Versetul zilei

23 iulie 2013

Cine este Antichristul ?

Întrebarea din titlu a ajuns o declamare retorică plină de scepticism, alimentată de faptul că numeroase încercări făcute în trecut de a identifica anumite persoane cu acest personaj ar fi fost … false. Napoleon, Papa de la Roma, Ceaușescu, Voltaire ar fi deci, zic aceștia, victime nevinovate.

Oare așa să fie? Ce ne spune Biblia?
1. Biblia ne spune că, înainte de a fi o anumită Persoană, antichrist este un duh care mână din umbră anumiți oameni pentru a bloca sau nega lucrarea lui Christos. Probabil că ceamai bună definiție este cea dată de apostolul Ioan:
,,Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă“ (1 Ioan 2:18).

,,Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Christosul? Acela este Antichristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul“ (1 Ioan 2:22-23).

,,Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Christos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este dela Dumnezeu, ci este duhul lui Antichrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum“ (1 Ioan 4:2-4).

,,Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, cari nu mărturisesc că Isus Christos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antichristul! Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.
Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Christos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul.
Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă, şi să nu-i ziceţi: ,,Bun venit!“ Căci cine-i zice: ,,Bun venit!“ se face părtaş faptelor lui rele“ (2 Ioan 8-11).
    Continuare AICI

Hrana ta zilnica!

23 IULIE
2 Impăraţi 10.28-36; 11.1-3
Considerându-l pe Iehu executor al răzbunării Domnului, ne gândim la împăratul, la Omul viteaz (Hristos) căruia I se adresează Ps. 45: „Tu ai iubit dreptatea şi ai urât răutatea; de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai presus decât pe tovarăşii Tăi ..." (Ps. 45.7; compară cu 2 împ. 9.6). „Şi, victorios în măreţia Ta, înaintează ..." (Ps. 45. 4 -comp. cu 2 împ. 9.16). „Dreapta Ta îţi va arăta fapte înfricoşătoare. Săgeţile Tale sunt ascuţite... în inima vrăjmaşilor împăratului" (Ps. 45.4,5 - comp. cu 2 împ.9.24). În consecinţă, tronul îi este conferit nu pentru un timp (ca lui Iehu pentru patru generaţii - v. 30), ci în vecii vecilor (Ps;45.6).
Însă v. 31 subliniază contrastul şi ne învaţă o lecţie serioasă: este posibil să manifestăm un mare zel pentru Dumnezeu, să facem lucruri spectaculoase, care toate pot avea aparenţa credinţei, şi, cu toate acestea, să ne căutăm propriile interese.
Capitolul 11 ne readuce în împărăţia lui Iuda, unde o vedem pe dezgustătoarea Atalia, fiica adevărată a lui Ahab şi a Izabelei, care, pentru a ajunge la coroană, ucide toţi descendenţii de parte bărbătească.

22 iulie 2013

CUTREMURE puternice

De fiecare data, cand este cate un cutremur ii spun sotului meu cand ajung acasa ...."azi iar a fost cutremur", si cum in ultima vreme sunt atat de dese, incat trebuie sa ii spun in fiecare zi, mai face cate o gluma si imi spune " seismologul de servici".
Dar nu pot sa trec peste aceste vesti care ma rascolesc oridecate ori le citesc.
Stiati ca au fost:
  • 30 de cutremure in 12 ore in Noua Zeelanda?  Cel mai mare a fost de 6,9. Oamenii se tem de "unul mare".Noua Zeelanda, tara care a invatat sa traiasca cu teama cutremurelor.Noua Zeelanda este tara care sta ca pe ghimpi dupa ce in ultimele ore au fost semnalate 30 de cutremure.
  • CUTREMURE puternice în China: Cel puţin 73 persoane au murit şi peste 296 au fost rănite grav."Peste 21.000 de clădiri au fost avariate grav şi peste 1.200 s-au prăbuşit".
  • Italia, zguduita de mai multe cutremure.

In aprilie, in urma cutremurului din Indonezia, Gheorghe Marmureanu declara:

"Conform datelor statistice, in acea zona a  Asiei marile seisme se petrec o dată la aproximativ 500 de ani. Dar din 2004 încoace acolo s-au înregistrat deja trei seisme de peste 8 grade, ceea ce iese din ştiinţa statistică a seismologiei, ce nu se poate explica. Ceva nu e în regulă! Sunt prea multe seisme mari în zona Indoneziei", a spus Mărmureanu pentru Libertatea.
Scoarţa terestră a fost zguduită de 39 de cutremure în ultimele două zile.

Apoi”, le-a zis El, „un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii.
Pe alocuri vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi ciume; vor fi arătări înspăimântătoare şi semne mari în cer.
Dar înainte de toate acestea, vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni: vă vor da pe mâna sinagogilor, vă vor arunca în temniţe, vă vor târî înaintea împăraţilor şi înaintea dregătorilor, din pricina Numelui Meu.

La multi ani, "tati meu"!

In urma cu un an imi trecea in minte un gand...si refuzam sa dau curs gandirii mai departe.
Era ziua tatalui meu, si imi trecea o intrebare ..oare la anul...o mai fi in viata?
Iata ca a trecut un an, si dau slava Domnului ca este inca in viata si mai mult decat atat...este sanatos.
Aseara l-am sunat si am stat de vorba cu el, si ii aminteam ca astazi este ziua lui. Printre altele ii spuneam ca deja a trecut in categoria oamenilor tari, asa cum spunea Biblia.
Psalmi 90:10
Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm.
Astazi la prima ora, la ora 6 dimineata, (zic eu prima ora pentru mine,ca pentru el prima ora era de mult)...oricum era plecat deja la treburile casei...am sunat sa ii spun LA MULTI ANI CU DOMNUL.
Intr-adevar au trecut iute anii, si in mod special anii pe care eu ii retin...
Imi amintesc undeva prin copilarie, ca am fost intrebati la scoala, cati ani au parintii. Nu am sa uit niciodata...si cred ca in fiecare an le spun parintilor mei aceasta intamplare. De fapt eu am ramas cu varsta aceasta  in mintea mea.....si acum daca ma intrebi...sunt tentata sa dau raspunsul iute si bineinteles acelasi...
Retin raspunsul pe care l-am dat, "tata are 42 si mama are 34" !
Asta e varsta care o retin eu in dreptul lor.....numai ca din pacate, nici macar eu nu mai am varsta mamei....
Si anii au trecut atat de repede...si odata cu ei trecem si noi...!
Astazi tatal meu implineste 79 de ani.

Este o bucurie sa il stiu  inca  in viata, si este una si mai mare sa stiu ca ambii parinti sunt inca in viata.Este o bucurie sa stiu ca sunt langa Domnul, si se bucura in El.
Nu stiu cat va ingadui Domnul sa-l mai lase langa noi, dar stiu ca destinul lui este in mana Domnului.Mai stiu ca  tatal meu s-a straduit toata viata sa traiasca o viata dupa voia LUI, si a sadit in noi copiii, dragostea lui Dumnezeu. Chiar daca uneori a trecut si el ca noi toti prin ape mai tulburi, prin necaz, prin probleme, Dumnezeu i-a fost alaturi.Ma rog ca Dumnezeu sa il ajute sa ramana pana la capat langa El, si indiferent de circumstantele vietii  in care se va afla, sa nu isi piarda credinta.
Dumnezeu sa il binecuvinteze !
LA MULTI ANI, "tati meu"

Momente ce nu vor putea fi uitate !

Nu as vrea sa inchei seara pana nu va voi povesti in scurte cuvinte ceea ce Dumnezeu a lucrat ieri.
Desi conform traditiei, se spune ca in ziua de sfantul Ilie, ploua cu tunete si cu fulgere. Ei, iata ca nu a fost asa, si din nou asa cum la Rusalii Dumnezeu si-a aratat puterea, si de data asta a fost un timp excelent in care s-a putut predica Evanghelia.
Ne-am putut bucura....eu una m-am bucurat enorm ca am putut sa am bucuria si harul de a asculta  din nou, grupul Speranta.
Alaturi de ei au fost si frati pastori din Uganda si India.Prin marturia lor am putut fi incurajati in  slujirea noastra fata de  Dumnezeu.

A fost un timp minunat si ma bucur ca multi timisoreni au raspuns chemarii.Desi la ora 18 inca era caldura mare, totusi cei dornici de a-L intalni pe Domnul ...au venit.
Mesajul adus din partea lui Dumnezeu a fost adus prin fratele Natanael Costea, un om a lui Dumnezeu, care s-a pus la dispozitia LUI, cu intreaga familie.
Tot ieri s-au implinit 20 de ani de cand Marius Gorcea a trecut la cele vesnice.Marturisea fratele Gabi  Gorcea, ca in urma cu 20 de ani, inainte de trece in vesnicie, Marius ii spunea, cu doar o zi inainte,
ca si-a incheiat lucrarea la care a fost chemat.Gabi nu intelegea ce vrea sa spuna credea ca s-a hotarat sa se reintoarca  in America, dar Marius spunea ca nu...a intrebat din nou...."te intorci in Romania?"...."nu" , a raspuns Marius....lucrarea l-a care m-a chemat Domnul, s-a incheiat.
Maine zi, a inteles ceea ce vroia sa ii spuna Marius, pentru ca la doar o zi, Marius a plecat la Domnul.
Inca de la inceputul mesajului, Duhul Domnului a descoperit ca Dumnezeu va lucra cu semne si minuni, si dau slava Domnului ca s-a intamplat acest lucru.
In momentul in care mesajul s-a incheiat, Duhul Domnului a cercetat tineri, varstnici, ologi, si indifernt de varsta si de ocupatie au raspuns chemarii.
Tanarul din imagine a indraznit sa faca primul acest pas
Si ma rog ca Domnul sa il binecuvinteze, si ma bucur ca in aceasta seara l-am vazut si in biserica alaturi de sotia sau prietena lui.Dupa el, au pasit multi in fata, ingenunchind in lacrimi.
Ceea ce am vazut.....arata nevoia evidenta  de Dumnezeu.
Intreg orasul, intreaga tara, intreaga omenire are nevoie de Dumnezeu.
Dumnezeu a promis ca vom capata o putere din partea Sa si in NUMELE LUI, vom putea sa facem minuni.
Venise in fata o doamna care a adus un carucior, iar in el era o tanara doamna, care de 8 ani era imobilizata in acest carucior.S-au rugat pentru ea, si-au pus mainile in Numele Domnului Isus, si tanara doamna pentru prima data s-a ridicat ajutata si a inceput sa mearga. La inceput a mers sustinuta de doua persoane, mai apoi tinuta de o mana...si pana in final a pasit si singura.Cu muschii atrofiati de 8 ani, iata ca la Dumnezeu TOTUL ESTE POSIBIL. 
SLAVA LUI!
Cred ca cuvintele sunt inutile in continuare, si multumesc Domnului ca a ingaduit sa pot vedea acest lucru.
Cand scriu aceste randuri, ma uitam la programul care a incheiat turneul grupului Speranta si pe un stadion plin cu 11.000  de persoane,la Oradea,unde Domnul si-a aratat puterea si acolo.Au fost vindecari facute in Numele lui Isus.
Traim vremea din urma! Traim sfarsitul vremurilor din urma si Dumnezeu lucreaza cu semne si minuni, insa credinta multora....nu exista.
Daca nici in astfel de momente, care se petrec sub ochii nostri...tot nu credem...ma intreb ce minune am mai vrea sa se petreaca...?
Ma rog Domnului ca lucrarea pe care a inceput-o in dreptul acestei tinere, care a ramas paralizata la nasterea copilului ei, Dumnezeu sa continue sa lucreze in dreptul ei, si pe langa vindecarea pe care i-a adus-o in trup...sa i-o aduca si in suflet, atat ei cat si celorlalte suflete care au spus ca vor sa Il urmeze.
Rugati-va pentru cei care s-au pus la indemana Domnului, ca El sa ii foloseasca si sa ii protejeze de orice atac al celui rau.
Multe ar fi de spus...insa cred ca in mare parte am reusit sa va impartasesc si voua  din bucuriile noastre.
Fiti binecuvantati !

Hrana ta zilnica !

22 Iulie
2 Impăraţi 10.12-27
Continuându-şi misiunea de răzbunare, Iehu întâlneşte un grup de tineri voioşi, care merg pe drumul lor fără nici o grijă. Ei sunt cei patruzeci şi doi de fraţi (sau veri) ai lui Ahazia. Fără să cunoască lucrurile tocmai întâmplate, ei vin să facă o vizită iluştrilor tineri ai celeilalte familii împărăteşti... mai precis acelora ale căror capete, şaptezeci, se aflau toate în acel moment strânse în două grămezi la poarta Izreelului. Ei bine, îi vor întâlni în moarte! Să ne gândim la nenumăraţii tineri şi tinere a căror singură preocupare este să se bucure de viaţă, uitând că moartea îi poate lua oricând prin surprindere, fără să fie pregătiţi pentru ea (Eclesiastul 11.9). 
Da, ce mulţi dintre ei au întâlnit moartea dintr-o dată, de exemplu într-un accident rutier, în timp ce se-ndreptau spre plăcerea lor!
O altă întâlnire foarte interesantă este aceea cu Ionadab, fiul lui Recab. Acesta este un om credincios. Capitolul 35 din Ieremia ne relatează istoria familiei lui. Iehu se laudă cu propriul zel înaintea lui, apoi îl invită să fie prezent la masacrul preoţilor lui Baal. Viclenia folosită nu se poate însă compara deloc cu scena de la Carmel, care a avut ca rezultat întoarcerea inimilor poporului Israel la Domnul (1 împăraţi 18).

21 iulie 2013

Fiti binecuvantati !

Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.
 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
 Gândul acesta, dar, să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; şi, dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă.Dar, în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel.

O duminica binecuvantata!

Hrana ta zilnica !

21 Iulie
2 Impăraţi 9.30-37; 10.1-11
După moartea lui Ioram şi cea a nepotului său Ahazia, rămâne în scenă personajul cel mai nefast din întreaga familie regală: regina mamă, habela. Ea tocmai aflase de moartea fiului ei (deoarece îl numeşte pe Iehu ucigaşul stăpânului său); dar, în loc să-1 plângă, într-o ultimă izbucnire de vanitate, bătrâna regină se împodobeşte şi-şi fardează ochii (Ieremia 4.30). Apoi se aşază la fereastră ca să-1 insulte şi să-1 batjocorească pe cel care se prezintă. La apelul lui Iehu, proprii servitori o aruncă pe fereastră pe această blestemată femeie, din care, în câteva clipe, câinii nu mai lasă decât nişte rămăşiţe însângerate, de nerecunoscut. Un sfârşit oribil pentru personajul care va deveni în Scriptură personificarea puterii corupte în Biserică! (Apocalipsa 2.20).
Bătrânii Samariei şi căpeteniile din Izreel, precum altădată în cazul lui Nabot, sunt gata să comită crime ca să placă noului monarh. Dar mâna Domnului se afla în spatele acestei laşităţi şi putem fi siguri că nici unul dintre cei şaptezeci de fii ai lui Ahab nu merita cruţarea, pentru că, în acord cu Ezechiel 18.17, fiul care a împlinit poruncile Domnului „nu va muri pentru nelegiuirea tatălui său, (ci) va trăi negreşit!