24 Mai
I Impăraţi 6.10-38
Singurul psalm atribuit lui Solomon începe astfel: „Dacă nu zideşte Domnul casa, în zadar lucrează cei care o zidesc ..." (Psalmul 127.1). Să remarcăm această fericită (şi indispensabilă) stare de spirit a celui care avea să înalţe Casa Domnului. În egală măsură este necesar, oricare ar fi iniţiativa la care ne dăm mâna, să fim siguri, înainte de a începe, că Domnul este cu noi pentru a acţiona şi pentru a binecuvânta.

Lucrul acesta este potrivit în special acelora care se gândesc să întemeieze un cămin.
Spaţiul nu ne permite să vorbim în detaliu despre această Casă minunată. Ea cuprindea, asemenea Cortului, dar în proporţii duble, un Loc Sfânt şi un Loc Preasfânt, numit Sfânta Sfintelor, în care îşi întindeau aripile doi heruvimi impunători.

Perdeaua care le separa nu este menţionată aici, însă accesul spre interiorul Locului Preasfânt era asigurat într-un fel nou, de uşi sculptate în lemn de măslin. Pe lângă pietre, materialele folosite au fost lemnul de cedru, simbol al durabilităţii şi al maiestuozităţii, şi aurul curat al dreptăţii divine, cu care fusese acoperită în întregime fiecare părticică.
Minunat spectacol, nu-i aşa, confirmând cuvintele Psalmului 29.9: „în templul Său, totul spune: «Glorie!»"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu