Versetul zilei

1 martie 2015

Hrana ta zilnca!

1 MARTIE
Ezechiel 1.1-14

Ne vom ocupa acum de cartea lui Ezechiel, uneori neglijată, din cauza dificultăţii sale; să-I cerem Domnului, cu stăruinţă, ajutorul Său, pentru a putea fi zidiţi din punct de vedere spiritual în timp ce o vom studia.
Acest profet era un preot, ca şi Ieremia, contemporanul său; însă, în timp ce Ieremia locuia în Ierusalim, Ezechiel fusese dus cu cel dintâi convoi de prizonieri „în ţara caldeenilor", sub domnia lui Ioiachin (v. 3). Acolo, lângă râul Chebar, i se adresează Cuvântul lui Dumnezeu şi el devine martorul unei viziuni extraordinare. In mijlocul focului şi al aramei strălucitoare, imagine a justiţiei divine care-şi exercită drepturile, profetul zăreşte patru animale fantastice, care erau heruvimi, străjeri şi apărători ai sfinţeniei lui Dumnezeu (cap. 10). Trăsăturile lor, feţele, aripile, picioarele şi mâinile sunt tot atâtea simboluri prin care Dumnezeu doreşte să ne facă să înţelegem care sunt caracterele Sale manifestate în dreptate şi în judecată: înţelepciunea, puterea, răbdarea şi iuţimea, reprezentate, respectiv, prin faţa de om, de leu, de bou şi de vultur. Aceste simboluri se regăsesc, împreună cu multe altele, în Apocalipsa, care este tot o carte a judecăţilor (vezi Apocalipsa 4.6,7).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu