Vreau sarbatoare in fiecare zi!

După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: „Haidem să mergem până la Betleem şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul.”
S-au dus în grabă şi au găsit pe Maria, pe Iosif şi Pruncul culcat în iesle.
După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. Toţi cei ce i-au auzit s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii. Luca 2:15-18
Fiecare a stat conectat intr-un anume fel la evenimentele care s-au intamplat in Betlleem, atunci cand s-a nascut Imparatul lumii. Unii au alergat sa vada ce se intampla (v.15), altii s-au mirat si si-au vazut de treaba mai departe(v.18)
La fel si astazi, unii poate au meditat mai putin la acest lucru, altii poate mai mult. Pentru unii aceasta sarbatoare minunata, an de an este doar un prilej de ”ghiftuiala”, pentru altii sunt momente speciale , pentru ca  intr-o zi ca aceasta a venit mantuirea noastra din cer, a venit Salvarea intregii lumi. La Betleem HRISTOS, Fiul lui Dumnezeu a venit sa ne impace cu TATAL DUMNEZEU.

Dar sarbatoarea aceasta a mai facut ceva,  ne-a adunat in jurul familiei pe fiecare si toti am simtit bucuria de a-i avea pe cei dragi langa noi. Zilele de peste an, stresante si obositoare uneori, obositi de alergarea acesta  de ”goana dupa vant”, cum spunea inteleptul Solomon, au fost lasate deoparte si ne-am bucurat de timpul acesta minunat.

 Si intr-adevar este frumos si sunt minunate aceste intalniri. Dar sarbatoarea este pe sfarsit, intram iarasi in alergarea aceasta in care n-avem timp sa stam la masa cu cei dragi, venim pe rand, mancam pe rand, plecam pe rand. Trecem grabiti pe langa oameni neputinciosi care ”striga fara glas” dupa  ajutor, dar n-avem timp, suntem prea ocupati sau prea grabiti!!

De ce trebuie sa fie o sarbatoare ca sa facem aceste lucruri  care in mod normal ar trebuie sa le facem zi de zi?

Trebuie sa fie ”un Craciun”  ca sa fim cu cei dragi?

Trebuie sa fie doar doua zile de sarbatoare pe an, ca sa ne amintim de Betleem si  Golgota?

Daca am inteles cu adevarat semnificatia evenimentelor care au avut loc acolo, atunci Betleemul trebuie sa fie zilnic in inima mea si a ta, pentru ca din cer a coborat mantuirea.
Zilnic sa fie in inima mea si a ta  Golgota, pentru ca aici HRISTOS a purtat povara pacatelor mele si povara pacatelor tale, a luat asupra Lui vina noastra, aici HRISTOS ne-a adus salvarea.

Eu vreau zilnic familia sa-mi fie in sarbatoare si inima sa-mi fie cuprinsa intr-o sarbatoare permanenta!

Hrana ta zilnica!

26 DECEMBRIE
2 Corinteni 10.1-10
Pavel nu se putuse hotărî să vină la corinteni „cu nuiaua", ca să pedepsească el însuşi răul (cap. 10.2; 1 Corinteni 4.21). Preferase să le scrie şi să aştepte efectul scrisorii.

 Unii însă profitaseră de această răbdare a apostolului şi de absenţa lui, pentru a-i deprecia slujba. Smerenia, blândeţea şi bunătatea creştină a lui Pavel erau pretexte pentru a-1 dispreţui (v. 1). Pentru că omul natural nu admiră decât ceea ce izbeşte privirea şi judecă „după înfăţişare" (v. 7)! Ori armele unui ostaş al lui Isus Hristos nu sunt fireşti (carnale). Efeseni 6.10... le enumera. Să ne amintim cum Ghedeon, Samson, Ionatan, David, Ezechia... pentru a nu-i cita decât pe aceştia, au câştigat cele mai mari victorii. Şi atunci nu vom mai fi încântaţi de calităţi omeneşti, cum ar fi elocvenţa sau farmecul personal. Să urmăm Cuvântul şi niciodată pe acela care-1 prezintă, oricât de dotat ar fi el, chiar dacă Domnul ne-a făcut bine prin intermediul lui!
Oamenii se compară cu ei înşişi şi se mândresc, arătând prin aceasta că nu sunt pricepuţi (v. 12). Noi, credincioşii, avem pentru umblare şi pentru slujire un singur model perfect: Isus! Contemplându-L, vom fi păziţi mereu în umilinţă!

Hrana ta zilnica!

25 DECEMBRIE
2 Corinteni 9.1-15
Pentru a nu trăi regrete zadarnice în ziua secerişului, „să semănăm" neîngrădit acum, în timpul semănatului (v. 6; Luca 6.38; Deuteronom 15.10). Ceea ce Dumnezeu ne pune pe inimă, să facem, şi să facem cu bucurie. Pentru că lucrurile pe care le păstrăm pentru noi nu ne vor îmbogăţi şi ceea ce dăm nu ne va secătui niciodată (Proverbe 28.27)! Harul lui Dumnezeu ne va umple „întotdeauna în toate lucrurile", însă nu cu tot ce ne-ar plăcea nouă, ci „având toată îndestularea" (v. 8).
Versetele 11-14 ne amintesc că generozitatea dezinteresată îi face pe cei ajutaţi să aducă mulţumiri lui Dumnezeu şi să se roage pentru cei care au dăruit. Pornind de la o întrebare pe care am putea-o considera de mică importanţă privind binefacerea, apostolul ştie să ne îndrepte gândurile spre subiectele cele mai glorioase: smerenia Domnului (cap. 8.9) şi darul de nepreţuit al lui Dumnezeu (v. 15). Să căutăm ca în detaliile mărunte ale vieţii noastre de zi cu zi să aplicăm adevărurile fericite ale credinţei! Astfel, o simplă masă, o întrunire de familie, un cadou făcut sau primit cu afecţiune sunt ocazii pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu şi pentru a gândi la Darul prin excelenţă pe care Dumnezeul dragostei 1-a făcut lumii trimiţându-L pe Fiul Său (v. 15; loan 3.16).

Alaturi de familia Bodnariu!

Sa-i cantam glorie Celui venit pe pamant!

Indiferent de varsta, fie ca suntem copii, adulti sau batrani, toti ne bucuram cand primim daruri, insa nici un dar omenesc nu se poate compara cu Darul Suprem. Este un Dar maret venit de Sus, un dar nemeritat.

Bucuria magilor din Betleem  a fost atat de mare atunci cand au aflat vestea ca s-a nascut Mantuitorul intregii omeniri, incat si astazi dupa mii de ani aceasta veste nu ne poate lasa indiferenti.

Crestinii de pe intreg pamantul se bucura de venirea lui Hristos in lume!

Ne bucuram ca prin venirea Lui a ridicat pacatul nostru si al intregii omeniri. El a venit sa aduca in lume pace, dragoste si mantuire.Prin El am primit iertarea de pacate si suntem mantuiti. 

Cum am putea oare sa nu-I fim  recunoscatori?

 Haideti sa ne oprim din alergarea noastra de pe acest pamant, sa lasam deoparte toate lucrurile care incanta privirile noastre, lucruri care ne captiveaza atentia, insa ne departeaza de ESENTA, sa ne indreptam privirea si gandurile spre CEL care a venit cu umilinta pe acest pamant sa ne aduca manuirea in dar.

LUI sa-I cantam Osanale si sa-i aducem slava, iar pacea care vine din Dumnezeu sa inunde si inimile noastre in acesta zi mareata.

Sarbatori binecuvantate va doresc, pace in suflet, sanatate in trup si bucurie in inimi!

                                                                 Cu drag, Monna!

Hrana ta zilnica!

24 DECEMBRIE
2 Corinteni 8.9-24
Dar ce era dragostea macedonenilor faţă de exemplul suprem al „Domnului nostru Isus Hristos"? Ei nu-şi aleseseră singuri sărăcia lor lucie (v. 2). El însă, Moştenitorul tuturor lucrurilor (Evrei 1.2), cu condescendenţă S-a dezbrăcat de toate gloriile Lui cereşti şi S-a născut într-un staul pentru a fi pe pământ „Cel sărac", Cel care n-avea niciun loc unde să-Şi plece capul (v. 9; Psalmul 40.17; 41.1; Luca 9.58). Pentru ce? Ca să ne îmbogăţească prin aceleaşi glorii şi să ne facă moştenitori împreuna cu El. Ce minunată taină a harului!
Corintenii nu şi-au dus până la capăt intenţia fericită de a ajuta adunările şi, de aceea, apostolul le-a scris că a voi era bine, dar cu mult mai bine era să şi facă. Adesea intenţiile noastre cele mai bune ... rămân doar intenţii: această Biblie de oferit, acest bolnav de vizitat, acest mic serviciu care s-a ivit... Dumnezeu a pregătit pentru noi fapte bune (Efeseni 2.10), dar noi avem nevoie de El atât pentru a voi, cât şi pentru a face (v. 11,12). El este Cel care le produce în noi şi pe una şi pe alta, după buna Sa plăcere (Filipeni 2.13), însă decalajul dintre mişcarea inimii şi cea a mâinii vine din neglijenţa noastră.
Pavel avea grijă să se păzească nu numai de orice înşelăciune, ci şi de orice aparenţă de rău înaintea oamenilor.

Hrana ta zilnica!

23 DECEMBRIE
2 Corinteni 7.13-16; 8.1-8
Ascultarea corintenilor a trezit bucuria şi dragostea lui Tit şi, tot în dublă măsură, 1-a bucurat şi înviorat pe Pavel însuşi (cap. 7.13,15). Dar ei erau încă departe de a arăta zelul sfinţilor din Macedonia (cap. 8), al acelora care nu se limitaseră la a da numai o parte din avutul şi din timpul lor, ci care se dăduseră pe ei înşişi în totalitate. Ei n-au aşteptat, precum unii, sfârşitul vieţii, pentru a-I oferi lui Dumnezeu doar rămăşiţele puterii lor; ei s-au dat „mai întâi”... Ei n-au început prin a-i sluji pe sfinţi, ci mai întâi s-au dat Domnului. Şi această primă dăruire le-a atras după sine pe toate celelalte. Ei aparţineau şi apostolilor, pentru că aceştia erau slujitori ai Domnului. Era acest lucru dureros pentru macedoneni? 

Dimpotrivă! „Bucuria lor peste măsură de mare" putea însoţi o „mare încercare de necaz'',
iar „sărăcia lor lucie" s-a schimbat în „bogăţia dărniciei" (v. 2). Ceea ce noi numim o povară, ei numeau un har (v. 4). Dumnezeu să ne ajute la aceeaşi consacrare cu bucurie înaintea Domnului nostru, Căruia avem privilegiul de a-I sluji prin slujirea alor Săi!

Hrana ta zilnica!

22 DECEMBRIE
2 Corinteni 7.2-12
Dragostea lui Hristos îl lega pe Pavel de corintenii săi (5.14). Această dragoste era tot atât de adevărată cât era de mare când le scrisese prima sa epistolă. In prezent, inima este în largul ei; el poate lăsa să vorbească liber afecţiunile sale. Aceia care ne avertizează şi ne mustră cel mai sever sunt adesea cei care ne iubesc cel mai mult. „Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc" (Apocalipsa 3.19) - avea să spună Domnul unei Biserici falimentare.
Adunarea judecase răul din mijlocul ei, arătând astfel curăţie şi dreptate (v. 11): dacă tolerase un păcat îngrozitor, o făcuse din ignoranţă şi din neglijenţă. Corintenii au trebuit să se smerească pentru starea în care erau (stare care permisese apariţia acelui rău în mijlocul lor) şi să sufere o întristare după voia lui Dumnezeu.
Versetul 10 ne arată că simplul regret, ruşinea, remuşcarea... nu sânt pocâința. Pocăinţa înseamnă a judeca vina noastră aşa cum o judecă Dumnezeu, înseamnă a recunoaşte răul şi a-1 părăsi, indiferent dacă este vorba de fapte comise înainte sau după întoarcerea noastră la Dumnezeu (Proverbe 28.13). Pocăinţa este primul rod al credinţei. Şi, la rândul ei, produce „roade vrednice de pocăinţă", aşa cum le spunea Ioan Botezătorul celor care veneau să fie botezaţi (Luca 3.8).