A fost odata o raza de soare – era chiar fata cea mai mica si rasfatata a astrului luminos. Si tocmai pentru ca era cea mai mica si mai rasfatata, tatal ei o lasa sa zburde pe unde ii dorea inima. Si iata ca, intr-o buna zi, raza de soare a hotarat sa se plimbe intr-o gradina. Acolo era Raiul pe pamant, nu altceva: flori care mai de care mai colorate si mai parfumate se unduiau sub adierea blanda a vanticelului cald de primavara!
-Ce-ar fi sa aleg eu o floare frumoasa pe care sa mi-o prind in par? a spus raza de soare. Si, repezita cum era, s-a napustit asupra gradinii, a cules o floare si s-a inaltat din nou in vazduh.
Toate florile din gradina au privit mirate catre cer si au inceput sa murmure:
-Ati vazut-o? Era frumoasa? Avea rochie de aur? Ce floare o fi ales printesa?
-Cu siguranta ca a cules o un trandafir, a spus un trandafir mare, catifelat si rosu, pe care boabele de roua straluceau ca diamantele in soare.
-Ba eu cred ca a fost una dintre noi, a murmurat o lalea galbena, iar suratele ei dadeau din capete incantate.
-Nici vorba de asa ceva! Le-a retezat-o un crin mandru. A fost unul dintre frati mei. Nu vedeti ce frumosi si parfumati suntem?
Pana si o violeta mica, dar intr-adevar splendida, a sustinut ca raza de soare culesese o violeta, si nu altceva.
Numai intr-un colt cineva plangea. Era un ghiocel mic si firav, a carui codita fusese rupta de trena rochiei de aur a printesei.
Cum raza de soare nu era departe, l-a auzit si i-a parut tare rau. Si a rostogolit pe obrajii ei de aur o lacrima ca o perla, care a cazut pe codita cea rupta a ghiocelului, vindecand-o pe data.
Dar nu a fost numai atat. Printesa-raza de soare a venit langa ghiocel si i-a spus asa:
-Biata floricica firava, imi pare tare rau ca te-am facut sa suferi! Ce dorinta vrei sa-ti indeplinesc pentru a-mi repara greseala?
-Nu vreau nimic, a raspuns ghiocelul, lasandu-si frumosul capusor in jos.
-Nu vrei frumusetea trandafirului, parfumul crinului, stralucirea lalelei? a insistat raza de soare.
-Bine, a incuviintat ghiocelul. Daca vrei intr-adevar sa-mi faci un dar, da-mi voie sa rasar primul dintre toate florile, de sub zapada rece, iar parfumul meu abia simtit sa-i faca pe oameni sa se bucure si sa stie ca a venit primavara!
Si chiar asa a fost!!!!
Raza de soare l-a sarutat pe ghiocel si vraja a fost facuta. Apoi a disparut in inaltul cerului, de unde venise.