17.368 de zile!

Cred ca Psalmul 90 este foarte potrivit pentru a-l citi astazi, dat fiind momentul in care ne gasim. Suntem constienti ca anii nostri trec ca un sunet, dar parca la final de ani constientizam mai mult ca niciodata. Incercati sa faceti un exercitiu de memorie si veti vedea ca parca ieri am sarbatorit intrarea  in anul 2015...si astazi iata-ne la final de an 2016.
Am putea spune...parca a trecut o secunda.  Stim de-altfel ca inaintea Domnului o zi este ca o mie de ani, si o mie de ani ca o zi, asta insemnand ca viata noastra se compune din ore.
Daca fac un calcul mai precis, realizez ca viata mea pana in prezent este de 17.368 de zile, adica 423.312 ore. E mult? Putin? La Dumnezeu viata mea de pana acum se rezuma la cateva ore doar...
O mie de ani...ca o zi!!!
Porneste un cronometru si vei vedea ce repede trec secundele din viata ta. Eu am facut-o...si m-am cam speriat. Ganditi-va ca fiecare secunda conteaza, fiecare secunda zboara cu repeziciune si inapoi nu primesti nici macar o milisecunda. Ceea ce ai facut, e bine facut, ce nu....n-ai cum sa mai faci. Fiecare lucru facut, fiecare vorba rostita, fiecare ajutor dat isi are momentul lui. N-o faci la momentul potrivit....in zadar o faci dupa.
Ce am putea oare sa rostim acum in prag de final....?
Oare nu ar trebui sa avem pe buze doar cuvinte de multumire inaintea Domnului?
Multumire pentru ca exist, multumire ca pana in prezent a ingaduit sa ma bucur de viata, multumire pentru tot ce mi-a daruit, multumire pentru tot ce mi-a luat, multumire pentru ceea ce n-am primit, multumire pentru ca m-a ascultat, multumire pentru ca nu mi-a raspuns. multumire si iar multumire vreau sa-i aduc.
Pe parcursul anilor am constat ca Dumnezeu nu greseste NICIODATA. Uneori noua ni se pare ca am fost nedreptatiti, insa DUMNEZEU ESTE INTOTDEAUNA CORECT!
Suntem la final de an si o analiza a vietii cred ca e benefica fiecaruia, iar daca stau sa-mi numar binecuvantarile... sunt insutit mai mult ca orele de viata, asa ca pentru toate acestea,
DOAMNE-TI MULTUMESC!

                             Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam.

 Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!

Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: „Întoarceţi-vă, fiii oamenilor!”

 Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.

 Îi mături ca un vis: dimineaţa sunt ca iarba, care încolţeşte iarăşi:

 înfloreşte dimineaţa şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.

 Noi suntem mistuiţi de mânia Ta şi îngroziţi de urgia Ta.

 Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.

 Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.

 Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani, şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm.

 Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?

 Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!

 Întoarce-te, Doamne! Până când zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!

 Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.

 Înveseleşte-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâţia ani cât am văzut nenorocirea!

 Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta şi slava Ta fiilor lor!

 Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mâinilor noastre, da, întăreşte lucrarea mâinilor noastre!