15 DECEMBRIE
2 Corinteni 1.12-24
Pavel nu obişnuia să spună „da" atunci când gândea „nu" (v. 17). Corintenii puteau să aibă încredere în el; nu avea gânduri ascunse şi făcuse dovada aceleiaşi sincerităţi prin faptele sale şi prin hotărârile vieţii de zi cu zi, că le vestise o evanghelie nefalsificată (vezi cap. 2.17 şi 4.2b). Cât de important este acest lucru! Dacă un copil al lui Dumnezeu are lipsuri în raport cu adevărul, atunci el îi expune pe cei care-1 observă la a pune deopotrivă la îndoială şi Cuvântul căruia el îi este un martor atât de puţin sigur. Pavel arăta o cinste ireproşabilă atât în relaţiile cu lumea, cât şi cu creştinii (v. 12). Nu era el oare mesager al Celui care este, Amin. Martorul credincios şi adevărat, Garantul că toate promisiunile lui Dumnezeu ser vor împlini

(v. 20; Apocalipsa 3.14)?
Versetele 21 şi 22 ne amintesc trei aspecte ale darului Duhului Sfânt: prin El, Dumnezeu ne-a uns, adică ne-a consacrat pentru El şi ne-a făcut capabili să pătrundem în gândurile Sale; ne-a pecetluit, adică ne-a desemnat ca aparţinându-I Lui, şi ne-a dat arvuna bunurilor noastre cereşti, dându-ne deopotrivă o primă dovadă a realităţii lor şi oferindu-ne posibilitatea să gustăm din ele chiar în prezent „în inimile noastre".