Hrana ta zilnica!

22 MARTIE
Ezechiel 20.1-44
Dumnezeu îi conduce pe ai Săi în pustiu nu numai pentru a le vorbi, ci şi atunci când vrea să-i disciplineze. Şi înţelegem de ce. Aşa cum părinţii nu-şi corectează copiii înaintea străinilor, ci îi iau deoparte, tot aşa şi disciplina aceasta este o chestiune care-i priveşte pe Dumnezeu şi pe răscumpăraţii Lui şi în care lumea nu trebuie implicată. In mod regretabil, noi ne temem adesea să rămânem singuri cu Domnul, din cauza unei stări rele a conştiinţelor noastre, şi de aceea căutăm să evadăm în vâltoarea vieţii cotidiene. Cu toate acestea, este absolut obligatoriu ca cei credincioşi să fie „curăţiţi". Dumnezeu nu poate tolera la ei niciun compromis, niciun amestec. Cât despre cei care nu vor să-L asculte, n-au decât să slujească idolilor lor (v. 39; comp. cu Osea 4.17 şi cu Apocalipsa 22.11), dar să nu caute să pară că slujesc şi Domnului!
Ştim că toată generaţia oamenilor de război din Israel a murit în pustiu şi că numai copiii mici au intrat în Canaan (Deuteronom 2.14). Din nou, când va veni ceasul să fie adunate cele zece seminţii, în prezent risipite între naţiuni, Dumnezeu îi va lovi pe răzvrătiţii care nu vor fi intrat în ţara Lui. Numai după aceea El va putea primi jertfele poporului Său şi-Şi va găsi plăcerea în el (v. 40,41; Maleahi 3.4).

Hrana ta zilnica!

21 MARTIE
Ezechiel 19.1-14
Bătrânii, cei care în urma primei lor vizite par să nu fi învăţat nimic (cap. 14), vin din nou la Ezechiel. Dumnezeu le-a enumerat - prin robul Lui de astă dată, nu printr-un limbaj simbolic - lista urâciunilor lui Israel, o listă tot atât de veche ca şi istoria acestui popor. Ei s-au răzvrătit încă din Egipt; au refuzat să părăsească idolii şi n-au vrut să asculte de Cel care li Se revelase (v. 8). De aceea, pentru a Se face auzit, Domnul Şi-a dus poporul în pustiu. Nimic nu este mai impresionant ca liniştea pustiului. Este un mediu propice pentru a-L asculta pe Dumnezeu; acolo nu eşti distras de zgomote exterioare. Israel a primit acolo, în Sinai, rânduielile şi judecăţile Domnului (v. 10,11). În pustie, Ioan va predica mai târziu pocăinţa şi venirea lui Mesia (loan 1.23). Tot în pustie, poporul va fi dus încă o dată înainte de venirea în putere a Domnului, pentru ca Dumnezeu să vorbească inimii lui (Osea 2.14). Moise, Pavel şi atâţia alţi slujitori au fost îndelung pregătiţi în pustie înainte de a intra în slujbă (Exod 3; Galateni 1.17,18). Să nu refuzăm deci, iubiţi prieteni, această punere deoparte necesară, indiferent sub ce formă (singurătate impusă, boală lungă etc.) găseşte Domnul cu cale uneori să ne izoleze.

Eclipsa solara 2015

Superb...!

Daca nu poti privi eclipsa, cum il vei putea privi pe DUMNEZEU?

De cateva saptamani s-a anuntat ca va fi o eclipsa in 20 Martie. Iata ca astazi este ziua in care chiar se intampla acest fenomen. Inca de dimineata razele soarelui erau atat de puternice incat nu te puteai uita spre soare. Adineauri am citit orasele unde se poate vedea aceasta eclipsa. In Timisoara a inceput la ora 10.40 si 44 sec. Curioasa am iesit din birou sa vad si eu...macar ceva.

Vreau sa va spun ca atat de puternice sunt razele soarelui incat in momentul in care am ridicat ochii spre soare, efectiv pe moment am orbit. Bineinteles suntem sfatuiti de specialisti sa nu privim spre soare in aceste momente fara ochelari speciali.

In aceasta clipa ma gandeam  la venirea Domnului. Cum va fi venirea  Lui?

Ioan in cartea Revelatiei ne spune despre maretia si puterea lui Isus Hristos.

Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui!

......................................

M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi, când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.
Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur. Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului; picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.  În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.
Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort.

 

Faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui! 

Nu stiu daca  astazi este momentul in care soarele straluceste in toata puterea lui, insa stiu ca doar am ridicat privirea spre el, nici macar n-am apucat sa privesc o secunda si m-a orbit pe moment.

Constientizam noi oare, cum vom putea sa stam in fata Acelui Care straluceste ca soarele ?

Putea-vom noi sa tinem privirea indreptata spre EL?
Ioan spune, "am căzut la picioarele Lui ca mort"

 Crezi tu oare suflet pacatos, ca-n ziua aceea vei putea sta in Fata LUI?

Scriptura spune atat de clar, nu exista doi domni, nu exista doua cai.

Cine ramane in EL nu pacatuieste  si cine trăieşte în neprihănire este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit.

Traind asa vom putea sta inaintea Lui si-I vom putea privi Fata, pentru ca noi suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.

Iata ce promisiune minunata!

Doamne, doresc sa-Ti vad Fata, sa-Ti vad chipul bland, sa-Ti cad la picioare si sa-Ti spun cat te iubesc!

Hrana ta zilnica!

20 MARTIE
Ezechiel 18.19-32
Ca şi parabola celor doi vulturi mari, din capitolul 17, cea a leoaicei şi a puilor ei îi pune în scenă pe cei din urmă împăraţi ai lui Iuda, precum şi istoria lor tragică, aşa cum o găsim relatată la sfârşitul cărţilor împăraţi şi Cronici. Fiii credinciosului Iosia, Ioahaz şi Ioiachim, au confirmat în întregime ceea ce Domnul declarase în capitolul anterior. Pentru propriile lor păcate au suferit pedeapsa aceşti împăraţi răi, iar în ce priveşte dreptatea tatălui lor, aceasta n-a putut să-i salveze (vezi cap. 18.5... şi 18.10-13).
Din nou se vorbeşte despre captivitatea ultimului împărat al lui Iuda şi de distrugerea prin foc a viei lui Israel. Poate că unii se întreabă de ce aceste evenimente ocupă atâta spaţiu în Cartea Sfântă, când ele nu ocupă aproape deloc manualele de istorie. Totuşi, în ochii lui Dumnezeu, ele sunt una din marile cotituri ale istoriei omenirii. Centrul guvernării Lui părăsea de acum Israelul pentru multe secole. Ierusalimul înceta să mai fie locul în care îşi aşezase locuinţa Sa pe pământ. Începea vremea naţiunilor, ea durează încă şi acum şi nu va lua sfârşit decât atunci când va începe domnia lui Hristos şi când Israel va fi restaurat.

Hrana ta zilnica!

19 MARTIE
Ezechiel 18.10-18
Tot acest capitol subliniază principiul responsabilităţii individuale a fiecărui suflet (altfel spus, a fiecărei persoane) faţă de Dumnezeu. Şi repetăm încă o dată: voi nu puteţi fi mântuiţi prin credinţa părinţilor sau a bunicilor, nici pentru că frecventaţi o adunare a copiilor lui Dumnezeu. „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri" (v. 20). „Fiindcă plata păcatului este moartea (chiar dacă în Ezechiel este vorba numai de moartea trupului); dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus, Domnul nostru" (Romani 6.23). Dumnezeu a fost acuzat de nedreptate de către acest popor orb şi vinovat (ca de atâţia necredincioşi astăzi) care a ajuns chiar să spună: „Calea Domnului nu este dreaptă" (v. 25,29; 33.17,20). „Am Eu, în adevăr, vreo plăcere în moartea celui rău?" (v. 23), este Domnul forţat să întrebe. 

Ce întrebare! In dragostea Lui nemăsurată, „Dumnezeu, Mântuitorul nostru, ... doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la Cunoştinţa adevărului" (1 Timotei 2.4; 2 Petru 3.9). Şi cele din urmă cuvinte ale acestui capitol sunt tot o chemare a harului adresată poporului Său... şi poate şi dumneavoastră: „De aceea, întoarceţi-vă şi veţi trăi!" (v. 32).

"Vai de cei ce numesc răul bine şi binele rău!"

Hrana ta zilnica!

18 MARTIE
Ezechiel 17.22-24; 18.1-9
Misterul din capitolul 17 se sfârşeşte într-un mod divin. Domnul vorbeşte acolo despre vlăstarul pe care El însuşi - şi nu vulturul cel mare de astă dată - îl va lua din acelaşi cedru regal al lui David şi îl va planta pe un munte înalt şi măreţ, ca să fie un copac mare şi plin de roade. Înţelegem că este vorba despre Domnul Isus şi de domnia Lui viitoare (comp. cu Isaia 11.1 şi cu Psalmul 2.6).
În capitolul 18, Domnul are o dispută cu oamenii din Israel care, în loc să se smerească văzând cum se împlinesc pedepsele, caută să se justifice printr-un proverb neruşinat inventat de ei (v. 2): „Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii"; cu alte cuvinte: generaţia noastră plăteşte pentru cele de dinainte; părinţii noştri au păcătuit, iar noi suportăm consecinţele (vezi Ieremia 31.29,30). Prin aceasta, ei Îl acuzau pe Dumnezeu de nedreptate. Acest capitol însă spulberă raţionamentele lor perverse; ei seceră ceea ce ei înşişi au semănat (Galateni 6.7).
Nu recunoaştem noi, prin aceşti oameni, trista înclinaţie a inimii noastre, de a arunca asupra altora responsabilitatea pentru propriile noastre greşeli?

 Acest fapt trădează orbirea şi mândria noastră şi deopotrivă ne face să pierdem lecţiile salvatoare pe care ni le dă Domnul (vezi Geneza 3.12 şi Romani 2.1).