Hrana ta zilnica!

6 NOIEMBRIE
Romani 9.19-33
În necredinţa lor înverşunată, oamenii îşi permit să-L judece pe Dumnezeu după măsura lor: «In definitiv, pentru că El nu va face decât ceea ce a pretins», spun unii, «de ce anume ne poate trage EI pe noi la răspundere?» (v. 19). «Orice ar face cineva», adaugă ei, «dacă este predestinat, atunci, mai devreme sau mai târziu, tot va fi mântuit; şi, din contră, dacă nu este ales, toate eforturile lui nu-i vor putea schimba în final soarta». Şi, din acest raţionament fals, decurg alte întrebări, cum ar fi:
Nu este nedrept că unii au fost aleşi, iar alţii nu?

 Dacă a cunoscut mai dinainte soarta celor pierduţi, de ce i-a mai creat?
Cum poate un Dumnezeu bun să consacre propria creatură nenorocirii?...
Acest capitol ne învaţă că Dumnezeu n-a pregătit niciun vas spre dezonoare (sau mânie — v. 21). Dimpotrivă, El i-a suportat — şi încă îi mai suportă —„cu multă îndelungă-răbdare" (v. 22). Păcătoşii însă, ei înşişi sunt cei care se pregătese neobosit pentru pierzarea veşnică.
Un lucru este cert, le putem răspunde noi tuturor celor care obiectează: Dumnezeu v-a chemat, pe voi, care aveţi în mâini Cuvântul Său. El a vrut să facă şi din voi un vas al îndurării. Numai refuzul vostru poate împiedica realizarea intenţiei Sale de dragoste (citiţi 1 Timotei 2.4).

Tentatii de copii!

M-am amuzat privind acest videoclip, insa in mintea mea m-am dus cu gandul mai departe.

Inca de mici copiii au in ei acest instinct de a-si insusi ceva fara a le apartine sau mai bine zis chiar daca nu le apartine. Ba mai mult privesc in ei o farama de egoism, fiecare vrea pentru el.Bineinteles videoclipul este foarte amuzant, pot sa zic despre micuti ca sunt "superbi de simpatici", insa vreau sa privim dincolo de acest spectacol superb.

Cine oare ii invata de mici pe copii sa pacatuiasca?
Cine ii invata sa minta, sa fure, sa ascunda lucruri insusite dar fara sa le apartina?
Multi vin si spun...."sunt copii si copiii n-au pacat". Oare? Da, sunt lucruri facute de ei cand sunt mici si pentru care nu pot sa fie judecati inaintea lui Dumnezeu, pentru ca pana la o anumita varsta nu discern, insa pacatul este in fiecare om. Ne nastem in pacat, spune Biblia.
"In pacat m-a zamislit mama mea...", de-aceea in momentul cand incep sa discearna lucrurile, au si ei(copiii) nevoie de pocainta.
Ieri am avut o experienta cu "meine kind". Si-a insusit o "suma infima", 5 lei din portmoneul tatalui si a plecat sa-si ia o inghetata. Intorcandu-ma acasa la o ora la care el nu se astepta, l-am surprins venind de la magazin. Bineinteles ca au inceput sa curga imediat si scuzele, ca si cum pacatul "furtului " nu era suficient mai trebuia sa vina skaraotzki sa-l indemne sa si minta. A compus repede o mica poveste....si bineinteles s-a gandit ca a scapat. Numai ca...pe mine m-a facut mama mai demult decat l-am facut eu pe el.
L-am lasat sa-si spuna povestea, iar apoi am inceput sa-i spun eu adevarata poveste, cu toate ca nu eram acasa la momentul respectiv. Cum era de asteptat, si la el, de-altfel ca si la noi cei mari, probleme cu "recunoasterea"...grea misiune. In fine, dupa ce i-am explicat cum stau lucrurile, dupa 5 minute cu capul plecat si spasit, a venit sa-si ceara iertare si de la tata, si de la mama cu promisiunea ca nu o sa mai faca. La amandoi, pentru ca pe unul..."l-a facut", pe altul "l-a mintit". Bineinteles vorbim de un gest facut de un copil si de o suma infima, insa am stat apoi si m-am gandit..."ce trasaturi obraznice are omul in el”, inca din copilarie!!!

Pacatul poate fi ambalat in multe forme si ambalajul este frumos colorat pe masura varstei. Totul este ambalat  ca sa fie cat mai atragator. Trebuie insa sa stim ca diavolul este obraznic si cu toate ca noi ca parinti ne ferim si fugim de pacat, ne straduim sa tinem o viata curata, iata ca acest lucru nu-l impiedica de a-i momii si de a-i atrage chiar din frageda pruncie.Mai trebuie sa stim ca in functie de modul in care ne ferim noi ca parinti de pacat, la vremea potrivita, cand vor intelege si vor discerne si cei mici vor face la fel.. Daca din pruncie invatam pe copiii nostri ca indiferent de dimensiunea pacatului, fie el sub orice forma, pacatul ramane pacat si el este o incalcare a legilor lui Dumnezeu.
Din pacate aceasta lege este incalcata cu buna stiinta. Sunt lucruri despre care omul stie si cunoaste  ca nu sunt in concordanta cu poruncile date de Dumnezeu, dar pentru asta tot le incalca.
Unii pacatuiesc insa constiinta lor le da semnalul, au remuscari si ii sesizeaza ca nu sunt in regula cu ceea ce au facut si aici intervine cainta si pocainta, altii in schimb pacatuiesc dar n-au nici un fel de remuscare datorita faptului ca constiinta lor este moarta si atunci starea lor se degradeaza pe zi ce trece tot mai mult.
In acest context cred ca este foarte important ca in rugaciunile noastre sa cerem mereu ca Duhul Sfant sa ne dea un cuget curat si o constiinta treaza in permanenta, pentru ca atunci cand suntem tentati sa pacatuim, Duhul Sfant sa trezeasca constinta in noi, si odata trezita ea nu ne va da pace pana nu rezolvam pacatul din viata noastra.

Hrana ta zilnica!

5 NOIEMBRIE
Romani 9.1-18
Capitolele 1-8 ne amintesc de istoria Fiului risipitor: păcatul său se înmulţise, însă harul se înmulţise şi mai mult. îmbrăcat cu haina îndreptăţirii, el nu a devenit argat în casa tatălui său, ci de atunci a început să se bucure cu el din plin de relaţia de fiu (Luca 15.11 -32).
In capitolele 9-11 va fi vorba de fratele mai mare, altfel spus, de poporul iudeu, de privilegiile lui naturale, precum şi de gelozia lui. Asemeni tatălui din parabolă, apostolul dorea să-1 facă pe Israel să înţeleagă ce înseamnă harul suveran; nu este legat de avantaje ereditare. Dintre descendenţii lui Avraam, nu toţi au fost copii ai promisiunii. Esau, de exemplu, acest profan, deşi frate geamăn cu Iacov, n-a putut moşteni binecuvântarea. Şi Dumnezeu a pronunţat cu privire la el acest cuvânt teribil: „pe Esau l-am urât (v. 13). Putem noi să punem la îndoială faptul că dragostea Sa n-a epuizat mai întâi toate resursele? Este îndeajuns să ne gândim la lacrimile Domnului Isus pentru Ierusalimul vinovat (Luca 19.41), durere căreia apostolul îi dă un ecou sfâşietor în versetele noastre (v. 2 şi 3). Repetăm: Nimeni nu are mântuirea asigurată prin drepturile din naştere, ci aceasta este numai prin har. Copii din părinţi creştini, acesta este un avertisment serios pentru voi!

Hrana ta zilnica!

4 NOIEMBRIE

Romani 8.31-39
O asemenea prezentare a gândurilor veşnice ale lui Dumnezeu îl lasă pe cel răscumpărat fără cuvinte. Orice întrebare pe care ar fi putut să şi-o pună din nou şi-a găsit deja răspunsul perfect!

 Dumnezeu este pentru el; ce vrăjmaş s-ar hazarda să-1 atingă iarăşi? 

Dumnezeu îl îndreptăţeşte; cine va îndrăzni de acum să-1 acuze? Singurul care putea să-1 condamne: Hristos, a devenit marele său Mijlocitor! Şi ce ne-ar putea refuza un Dumnezeu care ne-a făcut în Fiul Său cel mai de preţ dintre toate darurile? El ne va dărui „toate împreună cu El" (v. 32). Da, inclusiv încercări, dacă trebuie (v. 28). Ar părea că încercările tind mai degrabă să ne despartă de dragostea Domnului Hristos, producând în noi murmure sau descurajare. Dimpotrivă! „toate lucrurile" ne ajută să experimentăm această dragoste pe care n-am fi putut-o cunoaşte altfel. Oricare ar fi forma încercării: necaz, strâmtorare, persecuţie..., în fiecare dintre ele, harul variat al Domnului găseşte modalităţi speciale pentru a se exprima: sprijin, mângâiere, afecţiune, înţelegere perfectă... La fiecare suferinţă va răspunde o formă personală a dragostei Sale. Iar când se va sfârşi pentru totdeauna cu pământul şi cu necazurile lui, vom rămâne pentru eternitate obiectele dragostei lui Dumnezeu.

Aleg nu doar sa cred...ci sa ma si incred!

Citesc o cate acum scrisa de Natanel Costea.Cartea este si sub forma de CD, il am si in acest format si e foarte util celor care calatoresc pe distante mari, insa pentru mine care circul pe distante scurte nu este recomandat deoarece pierd fierul. Asa ca am luat cartea in mana si am pornit in aceasta calatorie de 40 de ani si 40 de zile.

Pe masura ce incep sa citesc in ea, constat cu stupoare ca am multe lucruri in viata mea cu ”minus”

Cartea incepe cu acest mare ”minus” al meu, ”CREDINTA”. 

Oare chiar cred pe deplin in EL?

Cunosc Scriptura, cunosc ceea ce imi cere Domnul dar cum se face ca nu reusesc sa pun in practica acest lucru? La nivel declarativ, toti (ma refer crestinii)credem in Isus, insa a crede in El inseamna sa ma si incred. Daca a promis ca se va ingrijii de toate nevoile mele....oare de ce nu-L cred? De ce ma ingrijorez ce voi face maine, sau peste o saptamana? 

De ce in momentele de criza din viata mea...incep sa ma scufund?

Cred ca nu intamplator am luat azi din biblioteca cartea acesta.... 

...la urma urmei, ce as putea face in aceste situatii decat sa aleg sa ma incred pe deplin!

Si cred ca nu vreau doar o credinta cat un graunte de mustar, vreau mai mult...

O singura urma!

Am avut un vis in noaptea de Craciun.
Mergeam pe o plaja iar Dumnezeu
pasea alaturi de mine,
pasii ni se imprimau pe nisip,
lasind o urma dubla:
una era a mea, cealalta a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea
ca fiecare din pasii nostri
reprezentau o zi din viata mea.
M-am oprit ca sa privesc in urma.
Si am revazut toti pasii
care se pierdeau in departare.
Dar am observat ca in unele locuri
in loc de doua urme
nu mai era decit una singura...
Am revazut filmul vietii mele.
Ce surpriza!
Locurile in care nu se vedea
decit o singura urma
au corespuns cu zilele cele mai intunecate
ale existentei mele:
zile de neliniste si de rea-vointa,
zile de egoism sau de proasta dispozitie,
zile de incercari si de indoiala,
zile de nesuportat...
Zile in care eu fusesem de nesuportat.
Si atunci intorcindu-ma spre Domnul
am indraznit sa-i reprosez:
-Totusi ne-ai promis ca vei fi cu noi
in toate zilele!
De ce nu ti-ai tinut promisiunea?
De ce m-ai lasat singur
in cele mai grele momente din viata,
in zilele cind aveam cea mai mare nevoie
de Tine?

Iar Domnul mi-a raspuns:
-Dragul meu, zilele pentru care n-ai vazut
decit o singura urma de pasi pe nisip
sunt zilele in care te-am purtat pe brate..

No comment!

Prea multe sunt de zis, de vazut si cred ca nu are sens sa fac acest lucru aici pe blog.

 Comentariile sunt impartite, pro si contra. Imaginile si reportajul de mai jos ne va ajuta sa ne clarificam unele lucruri in mintea noastra.

De citit AICI

Hrana ta zilnica!

3 NOIEMBRIE
Romani 8.22-30
Pe acest pământ, pângărit prin păcat, domnesc nedreptatea, suferinţa şi teama. Omul a supus întreaga creaţie, astăzi inclusiv cosmosul, în serviciul deşertăciunii (v. 20) şi al stricăciunii (v. 21).

Suspinele tuturor celor asupriţi se înalţă către Marele Judecător (Plângeri 3.34-36). Noi înşine de asemenea suspinăm în „trupul smereniei noastre" (Filipeni 3.21). Resimţim oboseala atât din cauza păcatului din jurul nostru, cât şi, în plus, din cauza păcatului pe care trebuie să-1 judecăm necontenit în noi înşine (v. 13). Slăbiciunea noastră este mare: nu ştim nici cum să ne rugăm, nici ce să cerem. Dar Duhul are şi această menire, de a mijloci pentru noi într-un limbaj pe care Dumnezeu îl înţelege (v. 27). Noi nu cunoaştem nicidecum mai bine ce este bun pentru noi. Însă versetul 28 ne spune că tot ceea ce vine a fost pregătit de Dumnezeu şi în final se înscrie în „hotărârea Sa", căreia Hristos îi este centrul. Căci, pentru a-I da Fiului Său însoţitori în glorie, Dumnezeu a cunoscut mai dinainte, a predestinat, a chemat, a îndreptăţit şi a glorificat aceste fiinţe, odinioară mizerabile şi pierdute, pe care acum le pregăteşte pentru a răspunde chemării cereşti (v. 29). Ce minunat lanţ al gândurilor divine, care leagă veşnicia trecută de veşnicia viitoare şi dă sens clipei de faţă!