15 AUGUST
Efeseni 4.15-24
Cea mai mare parte a tinerilor sunt nerăbdători să aibă acces la privilegiile adulţilor, în timp ce, din contră, le este indiferent dacă-şi prelungesc, uneori pe durata întregii vieţi, o stare spirituală copilărească.
Versetele 13-16 descriu dezvoltarea armonioasă a acestui trup al lui Hristos din care noi facem parte. Aceasta rezultă din creşterea fiecărui credincios. In Isus, „starea de om matur" îşi atinge statura completă. Hristos în el este plinătate" (v. 13; 1 loan 2.13). Spre deosebire de el, copilaşul, nefiind întărit în adevăr, rămâne receptiv la toate erorile. Ce stare periculoasă!
Şi putem constata în ce întuneric moral şi spiritual este scufundată lumea prin ignoranţă faţă de Dumnezeu (v. 17-19). Noi, care am fost învăţaţi potrivit adevărului care este în Isus, să arătăm prin purtarea noastră cum „L-am cunoscut (L-am învăţat) pe Hristos" (v. 20). Doctrina noastră, sau mai degrabă felul nostru de a trăi, este o Persoană. Hristos se învaţă. Să II studiem bine! Şi să-L trăim!
La fel cum dăm jos o haină pentru a lua o alta, tot aşa noi ne-am dezbrăcat de omul cel vechi şi ne-am îmbrăcat cu omul cel nou (v. 22-24). Îmbrăcămintea cuiva nu trece neobservată. Care este îmbrăcămintea noastră înaintea ochilor tuturor?
Hainele murdare ale omului vechi, sau mai bine vreo asemănare morală cu Domnul Isus?
(Fapte 4.13).

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu