Zidul despartirii!

Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!

Isaia 59:1-2 

 Mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă strigatul si rugaciunea noastra, si totusi...multe din rugaciunile noastre nu-si gasesc raspunsul. Sunt convinsa ca de foarte multe ori ne-am intrebat, "de ce"?

Multe ar putea fi cauzele pentru care intarzie raspunsul Domnului, insa una din cauzele pentru care nu primim raspuns, putem fi chiar "noi".

Isaia spune ca, nu Dumnezeu este Cel care nu aude sau nu poate, ci noi, pacatele noastre pun un zid de despartire intre noi si El. Cu alte cuvinte exista un zid care ne separa.Acum nu trebuie sa fim mari constructori sa stim ca un zid se ridica caramida, cu caramida. Zidul despartirii dintre noi si Dumnezeu, este zidul pe care l-am construit chiar noi. Insa nici un zid nu se ridica peste noapte, ci caramida, cu caramida. La fel am construit si zidul din pacate, pacat peste pacat.

Dar unde a inceput constructia acestui zid? Ne-am pus intrebarea fiecare?

Cu siguranta cand am pus "prima caramida a pacatului", nu ne-am gandit nici o clipa ca din ea se va ridica un zid, insa ca-n fiecare constructie este greu doar inceputul.

Nici Adam si Eva nu s-au gandit ca simpla muscatura dintr-un fruct, va aduce asemenea dezastru. La urma,  urmei, nu era decat un fruct, insa nu fructul in sine a fost pacat, ci neascultarea fata de porunca Domnului. 

Acel pacat a fost prima caramida prin care creatia lui Dumnezeu a inceput sa construiasca zidul despartirii.

In urma cu doua zile am avut parte de o discutie de cateva ore cu mezinul meu, Robert.

Bineinteles totul a plecat de la o fapta aparent minora si as putea spune chiar banala, dar pentru ca nu a avut taria sa recunoasca, a incercat cumva cosmetizarea faptei, adica salvarea lui, insa printr-o minciuna. Bineinteles ca a urmat o intreaga discutie, care de-a dreptul este demna de un roman. Cert este ca la un moment dat, era foarte suparat pe Adam si Eva, ca datorita pacatului lor, si noi suntem, supusi azi pacatului.Ca si cum, Adam si Eva sunt de vina ca el a mintit.

Bineinteles c-am incercat sa-l fac sa inteleaga ca nu Adam este de vina ca el a mintit, ci este alegerea lui. Nimeni nu l-a fortat, ci de buna voie a facut acest lucru. Dumnezeu ne-a lasat liberi sa alegem.

 Chiar daca prin ei a intrat pentru prima data pacatul in lume, astazi noi suntem mult mai binecuvantati ca Adam si Eva, prin faptul ca Sangele Domnului Isus ne poate spala aceste pacate.Este minunat sa stim ca, 

"si daca am pacatuit, Isus este Mijlocitor intre noi si Dumnezeu".

"Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi".

1 Ioan 2:1-2 

 Chiar daca, fara sa constientizam, ca zi de zi lucram ca zidul despartirii noastre de Dumnezeu, este timpul sa ne oprim.Sa nu mai punem caramida, peste caramida, pentru ca zidul va deveni atat de mare, atat de gros, incat Dumnezeu nu va mai auzi strigatul nostru. Rugaciunile noastre nu mai au puterea de a strapunge acest zid. Oricat am striga, oricat am cere ajutorul, pacatele noastre stau ca o bariera intre noi si Dumnezeu.

Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.

Iacov 5:16  

Dumnezeu raspunde, ofera ajutorul, insa depinde de noi daca intr-adevar dorim acest lucru.

Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele.

Ps.40:1

Hrana ta zilnica!

17 OCTOMBRIE
Ieremia 35.12-19
Fiii lui Recab ar fi putut motiva cu uşurinţă că, de vreme ce se scurseseră mai bine de două sute cincizeci de ani de când strămoşul lor le dăduse acele învăţături, ele nu mai erau de actualitate, ei trebuind să trăiască în spiritul epocii, sau că un comportament exterior nu are valoare, importantă fiind numai starea de inimă. Mulţi invocă astăzi asemenea pretexte, cu scopul de «a lărgi» calea. Dumnezeu însuşi găseşte plăcere în a remarca cum „fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, au împlinit porunca tatălui lor" (v. 16). Din generaţie în generaţie, ei au respectat cu hotărâre linia de comportament trasată de înaintaşul lor, fără a face caz de aceasta (deşi, cu siguranţă, nu fără ruşine şi nu fără suferinţă). Sub domniile cele mai odioase, ale lui Ahaz, Manase şi Amon, ei se număraseră printre credincioşii ascunşi, pe care Domnul îi cunoştea, asemeni celor şapte mii din vremea lui Ilie (1 Impăraţi 19.18). 

Noi n-am fi ştiut nimic despre această familie, dacă Dumnezeu n-ar fi dorit s-o folosească pentru a da o mărturie publică în întreg Iuda. Aşa cum exemplul recabiţilor scotea atunci în evidenţă neascultarea poporului din Ierusalim... tot aşa, astăzi, modul de viaţă al creştinilor ar trebui, prin contrast, să condamne o lume răzvrătită împotriva lui Dumnezeu şi să se adreseze conştiinţei ei.

Daca trebuie sa pleci....unde mergi?

Zilele trecute apucasem sa citesc despre un tanar care murise intr-un accident.

Accesand un site de stiri locale si fiind vorba de un accident cu bicicleta am accesat stirea. Era vorba despre un baiat de 23 de ani care murise chiar in satul sau natal. Fiind in vizita la prietena sa, primise un telefon sa mearga acasa, pentru ca tocmai sosise tatal sau care era plecat la munca in Germania.Dupa numai cateva sute de metri de la casa prietenei sale, remorca unui camion l-a agatat si a trecut peste el. Dus de urgenta la spital, tanarul nu a mai rezistat si a murit.

A plecat cu dorinta de a-si revedea tatal, insa nu a mai apucat.

Traim intr-un ritm atat de alert si toti suntem intr-o miscare continua. Miscare continua atat aici pe pamant, dar si in calatoria noastra spre Tara Cereasca.Aceasta intamplare trista a acestui tanar ne-arata inca o data ca,  nimeni nu ne cunoastem ceasul plecarii de pe pamant. Sunt convinsa ca i-au trecut o multime de ganduri acestui baiat, si-a facut o multime de vise, dar cu siguranta nu i-a trecut in cap acest lucru ca, nu va ajunge sa-si intalneasca tatal.

Viata in sine este trecatoare si uneori este ca un fulger pentru unii.

Isaia spune: „Orice făptură este ca iarba, şi toată strălucirea ei, ca floarea de pe câmp".

Orice faptura..! Ori aici intra si tineri si varstnici.

Intrebarea este: cum plecam? Unde ajungem?

Uneori tinerii spun: mai este timp.

Batranii spun: ...prea tarziu.

Ori nimeni nu este nici prea tanar si nici prea batran pentru a se impaca cu Dumnezeu. 

La fiecare colt suntem panditi si se pot intampla atatea lucruri care ne pot curma viata, insa atunci cand doresti sa-L intalnesti pe  Dumnezeul Tau, prea putin mai conteaza cand se intampla.

Dragul meu, daca Domnul Isus iti spune ca trebuie sa-ti inchei socotelile aici pe pamant, esti pregatit?

Duminica dimineata la Biserica Penticostala Elim in jur de 50 de persoane, tineri si varstnici vor declara public, in apa botezului ca sunt pregatiti pentru a-L intalni pe Dumnezeu.

Nu vrei sa spui si tu acest lucru?

Hrana ta zilnica!

16 OCTOMBRIE
Ieremia 35.1-11
De astă dată, Ieremia are înaintea lui o slujbă care se va arăta foarte încurajatoare: Dumnezeu 1-a împuternicit să invite membrii familiei recabiţilor în Casa Domnului, pentru a-i pune la încercare. Aveau ei să bea din vinul pe care li-1 va turna profetul? Cu fermitate, aceşti oameni refuză paharele care le sunt oferite şi fac cunoscut şi motivul refuzului: ca adevăraţi nazirei, ei sunt dedicaţi abţinerii de la ceea ce ilustrează bucuriile lumii (Numeri 6.1-3). Mai mult, înţelegând caracterul de străini pe un pământ pe care se aflau doar în călătorie (sf. v. 7), ei nu au semănat, nici nu şi-au construit case, ci au locuit doar în corturi. Tot acest mod de viaţă, afirmă ei, le fusese poruncit de strămoşul lor, Ionadab, acel om credincios care, după cum ne arată 2 Impăraţi 10.15..., luase cu hotărâre poziţie pentru Domnul.
Mulţi dintre noi au avut părinţi sau bunici care i-au învăţat, chiar dacă nu au înţeles întotdeauna, ce este despărţirea de lumea în care creştinul este un străin, ca şi Domnul lui. Mai mult ca oricând, această despărţire trebuie realizată în ajunul venirii Lui (Apocalipsa 22.11,12), însă El nu ne invită să ne abţinem de la bucuriile lumii fără ca mai întâi să avem în El „o bucurie de nespus şi glorioasă (lit: glorificată)" (1 Petru 1.8).

Ziua de ieri am mai invatat ceva!

Dupa cateva zile in care, din pacate nu am reusit sa scriu decat foarte putin pe blog, am sperat ca macar astazi sa pot scrie de la birou, insa ...nu am sanse, ptr. ca este aproape ora plecarii si iarasi nu am scris.

Dar ca si o concluzie a zilei de ieri (pentru mine), nu pot decat sa spun ca am un Dumnezeu MARET, si cred ca fiecare din noi Il putem avea ca Domn al nostru personal.

Atunci cand Dumnezeu vrea sa  dea izbanda in viata noastra, indiferent cat de mari sunt obstacolele, indiferent cat de multe sunt piedicile, indiferent de ce iti sta in cale, toate pier.

Cand ceri Domnului ajutorul in mod special in cauza care iti sta in fata, doar privesti cu ochii rezolvarea tuturor lucrurilor. Asta am vazut eu ieri.

Ceea ce nu am putut rezolva in 5 ani, am reusit ieri intr-o ora.

Trist insa, ca mi-au trebuit  5 ani sa inteleg ca rezolvarea unei probleme se face DOAR atunci cand aduci cauza in mod special inaintea Domnului. Nu pot spune ca nu m-am rugat in acesti ani, insa nu anume si nu "numita" cauza in mod special. Parea o cauza atat de minora, chiar...minora, si credeam ca daca cer Domnului ajutorul "la modul general" se va rezolva, insa Dumnezeu mi-a aratat ca indiferent cat de minora este, fara EL, sansele sunt "ZERO". Si mai ales ca fara rezolvarea aceea "minora", nu puteam duce la finish rezolvarea  problemei. Ieri am vazut pasii Domnului inainte mea, deschizand toate usile, am vazut cum aceeasi oameni care de 5 ani incoace erau inabordabili, ieri au fost doar un zambet, foarte draguti si chiar extraordinari de amabili si binevoitori in a-mi rezolva problema.

 Eu insumi, am admirat si am glorificat puterea lui Dumnezeu.

 Mergeam pe strada si-I spuneam Domnului cat este de maret si de puternic!

Nu pot decat sa-I multumesc si sa Ii dau slava.

 Ziua de ieri am mai invatat ceva!

Hrana ta zilnica!

15 OCTOMBRIE
Ieremia 34.1-22
În timpul asedierii Ierusalimului, Domnul îi dă lui Ieremia misiunea transmiterii unui mesaj personal către împăratul Zedechia (v. 2-6), fără-ndoială, celui la care face referire v. 3 din cap. 32. Dumnezeu îi promite împăratului că-1 cruţă şi că va avea parte de o moarte paşnică („în pace"). Din v. 8,9 aflăm că intenţiile împăratului nu fuseseră rele; el chiar era animat de o oarecare bunăvoinţă faţă de Ieremia (cap. 38.10,16), dar îi lipsea cu desăvârşire tăria de caracter. Nu avea puterea pe care credinţa i-o va da lui Neemia într-o situaţie similară (vezi Neemia 5).
După ce a decretat punerea în libertate a tuturor robilor evrei, Zedechia nu este în stare să respecte mult timp această hotărâre. Atunci Domnul îi aduce aminte care sunt, în această privinţă, instrucţiunile clare ale legii, de care părinţii lui nu ţinuseră deloc cont. Şi noi ne amintim de învăţăturile cu privire la robul care, din dragoste, nu voia să fie eliberat, frumos antetip al Domnului Isus (Exod 21.2-6).
Dumnezeu urma să Se folosească de acţiunea răutăcioasă a acestor oameni, pentru a le ilustra pedeapsa care-i aştepta. El va acţiona asemeni lor, altfel spus, retrăgăndu-le libertatea pe care le-o dăruise odinioară şi aservindu-i împăratului Babilonului (Luca 6.38).

Hrana ta zilnica!

14 OCTOMBRIE
Ieremia 33.1-26
Încă o dată Domnul Se adresează slujitorului Său aflat în închisoare, pentru că din nou are revelaţii preţioase pe care să i le facă, invitându-1 totodată să se roage pentru a le obţine (v. 3; Amos 3.7). Dumnezeu este întotdeauna dispus să ne înveţe lucruri mari şi ascunse, pe care nu le cunoaştem, dar mai întâi ne invită să I le cerem.
Ieremia urmează să audă vorbindu-i-se despre subiectul cel mai scump inimii lui: restaurarea poporului, după dezastrul ce se va abate asupra lui. În unele regiuni, în care pământul este arid, există sate întregi părăsite, ca urmare a depopulării zonelor rurale. Cu greu găseşti privelişti mai lugubre ... Cu cât mai sinistră trebuie să fi fost dezolarea unei cetăţi precum Ierusalimul, devastat şi ars după exilul locuitorilor ei! (v. 10; vezi Neemia 2.13,14). Promisiunile lui Dumnezeu sunt însă categorice: bucuria şi viaţa vor umple din nou oraşul. 

Acestuia i se va da un nume nou: „Domnul, Dreptatea noastră" (v. 16), care ne aminteşte că nimeni nu va intra în cetatea cerească pe temeiul propriei lui dreptăţi. Totul se va baza acolo pe dreptatea lui Hristos. 

De asemeni, cele două familii prin care erau asigurate relaţiile poporului cu Dumnezeu, cea a împăraţilor şi cea a preoţilor, vor avea din nou reprezentanţi (v. 17,18).

O zi cu Domnul!

Astazi am avut o surpriza de proportii.

Cineva a incercat sa-mi sparga contul, ba mai mult la prima ora nu imi gaseam blogul. Cand scriam numele blogului ma directiona pe o pagina de bloguri sterse. Dupa incercari nenumarate si cu o multime de verificari, cei de la google mi-au dat acces din nou spre blog. 

Sunt suprinsa si nu stiu de ce, si pe cine am deranjat, dar multumesc Domnului ca am reusit sa intru din nou. Sincer cand am vazut ce mesaj se afiseaza:"blogul dumneavoastra nu este de gasit, cautati la bloguri sterse", am simtit ca am pierdut ceva din mine.

Vreau sa va urez o zi binecuvantata si fie ca umblarea noastra, pasii nostri si gandurile noastre sa fie sub calauzirea Domnului.

Binecuvantati pe Domnul, ingerii Lui, care sunteti tari in putere, care impliniti poruncile Lui si care ascultati de glasul Cuvantului Lui.

Binecuvantati pe Domnul, toate ostirile Lui, robii Lui, care faceti voia Lui!

Binecuvantati pe Domnul, toate lucrarile Lui, in toate locurile stapanirii Lui!

 Binecuvanta, suflete, pe Domnul!