CELE TREI PORŢI !

     Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.
- Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-tidau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti.
Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele.O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti.Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta,cu inima si cu trupul.
 Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
    Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea  citi:
SCHIMBA LUMEA.

    Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il  impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba:
- Ce-ai invatat tu pe acest drum?
-Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa,ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
- Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in  puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: 
SCHIMBA-I PE CEILALTI.

   Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere,bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari. El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa.
   Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de
 a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
- Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau  necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate aceste lucruri.
- Ai dreptate, spuse batranul.
 Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta.     Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:
SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI.

    Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi. El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile,sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau.Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese,dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept,care-l intreba:
- Ce ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
- Asa este, spuse batranul.
- Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar  impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
- Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs,raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:
 ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI.

   Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.
  In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.
Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
- Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.
    Printul  zari  in  departare  cea  de-a  doua  poarta, pe spatele careia  scria:
 ACCEPTA-I PE CEILALTI.

    Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa  pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.
Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
- Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
- Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii  minte.
Continua drumul.
Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei::
ACCEPTA LUMEA.


    Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca,s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.
Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
- Ce-ai invatat pe drumul acesta?
- Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea,ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile  pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.- Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti.

   Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!

   Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru  totdeauna.

Teo si Poliţistul

     Următorul material l-am primit pe email de la o prietenă şi  soră dragă mie care este în Italia.Cu această ocazie vreau sa îi multumesc pentru aceast material care trebuie să recunosc  mi-a umezit ochii,chiar dacă era ora 6 dimineaţa când l-am citit.

    Am stat şi m-am gândit.... câte  vieţii aş fi putut schimba eu dacă cei de lângă mine ar fi văzut un creştin adevărat ?

    Nu trebuie să forţezi pe nimeni,ci comportamentul tău trebuie să fie în aşa fel  încât cel de lângă tine, care nu îl cunoaşte pe Dumnezeu să rămână marcat profund şi în acelaşi timp să îşi dorească să fie ca şi tine .

    Să îşi dorească pacea  pe care o ai,siguranţa cu care trăieşti şi bucuria pe care o ai în inima ta să fie şi în viaţa lui.

    Trebuie să vorbim celor din jurul nostru despre Dumnezeu,trebuie să ne rugăm pentru ei,trebuie să realizăm cu adevărat ce ar trebui să facem cu viaţa noastră pe care am primit-o, şi cu statutul nostru de creştini şi cu talanţi  care ne-au fost daţi  să îi folosim acum când suntem aici pe pământ.

     Indiferent de circumstanţele în care ne aflăm cuvintele noastre pot ajuta la schimbarea unor vieţi.

    Ce încet trece timpul” , gândi portarul unui spital mare şi privi spre ceas. E ora trei dimineaţa. Ca să-i treacă timpul mai uşor, luă o carte să citească, dar deodată cineva sună. Se ridică repede pentru a deschide poarta mare de fier. Mai mulţi poliţişti purtau pe o targă un coleg de-al lor, care suferise arsuri grave la stingerea unui incendiu.

Poliţistul a fost dus în sala de operaţii, iar medicul a tratat cu prudenţă rănile cauzate de arsură.Mai tarziu, rănitul a fost dus într-un salon mare, în care mai era un pat liber. Deoarece era epidemie de gripă şi spitalul era foarte aglomerat, în acel salon erau şi copii. Lângă patul în care a fost aşezat poliţistul, dormea un băiat de aproximativ şapte ani. Când s-a trezit, copilul a observat că patul de lângă el era ocupat.

-       Cine este acesta? O întrebă în şoaptă pe sora medicală , care venise sa-i măsoare temperatura.

-       Cine este acesta? Un poliţist, aşa că ai grijă să fii cuminte, altfel…,zise ea.

Când băiatul auzi căa vecinul de pat este un poliţst, se sperie puţin. Sfios, privi spre omul de temut şi întrebă încet:

-       Este un poliţist adevărat?

-       Da, desigur,unul adevărat; dar foarte bolnav. De aceea trebuie să stai liniştit şi să  nu vorbeşti.

Micuţul privi încă odată spre bolnav, apoi se întinse în pat şi statu în linişte. Nu era chiar aşa de plăcut lânga un poliţist! Mai bine ar fi stat în alt pat!

   Puţin mai târziu intră în salon medicul, care merse direct la patul poliţistului şi-i luă pulsul. Dupa această atingere, rănitul îsi deschise ochii şi privi în jur. Încetul cu încetul îşi aminti de cele întâmplate.

-       Cât va trebui să rămân aici, domnule doctor?a fost prima întrebare.

-       Depinde de împrejurări, dar totuşi va trebui să rămâneţi câteva săptămâni. Dar fiţi mulţumit că mai sunteţi în viaţă!

-       Hm, mulţumit! Mulţumit?

A încercat să zâmbească, dar inima i-a fost cuprinsă de amărăciune şi supărare, auzind că trebuie să stea aşa de mult în spital. Începu să se rasucească în pat. Când îşi întoarse capul, privi în nişte ochi pe jumătate curioşi, pe jumătate înfricoşaţi. Erau ochi de copil, care întrebă pe un ton şoptit:

-       Vă merge mai bine, domnule poliţist?

-       Mai bine? Nu … Dar cine eşti tu? Cum te cheamă?

-       Eu mă numesc Teodor, dar toţi îmi spun Teo şi sunt de mult timp aici. Nu pot merge. Picioarele îmi sunt paralizate şi mă dor tare, dar voi sta liniştit, pentru că sora medicală mi-a spus că dumneavoastră sunteţi poliţitst.

În ciuda durerilor, poliţistul nu a putut să-şi ascundă zâmbetul. Aceasta l-a încurajat pe micuţ, căci un poliţist care poate să râda, nu este, cu siguranţă , un om rău. A început să discute cu vecinul său, până când a venit sora medicală şi a întrerupt discuţia.

Poliţistul şi-a urmat iaraşi firul gândurilor sale. Trebuia, într-adevăr, să stea aici întins mai multe săptămâni?

Spre seară auzi din nou glasul micuţului. Băiatul vorbea încet cu sora medicală, dar poliţistul putea înţelege tot.

-       Am vorbit cu el, şopti Teo,  dar cred că nu se roagă. Probabil are dureri mari şi nu se poate ruga. Când mă dor tare picioarele, nici eu nu pot să mă rog şi plâng deseori. Poate este în aceeaşi situaţie ca mine. Dar poliţistul nu plânge, nu-i aşa?

-       Şi eu cred, Teo, sărmanul om are dureri mari şi suferă foarte mult. Are multe arsuri.

-       Ştiţi ceva? De acum încolo nu o să mă rog numai pentru mine, ci şi pentru poliţist, până când se va face sănătos şi se va putea ruga el însuşi. Cred că acest lucru Îi va plăcea Domnului Isus, pentru ca El ştie cât de bolnav este omul;nu-i aşa?

-       Cred că da, Teo şi… Dar a fost întreruptă, fiind chemată de un alt pacient. Teo privi încă odată la prietenul său, apoi închise ochii, împreună mâinile şi se rugă încet, dar totuşi destul de tare ca poliţistul să poată înţelege:

,, Mântuitorule, astăzi trebuie să mă rog de două ori: odată pentru mine şi odată pentru poliţist. Scump Mântuitor, ocroteşte, Te rog,oiţa Ta…”Teo tăcu o clipă şi căzu pe gânduri.  ,, El nu este oiţă’’, şopti ca pentru sine,’’  pentru că este mult mai mare şi mai batrân. Ce trebuie oare să spun? Poate oaie?”

Începu din nou: “ Scump Mântuitor, ocroteşte, Te rog, oaia Ta în această noapte până dimineaţă şi veghează asupra sa. Rămâi cu el! Amin!”

   Câteva clipe mai târziu, capul cu părul blond stătea adâncit în pernă; micuţul adormise. Poliţistul care auzise totul, nu putea să adoarmă.Avea dureri.Dar mai mult îl preocupa rugăciunea scurtă pe care micuţul băiat o adresase Bunului Păstor.Oare va fi ascultată această rugăciune. Imposibil!

   Pentru el Dumnezeu se afla la o mare depărtare.Dar copilul s-a rugat:”Rămâi cu el!”Va fi posibil acest lucru?

  Dorea el ca Dumnezeu de care se depărtase pentru a merge pe căi proprii, să-i fie aproape.Teo a vorbit despre Păstorul Cel Bun şi oaia Sa.Dar aceasta era o greşeală.Eu nu sunt oaia Bunului Păstor, recunoscu el.Oare ce-am învăţat cu mulţi ani în urmă la şcoala duminicală?”Oile Mele ascultă Glasul Meu...şi Mă urmează.” Ah, eu n-am urmat acest glas!”

„Un poliţist nu plânge niciodată.” A spus micuţul băiat.Ce mirat ar fi fost, dacă s-ar fi uitat la vecinul său.Lacrimi mari se rostogoleau pe faţa omului puternic.Anton Herlea, aşa se numea poliţistul, plângea pentru prima dată pentru îndepărtarea sa faţă de Dumnezeu şi pentru viaţa sa pierdută.Lacrimile îi aduceau puţină uşurare.În acel moment Păstorul Cel Bun nu i se mai părea aşa departe.Spunând cuvintele:”Doamne Isuse, rămâi cu mine!” poliţistul adormi în sfârşit.                       Câteva zile mai târziu când se simţi ceva mai bine, ceru o Biblie.Începu să citească din ea , dar nu primi nici o mângâiere.Dimpotrivă.povara păcatelor îl apăsa tot mai mult şi înăuntrul său era întuneric.Dacă ar fi putut să-şi verse durerea inimii în faţa cuiva! Ceea ce îl înviora erau clipele când povestea cu Teo.Teo se ruga în fiecare seară pentru prietenul său, fiindcă nu observase că acesta începuse să se roage.De câte ori îl auzea pe micuţ că se roagă Păstorului Cel Bun pentru oaia Sa, poliţistul se întrista tot mai mult.El nu era oaia acestui Păstor Bun! Într-o după masă poliţistul citi din nou în Biblie şi ajunse la versetul din Isaia 53: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.”(Isaia 53.6)

    Poliţistul se gândi mult la acest verset.Deodată recunoscu:”Da, şi eu aparţin de aceste oi care merg pe drumul propriu, care sunt pierdute!”

   Când seara Teo i-a urat ca de obicei noapte bună vecinului său, poliţistul l-a rugat:

-         Teo, roagă-te în seara aceasta în mod deosebit pentru mine!Teo împreună mâinile, cum făcea mereu, şi se rugă:”Doamne Isuse, te rog să fii alături de oaia Ta în noaptea aceastaşi să veghezi asupra ei!Amin!”

-         Noapte buna domnule poliţist, mai spuse el.Sunt aşa de obosit.

Fiecare zi care care trecea arăta tot mai clar că zilele micuţului Teo erau numărate.Din zi în zi devenea tot mai slab.Cea mai mare parte a timpului dormita.Poliţistul Herlea putea să se scoale şi făcea progrese.Dar nu numai starea sa corporală făcea progrese, ci şi a sufletului său.Lumina apărută în viaţa sa se citea pe faţa lui. Duhul Lui Dumnezeu îi arătase că Domnul Isus a murit pentru el.Acum, Dumnezeu îi era aproape şi cât de mult se bucura că are păcatele iertate şi este împăcat cu El.

-Unde este domnul poliţist?întrebă Teo într-o seară.El văzu patul vecinului gol;dar poliţistul stătea de vorbă cu sora medicală.

-Este adevărat că micuţul meu drag mai are de trăit cel mult două zile? întrebă el îngrijorat.

Când auzi că Teo îl strigă, alergă spre patul lui şi se aplecă peste micuţ.

-Sunt aici, spuse poliţistul prietenos.Ce doreşti?

-Oh, aş dori mult să staţi lângă mine şi să mă ţineţi de mână până vine Domnul Isus să mă ducă acasă. Domnul Herlea simţi cum i se opreşte respiraţia la auzul acestor cuvinte.Îi datora aşa de mult lui Teo, încât la început nu putu spune niciun cuvânt. Ah, picioarele mă dor foarte tare, dar la şcoala duminicală am cântat deseori:

„După aceste zile

voi fi acasă,

în braţele Păstorului.

Amin, da, fericirea mea este mare!”

-Sora medicală mi-a spus că Mântuitorul va veni curând pentru a mă duce acasă.

Poliţistul Herlea nu şi-a mai putut stăpâni lacrimile.

-De ce plângeţi, domnule poliţist?Vă pare rău că voi pleca?

Deoarece nu primi nici un răspuns, Teo continuă:

-Doriţi  să veniţi şi dumneavoastră cu mine?Atunci Îi voi spune Domnului Isus când Îl voi vedea.

-Da, Teo, spune-I că şi eu doresc să merg.

Micuţul împreună mâinile şi şopti:”Doamne Isuse, domnul poliţist vrea să vină şi el la Tine”.Apoi căpşorul blond căzu obosit pe pernă.Respira greu.Deodată îşi deschise ochii, îl privi pe prietenul său şi zise:

„Păstor credincios-oiţa Ta vine la Tine-dar şi oaia-poliţistul-vrea-să vină la Tine”.

Un ultim oftat şi sufletul lui Teo a fost acolo unde nu mai există suferinţă, lacrimi, unde totul este strălucitor şi plin de bucurie.Păstorul Cel Bun Şi-a luat oiţa, dar mai înainte S-a folosit de ea, ca să arate unui păcătos pierdut drumul spre mântuire.

Pe obrajii acelui bărbat se prelingeau lacrimi mari, dar nu-i era ruşine.Micuţul său prieten drag, care a plecat de la el, i-a arătat drumul spre cer.

                                  Material trimis: Draga Matei Mihaela

                      

POVESTEA ŞORICELULUI

  Stateam si citeam azi o istorioara care mi-a dat de gandit.

M-am hotarat sa  o impartasesc cu voi.

   Un şoricel privi din crăpătura sa din perete şi îi văzu pe ţăran şi pe nevasta acestuia deschizând un pachet.

-Ce mâncare să fi adus oare? se întrebă şoricelul… Cu groază îşi dădu repede seama că era o capcană.

    Şoricelul se strecură cu mare grijă în curtea animalelor şi dădu alarma:

-E o capcană în casă, e o capcană în casă!

Găina cotcodăci şi se înfoie, ridică apoi capul şi îi spuse:

-Domnule Şoarece, vad bine că acest lucru te afectează, dar pentru mine el nu are nici o relevanţă.

-Nu pot permite ca acest lucru să mă afecteze.

Şoricelul se întoarse atunci înspre porc şi îi spuse:

-E o capcană în casă, e o capcană în casă!

Porcului îi fu milă de el, dar răspunse:

-Îmi pare foarte, foarte rău, Domnule Şoarece, dar tot ce pot să fac este să mă rog. Te asigur că te vei găsi în rugăciunile mele.  

   Şoricelul merse atunci la vacă şi îi spuse:

-E o capcană în casă, e o capcană în casă!

Vaca îi spuse:

-Vai! Domnule Şoarece, îmi pare foarte rău pentru tine, dar chiar nu este o urgenţă pentru mine.

   Şi aşa se întoarse şoricelul în casă, cu capul plecat şi cât se   poate de amărât, pentru a înfrunta de unul singur capcana pusă de ţăran.În chiar noaptea aceea în casă se auzi un zgomot … Cum ar fi zgomotul produs de o capcana în care s-a prins un şoricel.
   Nevasta ţăranului se repezi să vadă ce s-a prins. Pe întuneric, ea nu îşi dădu seama că în capcană îşi prinsese coada un şarpe veninos.
Şarpele o muşcă pe nevasta ţăranului. Ţăranul o duse cât putu de repede la spital, dar când o aduse acasă, ea mai avea încă febră. 

   Oricine ştie că cel mai bun tratament împotriva febrei este supa proaspătă de pui, aşa că ţăranul luă un cuţit şi se duse în curtea păsărilor, ca să facă rost de principalul ingredient pentru supă.Dar nevasta lui nu se însănătoşi, aşa că prietenele şi vecinele ei veniră să o îngrijească şi stăteau cu ea mai toată ziua.  Pentru a le da de mâncare, ţăranul fu nevoit să taie porcul.

   Nevasta ţăranului nu se mai însănătoşi şi muri la scurt timp.La înmormântare veni multă lume, iar ţăranul trebui să taie şi vaca pentru a-i hrăni pe toţi.
Şoricelul se uita din crăpătura lui din perete, cuprins de tristeţe.

   De multe ori si noi intalnim sau auzim poate ca multi dintre prieteni nostri au   probleme.E dificil sa te bagi in problemele altora,dar cateodata este atat de necesar ajutorul tau.  Aşa că data viitoare când auzi că cineva se confruntă cu o problemă şi tu ai impresia că acest lucru nu te priveşte, adu-ţi aminte:

   Când unul dintre noi este ameninţat, cu toţii suntem expuşi unui risc. Suntem cu toţii implicaţi în această călătorie numită VIATA. Trebuie să avem grijă unii de alţii şi să facem un efort în plus pentru a ne încuraja unii pe alţii      

                     Va doresc o zi minunata !!!

“VREAU LINIŞTE!"

    Sunt obosit de atâta muncă şi de văzut aceeaşi oameni în drum spre serviciu. Ajung acasă şi nevastă-mea serveşte acelaşi fel de mâncare la cină. Vreau să intru în baie, apoi să intru în camera mea, să mă întind în pat şi să stau liniştit la televizor, dar fiica mea nu mă lasă, pentru că vrea să se joace cu mine; nu inţelege că SUNT OBOSIT.


    Şi tatăl meu mă deranjează câteodată, soţia mea la fel, ... şi între nevastă, fiică şi tată, încep să înebunesc.


“VREAU LINIŞTE!"
        Unicul lucru bun este somnul, când închid ochii mă liniştesc şi parcă uit de toţi şi toate.


- Salut, vin pentru tine.
- Cine eşti? Cum ai intrat?
- M-a trimis Dumnezeu după tine. Mi-a spus să-ţi ascult plângerile şi... ai dreptate! A venit timpul să te odihneşti.
- Asta nu este posibil, pentru asta ar trebui să mor...
- Asa este, vei muri. Nu ai să mai întâlneşti aceeaşi oameni, nici nu mai trebuie să-ţi suporţi nevasta veşnic nemulţumită, nici pe micuţa ta fiică, nici să asculţi sfaturile tatălui tău.
- Dar ce se va intampla cu totul, cu serviciul meu....?
- Nu-ţi fă probleme, la firma unde lucrezi tu au găsit pe altcineva; şi acesta este foarte fericit, pentru că nu avea servici.

- Şi sotia mea, copilul meu?
- Soţia ta a întâlnit un bărbat bun, care o respectă şi o admiră pentru calităţile sale, şi are răbdare s-o asculte cu plăcere, fără să-i reproşeze nimic. Şi-n plus, are grijă de fiica ta, o iubeşte mult ca şi cum ar fi fost a lui, mai
ales că el este steril; şi oricât de obosit ar veni de la serviciu, are răbdare să se joace cu ea şi sunt foarte fericiţi.
- Nu, nu pot să mor...
- Îmi pare rău dar decizia a fost luată.
- Dar asta înseamnă că nu-mi mai pot săruta fiica niciodată, că nu-i mai pot spune "TE IUBESC" soţiei mele şi nici nu îmi mai pot îmbrăţisa tatăl. Nu, nu vreau să mor, vreau să trăiesc, nu vreau să mor încă...
- Dar, nu asta doreai? . . . . ODIHNĂ. Acum te poţi odihni etern; dormi pentru veşnicie.
- Nu, nu vreau, te rog, Dumnezeule...!
- Ce ai iubitule? Ai un coşmar? îmi şopti soţia mea, trezindu-mă.
- Nu . . . nu a fost un coşmar..." a fost încă o şansă"

Legenda ghiocelului !!!!

Va doresc o viata senina ca primavara insotita de multe bucurii !!!!! 

   A fost odata o raza de soare – era chiar fata cea mai mica si rasfatata a astrului luminos. Si tocmai pentru ca era cea mai mica si mai rasfatata, tatal ei o lasa sa zburde pe unde ii dorea inima. Si iata ca, intr-o buna zi, raza de soare a hotarat sa se plimbe intr-o gradina.      Acolo era Raiul pe pamant, nu altceva: flori care mai de care mai colorate si mai parfumate se unduiau sub adierea blanda a vanticelului cald de primavara!
-Ce-ar fi sa aleg eu o floare frumoasa pe care sa mi-o prind in par? a spus raza de soare. Si, repezita cum era, s-a napustit asupra gradinii, a cules o floare si s-a inaltat din nou in vazduh. 
Toate florile din gradina au privit mirate catre cer si au inceput sa murmure:
-Ati vazut-o? Era frumoasa? Avea rochie de aur? Ce floare o fi ales printesa?
-Cu siguranta ca a cules o un trandafir, a spus un trandafir mare, catifelat si rosu, pe care boabele de roua straluceau ca diamantele in soare.
-Ba eu cred ca a fost una dintre noi, a murmurat o lalea galbena, iar suratele ei dadeau din capete incantate.
-Nici vorba de asa ceva! Le-a retezat-o un crin mandru. A fost unul dintre frati mei. Nu vedeti ce frumosi si parfumati suntem?
Pana si o violeta mica, dar intr-adevar splendida, a sustinut ca raza de soare culesese o violeta, si nu altceva.
Numai intr-un colt cineva plangea. Era un ghiocel mic si firav, a carui codita fusese rupta de trena rochiei de aur a printesei.
   Cum raza de soare nu era departe, l-a auzit si i-a parut tare rau. Si a rostogolit pe obrajii ei de aur o lacrima ca o perla, care a cazut pe codita cea rupta a ghiocelului, vindecand-o pe data.
  Dar nu a fost numai atat. Printesa-raza de soare a venit langa ghiocel si i-a spus asa:
-Biata floricica firava, imi pare tare rau ca te-am facut sa suferi! Ce dorinta vrei sa-ti indeplinesc pentru a-mi repara greseala?
-Nu vreau nimic, a raspuns ghiocelul, lasandu-si frumosul capusor in jos.
-Nu vrei frumusetea trandafirului, parfumul crinului, stralucirea lalelei? a insistat raza de soare.
-Bine, a incuviintat ghiocelul. Daca vrei intr-adevar sa-mi faci un dar, da-mi voie sa rasar primul dintre toate florile, de sub zapada rece, iar parfumul meu abia simtit sa-i faca pe oameni sa se bucure si sa stie ca a venit primavara! 
   Si chiar asa a fost!!!!
  
  Raza de soare l-a sarutat pe ghiocel si vraja a fost facuta. Apoi a disparut in inaltul cerului, de unde venise.

  De atunci, ghiocelul este prima floare care ne zambeste dintre peticele de zapada in fiecare primavera, si toata lumea stie ca vremea cea urata este pe sfarsite.

Stai si asculta !!!!!

Linistea aduce cu ea  o mare putere.Uneori DUMNEZEU nu poate lucra prin noi sau pentru noi datorita activitatii noastre febrile.  Într-adevar, Domnul a spus:"În liniste si odihna va fi mantuirea voastra, in seninatate si incredere va fi taria voastra.    Un om care lucra mai demult intr-un depozit de gheata a pierdut un ceas in rumegus.A oferit o recompensa  si, cu toate ca mai multi oameni au scormonit rumegusul cu greblele, nu l-au putut gasi.Cand au plecat din cladire pentru masa de pranz,un baietel a intrat in depozitul de gheata si, după numai cateva minute, a iesit afara radiind de bucurie, cu ceasul in mana.Muncitorii l-au intrebat cum a reusit sa-l gaseasca si el a raspuns:   "N-am facut decat sa ma intind pe rumegus si sa ascult si,in cele din urma ,am auzit ceasul ticăind."     Unii dintre noi am pierdut mai mult decat un ceas. Daca vom sta linistiti si vom asculta cu mare atentie,Domnul ne va vorbi si va arata exact unde ne-am pierdut puterea si biruinta a caror lipsa o simtim atat de dureros.                                       O zi binecuvantata....!

Prăvălia Raiului !!!

   Din fiecare ilustrație prezentată avem ceva de învățat !!!!


  Acum câteva zile când mă plimbam pe Strada Vieţii am observat un magazin pe care scria: ,,MAGAZINUL RAIULUI”. Când am ajuns lângă el, uşa s-a deschis... Şi până să-mi dau seama am şi intrat.         
 Peste tot erau grupuri de îngeri! Unul din ei mi-a dat un coş şi mi-a spus: „Fiule cumpără-ţi tot ce vrei, magazinul are tot ce poate fi de folos unui creştin... Şi tot ce nu vei putea lua azi, vei lua fără grijă mâine”.
    Primul lucru pe care l-am luat a fost RĂBDAREA şi după asta IUBIREA, deoarece se găseau pe acelaşi raft. Puţin mai încolo era ÎNŢELEGEREA, aşa că am luat şi din ea; oricând pot avea nevoie de ea...
    Am mai cumpărat două cutii de ÎNŢELEPCIUNE... Şi două pachete de CREDINŢĂ... Nu am putut lăsa pe raft nici SPIRITUL SFÂNT, deoarece era peste tot... M-am oprit un pic ca să iau TĂRIE şi CURAJ, ştiind că mă vor ajuta din plin pe calea vieţii. Când coşul meu era aproape plin, mi-am dat seama că mai lipseşte IERTAREA şi BINECUVÂNTAREA... Şi că nu trebuie să uit nici o clipă de IZBĂVIRE. Era gratis!!! Aşa că am luat o porţie mare din ea; suficient ca să fiu izbăvit şi ca să te izbăvesc şi pe tine! Mă plimbam către casă; ca să-mi plătesc cumpărăturile, crezând că am luat de toate pentru a împlini porunca DOMNULUI... 
    Şi atunci am văzut RUGĂCIUNEA.. şi am pus-o şi pe ea în coşul meu plin. Ştiam că o voi folosi, de cum voi ieşi de aici... PACEA şi FERICIREA erau pe nişte rafturi mici şi am folosit ocazia ca să iau şi din ele; BUCURIA atârna din tavan, am luat şi un pachet de bucurie. Când am ajuns la casier am întrebat cât mă costă toate astea? El mi-a răspuns zâmbind „Du liniştit coşul oriunde duce drumul tău...” Am zâmbit şi eu la rândul meu şi am întrebat din nou. „Dar chiar, cât îţi datorez? El a zâmbit din nou şi îmi spuse: „Fiule, nu-ţi face griji! ISUS a plătit pentru tot cu foarte multă vreme înainte.”

  „Vei primi întotdeauna tot ce vei cere, cu credinţă, în rugăciunile tale.”

ZIUA DE AZI E O ZI SPECIALA

    Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Intr-o noapte cand am ajuns la o comanda, la 2 : 30 AM , cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter... 
     In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. 
Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa . 
Deci am mers si-am batut la usa . -" Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. 
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. 
Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica 
de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. 
Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea,ca si o femeie dintr-un film din anii'40. 
   Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. 
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. 
Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla. 
-"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea. 
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea. 
-"Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata

   
" Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea. 
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat : -" Ai putea sa conduci prin centrul orasului?" 
-"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid. 
-" Oh, nu conteza" spuse ea. -" Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil...". 
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori... -"Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea-"Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit. -"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" am intrebat. 
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. 
Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. 
Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor 
cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere. 
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata : 
-"Sunt obosita... Hai sa mergem." 
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. 
Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita.. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile. 
-"Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul. 
-"Nimic" am zis eu. 
-"Dar trebuie si tu sa te intretii." 
-"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu.. Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere.. 
-"Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. -"Multumesc." 
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii. 
In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. 
Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi. 
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?... 
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?.. 
   Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. 
  Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere - frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat. 


OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!


"Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!"