Chiar si patul de spital iti ofera experiente din care poti invata!

Sunt pe un pat de spital si privesc in jur.....ma uit si nu vad altceva decat durere, suferinta si iarasi durere.

Poate ca e bine sa ne mai trimita Domnul si-n acele locuri din cand in cand, poate asa ne amintim si de cei care sufera. 

Dis de dimineata ma trezeste mezinul si imi spune ca nu merge la scoala, acuzand dureri de burta. Cum  "stiu ce am la casa" avand o experienta de acest gen cu un an in urma, am crezut ca se repeta istoria. 

Am crezut ca are vreun test la scoala sau o fi facut vreo nazbatie ieri si evita sa dea ochii cu diriginta. Suparata foc si hotarata, ii comunic ca va merge  chiar si cu dureri. Au urmat cateva minute bune in care ii analizam starea, apoi a urmat un mic interogatoriu si totusi vad ca pruncul isi sustine punctul lui. Imi spune ca nu a facut nimic si nici test nu are, asa ca il iau de mana, il urc in masina si ii comunic ca mergem la urgenta, dar...daca medicul imi spune ca nu are nimic, si mai aflu ca are si vreo lucrare la scoala.... CHEL scrie pe capul lui (parul fiind comoara lui).Numai ca ajungem acolo si aflu un diagnostic, cel putin bizar, avand in vedere varsta pe care o are, "suspect pietre la rinichi". In fine, ne-am internat si  incepem toate investigatiile. Noi ne rugam sa nu fie decat o suspiciune dar  analizele ne vor confirma sau ne vor infirma  prezumtivul diagnostic.

Asa ca am timp de meditatie acum....

Sunt sute de copiii, dignostice care mai de care mai socante, tinand cont ca nu sunt decat niste copilasi. Am vazut salon special cu copii depresivi, copii cu diferite tumori la cap, infectii despre care nici nu am auzit, pur si simplu te ingrozesti. Ma uit in jurul meu...vad parinti disperati cum isi strang copiii in brate, vad  in special mame cu lacrimi in ochi, pentru ca cine ar putea mai bine sa inteleaga decat MAMA....? Dar vad si parinti iresponsabili, injurandu-si bietele odrasle, ii arunca cat colo pe pat nervoase, isi iau tigarile din sertar si pleaca  sa-si calmeze nervii. 

Copiii raman suspinand...Doamne cata durere...!!!

Uneori privesti si parca-ti vine sa spui ca nu-i drept. Femei care isi doresc copii, Dumnezeu nu le-a daruit, dar ma uit la aceste mame, de fapt nici macar nu le pot numi femei, daramite mame....lor le-a fost dat harul sa tina in pantec un copilas.

 De ce....oare?

Sunt mii si mii de femei care isi traiesc viata departe de copiii lor si cand spun departe nu ma gandesc doar la acele femei care s-au dus sa-si castige painea departe de tara, dar sunt si femei care stau departe de copii, traindu-si viata, savurand tot ce se poate savura din cupa pacatului, si copiii tanjesc dupa mama lor. Indiferent cu cine stau, indiferent cine le inlocuieste, MAMA nu  poate fi inlocuita cu nimeni, asta doar in ideea ca MAMA-ESTE MAMA, si nu doar o femeie care s-a distrat, a adus pe lume un biet copil, si mai departe...Dumnezeu sa-l creasca mare.

Durere si iar durere...

Imi privesc copilul si multumesc Domnului si pentru acesta experienta prin care trec. Ii multumesc pentru copilasul meu care simte dragostea mamei.

Isi pleaca capul pe pieptul meu, ma priveste si ma strange, mai  tare...pe semne ca si lui ii prinde bine experienta aceasta. Se bucura ca sunt langa el...si-mi poate zice "mami meu".

Doamne, noi putem trece prin aceste saloane, dar numai Tu ii poti vindeca. Atinge-te si de acesti copii si fa ca dragostea ta sa le fie indeajuns.