Versetul zilei

20 iulie 2015

Am asteptat atat de mult, dar n-ai facut-o. Poate maine!

Un simplu click pe telefon si intri in legatura cu persoana de la celalalt capat al firului, chiar daca e la mii de km distanta. Tot cu un simplu click te conectezi la reteaua de internet si navighezi in lumea intreaga, "crezand" astfel ca pamantul a devenit minuscul in fata ta. Poti fi conectat in timp real sau nu, iar tehnica a avansat atat de mult si pe zi ce trece ne-am lasat furati  si captati de toate aceste mijloace de comunicare, incat am uitat de mult mijloacele pe care le-am folosit cu ani in urma. 
Dar exista o forma de dialog vie si pe care NU ar trebui sa o uitam niciodata (desi este tot mai neglijata) indiferent cat de mult avanseaza tehnica moderna, aceasta este conexiunea cu CERUL, este firul de legatura cu Dumnezeu.
Universul este plin de unde si semnale, si trebuie s-o recunoastem ca de multe ori incingem reteaua si comunicam din zori si pana in noapte, lucruri fara importanta, fara de valoare, neesentiale, vorbim "verzi si uscate", pierdem vreme si timp pretios uitandu-ne la asa zisi "prieteni" virtuali, comunicam cu persoane pe care nu le-am vazut niciodata si poate ca murim si nici n-o sa-i cunoastem vreodata.
In loc sa gasim timp pentru a sta de vorba de fapt cu Cel Caruia Ii sta in putere sa ne dea ajutorul, ne spunem "off-ul" si durerea unor persoane incapabile de a ne ajuta in vreun fel. Ne deschidem sufletul in fata unor persoane straine care in fata te asculta, te compatimesc, iar mai apoi te batjocoresc, in loc sa venim inaintea Celui care ne asteapta cu atata drag sa ne ofere rezolvare la problemele noastre. 
Daca prietenii se plictisesc de problemele tale, Isus nu se plictiseste niciodata, daca prietenii tai nu au rabdare sa te asculte, Isus este rabdator sa-ti asculte intreaga poveste.

Astazi tot mai putini isi pleaca genunchiul in rugaciune si tot mai putini mijlocesc inaintea Domnului si asta nu pentru ca nu am avea motive de mijlocire, ci pentru ca am devenit prea nepasatori. Nepasatori fata de cei din jurul nostru care zac in pacat, nepasatori fata de biserica "atipita" si furata de somn datorita nevegherii, nepasatori fata de cei nemantuiti din casa noastra care se indreapta spre iad, nepasatori fata de cei prigoniti pentru Numele lui Hristos, nepasatori chiar fata de noi insine, fata de starea noastra de  ignoranta, fata de starea noastra de crestini "caldicei". Avem  atata nevoie de rugaciune, avem nevoie de asa multa indurare din partea lui Dumnezeu, si totusi suntem atat de nepasatori...
Ne facem timp pentru toate si gasim timpul necesar pentru tot, insa timp pentru Domnul...prea putin sau chiar deloc.
Imi amintesc, cu ceva timp in urma, citeam cateva ganduri care pareau mai degraba a fi un monolog a lui Dumnezeu. Poate ca randurile acestea vor sensibiliza inima noastra. Sunt doar cateva randuri asternute pe o hartie, dar exprima o realitate si un adevar.

Cum te-ai trezit m-am uitat si speram ca vei vorbi cu mine. Doar cateva cuvinte, sa-mi multumesti pentru ceva bun din viata ta de ieri sau de saptamana trecuta.
Dar am observat ca erai ocupat sa alegi hainele potrivite pentru munca. Am asteptat iarasi sa te aud. Cand ai iesit din casa, am stiut ca ai cateva minute sa te opresti si sa-mi spui “Buna”, dar tu nu te-ai oprit.
Am vrut sa-ti spun ca as putea sa te ajut sa realizezi mai mult decat ai visat vreodata daca ai petrece fiecare zi ceva timp cu mine. La un moment dat ai asteptat pe scaun 15 minute fara sa faci nimic. Am asteptat sa-mi vorbesti.
Apoi te-am vazut dintr-o saritura in picioare; am crezut ca vrei sa-Mi vorbesti, dar ai mers si ti-ai sunat un prieten. Te-am urmarit in timp ce mergeai la servici si am asteptat cu rabdare toata ziua sa vorbesti cu Mine. Cu toate activitatile, erai prea ocupat(a) ca sa vorbesti cu mine.
Am observat ca la pranz te uitai in jur; poate ti-e era rusine sa vorbesti cu Mine.
 Ai aruncat o privire si ai observat la 3 mese distanta niste prieteni vorbind cu Mine inainte sa manance, dar tu n-ai facut-o. 
A mai ramas timp destul si credeam ca vom vorbi. Ai plecat acasa si ai avut multe lucruri de facut. Dupa ce ai terminat, ai pornit televizorul; chiar daca nu era nimic interesant, totusi ai petrecut cateva ore bune. Am asteptat in timp ce te uitai la televizor si iti savurai cina...dar din nou n-ai vrut sa vorbesti cu mine.
Cand ai mers sa te culci erai epuizat(a). Dupa ce ai spus “Noapte Buna” celor din jur, te-ai trantit in pat si ai adormit. Vroiam asa mult sa fac parte din ziua ta. Puteam sa ne simtim asa de bine si sa realizam asa multe impreuna.
Te iubesc asa mult incat astept in fiecare zi un gand, o rugaciune, un “Multumesc”. Ei bine, poate maine! O sa te astept.
Prietenul tau, 
           Dumnezeu.


Hrana ta zilnica!

20 IULIE
loan 7.37-53
Aceste capitole, 6 şi 7, ne fac să ne gândim, respectiv, la capitolele 16 şi 17 din Exod. în capitolul 6, Domnul Isus Se prezenta ca fiind adevărata Pâine venită din cer, căreia mana nu îi era decât un simbol. Acum El este înaintea noastră ca stânca din Exod 17, din care apa vie ţâşneşte îmbelşugat. Isaia, în capitolul său 55, invita pe „oricine însetează" să vină la apele harului. Aici însă, însuşi Domnul strigă: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea" (v. 37). Şi credinciosul, umplut de Duhul Sfânt, devine un canal pentru binecuvântarea altora (v. 38).
Dar - ce trist - la orice răspuns apar noi contestări! Este ca şi cum oameni însetaţi, aflaţi în faţa unui izvor curat, în loc să bea, s-ar apuca să discute compoziţia chimică a apei sau originea ei.
Capitolul se încheie prezentându-ne două mărturii pentru Domnul făcute înaintea fariseilor. Slujbaşii (aprozii) trimişi să-L prindă sunt nevoiţi să recunoască faptul că nu sunt cuvinte omeneşti cele rostite de El: „Niciodată n-a vorbit vreun om aşa, ca Omul acesta" (v. 46). Apoi Nicodim este cel care, cu timiditate, pledează în favoarea Celui cu care, în capitolul 3, avusese o întrevedere de neuitat.

19 iulie 2015

Hrana ta zilnica!

19 IULIE
loan 7.25-36
Versetul 25, comparat cu versetul 20, dă la iveală ipocrizia acestor iudei. Ca şi astăzi, ce raţionamente deşarte se fac despre Isus! Fiecare îşi dă cu părerea, opinia conducătorilor este luată în dezbatere... In realitate, dacă prezenţa şi cuvintele Domnului stârnesc o astfel de tulburare, este pentru că aceşti oameni sunt răscoliţi în interiorul lor de această voce despre care simt, deşi nu mărturisesc, că este a lui Dumnezeu (comp. cu v. 28). Ei încearcă să scape de ea, amăgindu-se cu gândul că acest Galileean nu poate fi Hristosul, pentru că-I cunosc familia şi locul de naştere. Într-adevăr, „Mă ştiţi", le răspunde Isus; şi chiar mai mult, cât voi nici nu gândiţi; conştiinţa voastră vă spune că „Eu sunt" şi ea vă acuză,
Este atât de solemn să-L auzi pe Domnul strigând acestor mulţimi (v. 28,37; comp. cu Proverbe 8.1 şi 9.3). Nimeni nu poate spune astăzi că nu le-a auzit.
„Unde sunt Eu, voi nu puteţi veni (v. 34), le spune Domnul tuturor celor necredincioşi. Cât despre ai Săi, ei au însă din partea Lui o promisiune inestimabilă: „ Vă voi primi la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi" (cap. 14.3). Cititorule, care dintre aceste două cuvinte ţi se pot adresa ţie?
Unde vei fi tu în veşnicie?

18 iulie 2015

Hrana ta zilnica!

18 IULIE
loan 7.1-24
Fraţii lui Isus făceau parte dintre aceia care nu credeau, pentru că ei căutau gloria care vine de la oameni (v. 4,5; comp. cu cap. 5.44). Contau pe faptul că popularitatea Lui se răsfrângea şi asupra familiei lor, în timp ce, dacă ar fi crezul că El era Fiul lui Dumnezeu, puteau lesne măsura distanţa care-i separa de El (citiţi Luca 8.21 şi 2 Corinteni 5.16). Mai târziu, fraţii Domnului au crezut în El şi sunt găsiţi printre ucenici (Fapte 1.14).
Principiul lor aplicat aici este al oricărui om: acela de a-şi valorifica darurile şi capacităţile în folosul său, pentru a se face cunoscut şi onorat (v. 4). Spre deosebire de acesta, Domnul n-a încetat niciodată să caute ,gloria Celui care l.-a trimis" (v. 18). Şi El nu Se suie la sărbătoare decât la ceasul ales de Dumnezeu. 
Cât de departe suntem noi de acest Model desăvârşit!
 Multe din necazurile noastre vin fie pentru că ne grăbim să acţionăm, fie pentru că întârziem să ascultăm de poruncile lui Dumnezeu. Versetul 17 ne aminteşte, de asemenea, că supunerea faţă de această voie a lui Dumnezeu este  pentru fiecare în parte, mijlocul de a cunoaşte adevărul.
La Ierusalim, Isus îi întâlneşte pe aceşti iudei plini de ură care căutau să-L omoare, de când fusese vindecat paraliticul din Betesda într-o zi de sabat (v. 1; cap. 5.16).

17 iulie 2015

19 ani petrecuti in biserica....!

  Va recomand sa cititi aceste cuvinte!!!!
Sunt doar cateva ganduri, insa pe blogul fratelui Dan Ghimbasanu, veti gasi intreaga marturie sau cum vreti sa numiti aceste cuvinte.

Ascultați, căci am lucruri mari de spus, și buzele mi se deschid ca să învețe pe alții ce este drept. Căci gura mea vestește adevărul, și buzele mele urăsc minciuna! Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat, nici sucit în ele. Toate sunt lămurite pentru cel priceput și drepte pentru cei ce au găsit știința. (Proverbe 8:6-9)
O radiografie a celor 19 ani de credință trăiți în bisericile evanghelice

1996 - 2015


CUPRINS
I. INTRODUCERE
II. SCURTĂ ISTORIE PERSONALĂ
III. ATACURILE ASUPRA BISERICII LUI CRISTOS
Primul front:
ATACUL MODERNISMULUI
Al doilea front:
AMESTECUL COPIILOR LUI DUMNEZEU CU OAMENI LUMEȘTI
Al treilea front:
ATACUL DUHULUI DE RÂS ȘI DE NESERIOZITATE
Al patrulea front:
DEFOCALIZAREA PĂSTORILOR DE LA SLUJBA
ÎNCREDINȚATĂ DE DUMNEZEU
Al cincilea front:
ATACUL ÎMPOTRIVA VORBIRII DUHULUI SFÂNT ÎN
ADUNĂRI
IV. AM VĂZUT DIN NOU VIAȚA DIN DUMNEZEU
V. ADEVĂRUL
VI. TIPARUL DUPĂ CARE LUCREAZĂ DUMNEZEU
VII. DECIZIE DE RETRAGERE DIN SISTEMUL EVANGHELIC
VIII. CE URMĂRESC? DE CE AM SCRIS LUCRURILE ACESTEA ATÂT DE PE FAȚĂ?
IX. PORNIȚI ÎN CĂUTAREA VIEȚII


I. INTRODUCERE
A scrie rândurile următoare nu mi-a fost ușor. Dar Dumnezeu mi-a vorbit prin textul din Proverbe 8:6-9, pe care l-am scris la început. Așa că sunt liniștit pentru că spun faptele așa cum s-au întâmplat, fără să caut să le sucesc. La sfârșitul mesajului voi trage concluzia din perspectiva darului duhovnicesc de mic „văzător” pe care mi l-a dat Dumnezeu.
O privire de ansamblu
Ca să pot avea o astfel de privire de ansamblu a ultimilor 19 ani în bisericile evanghelice din Galați, Dumnezeu a făcut următoa-rele lucruri, pe care nu eu le-am regizat și nu eu le-am urmărit:
am fost în miezul evenimentelor, fiind aproape nelipsit de la întâlnirile adunării
‒ în majoritatea acestor ani am fost aproape de sfera conducerii, fie în comitetele bisericilor, fie între liderii slujitori (misionar, lider de grupă, slujitor la cateheză, predicator, secretar al comitetului). Astfel am putut vedea ce se întâmplă „la vârf”
timpul pentru care am făcut această privire de ansamblu este destul de îndelungat (aproape 20 de ani), astfel încât să nu fie judecăți pripite. Au trecut destui ani pentru ca fiecare dintre cei care apar în această relatare să se canalizeze pe un anumit făgaș, și să nu se poată spune că Dumnezeu nu i-a dat timp să vadă adevărul, să se poată pocăi, etc.
de doi ani de zile Dumnezeu m-a scos într-un mod forțat din adunările evanghelice, ca să pot privi retrospectiv la tot ceea ce s-a întâmplat, la toate evenimentele prin care m-a trecut El, și să văd felul în care El a lucrat în toți acești ani
în ultimul timp, Dumnezeu m-a dus să pot vedea din nou viața, așa cum o știam din „slava primului templu”, o viață care nu credeam că mai există.
Temeri
Știu că unii mă vor acuza că nu fac decât să destabilizez biserica, dar dacă adevărul o destabilizează, atunci ce o mai poate reabilita?
Pocăința
Am beneficiat de o pocăință profundă, de o naștere din nou radicală, care m-a determinat să arunc 3 saci cu cărți lumești, toate discurile și casetele cu muzică rock, și să mă avânt cu o sete aprinsă în citirea bibliei și cărților duhovnicești.
Slava primului Templu”
Dumnezeu a îngăduit să mă aducă la pocăință în anul 1996, la Templul Penticostal, cu puțin timp înainte ca vechea generație de credincioși (Iacob Dumitrașcu, Alexandru Ghiță, Petre Plășoianu, Ștefan Bordiciuc) să plece la Domnul sau să fie marginalizați, astfel încât am avut harul să mai prind vreo 5 ani în părtășia unor oameni sfinți. Pe vremea aceea, cei ce se urcau la amvon erau oameni serioși, cărora nici prin cap nu le trecea să facă vreo glumă. Îmi aduc aminte cum spuneau de la amvon, cu o față gravă, că tocmai ce veniseră dintr-o săptămână de lupte grele spirituale, și eu mă gândeam ce or fi acelea.

Spiritul din biserici!

Imi spunea cineva ca a fost in vizita in Timisoara  si a cautat bineinteles o biserica. N-am sa dau numele bisericii, deoarece ca si aceasta biserica din discutie...sunt mai toate bisericile, insa persoana care nu era din orasul nostru era dornica de a fi in partasie cu fratii din Timisoara. S-a dus, insa a ramas cu un gust amar si profund dezamagita. Nimeni n-a zis nici un cuvant, n-a primit nici macar un zambet, n-a primit nici macar o mana intinsa sau cineva sa-i zica "Pace"....a intalnit doar fete triste, incruntate si....reci.
Mi-am adus aminte atunci de frumosul verset din Psalmi 122:
"Ma bucur cand mi se zice haidem la Casa Domnului...."
Ma bucur...? Si acolo sunt stana de piatra?
Oare de cate ori nu am fost chiar eu acea "gheata"?
Locurile de inchinare, in special Biserica, sunt descrise in Scriptura ca locuri in care primesti binecuvantare si in mod real iti exprimi recunostiinta fata de Creator.Aceste strangeri pot fi realizate atunci cand intri avand pace cu Cel PreaInalt, cand ai o "deplina siguranta a credintei"(Evrei 10:22).
Partasia este un aspect foarte important inaintea Domnului pentru ca este o derivatie, o aplicatie a primei porunci...."sa va iubiti unii pe altii".
Aspecte pe cale de disparitie din Locul Preasfant, unde cuvantul "se invoiesc"(Matei 18:19)a ajuns de fapt o "imprastiere" a gandurilor care ii framanta pe unii, altii vin doar pentru  a face prezenta sau  a afla ceva nou, altii vin pentru  a observa cum sunt imbracati uni sau altii, spiritul de barfa, judecata, iscodirea.....lista e lunga dupa cum stim fiecare..
Inca... unii invoca promisiunile lui Dumnezeu, fiind cuprinsi de chiar de aceste stari.
Privirile "zambitoare"care se schimba adeseori, se mai potrivesc cu prezenta Aceluia care este acolo, totusi nevazut?
Prin strangerea laolalta suntem un instrument fiecare de a-L servi pe Domnul, totul trebuie facut "pentru zidire", insa unii aduc inaintea Lui...ce?
Ceea ce ii hraneste pe ei personal, adica observatii, critici....
Doamne ajuta-ne sa inchidem "portile" duhului fata de aceste lucruri ca sa putem primi bucurie si pace.

Hrana ta zilnica!

17 IULIE
loan 6.51-71

În ciuda promisiunii pe care Dumnezeu le-o făcuse, copiii lui Israel, descoperind mana în pustiu, se întrebau unul către altul: „Ce este aceasta?" (Exod 16.15). Aceeaşi necredinţă se arată şi la descendenţii lor. Ei discută aprins între ei pe tema hranei neobişnuite despre care le-a vorbit Isus: carnea şi sângele Lui, adică moartea Lui. Un Hristos viu pe pământ nu este suficient pentru a face sufletul nostru să trăiască. Trebuie să ne însuşim moartea Lui (în sens figurat, să mâncăm trupul Lui şi să bem sângele Lui), pentru a avea viaţă veşnică. Apoi trebuie în fiecare zi să ne identificăm cu El în moartea Lui. Noi suntem morţi împreună cu El în ce priveşte lumea şi păcatul. Omul firesc nu poate pricepe aceasta. El vrea mai bine un model, în timp ce îi este prea greu să-şi recunoască starea de condamnare despre care îi vorbeşte moartea lui Hristos. In loc să-L întrebe pe Domnul, mulţi pretinşi a fi ucenici ai Săi s-au îndepărtat, şocaţi de cuvintele Lui. El n-a căutat să-i reţină «îndulcind» adevărul. Le încearcă însă inima celor rămaşi: „Şi voi vreţi să plecaţi?"
„Doamne, la cine să ne ducem?', este frumosul răspuns al lui Petru. De ar putea fi acesta şi răspunsul nostru (v. 67,68; Evrei 10.38,39)!

16 iulie 2015

Locuri care merita vazute!

Se apropie perioada in care cei mai multi ne gandim la vacanta si cred ca dupa  luni si luni de munca...e chiar bine venita o vacanta.
Cei care ati fost deja in concediu...bine ati revenit la munca...cei care va aflati in concediu...odihna placuta, iar cei care va porniti la drum in perioada urmatoare...concediu placut si drum bun!
Am sa postez cateva filmulete care nu fac altceva decat ne deschid "apetitul de ...duca". Bineinteles am sa incep cu locurile mele natale, si voi continua cu diferite zone ale tarii, dar si in afara tarii.
Dunarea-intre Bazias, Divici, Belobresca, Susca  si Pojejena-Jud.Caras-Severin
Clisura Dunarii-jud. Caras-Severin
Baile Herculane-jud. Caras-Severin
Muntii Semenic- jud. Caras-Severin
Ochiul Beiului-Cheile Nerei- jud. Caras-Severin
Cascada BIGAR-Jud. Caras-Severin