27 MARTIE
Psalmul 17.23-40„De Domnul sunt întăriţi paşii omului" (v. 23). Din firea noastră, suntem independenţi. A recunoaşte că avem nevoie de Dumnezeu pentru fiecare pas al vieţii noastre zilnice este un lucru evident, dar pe care nu-1 admitem întotdeauna. Să nu aşteptăm să avem de-a face cu multe căderi, pentru a fi convinşi de aceasta şi pentru a accepta ajutorul Domnului!
În acest psalm îl întâlnim pe cel drept (sau: cei drepţi). Este numele dat rămăşiţei credincioase dintre iudei; aceasta va stăpâni ţara (lucru menţionat de cinci ori: v. 9,11,22,29,34), după înlăturarea celor răi (înlăturare menţionată tot de cinci ori: v. 9,22,28,34,38).
Astăzi, copilul lui Dumnezeu are dreptul să poarte acelaşi titlu (Romani 5.19). Cum se poate face recunoscut cel drept? El „se îndură" şi „dă" (v. 21); gura lui „rosteşte înţelepciune"; limba lui vorbeşte dreptate"; „legea Dumnezeului său este iu inima lui" (v. 30,31). Dragoste, înţelepciune, adevăr, alipire” faţă de Cuvânt, toate aceste etape de drum se pot ele remarca în mersul nostru de zi cu zi? Pentru aceasta, să contăm pe tăria, pe ajutorul şi pe scăparea lui Dumnezeu (v. 39,40).
Abandonarea celui drept este un fapt ce poate fi considerat, în adevăr, de neconceput (v. 25; 2 Corinteni 4.9). Şi totuşi, aceasta a trebuit să îndure „Cel Intrutotuldrept" (Iov 34.17; Psalmul 22.1).

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu