Puterea de a birui, privind doar la rasplatire!

Zi de zi vedem si auzim atatea vesti care toate parca au acelasi scop, acela de a ne infricosa si a ne face sa ne pierdem credinta. 

Intr-adevar traim vremuri cat se poate de rele, viitorul este atat de nesigur, insa  este trist faptul ca multi dintre noi,  chiar dintre crestini, am uitat ca in ciuda viitorului nesigur, noi avem un viitor si o nadejde binecuvantata.Oare, uitam sau nu stim? 

Indiferent care motiv ar fi, asta inseamna ca sunt absenti in trup.

 Ori a fi absent in trup pentru un crestin  inseamna sa fii acasa cu Domnul.

Nu asteptam noi oare sa domnim cu Isus?

Profetul Daniel in cap.7 spune:

"Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta!”

Nu suntem noi oare poporul Lui?

Oare vremurile pe care le traim au puterea asa mare, incat sa faca prizonierii acestei lumi?

Suntem atentionati si mustrati de multe ori, insa nu de fiecare acceptam mustrarea, ba poate ne simtim si ofensati, lezati, pentru ca nu ne place sa primim mustrarea.

Bine ar fi daca am  facem si noi ca Moise, daca am socoti ocara lui Hristos ca pe o mare bogatie, refuzand placerile pacatului de o clipa.

Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.  

 El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.

Ma rog ca Domnul sa ne ajute sa nu ne pierdem nici credinta si nici vointa de a lupta pe cale.
Cuvantul Sau sa ne reimprospateze credinta noastra care este asa slaba uneori si cedeaza, deznadajduind in fata problemelor.

Nici un munte nu este prea mare ca sa nu-l putem muta daca avem un gram de credinta, macar cat un graunte de mustar.

Trebuie sa credem promisiunile Lui pana la capat. A promis ca nu ne va lasa cu niciun chip, si asa va face!

Daca oamenii isi incalca promisiunea, Domnul nu o va face, pentru ca El este un Dumnezeu Sfant.

Doamne, nu ingadui sa  pierdem credinta niciunul din noi!

Dumnezeu sa va binecuvinteze!

Hrana ta zilnica!

7 DECEMBRIE
Marcu 7.1-16
Fariseii erau geloşi pe succesul Domnului asupra mulţimilor, dar, temându-se de acestea, nu îndrăzneau să-L înfrunte direct. Atunci îi acuză pe ucenici, cum mai făcuseră deja în cap. 2.24. Pentru aceşti ipocriţi, curăţia exterioară avea o importanţă cu atât mai mare, cu cât erau mai puţin preocupaţi de curăţia conştiinţei. În acelaşi fel, religia fără sfinţenie convine de minune inimii fireşti. Fariseii se îngrijeau de aprobarea oamenilor şi nu le păsa deloc de cea a lui Dumnezeu.
Spre deosebire de ei, scopul credincioşilor este întâi de toate a plăcea Domnului (vezi Galateni 1.10). Şi cum El priveşte la inimă, aceasta ne va determina să facem cu atenţie „curăţenia" interioară, altfel spus, să ne judecăm gândurile, motivaţiile şi intenţiile în lumina Cuvântului care dă la iveală chiar şi cea mai mică pată.
Isus le arată acestor farisei că tradiţia lor ajunge chiar să contravină poruncile divine, şi aceasta într-un caz atât de izbitor, cel al consideraţiei şi al respectului datorat părinţilor. 

Insistăm asupra pericolului tradiţiei. 

A face un lucru doar „pentru că aşa s-a făcut dintotdeauna" înlătură orice valorificare a unui drept şi ne poate rătăci într-un mod grav. Noi trebuie întotdeauna să ne informăm cu privire la ceea ce spune Scriptura.

Hrana ta zilnica!

6 DECEMBRIE
Marcu 6.45-56
La cea dintâi traversare a lacului (cap. 4.35-41), Domnul Se afla cu ucenicii Săi, chiar dacă dormea în corabie. Aici, credinţa celor doisprezece este supusă la o probă şi mai grea, deoarece învăţătorul nu Se mai află cu ei. El a urcat pe munte să Se roage, în timp ce aceştia, singuri în noapte, luptă cu vântul şi cu valurile. Ei L-au pierdut pe Isus din vedere, însă El, detaliu remarcabil, îi vede pe marea agitată (v. 48). Şi El vine la ei spre sfârşitul nopţii (citiţi Iov 9.8). Cât de puţin sunt ei pregătiţi să-L întâmpine! Atunci, printr-un cuvânt, El Se face recunoscut şi îi încurajează: îndrăzniţi; Eu sunt; nu vă temeţi" (v. 50; Isaia 43.2). Câţi credincioşi, trecând prin încercare, ajunşi la capătul puterilor şi pierzându-şi curajul, n-au putut auzi astfel vocea cunoscută a Domnului, aducându-le: aminte de prezenţa şi de dragostea Sa!
Acostând în ţinutul Ghenezaretului, Domnul Isus este întâmpinat de nerăbdarea de a face multe minuni. Câtă deosebire faţă de începutul capitolului (v. 5,6)! «A-L recunoaşte pe Isus precum au făcut aceşti oameni (chiar după o perioadă în care El le-a fost necunoscut) şi a-L primi este suficient pentru a fi beneficiarii unor comori infinite ale harului Său, întotdeauna la dispoziţia credinţei»

"Il iubim pe Isus", au spus patru copii inainte de a fi decapitati!

Bagdad, Irak – Patru copii irakieni au declarat foarte ferm dragostea lor pentru Isus chiar în fața morții când musulmanii din țară au atacat recent și au cerut ca aceștia să se convertească la islam.

Andrew White, capelan al Bisericii Anglicane din Bagdad, a povestit într-o filmare recentă despre persecuțiile cu care se confruntă creștinii din țara lui și despre curajul copiilor care au stat hotărâți în credința lor în ciuda consecințelor.

„Gruparea islamistă ISIS s-a întors spre patru copii și le-a zis: „Spuneți cuvintele care să arate că îl veți urma pe Mohamed”, a explicat White. „Copiii, toți sub 15 ani, au spus: „Nu, noi îl iubim pe Yesua (numele irakian pentru Isus). Noi L-am iubit întotdeauna pe Yesua, întotdeauna L-am urmat pe Yesua. Yesua a fost mereu cu noi.” Musulmanii le-au cerut din nou copiilor să spună că îl vor urma pe Mohamed.  „Spuneți cuvintele !” Copiii au zis: „Nu putem.” Bărbații au decapitat apoi copiii. Le-au tăiat capetele”, a declarat White, vizibil mișcat de cele întâmplate și abia reușind să-și stăpânească lacrimile.

 Continuarea AICI

Marturisirea unui preot!

Charles Chiniqui (1809-1899) a fost preot timp de douăzeci şi cinci de ani şi a mărturisit cu sinceritate că şi-a iubit biserica. Iată ce a declarat acest preot:

„Mi-aş fi vărsat ultimele picături de sânge pentru biserica mea şi de o mie de ori mi-aş fi dat viaţa, ca să-i extind puterea pe întreg continentul american şi în întreaga lume. În Montreal (Canada) este o catedrală minunată, în care încap 15.000 de oameni. Acolo am predicat deseori. Într-o zi, episcopul m-a rugat să vorbesc despre fecioara Maria. Le-am spus oamenilor ceea ce pe vremea aceea consideram că este adevărat şi ceea ce preoţii predicau pretutindeni: «Prietenii mei dragi, noi toţi suntem păcătoşi, noi am jignit pe marele şi puternicul Împărat, pe Împăratul împăraţilor! Să mergem noi înşine oare cu mâinile pline de nelegiuire la Dumnezeu şi să-L rugăm pentru iertare? Nu! Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, noi o avem pe Maria, mama lui Isus, la dreapta Sa! Niciodată El nu i-a lăsat vreo rugăminte neîmplinită, atunci când El a fost pe pământ, iar ea L-a rugat ceva. Niciodată El n-a respins-o pe mama Sa. Să aducem rugăciunile noastre la mama Lui, şi ea se va ruga pentru noi.»“

„În aceeaşi zi, mai târziu, mi-am deschis Biblia. Am citit versetele: « …Iată mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă»

 (Testul din Matei 12.46-50 se poate compara cu Marcu 3.31-35 şi Luca 8.19-21).

Pe parcursul serii, o voce îmi zicea: «Chiniqui, tu ai minţit azi-dimineaţă. Tu ai predicat împotriva Sfintei Scripturi atunci când ai spus că Maria are putere să primească de la Isus tot ce vrea ea.» M-am rugat. A doua zi dimineaţa m-am dus la episcopul meu şi l-am rugat să-mi permită să-i pun întrebări.“

– Domnule episcop, cine a murit pe cruce pentru dumneavoastră şi pentru mine?

– Isus Hristos, a răspuns episcopul.

– Şi cine Şi-a vărsat sângele pentru vina dumneavoastră şi a mea, Maria sau Isus?

– Isus Hristos.

– Cât timp a trăit Maria pe pământ, a venit vreun păcătos la ea ca să fie mântuit?

– Nu.

– Au venit păcătoşi la Isus ca să fie mântuiţi?

– Da, au venit mulţi.

 – A respins Isus pe păcătoşi?

– Niciodată.

– Ştiţi dumneavoastră că Isus le-a spus păcătoşilor: Mergeţi la Maria şi ea vă va mântui?

– Nu.

– Vă aduceţi aminte că Isus le-a spus păcătoşilor: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă“?

– Da, El a spus aceste cuvinte.

– Şi-a retras El vreodată aceste cuvinte?

– Nu.

– Isus şi Maria sunt acum în cer. Domnule episcop, puteţi dumneavoastră să-mi arătaţi din Scriptură că Isus Şi-a pierdut dorinţa şi puterea Sa de a salva pe păcătoşi şi a dat-o Mariei?

– Nu.

– Atunci de ce invităm pe sărmanii păcătoşi să vină la Maria, dacă ea, aşa cum aţi mărturisit dumneavoastră, nu are puterea, harul, dragostea şi compasiunea faţă de păcătoşi aşa cum le are Isus?

Sărmanul episcop nu a mai putut să-mi răspundă. Eu însumi nu eram convertit, căci erau încă multe legături care mă ţineau strâns legat de religie.

„Ce s-a întâmplat mai departe? Am devenit un preot renumit, însă în interiorul meu nu aveam pace, căci nu eram sigur de mântuirea mea. Aveam impresia că Dumnezeu este departe de mine, şi totuşi El era foarte aproape.

Într-o zi mi-a venit gândul: «Tu ai evanghelia, citeşte-o şi vei primi lumină.» Pe genunchi şi cu mâini tremurânde am deschis Biblia. Ochii mi-au căzut pe versetul: «Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi dar robi oamenilor.» Prin aceste cuvinte a venit lumina lui Dumnezeu în viaţa mea şi pentru prima dată am văzut marea taină a mântuirii. Mi-am zis: «Isus m-a cumpărat. Atunci El m-a şi mântuit. Eu nu voi fi mântuit prin faptul că merg la Maria. Eu nu voi fi mântuit prin purgatoriu, spovedanii sau exerciţii de căinţă. 

Eu sunt mântuit numai prin Isus Hristos.»

Când duminică dimineaţa oamenii au venit la biserică, nu le-am predicat despre Maria sau despre sfinţi, ci tuturor celor prezenţi în marea biserică le-am prezentat DARUL lui Dumnezeu: Isus Hristos şi iertarea păcatelor, viaţa veşnică numai prin credinţa în Isus Mântuitorul.“

                                 preluat din "Samanta buna"

Vaduva din Sarepta!

Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel:
„Scoală-te, du-te la Sarepta, care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.”

Ilie s-a sculat şi s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetăţii, acolo era o femeie văduvă care strângea lemne. El a chemat-o şi a zis: „Du-te şi adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas, ca să beau.”
Pe când se ducea ea să-i aducă, a chemat-o din nou şi a zis: „Adu-mi, te rog, şi o bucată de pâine în mâna ta.”
Şi ea a răspuns: „Viu este Domnul Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, n-am decât un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un ulcior. Şi iată, strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri.”
Ilie i-a zis: „Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai, pregăteşte-mi întâi mie, cu untdelemnul şi făina aceea, o mică turtă şi adu-mi-o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău.
Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Făina din oală nu va scădea, şi untdelemnul din ulcior nu se va împuţina până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului.”

Ea s-a dus şi a făcut după cuvântul lui Ilie. Şi multă vreme a avut ce să mănânce, ea şi familia ei şi Ilie.
Făina din oală n-a scăzut, şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie.

I Imparati 17:8-16 

Ma intreb ce mare credinta trebuie sa fi avut aceasta femeie? 

Cati oare am face acest gest pe care l-a facut ea?

 Eu una recunosc sincer ca nu as fi fost in stare sa fac acest lucru. Sa am doar putina mancare, sa am un copil langa mine si putinul care il am sa vina cineva sa-mi spuna  sa il dau lui, fiind constienta ca viata copilului meu depinde de aceea mancare...cam greu sa cred ca as fi facut acest lucru.

Vaduva aceasta a facut! Desi erau multe vaduve in tot tinutul Sidonului, insa doar una a fost in stare sa faca ceea ce i s-a cerut, de-aceea despre lucrul acesta se vorbeste si astazi.

Oare nu au fost oameni mai bogati care aveau bucate mai alese?

Oare nu putea Dumnezeu sa-i pregateasca lui Ilie o masa copioasa la masa unui instarit?

Doar o turta i-a pregatit?

Da! Asa cum undelemnul si faina s-au inmultit in casa vaduvei, tot asa si turta aceea a fost cea mai copioasa masa pentru Ilie.Dumnezeu are nevoie de oameni ca si ei. N-are nevoie nici de banii mei, nici de averea ta, are nevoie de ascultarea noastra.

Dumnezeu nu i-a cerut vaduvei sa-i taie un vitel si sa-i faca friptura lui Ilie. Nu a cerut ceea ce nu avea, ci  a cerut din ceea ce avea ea, un pumn de faina si un strop de undelemn.

Dumnezeu nu-mi cere sa ajut un om cu 1000 de euro, daca stie ca eu am doar 50, insa imi cere ca din acei 50 sa dau si celui care se afla in mare nevoie. Ori aici e problema! Gandim ca avem prea putin pentru a da si altuia, de-aceea nu avem nici noi.

Cand avem de toate, cand financiar o ducem bine sau sa folosesc o alta expresie, "cand suntem pe val", asa usor este sa-l auzim pe Dumnezeu, insa in situatii de criza tare greu ne deschidem urechea pentru a auzi vocea Domnului. 

Vaduva aceasta era in mare criza, insa inainte de a veni Ilie, ea deja a dat ascultare acelui glas care venea din partea  lui Dumnezeu, "iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească".

 Dumnezeu ne vorbeste prin diferite metode, trebuie doar sa auzim soapta Lui.

Suntem noi gata sa dam din ceea ce avem?

E un moment prielnic aceasta perioada pentru asemenea gesturi, insa nu numai luna decembrie trebuie sa fim darnici, ci in orice moment si in orice situatie care ni se iveste.

Doamne, ajuta-ne sa fim gata a deveni si noi "o vaduva din Sarepta" , gata a asculta glasul Tau!

  

Rick Warren cere unificarea crestinilor cu catolicii!

 Si cum totul nu se opreste aici, iata un nou semn ca Domnul este aproape!

Într-o nouă filmare, liderul unei mega-biserici și autorul celebrei cărți „Viața condusă de scopuri”, Rick Warren, cere creștinilor să se unească cu romano-catolicii și cu „Papa Francis”, la care Warren face referire ca fiind „Părintele Sfânt”.  Aceasta este o mișcare care îngrijorează creștinii din toată lumea și care a rezultat în a i se cere lui Warren să se pocăiască.

Warren a făcut aceste declarații după ce a vizitat Vaticanul luna trecută, unde a vorbit la o conferință înterconfesională.

„Avem mai multe în comun, decât ceea ce ne desparte”, a declarat Warren într-o filmare video, ce durează 2 minute. „Cu toții credem în Trinitate, în Biblie, în înviere, în salvarea prin Isus Hristos. Acestea sunt chestiuni importante”, a adăugat acesta, vorbind despre diferite confesiuni în cadrul creștinismului, dintre care a inclus si romano-catolicismul.

 citeste mai multe pe:http://www.stiricrestine.ro/

Hrana ta zilnica!

5 DECEMBRIE
Marcu 6.30-44
Apostolii care se reîntorc aproape de Domnul sunt foarte preocupaţi cu ceea ce au făcut şi grăbiţi să Ii istorisească, dar învăţătorul ştie că acum ei au nevoie de puţină odihnă şi de aceea le pregăteşte un moment „deoparte" cu El. Noi, care invocăm adesea cu atâta uşurătate nevoia de a ne destinde, să privim la câteva din condiţiile în care ucenicii gustă această odihnă:
1) urmează după o lucrare pentru Domnul;
2) nu poate fi vorba decât de puţină odihnă, pentru că pământul nici n-ar fi în stare să ofere una durabilă

 (vezi Mica 2.10);
3) este luată departe de lume, şi nu în distracţiile pe care aceasta le poate oferi;
4) odihna este un prilej de bucurie doar alături de Domnul.
Odihnă de scurtă durată, într-adevăr, pentru că deja mulţimile se strâng! 

Domnul Isus le va hrăni sufletele, apoi trupurile (Matei 4.4); dar, mai întâi, îşi pune ucenicii la încercare. Aceştia veneau să-I istorisească tot ceea ce împliniseră. Ei bine, era momentul de a-şi dovedi capacitatea lor, în loc să-i trimită pe aceşti oameni. „Daţi-le voi să mănânce" (v. 37), le spune Domnul, pentru a-i face să realizeze că orice putere vine de la El. În acelaşi timp, El îi asociază, prin har, gestului Său de bunătate. Înţelepciune, putere, dragoste: încă o dată vedem strălucind împreună aceste caractere ale Robului desăvârşit.