Hrana ta zilnica!

9 SEPTEMBRIE

1Tesaloniceni 3.1-13

In două rânduri, Satan îl împiedicase pe Pavel să se întoarcă la Tesalonic (cap. 2.18).

 Dumnezeu permisese aceasta, ca să se poată arăta atât afecţiunea apostolului, cât şi credincioşia tesalonicenilor. Folosindu-se de o altă armă, „ispititorul" (v. 5) declanşase atunci asupra lor mari necazuri. Iar Pavel îi avertizase nu numai că aceste încercări erau inevitabile, ci şi că ei erau destinaţi acestora (v. 3; loan 15.20; 16.33). Era el, din acest motiv, indiferent? Dimpotrivă! 

Ceea ce-1 neliniştea însă nu erau necazurile tesalonicenilor, ci îndoiala legată de tăria credinţei lor (v. 2sf, 5,6,1,10). Ce lecţie pentru noi, cei care ne oprim cu uşurinţă la împrejurări exterioare: dificultăţi materiale, boli etc., în timp ce pierdem din vedere starea lăuntrică a creştinului! Nemairăbdând (v. 1, 5), apostolul îl trimisese pe Timotei să-i întărească şi să-i încurajeze. Şi el însuşi fusese mângâiat, da, umplut de bucurie, în propriile sale necazuri, de veştile pe care le primise.

Pentru că, departe de a le zdruncina credinţa acestor tineri credincioşi, încercarea le-o întărise. În acelaşi fel, climele cele mai aspre călesc în general rasele (soiurile) cele mai rezistente. 

Încă o dată, Satan făcuse o lucrare care îl înşelase (Proverbe 11.18)

Eu iti dau putere

Hrana ta zilnica!

8 SEPTEMBRIE

1Tesaloniceni 2.13-20

Creştinii din Tesalonic primiseră cuvântul apostolului ca fiind „într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu" (v. 13; Matei 10.40). Inspiraţia absolută a tuturor părţilor Sfintei Scripturi este departe de a fi recunoscută de toţi «teologii» creştinătăţii. Deseori scrierile lui Pavel sunt prezentate ca fiind învăţăturile unui om, om al lui Dumnezeu, remarcabil, fără îndoială,... dar supus greşelii. Este vorba, în general, de un pretext pentru a nu se supune şi pentru a respinge ceea ce pare prea îngust... Dar, Dumnezeu fie binecuvântat, fiecare cuvânt al Bibliei are aceeaşi autoritate divină!

Invidia iudeilor întrerupsese activitatea apostolului alături de tesaloniceni (v. 15, 16; Fapte 17.5). Şi el nu sfârşise să-i instruiască - iar un învăţător este încurcat atunci când niciunul din elevii lui n-a obţinut diploma pentru care i-a pregătit Pavel, vorbindu-le inimii, le reaminteşte în versetul 19 că el personal era responsabil cu privire la credincioşia lor: după caz, avea să primească o cunună din mâinile Domnului, sau să fie „acoperit de ruşine" din cauza lor (v. 19; 1 loan 2.28). 

Dragi prieteni, să avem şi noi mereu acest gând în duhul nostru, precum apostolul: curând va trebui să dăm socoteală înaintea Stăpânului nostru de tot ce vom fi făcut (Matei 25.19; Romani 14.12)!

Evolutia evenimentelor internationale prin prisma profetiei.

                        

Hrana ta zilnica!

7 SEPTEMBRIE

1 Tesaloniceni 2.1-12

Insultele şi maltratările suferite de Pavel şi de Sila la Filipi (Fapte 16), departe de a-idescuraja, îi  umpluseră de îndrăzneală. Reacţia furioasă a vrăjmaşului era tocmai dovada că osteneala lor nu fusese în zadar (v. 1). Cu toate acestea, ei nu folosiseră niciuna din metodele obişnuite ale propagandei omeneşti: încântări, şiretlicuri, linguşiri, eforturi de a plăcea (2 Corinteni 2.17). 

Astăzi, evanghelia este prezentată prea adesea sub o lumină atractivă şi sentimentală sau ca o latură a unei lucrări sociale. Slujba lui Pavel nu era nicidecum animată de vreuna din cele trei mari resorturi ale activităţii oamenilor: căutarea gloriei personale, satisfacerea cărnii şi profitul material. Dimpotrivă, suferinţele apostolului dădeau dovadă de un total dezinteres (Fapte 20.35). Două sentimente îl animau: grija continuă de a-I plăcea lui Dumnezeu (v. 4) şi dragostea pentru cei care deveniseră „propriii săi copii". Ca o mamă, îi hrănise şi îi îndrăgise mult (v. 7). Ca un tată, îi îndemna, îi mângâia şi îi învăţa să umble (v. 11,12). Întâi de toate însă dorea ca ei să aibă deplina conştientă a relaţiei lor cu Dumnezeu.

Ce poziţie (atât pentru ei, cât şi pentru noi), că Dumnezeu nu ne cheamă la mai puţin decât la

propria Sa împărăţie şi la propria Sa glorie!

Mai pasim noi pe drumul slavei?

Mai pasim noi pe drumul slavei sau pasim ca oameni de rand pe un drum comun...fara destinatie?

In timp ce unii chiar cred ca Dumnezeu nu mai este interesat de popor, nu vede ce se intampla, nu se implinesc profetiile, totusi noi spunem si gandim in mijlocul incercarilor: 

’Nu esti Tu esti acelasi ieri azi si in veci’?

Pentru ca toti stim ca a ‘fi acelasi’ pentru noi e convenabil ca Domnul sa nu se schimbe dar aceasta in cazul nostru presupune statornicie, sfintenie, inseamna ca ce altii au voie, eu nu am.

Ceea ce ucenicii puteau face, Domnul nu a facut. Opusul sfiinteniei este un trai de rand.

Cerintele lui Dumnezeu sunt precise: daca cineva nu da la o parte propriile lui sentimente nu poate sluji Domnului.

Cei care slujesc Domnului sunt sub disciplina ca sa poata discerne intre ce este sfant si ce este obisnuit, intre ce este curat si ce este necurat.

Confuzia e mare pentru ca disciplina e mica.

Vrem sa fim placuti Domnului,sa ne deosebim de multime? 

Suna frumos…insa de la minte la inima e o distanta pe care putini o strabat, vointa are un rol important.

Cam ce am jertfit noi pentru Domnul in ultima vreme?

Ca sa mai putem spune:’Doamne nu esti Tu acelasi’? Sa nu ne amagim singuri.

Toti vrem sa pasim pe drumul slavei care nu este determinat de timp si spatiu, adica de circumstantele in care te afli.

Dar noi vrem sa-l parcurgem cu…ocolisuri si gandind ca El nu vede…oare?

Sa citim Ezechiel 7:4;9;8:18;…nu numai ca vede dar actioneaza dincolo de ratiunea umana …slava Lui tocmai parasea templul…si sa nu uitam ‘El este acelasi ieri, azi si in veci’…asa cum a pedepsit neascultarea atunci asa o va face in orice vreme.

Cred ca trebuie sa stim si sa cunoastem toate laturile acestui verset cand il rostim.

Hrana ta zilnica!

6 SEPTEMBRIE

1 Tesaloniceni 1.1-10

Capitolul 17 din Fapte ne istoriseşte scurta vizită a lui Pavel şi a lui Sila (sau Silvan; v. 1) la Tesalonic. Ei vestiseră şi trăiseră evanghelia (v. 5). Iar tesalonicenii, la rândul lor, o primiseră (v. 6) şi o trăiau şi ei. Lucrarea lor era o dovadă a credinţei lor (comp. cu Iacov 2.18); osteneala lor confirma dragostea lor; răbdarea lor proclama marea lor speranţă, care doar ea îi putea susţine (v. 3). Astfel, toată lumea ştia că la Tesalonic se aflau creştini (v. 7).

Ştie fiecare om din cartierul meu sau de la locul meu de muncă faptul că eu sunt creştin? 

Intoarcerea la Dumnezeu este semnul public al naşterii din nou, schimbarea de direcţie vizibilă, care corespunde vieţii divine primite în inimă. Intorcându-ne, nu mai avem în faţă aceleaşi lucruri (Galateni 4.8,9). Tesalonicenii au întors de atunci spatele idolilor inerţi şi născociţi, pentru a contempla şi a sluji un Dumnezeu viu, un Dumnezeu adevărat.

Idolii de lemn sau de piatră din lumea păgână au făcut loc idolilor foarte rafinaţi ai lumii „creştinate". Întotdeauna însă este valabil faptul că nu poţi sluji la doi stăpâni (Luca 16.13). Cui slujim noi: lui Dumnezeu, sau poftelor noastre? Şi ce aşteptăm noi? Pe Fiul lui Dumnezeu, sau mânia care vine?

Hrana ta zilnica!

5 SEPTEMBRIE

Coloseni 4.7-18

Pavel, întemniţat la Roma, s-a folosit de acelaşi mesager credincios, Tihic, pentru a trimite cele două epistole ale sale, către Efeseni şi către Coloseni (Efeseni 6.21,22). Alţi fraţi şi oameni ai lui Dumnezeu participau la lucrările lui şi împărtăşeau subiectele sale de rugăciune: Epafra, care, după ce le vorbise despre Domnul colosenilor (cap. 1.7), acum vorbea despre ei Domnului (v. 12), Onisim, Aristarh, Marcu, Luca... şi, de asemenea, Dima, cel care la început fusese foarte strâns legat de lucrare, în timp ce aici este doar pomenit...

Ne putem închipui confuzia lui Arhip auzindu-şi numele în scrisoarea citită înaintea Adunării. Care este această slujbă specială pe care o primise „în Domnul"? Este suficient că o ştiuse el. Iar dacă Duhul lui Dumnezeu nu ne precizează, este pentru ca fiecare credincios să-şi poată pune propriul nume în locul celui al lui Arhip.

Starea dezastruoasă a adunării din Laodiceea, descrisă în Apocalipsa 3.17, arată că ea n-a avut niciun profit de pe urma acestei scrisori care i-a fost apoi comunicată şi ei (v. 16). A rămas săracă, acumulând alte bogăţii şi alte comori decât cele din capitolele 1.27 şi 2.2,3. A rămas goală, neştiind să se îmbrace potrivit cu capitolul 3.10,12,14... 

Domnul să ne ajute să ţinem cont de avertismentele din Cuvântul Lui, iar acesta să locuiască în noi din belşug (cap. 3.16)!