Versetul zilei

19 februarie 2013

Tu ma veghezi !

Te-am văzut străbătând munţi înalţi până la mine,
Te-am simţit aproape atunci când mi-a fost greu
Bucuriile de orice fel le împart cu Tine,
Domnul meu, Isuse mă încred în braţul Tău

Refren:
În încercări Tu mă veghezi, în întristări mă-nviorezi,
Tu eşti lumina, eşti mântuirea mea!
Balsamul tău vindecător îl pui pe rănile ce dor:
Stai lângă mine, îmi îndrepţi paşii atunci când se clatină.

Când mă lupt cu mulţimi de întrebări îţi pasă de mine. 
Glasul tău îl aud ca un susur în inima mea.
Numai tu mă cunoşti şi auzi ale mele suspine,
Isuse, îmi ştergi lacrima.

Când răbdarea mi-o pierd şi mă zbat în disperare,
 Braţul tău îl întinzi ca o punte spre inima mea
Doamne tu îmi îndrepţi sufletul pe a vieţii cărare,
 Isuse: eşti nădejdea mea.

Doar prin Isus !

Cea mai mare amagire pe care o imprima diavolul in mintea oamenilor, este de a-i face sa creada ca moralitatea si faptele bune sunt suficiente a ne mantui de pacatele noastre si a fi pe placul lui Dumnezeu.
GRESIT!
Biblia spune in Isaia 64:6:
"Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul"
Singurul care ne poate aduce mantuirea de pacatele noastre este Fiul Sau ISUS HRISTOS.
Romani 5:21
"...pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru"
Romani 6:23
"Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru"
Iertarea pacatelor si mantuirea nu o primim decat trecand pe la Golgotha, doar prin jertfa  mareata, care este   ISUS HRISTOS !

Promisiuni !

Atunci cand esti singur, in permanenta traiesti un sentiment de nesiguranta.Atunci cand esti singur, dar traiesti cu Dumnezeu, acest sentiment dispare.
Avem in Scriptura cateva promisiuni pe care ni le face Dumnezeu, pentru a ne intari mai mult credinta in El, in singuratate,  in boala, si in neputinta...in orice vreme, increderea noastra trebuie sa fie in Dumnezeu si nu in oameni.
Indiferent cat de multe asigurari primim  din partea  oamenilor vor fi alaturi de noi in orice vreme....sa nu uitam ca multe promisiuni din acestea au fost incalcate.Singurul care nu si-a retras promisiunea a fost...DOMNUL ISUS !
O prima promisiune o gasim in Matei 28:20
"Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”
O asigurare minunata, care ne da o siguranta deplina:" iata, ca si astazi, marti, 19.02.2013, Domnul Isus este cu mine, si este cu tine "
O alta promisiune minunata o avem in  2 Corinteni 1:3-4
"Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre."
Chiar daca necazul prin care treci astazi e mare, nu uita, Dumnezeu a promis ca iti va fi alaturi.
Nu sunt doar vorbe de incurajare, sunt cuvintele pe care El le spune prin cuvantul Sau, si eu il cred.
O alta asigurare pe care El ne-o da este scrisa in Filipeni 4:6
"Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri"
Este minunat sa stii ca indiferent care este problema ta, fie ea de orice natura, o poti aduce inaintea unui Dumnezeu care are puterea de a o rezolva si a gasi solutia potrivita pentru tine.
O alta promisiune care este scrisa in Scriptura, este in Romani 8:28
"De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său"
Nici un lucru nu este spre daramarea noastra, a noastra a celor care ne incredem in Domnul, ci toate  lucrurile lucreaza doar spre binele nostru.
Asa-i ca este minunat...!
Multumesc Domnului si dau slava pentru fiecare promisiune pe care mi-a facut-o !

 

Hrana ta zilnica !

19 Februarie
1 Samuel 6.14-21 şi 7.1

Locuitorii din Bet-Şemeş au onoarea să primească chivotul. Dar îşi iau libertatea să-i ridice partea care îl acoperea - capacul ispăşirii; şi Dumnezeu îi pedepseşte cu severitate (comp. cu Numeri 4.20). Acesta este un avertisment pentru noi, ca să-I acordăm lui Isus respectul sfânt pe care I-1 datorăm. Dumnezeu nu tolerează nici o curiozitate profană avându-L ca subiect pe El.
Dar, vai, după această pedeapsă, bet-şemiţii reacţionează asemenea filistenilor, dorind să scape de acest chivot prea sfânt pentru ei. Unii creştini se aseamănă cu aceşti oameni. Decât să se cerceteze pe ei înşişi şi să-şi pună lucrurile în ordine, preferă să se depărteze de Domnul în gândurile şi în vieţile lor. Prezenţa Lui îi deranjează. Nu este trist lucrul acesta?
Însă Dumnezeu ne pune înainte oameni care, din contră, sunt fericiţi să-L primească. Locuitorii Chiriat-Iearimului ies în întâmpinarea chivotului şi-1 aduc în casa lui Abinadab, pe deal.
Gândurile ni se întorc încă o dată spre Isus. Întrucât poporul Lui îl respingea, n-avea un loc unde să-Şi plece capul; dar, într-o împrejurare, „o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei" (Luca 10.38). Iată casa lui Abinadab şi casa din Betania: bucurie şi binecuvântare pentru acela care îşi deschide uşa; şi, de asemenea, bucurie pentru divinul Oaspete care este onorat acolo
 (Apocalipsa 3.20)!

18 februarie 2013

Contrast-El vine iar peste nori pasind

Trăim vremi de har ca Ilie,
Cuvântul divin proclamând,
Trăim iar în vremea lui Moise, profetul,
Neprihănire primind.
Deşi zi de zi încercări vin,
E foame, întuneric, război,
Rămânem un glas care strigă-n pustie:
“Pregătiţi calea Domnului Sfânt!”

El vine iar peste nori păşind,
Trâmbiţe vestesc, un soare strălucind,
Să-L slăvim, e-al îndurării an,
Din Sion El ne-a mântuit.

Sunt zilele lui Ezechiel,
Când oasele prind viaţă iar.
Sunt zilele-n care, ca David, psalmistul,
Un templu de laudă zidim.
Sunt zilele de seceriş sfânt,
Sunt holdele coapte pe câmp,
Suntem lucrătorii din via Ta, Doamne,
Cuvântul divin proclamând.

Nimeni nu este ca Tine !

O noapte binecuvantata !

Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.
 

Fara lupta, nu este cununa!

Intreaga  viata aici pe pamant, este o lupta continuua, probleme, incercari, boala , suferinta, neajunsuri, falimente...zile furtunoase si pline de nori, intr-un cuvant  o lupta permanenta. 
Ajung dimineata la birou si mai deschid sa vad actualitatea din tara si revista presei.Ma ingrozesc......
Nu exista zi, sau mai bine zis nu exista ora in care sa nu apara  cate o stire de ultima ora  care te infioara, ba cutremur ....in tara" X", ba s-a sinucis "Y", ba crima nu stiu unde, decesul nu stiu cui mare om de afaceri, ba nu stiu ce..accident....oricum numai vesti proaste.
Darcu toate astea, sa nu uitam ca viata nu este facuta doar din zile cu nori...nu este doar din necazuri...viata are si partile ei bune, dar trebuie sa avem ochii deschisi pentru a le vedea si a ne bucura de ceea ce avem si nu de ceea ce nu avem.
Viata nu este o sarbatoare permanenta, dar ea este impletita asemeni funiei.Este o combinatie de bucurii si necazuri, incercari si biruinte, boala si sanatate, neajunsuri si belsug, esecuri si  succese, toate acestea fac parte viata zi de zi.
Astazi am avut un timp mai liber la birou  si ma gandeam prin cate lupte trebuie sa trecem, in primul rand noi ca si crestini.Si citind un verset de incurajare, Dumnezeu mi-a vorbit astfel: "FARA LUPTA, NU E CUNUNA" 
O ora mai tarziu vobeam cu o prietena mai veche,  si vorbind noi despre toate luptele care se dau in viata crestinilor, si cu cata sete loveste diavolul, capcanele si incercarile pe care le intinde inaintea noastra, la un moment dat imi spunea acelasi lucru:"FARA LUPTA, NU E CUNUNA".
In drumul spre birou,  am obiceiul sa o sun pe mama mea in fiecare zi, atat dimineata cat si la plecarea  de la birou  spre casa. Vorbind cu ea la plecarea spre casa, asta fiind cam dupa acelasi  interval de o ora,  printre altele imi citise cateva versuri dintr-o poezie pe care tocmai o scria, era acelasi mesaj:
"FARA LUPTA NU ESTE  CUNUNA"
 Am inteles clar ceea ce Dumnezeu vrea sa imi transmita, "FARA A  AVEA PARTE DE LUPTA, SI FARA A AVEA BIRUINTA IN ACESTE LUPTE, NU VOI PUTEA PRIMI CUNUNA"
".....pentru ca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri; căci ştiţi singuri că la aceasta suntem rânduiţi" 1 Tesaloniceni 3:3
Cel mai important lucru insa, trebuie sa il retinem, "niciodata aceste lupte nu vom reusi sa le ducem noi".Avem nevoie mai mult ca oricand de ajutorul lui Dumnezeu, avem nevoie de mijlocirea lui Isus Hristos, pentru momentele acelea in care nu veghem suficient in luptele pe care le avem de dus, si avem  neaparata nevoie  de puterea Duhului Sfant. El ne va da ajutorul de care avem atata nevoie intr-o vreme ca aceasta. De-aceea sa ne rugam Domnului sa reverse Duhul Sau cel Sfant, pe care ni l-a fagaduit ca ni-l va da, si sa ne incredintam soarta in Mana Lui, si EL va lucra in toate lucrurile.


Vrei o rasplata....atunci umbla cu Dumnezeu !

Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.

 Copiii luminii umbla cu Dumnezeu, iar umblarea cu Dumnezeu nu poate decat sa ne aduca rasplatire, atat aici pe pamant cat si pentru eternitate.
 Umbland cu Dumnezeu vom avea parte de:
-BINECUVANTARE
Aşa este binecuvântat omul care se teme de Domnul. Psalmii 128:4
-CURAJ
 Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă.Proverbe 10:9
-FERICIRE
 Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului! 
 Psalmii 119:1
-IERTARE
  Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat. 
1 Ioan 1:7
-ASCULTAREA RUGACIUNILOR.
 „Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea feţei Tale cu credincioşie şi curăţie de inimă şi am făcut ce este bine înaintea Ta!” 
2 Imparati 20:3
-BUNAVOINTA
„Tu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău David, tatăl meu, pentru că umbla înaintea Ta în credincioşie, în dreptate şi în curăţie de inimă faţă de Tine
1 Imparati 3:6

MOSTENIREA VIETII VESNICE
 Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt?
Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă.
Psalmii 15:1-2