar şi pe toate celelalte popoare despre importanţa pocăinţei. Să înceteze a mai face răul şi să se întoarcă la Dumnezeu. În acelaşi timp, ce se întâmplă în Japonia trebuie să-i facă pe toţi creştinii, din lumea întreagă, conştienţi despre urgenţa şi importanţa concentrării eforturilor la predicarea Evangheliei, pentru că vremurile sunt rele.

Ce legătură are tragedia din Japonia cu sfârşitul lumii?

Tragedia din Japonia face parte dintr-un lanţ de cataclisme care se întâmplă  în ultimul timp şi care nu au fost în vremurile dinainte. Cineva spune că înainte noi nu cunoşteam despre atâtea nenorociri pentru că nu se răspândea atât de repede informaţiile? Nu este aşa.  BBC au publicat o listă cu 41 cele mai mari cutremure de pământ care au avut loc după anul 1900. Conform lisei, 10 cutremure au avut loc până la 1990 (în 90 de ani) şi în ultimii 20 de ani au avut loc 31 fără să fie trecut în listă acest cutremur din Japonia. Această realitate ar trebui să ne convingă că Dumnezeu are de comunicat un mesaj întregii omeniri care în aceste vremuri s-a răzvrătit împotriva Lui ca nici odată. Iată ce ne mai spune Biblia despre semnele sfârşitului veacului acestuia:
El (Isus) a şezut jos pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul. (Matei 24:3-14)
Domnul Isus spune că aceste cutremure de pământ care au devenit atât de frecvente în ultima vreme sunt doar începutul durerilor. Ce se întâmplă in Japonia, durerea şi groaza acelor oameni este doar începutul durerilor.
Un alt semn va fi persecuţia împotriva celor care poartă Numele lui Isus. Conform unui studiu efectuat de World Evangelical Alliance peste 200.000.000 creştini din 60 de ţări ale lumii sunt lipsiţi de dreptul lor fundamental la libertatea religioasă.  David B. Barrett, Todd M. Johnson, şi Peter F. Crossing într-un raport făcut în anul 2009 pentru International Bulletin of Missionary Research (Vol. 33, No. 1: 32) au estimat că aproximativ  176,000  au fost martirizaţi în acel an. Conform autorilor, la mijlocul anilor 2000 au fost martirizaţi anual 160,000 creştini şi 34,400 au fost martirizaţi anual la începutul secolului 20. Dacă aceste tendinţe vor continua, Barrett, Johnson şi Crossing estimează că la anul  2025 vor fi martirizaţi anual aproximativ of 210,000. Aceste statistici confirmă Cuvintele Domnului Isus.
Cât priveşte propovăduirea Evangheliei în toată lumea ca să le slujească tuturor neamurilor de mărturie, aşa posibilităţi ca azi nu au mai fost nici odată. În cele mai persecutate ţări, prin intermediul Internetului şi televiziunii prin satelit a ajuns şi este vestită Evanghelia cu multă putere.
Toate acestea ne arată că sfârşitul veacului este aproape. Să se grăbească oricine mai trăieşte încă în păcat să se pocăiască şi să între în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos, iar cei care sunt mântuiţi, să vestească tuturor Evanghelia căci vremea s-a scurtat. Răscumpăraţi vremea căci zilele sunt rele

Editorial scris de :by Preot Vasile Filat http://www.moldovacrestina.net