22 MARTIE
Ezechiel 20.1-44
Dumnezeu îi conduce pe ai Săi în pustiu nu numai pentru a le vorbi, ci şi atunci când vrea să-i disciplineze. Şi înţelegem de ce. Aşa cum părinţii nu-şi corectează copiii înaintea străinilor, ci îi iau deoparte, tot aşa şi disciplina aceasta este o chestiune care-i priveşte pe Dumnezeu şi pe răscumpăraţii Lui şi în care lumea nu trebuie implicată. In mod regretabil, noi ne temem adesea să rămânem singuri cu Domnul, din cauza unei stări rele a conştiinţelor noastre, şi de aceea căutăm să evadăm în vâltoarea vieţii cotidiene. Cu toate acestea, este absolut obligatoriu ca cei credincioşi să fie „curăţiţi". Dumnezeu nu poate tolera la ei niciun compromis, niciun amestec. Cât despre cei care nu vor să-L asculte, n-au decât să slujească idolilor lor (v. 39; comp. cu Osea 4.17 şi cu Apocalipsa 22.11), dar să nu caute să pară că slujesc şi Domnului!
Ştim că toată generaţia oamenilor de război din Israel a murit în pustiu şi că numai copiii mici au intrat în Canaan (Deuteronom 2.14). Din nou, când va veni ceasul să fie adunate cele zece seminţii, în prezent risipite între naţiuni, Dumnezeu îi va lovi pe răzvrătiţii care nu vor fi intrat în ţara Lui. Numai după aceea El va putea primi jertfele poporului Său şi-Şi va găsi plăcerea în el (v. 40,41; Maleahi 3.4).

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu