Romania, adu-ti aminte de Facatorul tau!

Astazi toti suntem romani!

Sunt romani si cei care traiesc in tara, sunt romani si cei care traiesc in diaspora. 

An de an, la 1 Decembrie gandurile si rugaciunile noastre se ridica spre Tronul de indurare mai mult ca oricand, nu pentru noi, ci pentru tara in care traim. Daca in fiecare zi mijlocim mai mult inaintea lui Dumnezeu pentru copiii nostri, pentru familiile noastre, pentru noi, astazi glasurile milioanelor de romani se ridica pentru tara in care traim.

An de an am spus toti, Romania are nevoie de Dumnezeu, si am spus un adevar, insa aceea Romanie suntem NOI, oamenii care traim in aceasta tara, oamenii care traiesc o vreme departe de tara, pentru ca si-n venele lor curge acelasi sange, de roman.

NOI avem nevoie de Dumnezeu, NOI avem nevoie ca  ochii nostri sa se deschida odata si pentru totdeauna, ca fara  EL n-avem nici o sansa de izbanda.

Din pacate si noi am copiat modelul altor tari, am inceput sa-L scoatem pe Dumnezeu din ecuatie, am inceput sa-L scoatem din scoli, am inceput sa-L scoatem din case, a inceput sa-L scoatem din biserici, am inceput sa-L scoatem chiar din viata noastra, crezand ca NOI suntem stapanii. Numai ca, uitam un singur lucru si acel lucru este esential, Dumnezeu este Facatorul nostru, ori... n-ai cum sa-L uiti pe Cel care te-a creat. Altii au incercat, noi am incercat, insa izbanda fara de EL este zero.

Sistemul nostru de functionare este perfect, dar acest lucru este posibil doar daca la panoul de comanada este Cel care ne-a pus initial in functiune.

Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.  (Geneza 2:7)

Inalt azi glasul pentru Romania, dar in mod special vreau sa-l inalt pentru noi, romanii din Romania si de pretutindeni, sa ne aducem aminte de Facatorul nostru.

Veniţi să cântăm cu veselie Domnului şi să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre.
  Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!
Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un Împărat mare, mai presus de toţi dumnezeii.
El ţine în mână adâncimile pământului şi vârfurile munţilor sunt ale Lui.
A Lui este marea, El a făcut-o, şi mâinile Lui au întocmit uscatul:
veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru! (Ps.95)

DOAMNE BINECUVINTEAZA TARA MEA!

Hrana ta zilnica!

1 DECEMBRIE
1 Corinteni 10.14-33; 11.1
Comuniunea cu Dumnezeu, partea binecuvântată a celui credincios, exclude orice participare cu idolatria, sub formele ei atât de rafinate. La „masa Domnului", comuniunea îşi găseşte expresia ei cu totul specială (v. 21). Cei care iau parte la pahar şi la pâine sunt în principiu toţi răscumpăraţi ai Domnului, fără a fi, departe de asta, toţi cei răscumpăraţi ai Domnului. Totuşi, noi îi vedem, prin credinţă, reprezentaţi într-o singura pâine, semn vizibil că este un singur trup. El exprimă această unitate a Bisericii pe care lumea religioasă pretinde că vrea să o realizeze,... deşi ea există deja!
Dacă eu nu caut propriile mele interese, câte momente devin atunci disponibile pentru interesele altora, altfel spus, pentru cele ale lui Isus Hristos (comp. cu Filipeni 2.21)! Iar a căuta interesul fratelui meu nu înseamnă numai a mă îngriji de bunăstarea lui, ci înseamnă în aceeaşi măsură a mă gândi la conştiinţa lui. înseamnă a face anumite lucruri pentru el şi a mă abţine de la a face altele. Astfel voi fi determinat să-mi pun mereu întrebarea: în ocazia prezentă, am eu libertatea să aduc mulţumiri? Ceea ce fac în acest moment, inclusiv simplul „fie că mâncaţi, fie că beţi" (v. 31; în contrast cu v. 7), este sau nu spre gloria lui Dumnezeu?

Reteta fericirii !

Ma uit in jurul meu, mai stau de vorba in stanga, in dreapta si...prea putina lume fericita.  Oamenii nu mai stiu sa zambeasca, sa se bucure, fetele sunt crispate si brazdate de suferinta si ma intreb uneori...mai exista oameni fericiti?

Biblia spune ca da!

Obisnuita sa ma trezesc la aceasta ora pentru a pleca la munca, astazi constincioasa, am facut la fel, numai ca, spre fericirea mea (iata un om fericit) sunt libera si azi si maine. Asa ca m-am intors pe cealalta parte hotarata a-mi continui somnul...in zadar.

Cum timpul este pretios, am luat Biblia si am inceput sa citesc.

 Psalmul 119 incepe asa:

Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului! 

  Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor, care nu săvârşesc nicio nelegiuire şi umblă în căile Lui! (v.1-3)

 

Daca am umbla intotdeauna dupa Legea Domnului, daca am pazi poruncile Lui, daca L-am cauta din toata inima cu sinceritate, daca n-am savarsi nelegiuri am fi cu adevarat fericiti, asta ne garanteaza Dumnezeu. Numai ca datorita neascultarii  si a departarii noastre de Dumnezeu, am pierdut acest drept garantat. 

Cuvantul spune:
O, de ar ţinti căile mele la păzirea orânduirilor Tale!
Atunci nu voi roşi de ruşine la vederea tuturor poruncilor Tale! (v.5-6)

Oare de cate ori n-ar fi trebuit sa rosim de rusine  pentru ca n-am pazit poruncile LUI?

Sau altfel zis: mai rosim atunci cand stam inaintea Lui, stiind ca n-am pazit poruncile Lui?

Oare toate legile din Scriptura au fost scrise doar asa, ca sa avem o carte in plus in biblioteca. Nicidecum!

 Tu ai dat poruncile Tale ca să fie păzite cu sfinţenie.(v.4)

Doamne,

Vreau să păzesc orânduirile Tale: nu mă părăsi de tot!  (v.8)

Dar cum vom putea noi sa pazim poruncile Lui, suntem atat de slabi, uneori lipsiti de putere? Imi place ca Dumnezeu nu ne lasa sa bajbaim si sa nu cunoastem, ci ne arata clar si ne lamureste ce avem de facut.

Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.  (v.9)  

Doar asa vom putea tine curata cararea, iar daca dorim sa fim fericiti trebuie sa nu mai pacatuim impotriva lui Dumnezeu. Cum? In vers.11 avem solutia:

 Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!

Fericirea noastra sta in alegerile pe care le facem.

Mă gândesc adânc la poruncile Tale şi cărările Tale le am sub ochi.

Mă desfătez în orânduirile Tale şi nu uit Cuvântul Tău. 

 

Doamne ajuta-ne sa strangem Cuvantul Tau in inima noastra, cararile Tale sa le avem sub ochii nostri mereu, iar gandul nostru sa fie indreptat mereu la poruncile Tale pentru ca ne dorim sa fim fericiti cu adevarat.

 

 

 

 
 

Hrana ta zilnica!

30 NOIEMBRIE
1 Corinteni 10.1-13
Derulând exemplul lui Israel, Pavel ne ajută să evaluăm copleşitoarea responsabilitate a creştinilor de nume. Priviţi din afară, ei au avut parte de binecuvântări spirituale de excepţie: Domnul Hristos, lucrarea Sa, Duhul Său, Cuvântul Său... (v. 3,4). Dumnezeu însă (privind înăuntru) nu poate găsi plăcere în cea mai mare parte dintre ei, pentru că le lipseşte credinţa (v. 5; Evrei 10.38). Prin istoria poporului în pustiu, Duhul lui Dumnezeu ne dă un trist exemplu despre ceea ce inimile noastre sunt în stare să producă, chiar sub mantaua creştinismului: pofte, idolatrie, cârtiri... El ne avertizează solemn cu privire la ce «răsplată» au aceste roade ale cărnii deşi harul lucrează în favoarea celui credincios. Ori Ispititorul tocmai acest rău, care este activ în noi, caută să-1 facă să se manifeste, prin ofertele lui, ca să ne facă să cădem. Şi aceasta cu siguranţă în momentul când ne-am putea crede pe picioare prin forţe proprii (v. 12). Dar „Dumnezeu este credincios!'': ce încurajare să ne gândim la aceasta! Cunoscându-ne slăbiciunea, El nu-i va permite lui Satan să ne ispitească mai mult decât poate fiecare îndura (vezi Iov 1.12; 2.6).

 El a pregătit înaintea încercării o ieşire victorioasă (v. 13). Să ne sprijinim pe aceste promisiuni de fiecare dată când se prezintă vrăjmaşul. Da, Dumnezeu este credincios!

Hrana ta zilnica!

29 NOIEMBRIE
1 Corinteni 9.1-27
Umflaţi prin darurile şi prin cunoştinţele lor, unii oameni îşi atribuiseră un loc cu greutate în adunarea din Corint. Şi, cum pentru a te ridica singur impune întotdeauna a-i înjosi pe alţii, ei veniseră să conteste autoritatea apostolului, adică pe cea a lui Dumnezeu. Pavel se vede prin aceasta nevoit să-şi justifice slujba şi purtarea. A evangheliza era datoria sa, primită din gura Domnului, iar el nu se împotrivise viziunii cereşti (Fapte 26.17-19). Iudeilor, el le prezenta pe Dumnezeul lui Israel, responsabilitatea lor în respingerea Salvatorului, pe Fiul lui David şi iertarea de păcate (Fapte 13.38...). Celor dintre naţiuni, idolatri, le vorbea despre Dumnezeul unic, plin de răbdare faţă de făptura Lui, căreia îi porunceşte să se pocăiască (Fapte 17.22...). Pavel avea neîncetat înaintea ochilor preţul care avea să încununeze eforturile sale: toate sufletele salvate prin lucrarea sa (1 Tesaloniceni 2.19; Filipeni 4.1). Îndreptat spre ţintă, el aleargă ca un atlet pe stadion, disciplinându-şi cu stricteţe trupul, negândindu-se decât la victorie. Campionul sportiv nu are însă înaintea lui decât o glorie efemeră, lauri care mâine vor fi uscături (v. 25). Alergarea noastră creştină are ca miză o cunună care nu se veştejeşte. Să alergăm fiecare în aşa fel încât s-o câştigăm (v. 24)!

Nevoia Evanghelicilor Romani din Italia

Doamne binecuvinteaza toti romanii din Italia!

Cum să mor bine? Dar cine vrea sa moara...?

Am fost atrasa de titlul acestei predici, ”Cum sa mori bine...?”

Dar cine oare vrea sa moara?

Poate ca unii vor, altii nu...insa  indiferent in ce categorie ne gasim, de murit, cu siguranta vom muri. 

Asa ca e bine sa ascultam aceasta predica, tocmai pentru a invata sa murim bine, nu doar sa traim ”bine”!

Hrana ta zilnica!

28 NOIEMBRIE
1 Corinteni 7.32-40; 8.1-13
A fi fără griji cu privire la lucrurile pământeşti, a avea inima ocupată exclusiv de interesele Domnului, căutând cum să placă Lui, a fi preocupat cu lucrarea pentru El fără distragere — iată avantajul slujitorului lui Dumnezeu care este necăsătorit, în raport cu cel căsătorit!

 Trebuie însă, ca şi Pavel, să fi primit aceasta ca un har.
În capitolul 8, Pavel se ocupă de cărnurile de la măcelărie, adesea oferite pe altarele păgâne înainte de a fi vândute pe piaţă. Pentru mulţi, acestea ridicau probleme de conştiinţa (comp. cu Romani 14). La noi în ţară, această problemă nu mai este de actualitate, însă îndemnurile de aici se aplică în toate cazurile în care riscăm să contrariem (să impresionăm în sens negativ) pe un alt credincios: un frate pentru care a murit Hristos.
Câte lucruri cunoşteau corintenii! „Nu ştiţi că...?” le repetă necontenit apostolul (vezi cap. 6.2,3,9,15,19...). La cîte folosea însă această cunoştinţă? Numai la a se îngâmfa! Şi noi suntem pândiţi de acelaşi pericol, noi, care cunoaştem adesea atâtea adevăruri cu mintea, mai degrabă decît cu inima. Pentru ca cineva să cunoască „cum trebuie să cunoască" este nevoie să-L iubească pe Dumnezeu (v. 3). iubindu-L, să pună în practică ceea ce are privilegiul să ştie (loan 14.21,23).