14 NOIEMBRIE
Romani 14.1-18
Cartea Faptele Apostolilor ne-a arătat cât de greu le-a fost creştinilor scoşi din iudaism să se elibereze de formele religiei lor. Şi astăzi, în creştinătate, sunt mulţi credincioşi care acordă o importanţă deosebită practicilor exterioare: să nu consume carne, să ţină sărbători ... Să ne ferim să-i criticăm! Eu nu am dreptul să mă îndoiesc că un creştin nu ar lucra „pentru Domnul" (v. 6), că el nu I-ar fi Domnului un slujitor responsabil. Intr-o manieră generală, înclinaţia de a-i judeca pe alţii este întotdeauna dovada că îmi cunosc prost propria inimă. Pentru că, dacă pe de o parte simt cu adevărat scârbă faţă de mine, iar pe de altă parte sunt pătruns de sentimentul harului lui Dumnezeu care mă suportă, atunci orice duh de superioritate ar dispărea din gândirea mea. Cum aş mai putea să mă erijez în judecător, când ştiu că eu însumi trebuie să mă prezint în curând în faţa instanţei lui Dumnezeu (v. 10, chiar fiind deja îndreptăţit)? Şi nu numai că nu trebuie să judec motivaţia comportării unui frate, ci trebuie să veghez să nu-l scandalizez prin a mea. Sunt îndemnat să mă abţin de la ceea ce l-ar putea distruge (contrar zidirii) pe un alt credincios. Şi argumentul decisiv pentru aceasta îl am în v. 15: acest frate este „acela pentru care a murit Hristos".
Romani 14.1-18
Cartea Faptele Apostolilor ne-a arătat cât de greu le-a fost creştinilor scoşi din iudaism să se elibereze de formele religiei lor. Şi astăzi, în creştinătate, sunt mulţi credincioşi care acordă o importanţă deosebită practicilor exterioare: să nu consume carne, să ţină sărbători ... Să ne ferim să-i criticăm! Eu nu am dreptul să mă îndoiesc că un creştin nu ar lucra „pentru Domnul" (v. 6), că el nu I-ar fi Domnului un slujitor responsabil. Intr-o manieră generală, înclinaţia de a-i judeca pe alţii este întotdeauna dovada că îmi cunosc prost propria inimă. Pentru că, dacă pe de o parte simt cu adevărat scârbă faţă de mine, iar pe de altă parte sunt pătruns de sentimentul harului lui Dumnezeu care mă suportă, atunci orice duh de superioritate ar dispărea din gândirea mea. Cum aş mai putea să mă erijez în judecător, când ştiu că eu însumi trebuie să mă prezint în curând în faţa instanţei lui Dumnezeu (v. 10, chiar fiind deja îndreptăţit)? Şi nu numai că nu trebuie să judec motivaţia comportării unui frate, ci trebuie să veghez să nu-l scandalizez prin a mea. Sunt îndemnat să mă abţin de la ceea ce l-ar putea distruge (contrar zidirii) pe un alt credincios. Şi argumentul decisiv pentru aceasta îl am în v. 15: acest frate este „acela pentru care a murit Hristos".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu