Prima numărătoare a leviţilor din cap. 3 îi cuprinde pe toţi cei de sex masculin în vârstă de peste o lună. Al doilea recensământ îi socoteşte numai pe cei între treizeci şi cincizeci de ani. Domnul doreşte să-I oferim cei mai buni ani din viaţă. Nu se pune problema vârstei fizice, ci a maturităţii spirituale, rod al experienţei acumulate puţin câte puţin. Unui tânăr care va fi fost credincios „în foarte puţin", la timpul potrivit, Domnul îi va putea încredinţa „mult" (Luca 16.10).
Sunt recunoscuţi opt mii cinci sute optzeci (8580) de leviţi cu vârsta potrivită pentru slujbă. În ce priveşte dimensiunile şi greutatea cortului, nimeni nu era supraîncărcat; ei se puteau înlocui unul pe altul. Atunci de ce Domnul este obligat să declare cu tristeţe că, pentru marele Său seceriş, dispune de puţini lucrători (Matei 9.37)? Vai! pentru că mulţi „nu şi-au pus umărul la lucrarea Domnului" (Neemia 3.5). Ce expresie umilitoare, care ar trebui să fie grăitoare pentru oricare dintre noi!
Leviţii „au fost număraţi ... fiecare pentru slujba sa şi pentru lucrarea sa" (v. 49).
Cuvintele „de purtat", „lucrarea" (v. 28, 49) ne amintesc că acela care slujeşte Domnului şi poporului Său nu o poate face fără să simtă greutatea responsabilităţii spirituale sau fără să-1 apese grija
1. "Eu sunt cu tine in toate zilele, pana la sfarsitul Veacului "
Dau Slava Domnului pentru ca ii simt prezenta zi de zi in viata mea!
2."Stiu ca toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce iubesc pe Domnul "
Chiar si in incercare l-am simtit pe Domnul mai aproape ca oricand!
3. Sa nu ma ingrijorez de nimic, ci in orice lucru, sa aduc cererea mea la cunostinta lui Dumnezeu prin rugaciuni si cereri, cu multumiri. Si pacea lui Dumnezeu imi va pazi inima si gandurile in Hristos Isus"
Am incetat demult sa ma mai ingrijorez....si e atat de bine sa stiu ca toate cererile mele ajung pe masa lui Dumnezeu !
4."Binecuvantat sa fie DUMNEZEU, Tatal Domnului meu Isus Hristos, Parintele Indurarilor si Dumnezeul oricarei mangaieri, care ma mangaie in toate necazurile mele"
Nimeni si nimic nu este ca mangaierea Domnului meu. Daca nu si-ar fi intins Mana sa ma mangaie in cele mai grele incercari.... viata mea era o ruina !
Ce minunat sa fiu fica Sa ! "....incredeti-va in El, varsati-va inima inaintea Lui"
PSALMII 62: 7-8
Dacă am putea compara slujbele stabilite pentru cele trei familii ale leviţilor cu principalele forme de slujire în adunare: profeţi, păstori, învăţători ... (Efeseni 4.11), cei dintâi îl prezintă pe Hristos în raport cu cerinţele pustiei (chehatiţi); cea de-a doua familie, ocupându-se de strângerea învelitorilor, sugerează responsabilitatea adunării pentru mărturia practică (gherşoniţi); cei din urmă, răspunzând de structura de rezistenţă, spun despre bazele credinţei (fiii lui Merari). Pentru a completa construcţia, cele trei familii trebuia neapărat să colaboreze. Un chehatit putea fi folosit pentru a duce chivotul, în timp ce un merarit nu avea în grijă decât poate un simplu colac de frânghie. Dar înaintea Domnului nu contează importanţa sau aparenta nobleţe a misiunii, ci credincioşia (1 Corinteni 4.2). Fie că a primit doi talanţi, fie cinci, robul, „credincios peste puţine" va fi pus „peste multe" (Matei 25.20-23).
Să ne abţinem de la gelozie în ce priveşte slujba altuia sau de la tendinţa de a subestima cuiva importanţa. Cine suntem noi, ca să judecăm „pe slujitorul altuia?" (Romani 14.4). Numai adevăratul Aaron are competenţa „să-i aşeze pe fiecare la lucrul său şi la îndatorirea sa" (v. 19). Ce siguranţă pentru levit....îndrumat de preot, el ştia ce să facă şi cum să facă.
Fiecare zi are capitolul ei ....02.08.2012- Proverbe 2
Verset de memorat !
Dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară,atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.
Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.