Hrana ta zilnica!

15 DECEMBRIE
Marcu 10.23-34
În Vechiul Testament, binecuvântările erau pământeşti, astfel că bogăţiile erau privite ca o dovadă a favorii din partea lui Dumnezeu (Deuteronom 8.18). De aici şi uimirea ucenicilor! Le fusese dat să vadă un om deosebit de prosper, deci în aparenţă binecuvântat de Dumnezeu, amabil, cu o purtare ireproşabilă şi care era dispus să facă mult bine. Şi Domnul îl lăsase să plece... Dacă nici asemenea calităţi nu deschid împărăţia lui Dumnezeu, atunci cine poate fi mântuit? În adevăr, le răspunde Isus, mântuirea este lucru imposibil la oameni; numai Dumnezeu a putut-o împlini (v. 27).
Domnul îi condamnă aici nu pe bogaţi, ci pe „cei care se încred în bogăţii" (v. 24). De altfel, a-L urma pe El implică inevitabil renunţări, dar câtă vreme acestea sunt de bunăvoie, din dragoste pentru Domnul şi pentru Evanghelie, vor fi în acelaşi timp şi sursa unor bucurii fără seamăn, între care cea dintâi va fi sentimentul aprobării Sale. Ochiul atât de pătrunzător al Domnului (v. 21,23,27) priveşte în inima noastră pentru a vedea dacă sunt potrivite motivele care ne fac să acţionăm, dacă este un răspuns drept la iubirea Celui care a părăsit totul pentru noi (vezi Zaharia 7.5).
În acest capitol găsim ilustrate o sumedenie de trăsături ale firii (ale cărnii): amabilă (v. 17-22), înfumurată (v. 28), dominată de frică (v. 32), geloasă (v. 41), egoistă (v. 35-40).

Ganduri dintr-o inima intristata!

Am deschis computerul in speranta ca voi scrie ceva din durerea care imi izvoraste din inima. La doar cateva minute imi raman ochii pe cateva ganduri scrise, tot de cineva cu durere in inima. Durerea este mare si este identica cu a mea, asa ca citindu-i randurile, am sa asez o parte din ele aici, iar continuarea lor le veti gasi chiar pe blogul celui care le-a scris.

Trăim într-o societate în care prea mulţi nu sfârşesc cu happy-end. Unde, foarte, foarte mulţi se dau bătuţi. Familii tinere eşuate, avorturi, divorţuri, suicid, biserici care se închid. La început scântei, flăcări, dinamism. Apoi, tăcere…  O lume înfrântă. A oamenilor cu capul plecat. Şi, cu spinarea cocoşată. Preoţi ce fac slujbe în biserici goale. Pastori puşi în ţarc de către comitete, de soţii, de biserici, de fraţi. Creştini ce nu-L mai vestesc pe Isus, pentru că de ani întregi nu s-a mai pocăit nimeni. Biserici fără seri de evanghelizare, cu predici sterpe şi cântări pe trei beregăţi. Oameni ce nu se mai roagă pentru bolnavi, nu-şi mai binecuvântează copiii. Şi unii, nu mai cred în darurile Duhului Sfânt. Creştini ce-au lăsat armele-n rastel. Neutilizate, sunt pline de rugină… Cum să mai tragă, cum să mai ocheşti cu ele?
„Pământul nu-i numai un câmp de luptă între bine şi rău, între Dumnezeu şi satana, ci şi între somn şi nesomn, între întinsul pe saltele comode şi întinsul pe crucea Golgotei”, scria Dani Surducan. Creştinii au de luptat pe toate fronturile. De la est la vest, din nord în sud, duc un „război nevăzut”, cum spune Sfântul Nicodim Aghioritul. „Nu cu carnea, ci cu domniile, cu căpeteniile, cu stăpânitorii întunericului”, cum zice Sfântul Apostol Pavel. Cu diavolii, cu plăcerile, cu ispitele, cu secularismul, cu ateii. Cu mândria, cu egoismul, cu ura, cu nepotismul, cu predicile searbăde, „cu capetele-nguste şi inimile seci”, vorba lui Eminescu.
Nelegiuirea nu a ieşit la paradă cu papuci de casă şi nici legată cu sorţ în faţă, ca o baby-sitter. Ci, cu panzere ce trec prin zid şi sârmă ghimpată. Avem de luptat cu moda, dar şi cu nesmerenia, cu necititul Bibliei, dar şi cu Internetul, cu lenea, dar şi cu lăcomia, cu Moş Crăciun, dar şi cu Iepurele de Paşti, cu minciuna, dar și cu nepăsarea, cu mândria, dar şi cu ruşinea, cu cei ce moţăie-n strana bisericii, dar şi cu cei ce se-mpotrivesc (cu contriştii, cu cusurgii prin vocaţie), cu falsa performanţă dar şi cu falsa cultură…
Biserica nu poate îmbrăca liniştită pijamalele, apoi să tragă jaluzelele, şi, cu perna sub cap, să cadă-n contemplare, în timp ce dracu’ îşi face de cap afară, zvârlind în tineri cu etnobotanice, seringi, ţuică, bere gratis, manele, reviste porno, vopsele, blugi rupţi, Halloween şi Valentine’s day. Dacă va aţâpi pe perna cu miresme de rai fals, trezirea din somn va fi asemeni experienţei unui candidat la Cotroceni, care s-a culcat preşedinte şi s-a sculat prostănac. „Somnul raţiunii naşte monştrii”, spunea Goya.

continuarea aici http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2013/11/lupta-cu-inertia-de-nicolae-geanta.html

Paziti-va de cei ce strecoara erezii !

Hrana ta zilnica!

14 DECEMBRIE
Marcu 10.1-22
Fariseii încearcă să-L pună pe Isus în contradicţie cu Moise, în chestiunea divorţului. El însă le închide gura întorcându-Se înainte de lege, amintindu-le de rânduiala lucrurilor aşa cum le crease Dumnezeu la început. Lumea a pângărit şi a stricat tot ceea ce a stabilit Dumnezeu în frumoasa Lui creaţie, în special instituţia căsătoriei.
Împietrirea inimii, egoismul care i-a condus pe oameni la a dispreţui şi a denatura tot ceea ce ţine de căsătorie se arată adesea şi în lipsa lor de consideraţie faţă de copilaşi, de la care nu se exceptează nici ucenicii. Versetele 13-16 ne aduc câteva detalii suplimentare în raport cu Matei, care sunt atât de emoţionante: Domnul începe prin a fi indignat de atitudinea ucenicilor, apoi îi ia cu tandreţe pe copilaşi în braţele Sale, unde ei sunt în siguranţă deplină, după care îi binecuvântează în mod expres (comp. cu Matei 19.13,14).
In scena care urmează, Marcu este din nou singurul care menţionează un punct atât de important: dragostea Domnului pentru omul care vine să-L întâmpine. Acesta însă rămâne insensibil şi pleacă, poate pentru totdeauna, preferând bogăţiile sale deşarte în locul însoţirii, acum şi pentru eternitate, a Celui care 1-a iubit.

Deschide usa si accepta Darul!

 Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata sa mergeti undeva neprogramat, intr-un oras, sa vina seara si sa nu gasesti cazare....Eu una am experimentat cu ceva ani impreuna cu sotul si nu o data ci de mai multe ori, fie ca fortati de imprejurari a trebuit sa innoptam in acel loc, fie ca era o hotarare luata de moment sa plecam undeva si neavand rezervare, am experimentat acel moment groaznic in care ti se spune, 
"imi pare rau, dar n-avem locuri".
Nu-ti trebuie nimic altceva, decat sa fii rupt de oboseala cu bagaje dupa tine si infometat, iar cineva sa iti de-a cumplita veste, "n-avem loc".
 Citind pasajul scris de doctorul Luca care ne arata tot firul evenimentelor mai pe larg, gasim scris in capitolul 2, locul unde s-a nascut Cel care este Regele si Creatorul universului.
 Pecând erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria.
Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.

Luca 2:6-7 
Daca astazi in acelasi oras modest Betleem turistii se pot bucura de peste 30 de hoteluri in care pot innopta, pe vremea aceea cei care veneau in acest oras micut, n-au avut aceleasi privilegii. 
Cautand sa respecte o porunca data pe vremea aceea de Cezar August, Iosif a venit si el din Galilea in Nazaret pentru ca facea parte din semintia lui David, de a se inscrie. Impreuna cu el era si sotia lui Maria, cea care avea sa dea nastere pruncului Isus.
Aici s-a implinit vremea cand trebuia sa nasca, numai ca in cautarea unui loc unde sa poata aduce pe lume Pruncul, la casa de poposire s-au izbit de vocea hangiului care le-a spus, "n-avem loc".

Atunci cautau un loc de poposire in cetate ca sa vina Isus, astazi Isus cauta un loc de poposire in inima oamenilor, insa raspunsul este acelasi, "n-avem loc".
Cine oare mai are astazi timp pentru Isus?
In pragul acestei sarbatori ma uit cum de la an, la an scade interesul si aceasta sarbatoare importanta isi pierde din semnificatie. Lumea se bucura de aceste sarbatori, insa bucuria nu vine din inima pentru Adevaratul motiv al bucuriei, bucuria vine din cele pamantesti, zile libere, vacanta prelungita, excursii la munte, shopping cat ne tine buzunarele, cadouri frumoase, orase gatite de sarbatoare, casa impodobita cu luminite, pom de craciun, distractie in cluburi, Mos Craciun si multe traditii.
Inimile oamenilor sunt umplute cu alte preocupari pamantesti si sunt avide dupa placeri.
Fiind in trafic mereu spre servici si pentru ca este foarte aglomerat orasul in aceasta perioada, am timp sa privesc la oameni parca mai mult ca altadata. Ma uit in jur si vad oameni cu nervi intinsi la maxim, claxoane, multa  nerabdare, mult stres si nervi cat cuprinde. Daca te duci in magazine, pentru o clipa ai senzatia ca vine apocalipsa. Lumea isi face provizii nenumarate si vezi  rafturi goale, carucioare incarcate, cozi interminabile si toate acestea in asteptarea sarbatorii.
Aceleasi preocupari....si la Pasti si la Craciun, doar interesul difera.
Daca acum sunt la cautare porcii si cozonacii, la Pasti e la cautare mielul si ouale rosii.
Oamenii sunt coplesiti de aceste tendinte care  acapareaza de la an, la an tot mai mult omenirea.
Oare acesta este adevaratul motiv de bucurie?
Cautam sa impodobim exteriorul nostru, al caselor noastre, insa ceea ce este mai important si la ceea ce priveste Domnul Isus lasam deoparte, poate chiar neglijam complet.
Este un obicei in fiecare casa, in aceste zile sa se faca curatenie generala si nu este rau, insa m-am intrebat care este momentul in care suntem preocupati de curatenia inimii noastre. 
Curatam, impodobim casa, aprindem luminite si cautam sa arate cat mai frumoasa si mai luminoasa, insa inima noastra oare nu are nevoie de acelasi lucru?
Oare nu este cazul sa lasam deoparte exteriorul si sa aprindem lumina in interior pentru a vedea ce gunoaie gasim in aceasta incapare a inimii noastre? 
Toti suntem bucurosi intr-un fel sau altul, insa adeseori sunt multe aspecte pe care le neglijam si din pacate unii se concentreaza mai mult spre cele pamantesti, insa daca vrem sa ne facem o evaluare fiecare, ar trebui sa facem un test si am vedea fiecare motivul adevarat al bucuriei din inima noastra.
Daca am inlatura toate aceste surogaturi, oare tot asa am fi de bucurosi?
Nu cumva din cauza acestor "inlocuitori" nu mai putem vedea adevarata semnificatie a acestei sarbatori?
Cadourile de sub brad impiedica sa vedem cel mai maret Dar venit de Sus.
Darul acesta maret care a venit intr-o iesle umila si saraca, ne aduce salvarea de la moarte.
La fiecare usa asteapta un Dar minunat, trebuie doar sa-l accepti.
Iată Eu stau la uşă şi bat! Apoc. 3:20
 Fa-ti timp sa deschizi usa inimii tale. Accepta-L si vei vedea ca nici un magazin nu-ti poate oferi un dar mai minunat ca Darul venit de Sus si Intrupat.
Isus Hristos bate si azi la fiecare usa, El nu se va strecura in casa ta ca un hot, El asteapta sa-I deschizi, sa-L poftesti in casa ta, in inima ta si-apoi sa-L inviti sa ramana cu tine.
Nu ai vrea sa-L primesti?
Ceea ce-ti ofera El nu se poate compara cu nimic din ceea ce-ti ofera astazi lumea. Lumea ofera placeri de moment, Isus a venit sa ne-arate calea spre mantuire.
Nu exista o alta sansa de impacare cu Dumnezeu decat prin Fiul Sau Isus Hristos. Tu nu poti sa te mantuiesti singur si nici  faptele tale bune nu pot sa faca acest lucru, tu ai nevoie de un Mijlocitor si Acesta este Fiul Sau Isus Hristos.
Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.
1 Timotei 2:5 
 Accepta Darul!

Hrana ta zilnica!

13 DECEMBRIE
Marcu 9.33-50
Sărmanii ucenici! Când învăţătorul vine să le vorbească despre suferinţele şi moartea Sa, singurul lucru care îi interesează, încât ajunseseră pe punctul să discute între ei în contradictoriu, era să ştie cine va fi cel mai mare. Prin întrebarea Sa, Domnul le cercetează inimile (v. 33), după care, cu har şi răbdare, îi învaţă ce este smerenia.
Această lecţie este urmată de o alta. Ucenicii crezuseră că trebuia oprit un om de la a face minuni în Numele lui Isus. Din ce motiv? „Pentru că nu ne urma" (v. 38), este pretextul invocat de Ioan. Domnul le arată că şi atunci fuseseră preocupaţi cu ei înşişi, şi nu cu El. Să ne ferim de a fi sectarii. Sunt atât de mulţi creştini care îl urmează îndeaproape pe Domnul pe calea renunţării şi a crucii (cap. 8.34), chiar dacă nu merg cu noi.
Am găsit deja în Matei ceea ce corespunde cu v. 42-51 din capitolul nostru (vezi Matei 5.29...; 18.8...), însă remarcăm într-o manieră generală că, în Evanghelia după Marcu, învăţăturile Domnului ocupă mai puţin spaţiu în raport cu activitatea Lui. De exemplu, aici nu avem echivalentul predicii de pe munte. 

Puţine cuvinte, dar multă dăruire, aşa cum se potriveşte unui slujitor credincios!

Hrana ta zilnica!

12 DECEMBRIE
Marcu 9.14-32
Odată coborât de pe munte, Domnul îşi reia serviciul dragostei, serviciu cu privire la care apostolul Petru, cel care a avut privilegiul să-i fie martor, ne face un minunat rezumat în cartea Fapte. „Isus din Nazaret", spune el, „umbla din loc în loc făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El" (Fapte 10.38,39). Domnul găseşte o mare adunătură de oameni pălăvrăgind şi vorbind între ei în contradictoriu. Cel care face obiectul acestei agitaţii este un băiat nenorocit, care de la vârstă fragedă suferea de cumplite crize nervoase provocate de un demon. În zadar a adus bietul tată înaintea ucenicilor cazul unicului său fiu: aceştia n-au putut alunga duhul rău. Înainte de a-1 elibera El însuşi, Isus pune degetul pe motivul eşecului lor: necredinţa; pentru că toate sunt posibile pentru acela care crede" (v. 23). Atunci, cu lacrimi, acest om se abandonează în voia Domnului. Înţelege că niciun efort al voinţei nu-i va putea da credinţa şi se recunoaşte incapabil. În acelaşi fel putem spune şi despre noi, că avem nevoie de ajutor divin nu numai pentru eliberarea propriu-zisă, ci şi pentru a putea cere eliberarea.
În v. 26, puterea demonică se manifestă încă o dată, pentru ca victoria Domnului să fie şi mai evidentă. Domnul ia cu blândeţe copilul de mână şi îl ajută să se ridice.

Hrana ta zilnica!

11 DECEMBRIE
Marcu. 9.1-13
Potrivit promisiunii din v. 1, trei dintre ucenici sunt acum primiţi să contemple mai dinainte Împărăţia lui Dumnezeu venită în putere". Această împărăţie este reprezentată de însuşi împăratul ei, în care ucenicii îl recunosc pe Isus, învăţătorul lor, înveşmântat cu măreţie şi cu glorie strălucitoare. Cel care obişnuia să-Şi acopere şi să-Şi ascundă această glorie (Psalmul 104.1) sub umilul „chip de rob" (Filipeni 2.7) o descoperă pentru o clipă înaintea privirilor alor Săi, orbiţi şi uluiţi. Atunci un glas străbate norii: este glasul care răsună deopotrivă şi pentru noi: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit: de El să ascultaţi!" (v. 7). Cu cât mai multă măreţie şi demnitate are o persoană, cu atât mai importante sunt cuvintele sale. Şi cum Cel pe care suntem invitaţi să-L ascultăm nu este altul decât Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu, cu cât mai multă atenţie trebuie să acordăm noi învăţăturii Sale! (Evrei 12.25; citiţi împreună cu Evrei 1.1,2 şi 2.1).
Oricât de bine ar fi fost pe munte (v. 5), ei trebuie să coboare de acolo, iar Domnul îi face pe cei trei ucenici să înţeleagă că ceea ce au văzut îşi va găsi împlinirea mai târziu. Nici Ioan (reprezentat prin Ilie), nici însuşi Domnul nu au fost primiţi, pentru că mai întâi El trebuia să treacă pe la cruce şi să sufere mult înainte să intre în gloria Sa.