Versetul zilei

1 martie 2014

Hrana ta zilnica!

1 MARTIE
Psalmul 16

Aşa cum arată şi cartea Faptele Apostolilor, citând în ea din Psalmul 16 (Fapte 2.25 şi 13.35), acest psalm se aplică direct Omului Hristos Isus. De altfel, cine altul decât El ar îndrăzni să declare: „Am pus întotdeauna pe Domnul înaintea Mea" (v. 8)? Îl contemplăm aici nu ca pe Mântuitorul (aceasta va fi în Psalmul 22), ci ca pe Modelul; nu ca pe Fiul lui Dumnezeu, ci ca pe Omul credinţei. In calitate de Fiu, El nu ar avea nevoie să fie păzit (v. 1), iar bunătatea Lui s-ar contopi cu cea a lui Dumnezeu însuşi (v. 2; vezi Marcu 10.18). însă încrederea, dependenţa, răbdarea, credinţa - pe scurt, toate sentimentele pe care le vedem în Psalmul 16 strălucind în acest Dumnezeu cunoscut şi onorat- sunt sentimente umane.
Pentru a le manifesta în perfecţiune, Hristos a venit să locuiască pe pământ (şi în ce condiţii!), trăind viaţa unui om (însă a unui om fără păcat!). El ni S-a prezentat supus lui Dumnezeu, Domnul (v. 2: „Tu eşti Domnul Meu"); găsindu-Şi plăcerea în cei credincioşi (v. 3), în partea pe care Tatăl i-a rezervat-o (v. 5 şi Evrei 12.2), în Domnul însuşi (v. 8, 9 şi 11); iar v. 10 ne ajută să-L privim încrezător până şi la moarte.
 Ce drum minunat, care L-a încântat pe Dumnezeul Său!
 Este drumul pe care ni l-a deschis şi nouă, ca să mergem pe el, păşind pe urmele Sale! (1 Petru 2.21).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu