Versetul zilei

14 septembrie 2014

Nu cumva, suntem noi o piedica in calea trezirii?

Traim intr-o lume in care roada Duhului dispare pe zi ce trece tot mai mult si faptele firii iau locul.Acum tristetea cea mai mare este ca aceasta inlocuire o vedem nu afara, ci chiar printre crestini.
Vad scris in multe locuri si chiar aud in multe mesaje in care suntem indemnati sa ne rugam pentru o trezire a bisericii din care facem parte, in orasul in care locuim sau in tara in care suntem asezati si nu este rau, insa inainte de toate aceste rugaciuni cred ca ar trebui sa ne facem fiecare o analiza personala si sa vedem daca nu cumva chiar noi impiedicam aceasta trezire. 
Doamne, nu cumva sunt eu o piedica in calea trezirii?
Mergem la  biserica poate de ani si ani si vedem ca toate lucrurile sunt parca tot la fel, nu vedem nici o schimbare, ba mai mult vedem de la duminica, la duminica inca un scaun gol, si inca unul... si inca unul, si ne intrebam...oare de ce?
Nu fac nici un fel de aluzie la vreo biserica anume, nu fac referire la  biserica din care fac parte, nu fac referire la una...ci la toate.
Ne rugam ca prezenta Domnului sa  fie cu noi si simtim aceasta prezenta, insa stim noi oare ca si diavolul este prezent chiar in Casele de rugaciune?
As vrea sa apelam putin la imaginatia noastra si sa facem un mic scenariu in minte?
Noi in biserica cantand, Dumnezeu prezent in mijlocul laudelor noastre si Satana in mijlocul nostru?
E foarte greu sa credem lucrul acesta insa citind cartea Iov, realizez ca acesta nu este doar un scenariu, ci este cat se poate de real.
Uitati cum incepe cartea Iov:
Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor.Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”

Fiii lui Dumnezeu  s-au înfăţişat înaintea Domnului.....si a venit şi Satana. 
Unde?.... în mijlocul lor.
Ce cauta oare Satana acolo?
Credeti oare ca nu stia ca este o adunare a Fiilor lui Dumnezeu?
Credeti ca vreun Fiu i-a facut aceasta onoare de a-l invita?
Nici vorba!
Acum dupa ce am vazut cat este de tupeist, stau si ma intreb, "daca a avut curajul sa mearga in mijlocul lor acolo unde era Dumnezeu in persoana, credeti ca in mijlocul nostru nu are curajul sa vina?"
Eu cred ca da!
 Sunt convinsa ca niciunul din Fiii lui Dumnezeu nu l-au invitat sa participe dar iata ca a venit si neinvitat, ori in mijlocul adunarilor noastre cred ca de nenumarate ori a fost prezent, fie invitat, fie nu, ba chiar a fost adus de catre unii dintre noi.
Adus chiar de catre noi?
Cati oare dintre noi nu am mers la adunare de atatea ori si poate nu am vorbit cu un frate sau o sora din biserica?
Cati oare, sot si sotie nu au mers la adunare impreuna, iar ei cu doar o zi sau o ora inainte s-au certat si nu isi vorbeau?
Cati oare nu merg la adunare si fratii de corp fiind, nu isi vorbesc?
Cati oare, parinti si copii sunt suparati unii pe altii si nu isi vorbesc saptamani sau poate luni, daca nu chiar ani, si totusi vin la adunare?
Cati oare....? 
Cati oare nu stim viata de desfrau pe care o duce cel din casa noastra, si mergem impreuna la adunare si ne prefacem ca totul este bine, pentru ca am acceptat o viata de compromis? 
Oare aflandu-ne vreodata intr-una din aceste situatii, nu l-am dus si pe diavol cu noi de mana la adunare? Si vrem trezire? Ne rugam pentru trezire?
Cine sa se trezesca?
Daca trebuie sa faca Dumnezeu o trezire in cineva, aceia suntem noi.
De prea multe ori invinovatim pe diavolul pentru pacatele noastre.Si trebuie sa recunoasc ca avem acest obicei de a-i pune lui in cârca toata prostia noastra.
De ce ai facut "cutare lucru", doar ai stiut ca e pacat? 
M-a amagit diavolul!
Un raspuns simplu, insa niciodata nu avem curajul sa spunem ca am pacatuit ca ne-a placut, ci aruncam asupra lui. El e vinovat ca m-am imbolnavit de lacomie, el e vinovat ca imi place minciuna, el e vinovat ca imi intorc capul dupa alte femei, el e vinovat ca nu-mi place  sa mai merg la biserica, el e vinovat ca am fusta de o palma, el e vinovat ca imi place sa mai trag cate un paharel, el e vinovat ca nu mai vreau sa imi ascult parintii, el e vinovat de toate.....Noi? Noi nu suntem vinovati de nimic!
El asta vrea, sa pacatuim, doar acesta este si scopul lui, insa daca stau bine si ma gandesc, el nu ne poate obliga sa pacatuim, el nu ne poate obliga sa mergem in iad.Daca mergem in iad este din cauza alegerilor noastre, nicidecum fortati de el, pentru ca la urma urmei, nici el nu vrea sa mearga in iad, dar este constient ca finalul ii va fi acolo, de-aceea si lupta lui este mare. 
El lupta, dar nu ma obliga.
Si eu imi doresc o trezire, in biserica, in oras, in tara, in lume, insa analizandu-ma personal, am constat ca de nenumarate ori si eu am fost o piedica in calea acestei treziri, si nu pot decat sa spun, 
Doamne iarta-ma, te rog.
Cred ca la fel ca si mine si tu dragul meu doresti acelasi lucru, insa inainte de a insista inaintea Domnului pentru o trezire, roaga-L si tu pe Domnul sa vezi, 
"nu cumva esti si tu o piedica in calea trezirii?" 
Devenind responsabili si credinciosi in urma cercetarii pe care Domnul ne-o va face, vom vedea ca, indiferent daca diavolul va mai veni chiar neinvitat in adunarile noastre, biruinta nu va mai avea, pentru ca biruinta este a Domnului atunci cand noi suntem gasiti placuti inaintea LUI!

Hrana ta zilnica!

14 SEPTEMBRIE
Ieremia 12.1-17

Capitolul 12 ne pune înainte o conversaţie dintre Domnul şi Ieremia. De această dată nu este vorba de o rugăciune a profetului în favoarea lui Israel, ci de probleme dureroase pe care el le are pe inimă şi pe care le aduce înaintea lui Dumnezeu din amărăciunea sufletului. Oamenii din cetatea Anatot, concetăţenii lui, merseseră până acolo încât îl ameninţaseră cu moartea, dacă nu avea de gând să tacă (cap. 11.21). Din cap. 12.6 aflăm că până şi familia lui se purtase cu viclenie faţă de el şi strigase împotriva lui „în gura mare" (comp. cu Luca 4.24-26). Ieremia avea suficiente motive să-şi piardă curajul. Domnul însă înţelege tulburarea slujitorului Său (nu L-a trădat şi pe El tot propriul Său popor?) şi îi explică acestuia ce este El nevoit să facă: să părăsească templul pângărit şi să-1 lase pe Israel, moştenirea Lui, să cadă în mâinile vrăjmaşilor lor (v. 7). Să ne gândim care trebuie să fi fost sentimentele lui Dumnezeu pe când lua asemenea hotărâri... Pentru a ne ajuta să le apreciem măsura, El vorbeşte despre poporul Său folosind expresia atât de mişcătoare: „iubita sufletului Meu" (v. 7).
Naţiunile acţionează precum vecinii cei răi: vor suferi consecinţele pentru aceasta. Totuşi, Dumnezeu avea încă binecuvântări pregătite pentru Israel, ca şi pentru aceste naţiuni, dacă ele ar fi învăţat căile Sale.

13 septembrie 2014

Multi ani binecuvantati, Alina!

Sfantul Ioan Gura de Aur spunea:
Pe adevăratul prieten nici locul, nici timpul nu-l pot împiedica să iubească şi să fie iubit.
 Putini prieteni am, dar acei pe care ii am, sunt mai mult decat un frate.
Inteleptul Solomon spune in Proverbe:
Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.
Ori, pentru ca astazi este o zi in care prietena mea mai adauga un an la buchetul trandafirilor ei, nu pot sa nu ii scriu cateva randuri.
 
Daca va mai amintiti scriam in urma cu cateva luni ca Domnul m-a binecuvantat cu o prietena  pe care am cunoscut-o prin intermediul blogului. Scriam cat de bucuroasa sunt ca aceasta prietena a incheiat legamant cu Domnul, dar o bucurie si mai mare am avut, cand dupa un an de rugaciuni, Domnul a raspuns,  si fiica ei a incheiat legamant cu Domnul in aceasta primavara.
Ne-am bucurat enorm atat eu, cat si mama ei.
Astazi Domnul a ingaduit sa-i mai daruiasca un an binecuvantat Alinei si  la buchetul vietii ei sa-i mai adauge un trandafir.
 

Pentru ca nu am posibilitatea sa te pot imbratisa si sa iti multumesc pentru prietenia ta deoarece, la fel cum ii spuneam si mamei tale, Padova nu e la indemana mea acum, tot prin intermediul blogului prin care ne-am cunoscut iti daruiesc o floare, o imbratisare si cateva ganduri.
 
 
"Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!
Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească!
Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.
Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. El te va iubi, te va binecuvânta şi te va înmulţi; va binecuvânta rodul trupului tău şi rodul pământului tău.
Domnul să te binecuvânteze din Sion, El, care a făcut cerurile şi pământul!
 Să te asculte Domnul în ziua necazului, să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov.
Să-ţi dea ce-ţi doreşte inima şi să-ţi împlinească toate planurile tale!
Domnul să-Şi înalţe faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!
 
Binecuvântă, dar, casa robului Tău, ca să rămână pe vecie înaintea Ta! 
Căci ce binecuvântezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru veşnicie!”

LA MULTI ANI, ALINA!

Hrana ta zilnica!

13 SEPTEMBRIE
Ieremia 11.1-23

În timpul domniei lui Iosia, preotul Hilchia (despre care unii admit că era tatăl lui Ieremia: vezi cap. 1.1) a găsit cartea Legii în timpul lucrării de restaurare a Templului (2 Cronici 34.14). Această carte cuprindea Deuteronomul, cel care vestea, prin temutul său cap. 28, toate consecinţele nerespectării legământului (vezi în special v. 64). Iosia, zguduit de spaimă, înnoieşte, în numele poporului, acest legământ - de a-L urma pe Domnul şi de a asculta de poruncile Lui (2 împăraţi 22.8...; 23.1-3). Capitolul nostru însă ne arată cum acest prea frumos legământ a fost călcat, astfel că pentru popor n-a mai existat niciun remediu (2 Cronici 36.16). Dumnezeu îşi «astupă» de atunci urechile faţă de rugăciunile lor şi îi cere profetului să nu mai mijlocească pentru popor (v. 14; 7.16).
Ieremia este reprezentantul unei rămăşiţe credincioase persecutate. Totodată, prin el este evocat şi Mielul plin de blândeţe, ţinta uneltirilor care urmăreau să-1 nimicească împreună „cu rodul lui", „ca să nu i se mai amintească numele" (v. 19; comp. cu Geneza 37.18; Luca 10.3). Acesta este ţelul zadarnic al oamenilor, ca şi al lui Satan, cel care-1 inspiră, în timp ce gândul neschimbat al lui Dumnezeu este ca Numele frumos al Domnului Isus să fie onorat pentru totdeauna (Filipeni 2.9).
 Noi răspundem la aceasta ori de câte ori mâncăm din pâine şi bem din vin, în amintirea Lui (1 Corinteni 11.25,26).

12 septembrie 2014

Cand banii costa prea mult!

As putea sa stau si sa scriu, seara de seara dintr-un verset sau dintr-o experienta prin care trec, insa mult mai castigati suntem, si eu si voi ascultand un mesaj, si credeti-ma chiar merita!
   

The Cathedrals

 

Nervi, zambet si binecuvantari!

Ce bine este ca am unde sa imi scriu offff-urile!!!
Prefer sa scriu decat sa ma cert cu cineva.Nu ca sunt eu cu fite si figuri, insa stau si ma intreb, chiar ne-am obisnuit noi, romanii in special sa fim bataia de joc?
Astazi am avut parte de una din acele zile pentru care "trebuie" sa multumesc Domnului, chiar daca nu a fost asa cum m-am obisnuit sau cum as fi dorit.
Dimineata nu s-a aratat a fi o zi plina de evenimente, chiar a inceput bine, o zi normala ca oricare alta. Obisnuita sa merg cu masina la munca, astazi nu a fost asa. Sotul avea de rezolvat ceva si in drumul lui m-a lasat pe mine la birou, planuind ca la plecare sa ma recupereze, insa planurile de-acasa nu se nimeresc cu cele de la targ.Asa ca la ora plecarii m-am indreptat spre mijloacele de transport.
Din acel moment a inceput  cosmarul.
Prima surpriza... se lucreaza pe un tronson, tramvaiul este suspendat temporar si circula un autobuz, dar se pare ca soferul o fi fost in concediu, pentru ca nici urma de autobuz, asa ca am luat-o pe jos.Ajung la un capat de traseu, obosita de picioare,  imi iau politicos si eu tichete de calatorie, ca deh sa fiu corecta, asa am invatat, ajung in statie...surpriza, in statie aglomeratie mare. Repede si eu m-am indreptat acolo, mi-am zis in gand, "eh, bine e si cu tramvaiul, primesc ceva pe gratis" numai ca intr-adevar se imparteau gratis "nervi". Oameni obositi de la munca statea atarnati tinandu-se de o balustrada, "cam de vreun ceas stam asa" imi zice o doamna. Pai cum se poate, intreb si eu nedumerita?!
-Aaaa, a deraiat un tramvai...si nu vine nimeni sa repare.
-Pai si nu au pus altceva pe ruta sa-l inlocuiasca, am intrebat si eu, timp in care imi cautam si eu un loc sa ma agat de balustrada.
-Nu doamna, nu au pus nimic.
Nah, asta e buna! Vin si eu o data cu tramvaiul si am ghinion. Eh, ma gandeam daca de o ora stau oamenii, inseamna ca nu mai dureaza mult si trebuie sa vina. Numai ca ...a mai trecut o ora.In sfarsit apare, unul mic si lume multa, care sa intre mai intai...? De-as intra macar eu, ca deh am tichete.
sursa foto:http://blogsferatu.frogcp.com/2013/12/ziua-nationala-serbata-in-stil-romanesc-pumni-in-tramvai/

M-a ajutat Domnul si am urcat pe ultima usa.Caut cu disperare sa compostez biletul, vad un aparat, nimic...spune"apropiati cardul". Nah asta-i buna, o vrea sa imi ia din nou banii ma gandeam!
Avansez mai la mijloc....aceeasi replica"apropiati cardul".
Bine, bine...dar unde compostez tichetul? Sau...o fi gratis, ca doar am stat sa-l astept muuulllt si bine....!
Ma indrept in fata spre nenea care conduce tramvaiul, in sfarsit, un singur aparat pentru cei ca mine...cu tichete. Ma binecuvinteaza Domnul si cu scaun, imi scot cartea din geanta si incep sa citesc. Un baietel atent la mine....se uita sa vada ce citesc.Era deschis la al saselea capitol, 
 "Dragostea lui Dumnezeu in mijlocul incercarilor".
Ce capitol....!
Ma priveste lung si intoarce capul...continui sa lecturez.Tresar la sunetul telefonului. 
Oh...nu se poate! Alarma imi amintea ca trebuie sa-mi schimb directia, trebuia sa ajung la un atelier de reparat telefoane. Cobor numaidecat si o iau ...bineinteles iar pe jos.
Nervii incep sa cedeze, pantofii ma strang, fusta parca nu mai sta la locul ei, geanta mi se pare grea...
N-am de ales....merg zambind.
Rezolv problema si imi continui drumul indreptandu-ma spre statie, o alta statie.
Doamne ce departe locuiesc....!
Pantofii ma strang iarasi..Doamne, ce bine era daca imi luam masina mea pe doua roti...(bicicleta) 
Ajung in statie, ma intampina o sora din biserica zambind si ma binecuvinteaza. Zambetul  si binecuvantarile ei m-au calmat, am uitat si de pantofi, am uitat de toate...
Apare troleibuzul...si in sfarsit ajung acasa.
ACASA....? Nici gand, casa mea este sus, abia atunci ajung ACASA, insa pana atunci trebuie sa zambesc si sa Ii multumesc Domnului pentru toate.

Hrana ta zilnica!

12 SEPTEMBRIE
Ieremia10.1-25

In timp ce ne stă la dispoziţie un vechi şi un bun drum, cu privire la care este bine să ne informăm (cap. 6.16), să nu uităm că există şi un altul de care trebuie să ne păzim să apucăm pe el: este cel al naţiunilor sau, altfel spus, al lumii (v. 2). De fapt, fiecare contact cu lumea tinde să ne imprime felul ei de a trăi şi de a gândi. Bineînţeles, nu ne putem sustrage de la aceste contacte, iar unii dintre noi sunt chiar foarte expuşi acestora, din cauza ocupaţiei lor, dar în niciun caz nu trebuie să fim curioşi să cunoaştem sau să arătăm interes faţă de „cele din lume" (1 Ioan 2.15). Exemplul Dinei din Geneza 34.1 constituie un avertisment serios. Să ne ferim de anumite tovărăşii, de anumite cărţi pregătite să ne instruiască cu privire la acest drum periculos! Să nu ignorăm locul unde îi duce pe cei care-1 urmează (Matei 7.13)! 
Ceea ce îi caracteriza pe cei dintre naţiuni în timpul lui Ieremia (ca şi pe cei din lume, astăzi) este închinarea la idoli. Dumnezeu declară ceea ce gândeşte despre acest lucru şi le-o rosteşte acestor naţiuni în propria lor limbă (v. 11 este scris în aramaică).
Versetul 23 ne aduce aminte de un dublu adevăr, că ziua de mâine nu este a noastră, ca să dispunem de ea (Iacov 4.13), şi, de asemenea, că nu suntem capabili să ne dirijăm propriii noştri paşi.
 Ieremia ştia aceasta. 
În ce ne priveşte, am înţeles noi, fiecare în parte, acest adevăr?